A plecat un patriarh
Autor: Ortansa Stanga  |  Album: fara album  |  Tematica: Pionieri
Resursa adaugata de ORTANSA in 03/03/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

Sandu Albeanu a ales Cerul

(7 mai 1917 - 11 februarie 2015)

În 5 mai 1917, în plin război mondial, s-a  născut „tataia” Sandu, al doilea copil din cei patru ai lui Frăţilă şi ai Iordanei.

Despre tatăl Frăţilă se ştie că era adminstratorul unei moşii din împrejurimile satului Micşuneşti, aparţinând de comuna Fierbinţi, undeva în judeţul Ilfov.

Iordana, mama, era o femeie foarte religioasă, înrădăcinată în datinile şi obiceiurile ortodoxe, neuitând niciodată pomenile pentru cei morţi, ca să nu ducă lipsă de ceva pe lumea cealaltă.

Copil fiind, Sandu a fost influenţat atât de mult de credinţa mamei încât îşi dorea să moară el înaintea ei, căci numai ea putea avea milă şi grijă ca lui să-i fie bine în veşnicie.

Dar în primăvara anului 1930, tatăl a pierit într- un accident, iar mama, zdrobită de durere,  a făcut un cancer galopant care a răpus-o la o lună după soţul ei. În urma lor au rămas patru copii. Cel mai mare era Niculae, de 19 ani, apoi Sandu, 13 ani, Ion, 9 ani, şi o fetiţă, Neguţa, de 5 ani.

Sandu avea de la doi ani o boală de ochi pe care o căpătase de la un unchi, care se întorsese de pe front la terminarea războiului, în 1919, cu o boală contagioasă. Atunci când a venit, a luat băiatul în braţe şi l-a sărutat pe pleoape. De atunci copilaşul a căpătat o suferinţă pentru tot restul vieţii.

După moartea părinţilor, fratele mai mare, Niculae, l-a adus pe Sandu la Bucureşti în speranţa să-i facă un rost. Timp de trei ani, copilul a lucrat pe unde a putut, iar pe la 16 ani era deja băiat de prăvălie într-un magazin Petromax dintr-un centru comercial de pe strada Smârdan. S-a împrietenit cu alţi tineri de la magazinele din jur.  Printre ei era un credincios, Alexandru Mihai, care i-a vorbit de Domnul Isus şi de jertfa Lui mântuitoare. Crescut în obiceiurile ortodoxe, la început, Sandu l-a respins, de teamă să nu se „rătăcească”de la ceea ce-l învăţase mama lui, aşa că l-a avertizat: „De biserică, de popă şi de icoană eu nu mă las!”

Alexandru Mihai şi încă un tânăr, Cristea Stan, lucrau la un chioşc de răcoritoare al unui patron foarte zgârcit, pentru care  totul avea un preţ, nimic nu era gratis, nici măcar un pahar de apă. Afară era deja cald, iar cei doi tineri, cu riscul de a-şi pierde slujba, îi dădeau lui Sandu câte un pahar de apă rece în arşiţa aceea şi îi mai spuneau şi de Apa vieţii, Domnul Isus. Alexandru Mihai i-a dat şi un Nou Testament, pe care Sandu a început să-l citească foarte interesat. Când a ajuns la Ioan 18, la judecata Domnului Isus, când a fost pălmuit, Sandu a fost aşa de impresionat că a început să plângă de mila Domnului.

La îndemnul prietenilor, a început să meargă pe la strângerile creştinilor, pe la fraţi acasă. Una dintre familiile pe care le vizita era a unui credincios, Ion Enache.

Prin martie 1933, mai exact în 23 martie, aflat la familia Enache, a înţeles că este păcătos, că Domnul Isus Cristos este Mântuitorul şi că el, Sandu, trebuie să-L accepte în inima lui pe Domnul. În ziua aceea a îngenunchiat, I-a mărturisit Domnului păcatele şi L-a primit în inima lui ca Mântuitor personal.

Împreună cu un alt frate în credinţă, Florică Zidarul, a început să lucreze în construcţii de case. Făcea naveta zilnic cu bicicleta în comunele limitrofe ale Bucureştiului, acolo unde avea de lucru la câte o casă.

Duminica mergea regulat la adunare, în Bucureşti, iar în comunele unde lucra împărţea tratate şi broşuri creştine oamenilor pe care-i întâlnea. Împreună cu fratele credincios, după ce terminau lucrul, se adunau în case şi-L vesteau pe Domnul Isus. În râvna lui de a răspândi Cuvântul cât mai multora, s-a aventurat să împartă tratate şi în locurile mai populate din Bucureşti. A fost arestat şi trimis la sediul Jandarmeriei din Bucureşti. După ce a fost eliberat, s-a angajat la un atelier de tâmplărie ca ucenic, iar după patru ani a obţinut calificarea de tâmplar. Acolo i-a cunoscut pe fraţii Simion Boboia şi Tănase, care erau meşteri în atelierul unde lucra. Aceea a fost o perioadă când a crescut în cunoaşterea Domnului, în credinţă şi în har.

