Matei 5:45 ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Strofă 1
Cum soarele-ncălzeşte, şi luminează-oricând, pe buni și răi în lume, Părintele meu Sfânt, fă-mi, Doamne-a mea iubire, cât stau în lumea rea, mai fără părtinire, cu foc ceresc în ea!
Strofă 2
Cum vântul dă răcoare la toţi, cu boarea lui, cum dăruieşte-o floare mireasma ei, oricui, așa să am iubirea, în duh smerit şi blând, să-şi crească dăruirea spre-oricine şi oricând!
Strofă 3
Cum ploaia se revarsă, la fel pe orice-ogor, şi dă belşug de pâine la orice truditor, cum dă izvorul apă, la buni, ca şi la răi, așa să-mi faci iubirea în dăruirea ei!

1 / 1▲
1. Cum soarele-ncălzeşte,
şi luminează-oricând,
pe buni și răi în lume,
Părintele meu Sfânt,
fă-mi, Doamne-a mea iubire,
cât stau în lumea rea,
mai fără părtinire,
cu foc ceresc în ea!
2. Cum vântul dă răcoare
la toţi, cu boarea lui,
cum dăruieşte-o floare
mireasma ei, oricui,
așa să am iubirea,
în duh smerit şi blând,
să-şi crească dăruirea
spre-oricine şi oricând!
3. Cum ploaia se revarsă,
la fel pe orice-ogor,
şi dă belşug de pâine
la orice truditor,
cum dă izvorul apă,
la buni, ca şi la răi,
așa să-mi faci iubirea
în dăruirea ei!