Durerea iar m-a cercetat
şi-n inima-mi sărmană,
cu-atâtea răni, a mai lăsat,
o rană.
Atâtea visuri moarte-n şir,
nădejdi atâtea-n bine,
le-am îngropat ca-n cimitir,
în mine.
De câte visuri m-a legat,
nădejdea de mai bine.
Tu le-ai pierdut, dar Te-am aflat
pe Tine.
Și câte visuri mai dezmierd
de vrei le fă apuse,
dar nu lăsa să Te mai pierd
ISUSE.