Ia-mi aurul şi-argintul din calea mea Stăpâne, ia-mi haina de pe mine şi adăpost şi pâine. Şi dă-mi în schimb tăria să-Ți preamăresc Voinţa, când ochii mei vor plânge şi fi-va-mi suferinţa tovarăşul de cale, atâta-ți cer Părinte, prin Voia-Ți milostivă, prin darurile sfinte.
Strofă 2
Nu cei ce au argintul ‘naintea lor grămadă sunt cei aleşi, Stăpâne, ca Cerul Tău să vadă... Ei stăpânesc pământul, dar nu ştiu ce-i o floare... Ei nu știu ce-i durerea și n-au o sărbătoare. Nimic ei nu aşteaptă cu sufletul lor mic, ei n-au ce să aştepte când nu cred în nimic.
Strofă 3
Numai când e spălată cu lacrime fierbinți, privirea vede culmea curatelor credinți... Cununa suferinţei coboară-mi-o pe frunte, iar paşii mei îndreaptă-i spre a credinţei munte, cu ochii-n sus spre Ceruri, spre a credinţei stea, ajută-mi să pot spune "mai sus e Casa mea!
Cor
Ia-mi aurul şi-argintul din calea mea Stăpâne, ia-mi haina de pe mine şi adăpost şi pâine. Şi dă-mi în schimb tăria să-Ți preamăresc Voinţa, când ochii mei vor plânge şi fi-va-mi suferinţa tovarăşul de cale, atâta-ți cer Părinte, prin Voia-Ți milostivă, prin darurile sfinte!
Strofă 1
Ia-mi aurul şi-argintul din calea mea Stăpâne, ia-mi haina de pe mine şi adăpost şi pâine. Şi dă-mi în schimb tăria să-Ți preamăresc Voinţa, când ochii mei vor plânge şi fi-va-mi suferinţa tovarăşul de cale, atâta-ți cer Părinte, prin Voia-Ți milostivă, prin darurile sfinte.
Strofă 2
Nu cei ce au argintul ‘naintea lor grămadă sunt cei aleşi, Stăpâne, ca Cerul Tău să vadă... Ei stăpânesc pământul, dar nu ştiu ce-i o floare... Ei nu știu ce-i durerea și n-au o sărbătoare. Nimic ei nu aşteaptă cu sufletul lor mic, ei n-au ce să aştepte când nu cred în nimic.
Strofă 3
Numai când e spălată cu lacrime fierbinți, privirea vede culmea curatelor credinți... Cununa suferinţei coboară-mi-o pe frunte, iar paşii mei îndreaptă-i spre a credinţei munte, cu ochii-n sus spre Ceruri, spre a credinţei stea, ajută-mi să pot spune "mai sus e Casa mea!
Cor
Ia-mi aurul şi-argintul din calea mea Stăpâne, ia-mi haina de pe mine şi adăpost şi pâine. Şi dă-mi în schimb tăria să-Ți preamăresc Voinţa, când ochii mei vor plânge şi fi-va-mi suferinţa tovarăşul de cale, atâta-ți cer Părinte, prin Voia-Ți milostivă, prin darurile sfinte!
1 / 1▲
1. Ia-mi aurul şi-argintul din calea mea Stăpâne,
ia-mi haina de pe mine şi adăpost şi pâine.
Şi dă-mi în schimb tăria să-Ți preamăresc Voinţa,
când ochii mei vor plânge şi fi-va-mi suferinţa
tovarăşul de cale, atâta-ți cer Părinte,
prin Voia-Ți milostivă, prin darurile sfinte.
2. Nu cei ce au argintul ‘naintea lor grămadă
sunt cei aleşi, Stăpâne, ca Cerul Tău să vadă...
Ei stăpânesc pământul, dar nu ştiu ce-i o floare...
Ei nu știu ce-i durerea și n-au o sărbătoare.
Nimic ei nu aşteaptă cu sufletul lor mic,
ei n-au ce să aştepte când nu cred în nimic.
3. Numai când e spălată cu lacrime fierbinți,
privirea vede culmea curatelor credinți...
Cununa suferinţei coboară-mi-o pe frunte,
iar paşii mei îndreaptă-i spre a credinţei munte,
cu ochii-n sus spre Ceruri, spre a credinţei stea,
ajută-mi să pot spune "mai sus e Casa mea!
C: Ia-mi aurul şi-argintul din calea mea Stăpâne,
ia-mi haina de pe mine şi adăpost şi pâine.
Şi dă-mi în schimb tăria să-Ți preamăresc Voinţa,
când ochii mei vor plânge şi fi-va-mi suferinţa
tovarăşul de cale, atâta-ți cer Părinte,
prin Voia-Ți milostivă, prin darurile sfinte!
Romani 2:1Aşadar, omule, oricine ai fi tu care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi, căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur, fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.