Au fost multe zile, pe care le-am pierdut Au fost multe clipe, când ţi-am adus ruşine Au fost şi dimineţi, când nici nu m-am rugat Dar într-o zi, Tu, Doamne m-ai luminat
Refren
Eu de azi / Mă leg de Tine cu inima mea Mă leg de Tine cu viaţa mea Eu ţi-am promis credincioşie Tu mi-ai promis o veşnicie /
Strofă 2
Cu bucurie sfântă, vin înaintea Ta Umple-mă Isus cu prezenţa Ta Să fiu şi eu ca Tine, acesta-i gândul meu Să răspândesc lumină celor din jurul meu
Strofă 1

1 / 1▲
1. Au fost multe zile, pe care le-am pierdut
Au fost multe clipe, când ţi-am adus ruşine
Au fost şi dimineţi, când nici nu m-am rugat
Dar într-o zi, Tu, Doamne m-ai luminat
R: Eu de azi
/ Mă leg de Tine cu inima mea
Mă leg de Tine cu viaţa mea
Eu ţi-am promis credincioşie
Tu mi-ai promis o veşnicie /
2. Cu bucurie sfântă, vin înaintea Ta
Umple-mă Isus cu prezenţa Ta
Să fiu şi eu ca Tine, acesta-i gândul meu
Să răspândesc lumină celor din jurul meu
1 Timotei 4:16Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruieşte în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.