1. Izvoru-atâtor haruri grele,
Izvor de sfinte binecuvântări,
Tu frângi tăria firii mele,
izvor de-amărăciuni și de-ntristări!

R: Eternă Binecuvântare,
Iubire Dulce fără de sfârşit,
Tu-mi dai un har mereu mai mare,
când coapsa firii mele ai scrântit!

2. Să strig cu spaima neputinței,
lovit în coapsa firii mele-am fost,
și-apoi, cu brațele credinței,
Te-am apucat, să-mi fii al vieţii Rost!

3. Părinte-al vieţii și-al iubirii,
mă prinde Tu, cu mâna Ta de har,
și dă-mi, prin răstignirea firii,
al binecuvântării aur rar!

4. Tu eşti Izvor de fericire,
făr' de-nceput și fără de sfârșit,
Te cânt cu-ntreaga mea iubire,
căci Tu, pe Tine mi Te-ai dăruit!

I: Volumul 1, cântarea 234