Îndeajuns mi-e, Doamne, doar harul Tău! Te laud, Doamne, Te preamăresc, Îmi ridic mâinile spre cer şi Te slăvesc!
Strofă 2
Îndeajuns mi-e, Doamne, dragostea Ta! Te laud, Doamne, Te preamăresc, Îmi ridic mâinile spre cer şi Te slăvesc!
Strofă 3
Mă-nchin în faţa tronului sfant! Te laud, Doamne, Te preamăresc, Îmi ridic mâinile spre cer şi Te slăvesc!
Refren
Căci dacă trăim, Pentru Domnul trăim Şi dacă murim, Pentru Domnul murim. Fie că trăim, fie că murim Noi suntem ai Lui.
Strofă 4
Nu putem să ştim dacă mâine în zori Va fi o zi cu soare ori o zi cu nori Ştim însă ca Domnul va fi cu noi, la bine şi-n nevoi. Hotărâţi-nainte vom alerga, spre ceruri zi de zi ne vom înălţa Nici o clipă nu vom privi-napoi, căci Domnul e cu noi!

Cât de mare ești Doamne cât de sfânt Cât de mare ești Doamne, eu Îți cânt Te voi lăuda mereu c-ai salvat sufletul meu Cât de mare ești Doamne, cât de sfânt
Refren
Iubire, Iertare O viaţă nouă-i Golgota E preţul pe care A plătit Isus pentru viaţa ta.
Refren
N-ai în lume-asemănare, Nu e nimenea sub soare, Nici în cer, nici pe pământ, cât eşti Tu de sfânt! Dragostea-Ți mă copleşeşte, pacea Ta mă linişteşte, Harul Tău îmi dă avânt Tot mai mult să-Ți cânt.
Refren
Cât de mare ești Doamne cât de sfânt Cât de mare ești Doamne, eu Îți cânt Te voi lăuda mereu c-ai salvat sufletul meu Cât de mare ești Doamne, cât de sfânt.
Strofă 1

1 / 1▲
1. Îndeajuns mi-e, Doamne, doar harul Tău!
Te laud, Doamne, Te preamăresc,
Îmi ridic mâinile spre cer şi Te slăvesc!
2. Îndeajuns mi-e, Doamne, dragostea Ta!
Te laud, Doamne, Te preamăresc,
Îmi ridic mâinile spre cer şi Te slăvesc!
3. Mă-nchin în faţa tronului sfant!
Te laud, Doamne, Te preamăresc,
Îmi ridic mâinile spre cer şi Te slăvesc!
R: Căci dacă trăim,
Pentru Domnul trăim
Şi dacă murim,
Pentru Domnul murim.
Fie că trăim, fie că murim
Noi suntem ai Lui.
4. Nu putem să ştim dacă mâine în zori
Va fi o zi cu soare ori o zi cu nori
Ştim însă ca Domnul va fi cu noi, la bine şi-n nevoi.
Hotărâţi-nainte vom alerga, spre ceruri zi de zi ne vom înălţa
Nici o clipă nu vom privi-napoi, căci Domnul e cu noi!
R: Căci dacă trăim,
Pentru Domnul trăim
Şi dacă murim,
Pentru Domnul murim.
Fie că trăim, fie că murim
Noi suntem ai Lui.
R: Cât de mare ești Doamne cât de sfânt
Cât de mare ești Doamne, eu Îți cânt
Te voi lăuda mereu c-ai salvat sufletul meu
Cât de mare ești Doamne, cât de sfânt
R: Iubire, Iertare
O viaţă nouă-i Golgota
E preţul pe care
A plătit Isus pentru viaţa ta.
R: N-ai în lume-asemănare,
Nu e nimenea sub soare,
Nici în cer, nici pe pământ, cât eşti Tu de sfânt!
Dragostea-Ți mă copleşeşte, pacea Ta mă linişteşte,
Harul Tău îmi dă avânt
Tot mai mult să-Ți cânt.
R: Cât de mare ești Doamne cât de sfânt
Cât de mare ești Doamne, eu Îți cânt
Te voi lăuda mereu c-ai salvat sufletul meu
Cât de mare ești Doamne, cât de sfânt.
Zaharia 4:6Atunci, el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis: „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel: ‘Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu’, zice Domnul oştirilor.