Având acum o calificare, s-a angajat la Palatul Telefoanelor ca tâmplar.

În cartierul Rahova, unde era atelierul, a locuit cu chirie la o familie care nu avea copii şi care l-au îndrăgit atât de mult încât l-au înfiat. La vârsta de 19 ani, Dumnezeu i-a dat lui Sandu părinţi şi un nume nou de familie: Albeanu.

Situaţia din România începuse să se înrăutăţească. Se instaurase dictatura şi apăruse mişcarea legionară Garda de Fier. Libertatea de credinţă era îngrădită, iar credincioşii nu se mai puteau strânge pentru închinare, căci sălile de adunare fuseseră închise. Chiar şi Adunarea ridicată de fratele Tudor Popescu în strada Carol Davila 48 fusese transformată în depozit de armament.

A început Al Doilea Război Mondial şi s-a decretat mobilizare generală. Sandu Albeanu nu a fost trimis pe front din cauza problemelor de vedere pe care le avea, aşa că a rămas în Bucureşti. Pe vremea aceea lucra la Poştă şi Telefoane şi avea drept misiune să împartă corespondenţa venită de pe front. Bucureştiul era ocupat de nemţi şi bombardamentele răspândeau groază şi ruină.

În acel timp, Sandu l-a cunoscut pe fratele Alexandru Grecu, un creştin originar din Ardeal. Fratele acesta locuia în acelaşi cartier cu Sandu, ştia bine situaţia lui şi a părinţilor lui adoptivi. Alexandru Grecu şi soţia lui cunoşteau o fată din Făgăraş, din localitatea Viştea de Sus, Paraschiva, şi s-au rugat Domnului pentru ca El să îngăduie o căsătorie între cei doi tineri.

În Viştea de Sus era o comunitate de creştini în care Paraschiva era foarte activă. Credincioşii erau urmăriţi şi prigoniţi pe atunci şi aşa se face că au fost arestaţi şi trimişi la Craiova, la Curtea Marţială şi li s-a cerut să se lepede de credinţă. Acolo Paraschiva a dat o frumoasă mărturie în faţa judecătorilor. Dumnezeu a lucrat atunci într-un chip minunat şi i-a scăpat de închisoare.

În 1943 Sandu şi Paraschiva s-au căsătorit civil.

Prigoana creştinilor a continuat, iar liderii din adunarea din Viştea de Sus au fost arestaţi din nou şi trimişi să muncească la o fermă, lângă Braşov. Sandu şi Paraschiva s-au dus să-i viziteze pe fraţii arestaţi şi să le ducă ceva haine. Ferma aceasta unde munceau creştinii deţinuţi aparţinea unui sas, care încheiase contract cu Armata pentru producţia pe care o obţinea. Acest fermier refuza să-și lucreze pământurile cu soldați. El voia doar plugari creștini, arestați pentru credință. Singurul semn că acolo erau deținuți era paza militară de la poartă. Nici Poliția nu avea acces în interiorul fermei.

Creștinii lucrau cinstit, ca pentru Domnul. Ei nu trebuiau să fie escortați și supravegheați. Fermierul sas le permitea ca după muncă să facă strângeri și să-L laude pe Domnul. Arestați fiind, se bucurau de mai multă libertate religioasă decât cei de afară. În acest cadru s-au unit în fața Domnului cei doi tineri, Sandu și Paraschiva.

Dumnezeu a binecuvântat această tânără familie cu opt copii: Virginia, Cornelia, Angela, Cornel, Rodica, David, Ligia și Silvia. Doi dintre ei, Cornel și Rodica, nu mai sunt printre cei vii, dar ceilalți trăiesc și astăzi și le-au dăruit părinților 18 nepoți și 21 de strănepoți.

Sandu Albeanu  a umblat cu Dumnezeu 82 de ani; viața lui de credinţă a fost a unui veritabil patriarh. S-a distins printr-o integritate spirituală, morală și materială impecabilă. A fost un model de credincioşie în cele mai mici lucruri.

 

Ceea ce i-a dominat viaţa a fost dragostea de fraţi, pe care îi îmbrăţişa şi îi săruta ori de câte ori îi întâlnea la adunare sau în alte locuri. A iubit părtăşia frăţească şi casa i-a fost totdeauna plină de fraţi la rugăciune şi la studierea Cuvântului.

