Ia-mi aurul şi-argintul din calea mea Stăpâne, ia-mi haina de pe mine şi adăpost şi pâine. Şi dă-mi în schimb tăria să-Ți preamăresc Voinţa, când ochii mei vor plânge şi fi-va-mi suferinţa tovarăşul de cale, atâta-ți cer Părinte, prin Voia-Ți milostivă, prin darurile sfinte.
Strofă 2
Nu cei ce au argintul ‘naintea lor grămadă sunt cei aleşi, Stăpâne, ca Cerul Tău să vadă... Ei stăpânesc pământul, dar nu ştiu ce-i o floare... Ei nu știu ce-i durerea și n-au o sărbătoare. Nimic ei nu aşteaptă cu sufletul lor mic, ei n-au ce să aştepte când nu cred în nimic.
Strofă 3
Numai când e spălată cu lacrime fierbinți, privirea vede culmea curatelor credinți... Cununa suferinţei coboară-mi-o pe frunte, iar paşii mei îndreaptă-i spre a credinţei munte, cu ochii-n sus spre Ceruri, spre a credinţei stea, ajută-mi să pot spune "mai sus e Casa mea!
Cor
Ia-mi aurul şi-argintul din calea mea Stăpâne, ia-mi haina de pe mine şi adăpost şi pâine. Şi dă-mi în schimb tăria să-Ți preamăresc Voinţa, când ochii mei vor plânge şi fi-va-mi suferinţa tovarăşul de cale, atâta-ți cer Părinte, prin Voia-Ți milostivă, prin darurile sfinte!
Strofă 1
Ia-mi aurul şi-argintul din calea mea Stăpâne, ia-mi haina de pe mine şi adăpost şi pâine. Şi dă-mi în schimb tăria să-Ți preamăresc Voinţa, când ochii mei vor plânge şi fi-va-mi suferinţa tovarăşul de cale, atâta-ți cer Părinte, prin Voia-Ți milostivă, prin darurile sfinte.
Strofă 2
Nu cei ce au argintul ‘naintea lor grămadă sunt cei aleşi, Stăpâne, ca Cerul Tău să vadă... Ei stăpânesc pământul, dar nu ştiu ce-i o floare... Ei nu știu ce-i durerea și n-au o sărbătoare. Nimic ei nu aşteaptă cu sufletul lor mic, ei n-au ce să aştepte când nu cred în nimic.
Strofă 3
Numai când e spălată cu lacrime fierbinți, privirea vede culmea curatelor credinți... Cununa suferinţei coboară-mi-o pe frunte, iar paşii mei îndreaptă-i spre a credinţei munte, cu ochii-n sus spre Ceruri, spre a credinţei stea, ajută-mi să pot spune "mai sus e Casa mea!
Cor
Ia-mi aurul şi-argintul din calea mea Stăpâne, ia-mi haina de pe mine şi adăpost şi pâine. Şi dă-mi în schimb tăria să-Ți preamăresc Voinţa, când ochii mei vor plânge şi fi-va-mi suferinţa tovarăşul de cale, atâta-ți cer Părinte, prin Voia-Ți milostivă, prin darurile sfinte!
1 / 1▲
1. Ia-mi aurul şi-argintul din calea mea Stăpâne,
ia-mi haina de pe mine şi adăpost şi pâine.
Şi dă-mi în schimb tăria să-Ți preamăresc Voinţa,
când ochii mei vor plânge şi fi-va-mi suferinţa
tovarăşul de cale, atâta-ți cer Părinte,
prin Voia-Ți milostivă, prin darurile sfinte.
2. Nu cei ce au argintul ‘naintea lor grămadă
sunt cei aleşi, Stăpâne, ca Cerul Tău să vadă...
Ei stăpânesc pământul, dar nu ştiu ce-i o floare...
Ei nu știu ce-i durerea și n-au o sărbătoare.
Nimic ei nu aşteaptă cu sufletul lor mic,
ei n-au ce să aştepte când nu cred în nimic.
3. Numai când e spălată cu lacrime fierbinți,
privirea vede culmea curatelor credinți...
Cununa suferinţei coboară-mi-o pe frunte,
iar paşii mei îndreaptă-i spre a credinţei munte,
cu ochii-n sus spre Ceruri, spre a credinţei stea,
ajută-mi să pot spune "mai sus e Casa mea!
C: Ia-mi aurul şi-argintul din calea mea Stăpâne,
ia-mi haina de pe mine şi adăpost şi pâine.
Şi dă-mi în schimb tăria să-Ți preamăresc Voinţa,
când ochii mei vor plânge şi fi-va-mi suferinţa
tovarăşul de cale, atâta-ți cer Părinte,
prin Voia-Ți milostivă, prin darurile sfinte!