1. Când cerul e-nnorat şi soarele nu-l mai zǎresc,
Când pe strǎzi frunze grǎbite peste tot se rǎspândesc,
Râd crini în grǎdini cǎ stropii mari curând vor cǎdea
Şi haina albǎ la toţi le va spǎla.

R: /: Cât de frumoasǎ este natura
Cu pǎsǎri, soare şi flori,
Chiar când plouǎ şi cerul
E-acoperit de negrii nori;
Cu fluturi galbeni, roşii şi negri
Ce-ntunecǎ albastrele zǎri,
În timp ce câmpul cântǎ din viori. : /

2. Necazurile noastre ca frunzele purtate de vânt
Vin şi se duc la porunca Creatorului sfânt.
El aduce tot ce e rǎu şi bine la timpul lor
Şi ce frumos e pǎmântul plin de flori.

3. Iatǎ Soarele libertǎţii, ne priveşte din nori;
E-nnorat, dar o razǎ rǎtǎceşte prin flori.
Florile smerite se-apleacǎ la atingerea ei
Fiindcǎ raza e solul dragostei.