Credinţa-nseamnă-a recunoaște
tot harul ce-a venit de sus
/: şi întrupat în nesfârșita
iubire-a Domnului Isus! :/
A crede-nseamnă-a recunoaşte
că pentru tine S-a jertfit,
/: Isus, pe crucea de ocară
și-ntreaga vină-a ispășit! :/
A crede-nseamnă o venire
la Domnul, ce te cheamă az'
/: ca Lui să-ţi dai întreaga viaţă
să scapi de beznă și necaz! :/
A crede-nseamnă alergare
pe calea nouă ce ţi-a dat,
/: s-ajungi cu bine-n cerul care
de adevăr e luminat! :/
A crede-nseamnă mulţumire
ca jertfă pentru Dumnezeu,
/: şi-o închinare cu iubire
adusă azi și-n veci - mereu! :/