1. Când tata se roagă, el nu foloseşte
cuvinte rostite mereu la amvon;
Vorbeşte de lucruri diverse, fireşte,
dar toate sunt altfel, şi vorbe şi ton.
Când tata se roagă la dânsul acasă
el vine la Domnul cu multe nevoi.
Dar tot ce-l frământă şi tot ce-l apasă
mai mult decât toate atunci, suntem noi.

R: Când tata se roagă, în casă-i tăcere.
Ce calm, ce-adâncime îi tremură-n glas!
Noi ochii ne-nchidem şi până-n unghere
se-aude bătaia bătrânului ceas.

2. Când tata se roagă, el basme nu spune;
îi ies de pe buze cuvinte fierbinți.
Rugându-L pe Domnul să fac-o minune,
să-i fie băieţii mai buni, mai cuminţi.
Când tata se roagă mereu îşi arată
dorinţa aprinsă ce-o poartă în piept:
să nu se mai certe ai săi niciodată,
să umble cu teamă pe drumul cel drept.

3. Când tata se roagă, simţim o putere
de sus cum coboară ca un şuvoi.
Şi-n inima noastră simțim durere
că tatei dureri, îi producem şi noi.
Când tata se roagă, pricepi şi tu, frate,
că poate-i şi el uneori supărat.
Că nu i se face întruna dreptate,
că multe necazuri spre el se abat.

4. Dar tata se roagă şi iarăşi se roagă,
suspină şi geme, şi cere-ajutor.
Şi dacă se roagă de-o viaţă întreagă
mă-ntreb de-i acesta un lucru uşor?
Da, tata se roagă! Deşi câteodată
noi nu înţelegem cuvintele lui.
Îi strângem puternic mâna de tată,
că alta mai caldă, mai gingaşă nu-i.

C: Ssst... Tata se roagă! Cu zarva e gata!
Dar mâine intrând în al Slavei Palat,
păstrăm amintirea eternă că tata,
o viaţă întreagă cu foc s-a rugat.

I: Text: Autor necunoscut
Muzică: Sami Lupu