Ridică-ţi ochii tăi spre cer,
tu, care ai de suferit,
/: fii răbdător, căci toate pier,
curând când Eu voi fi venit! :/
Eu sunt în cer cu sfinţii Mei,
dar și cu cei de pe pământ,
/: ei sunt acum ca nişte miei,
paharul suferinţei bând! :/
Ai Mei din cer se odihnesc
și de primejdii sunt feriţi,
/: dar eu, Isus, îi ocrotesc
pe cei ce-n lume-s ispitiți. :/
Tu cel ce ai de suferit,
ridică-ţi ochii tăi spre cer,
/: şi sufere pân-la sfârşit,
încrezător, căci toate pier! :/