1. Când tu-ţi rostești cuvântul,
să știi că el e-o punte
/: spre valea fărdelegii,
sau spre-a virtuţii munte. :/

R: Veghere, veghere,
în orice timp se cere
veghere, veghere!

2. El poate fi săgeată
ţâşnită la-ntâmplare,
/: ce poartă mângâiere
sau suferinţi amare. :/

3. Gândeşte-te 'nainte,
când vorba vrea să-ţi vină:
/: ce rod o să aducă?
De beznă sau lumină? :/

4. Fă-ți gândul și cuvântul
să-și aib-adânc izvorul
/: în Cel ce este Pacea:
Isus Mântuitorul! :/

I: Cântările Harului, volumul 10, cântarea 196