Te laud, Domnul meu iubit,
cu-a inimii simţire nouă,
c-un cânt din dragoste ţâşnit,
udat de-a harului Tău rouă!
Mereu, în pribegia mea,
îmi înnoieşti a Ta iubire,
ca proaspăt să Te pot cânta,
cu-o tot mai plină fericire!
Nu pot să număr și să spun,
a Tale binefaceri, toate,
cum nu pot, Tatăl meu cel Bun,
să număr ale nopţii astre!
În Cerul Tău nemărginit
și pe pământul cel de tină,
Tu, mari minuni ai făptuit:
ai zis, și-ndată-a fost lumină!
În toate câte le privesc,
văd taine mari şi minunate,
că nu-mi ajung să Te slăvesc,
mai multe vieți, de mi-ar fi date!
Părinte Drag și Dumnezeu,
primeşte lauda smerită,
ce-a izvorât din pieptul meu,
cu-ntâia rază-n zori mijită!