1. Am plâns și eu, am plâns, Isuse,
la câte râuri pe pământ!
/: Sub câte sălcii nemaispuse
mi s-a cerut, supus, să cânt! :/

2. Dar Tu, Lumină ne-nserată,
de mine Te-ai apropiat,
/: şi-n starea nouă, minunată,
prin harul Tău m-ai ridicat! :/

3. În gură mi-ai turnat cuvinte,
și-n inimă un foc divin.
/: Cum voi cânta eu cânturi sfinte,
mi-am zis: pe un pământ străin! :/

4. M-ai ridicat în cerul veşnic,
să-Ţi cânt doar Ţie, drag Isus!
/: Prin cânturi m-ai făcut un sfeşnic
în Templu-n care Tu m-ai pus! :/

5. Îți multumesc cu închinare,
și vreau deplin să împlinesc
/: dumnezeiasca Ta chemare
spre slava Ta, cu-n trai ceresc! :/

I: Cântările Harului, volumul 9, cântarea 248
- meditație la Psalmul 137 -