Când toamna soseşte grăbită
Vezi stoluri de păsări pe cer
În zbor spre o ţară-nsorită
Unde nu-s furtuni şi nici ger.
E-o zi când noi toţi, împreună
Purtaţi prin văzduh de Isus
Cu dorul de casa divină
Sosi-vom în ţara de sus.
Cărarea vieţii se-apropie
De-acele limanuri cereşti
Acolo durerea dispare
Şi neguri pe drum nu găseşti.
Toţi cei mântuiţi mult aşteaptă
Cu doruri nestinse-acea zi
Când Isus pe norii de slavă
Veni-va pentru-ai Săi copii.
Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. (1 Tes. 4:17)