Atunci când am căzut, m-ai ridicat, De-atâtea ori, o, Doamne, pe mine M-ai ajutat, În orice clipă a vieții, Tu de grijă Mi-ai purtat, De-atâtea lucruri rele, Tată, Tu M-ai protejat! În lumea asta, Doamne, fără Tine aș fi pierdut; Când simt că nu mai pot, Tu mă întărești ca să mai lupt. Atunci când mie totul mi se pare mult prea greu, Tu îmi arăți c-ai fost și ești în toate Dumnezeu, da!
Refren
În Tine îmi pun încrederea, Tu ești mereu de partea mea! Tu ai totul sub control, Cu Tine sunt biruitor!
Strofă 2
Să înduri nu e ușor, Însă viața este scurtă și e totul trecător. Sunt și greutăți pe care parcă nu pot să le duc, Însă Tu ești lângă mine și mereu M-ajuți să lupt. Atunci, într-un final, când eu din lume voi pleca, Să ajung în paradis cu Tine, tare mult aș vrea. Acolo, Doamne, lacrimi și dureri nu vor mai fi, Ci o veșnicie, Tată, fericiți cu Tin' vom fi!
Bridge
Atunci când am căzut, M-ai ridicat, De-atâtea ori, o, Doamne, pe mine M-ai ajutat! În orice clipă a vieții, Tu de grijă Mi-ai purtat, De-atâtea lucruri rele, Tată, Tu M-ai protejat.
Strofă 1

1 / 1▲
1. Atunci când am căzut, m-ai ridicat,
De-atâtea ori, o, Doamne, pe mine M-ai ajutat,
În orice clipă a vieții, Tu de grijă Mi-ai purtat,
De-atâtea lucruri rele, Tată, Tu M-ai protejat!
În lumea asta, Doamne, fără Tine aș fi pierdut;
Când simt că nu mai pot, Tu mă întărești ca să mai lupt.
Atunci când mie totul mi se pare mult prea greu,
Tu îmi arăți c-ai fost și ești în toate Dumnezeu, da!
R: În Tine îmi pun încrederea,
Tu ești mereu de partea mea!
Tu ai totul sub control,
Cu Tine sunt biruitor!
2. Să înduri nu e ușor,
Însă viața este scurtă și e totul trecător.
Sunt și greutăți pe care parcă nu pot să le duc,
Însă Tu ești lângă mine și mereu M-ajuți să lupt.
Atunci, într-un final, când eu din lume voi pleca,
Să ajung în paradis cu Tine, tare mult aș vrea.
Acolo, Doamne, lacrimi și dureri nu vor mai fi,
Ci o veșnicie, Tată, fericiți cu Tin' vom fi!
B: Atunci când am căzut, M-ai ridicat,
De-atâtea ori, o, Doamne, pe mine M-ai ajutat!
În orice clipă a vieții, Tu de grijă Mi-ai purtat,
De-atâtea lucruri rele, Tată, Tu M-ai protejat.
Eclesiastul 11:9Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu la judecată.