 

Era un obicei ca, în  fiecare an, de Crăciun, să vină fraţii din Viştea de Sus şi din Sâmbăta de Sus la adunarea generală. Erau găzduiți de soții Albeanu  și dormeau pe jos, pe nişte saltele şi preşuri,  iar  mamaie Albeanu îi hrănea şi îi îngrijea bine ca să îi tragă inima să vină şi anul viitor. 

 

Tataie Albeanu  ardea de dorinţa să-i vadă mântuiţi şi pe fraţii de trup. Prin harul Lui, dorința i s-a împlinit și toţi s-au întors la Dumnezeu şi au plecat mântuiți în cer. Bineînțeles că un loc special în rugăciune îl aveau propriii copii. S-a rugat mult pentru ei şi cea mai mare dorinţă a fost să îi ştie la adăpostul jertfei Domnului Isus, mântuiţi.

 

Și pe nepoţi îi întreba adesea: „Cunoşti tu pe Domnul Isus? Te-ai întâlnit vreodată cu El ? Eşti sigur că vei merge în cer?”

 

Şi noi toţi, urmaşii dumnealui, recunoaştem că suntem beneficiarii harului Său, adus în viaţa noastră prin părinţii şi bunicii noştri şi prin mărturia lor.  

 

Ne amintim cum muncea din zori până noaptea târziu ca să-şi întreţină familia numeroasă şi să îi poată ajuta şi pe alţii.  Se scula dimineaţa în zori şi nu pleca la lucru până nu citea cu glas tare un text din Scriptură, iar deseori cânta un cântec creştin cu vocea şi la mandolină. Era un iubitor de muzică creştină şi pasiunea aceasta l-a ajutat să  învețe singur să cânte la diferite instrumente muzicale.   După-amiezile şi duminicile mai ales ne delecta cu multe cântari la mandolină. A fost printre primii care au avut un casetofon și benzi pe care erau înregistrate cântarile fr. Niculiţă Moldoveanu pe care-l iubea mult și cu care a avut ocazia să se întâlnească în timpul vieţii. 

 

 

Pe 11 februarie 1980 a emigrat în America şi a ajuns în Los Angeles, cu toată familia. În America, tataie Albeanu a continuat să-I slujească Domnului, de data aceasta cu mult mai mulți frați. Mergea adesea la adunări de rugăciune pe grupuri, unde erau fraţi din multe biserici. Frecventa ori de câte ori putea adunările din str. Belflower, strada Alondra, unde era pastor fr. Pit Popovici, pentru care a avut un deosebit respect şi admiraţie.

 

De asemenea, sâmbetele după-amiază  a fost mulţi ani în părtăşie, în diferite case mai spaţioase, cu fraţi și surori deosebiți: Tonoiu, Băbuţ, Moţ, Şmilovici, Ouatu, sora Alexandru  și alții.

 

Un loc aparte în sufletul soţilor Albeanu l-au avut Richard şi Sabina Wurbrand.  Sandu Albeanu îl cunostea de tânăr pe pastorul Wurbrand, pe care l-a iubit şi l-a admirat enorm. În ţară, a participat de multe ori la strângerile  de la biserica din strada Olteni, unde dânsul predica, înainte de arestarea pastorului. Dumnezeu a îngăduit să-l regăsească pe fratele Wrumbrand şi pe soţia dânsului în America.

 

Neobosiţi şi fără odihnă, părinţii noştri își vizitau copiii şi se bucurau de nepoţi. Ei locuiau într-un apartament micuț și adeseori când se trezeau cu mai mulţi nepoţi din familia Braşov, gălăgioși și  neastâmpăraţi, tataie o îmbărbăta pe mamaie Albeanu zicând :,,Paraschivo, măicuţă, dacă nu ai avut o bucurie când au venit, o să ai o mai  mare bucurie când au să plece!” Aceste vorbe erau spuse cu dragostea unui părinte și nu ne-au ofensat niciodată. Copiii, fiind mici şi năzdrăvani, nu aveau unde să se joace într-un spaţiu limitat.

 

Părinții noștri se deplasau cu autobuzul. Mamaie Albeanu ştia pe dinafară mersul lor şi chiar legăturile cu alte autobuze, deși nu ştia limba engleză. Avea un simţ foarte dezvoltat de orientare după poziţia soarelui  sau în funcție de punctele cardinale învăţate în copilărie, în Ardeal, pe care noi nu le pricepeam.,

 

Acolo, în California, tataie a fost un membru activ în adunarile pe care le frecventa regulat, deşi nu a vorbit niciodată de la amvon; s-a rugat şi a citit din Cuvântul Scripturii, de care era nelipsit, şi cânta cu vocea împreună cu fraţii. Împreună cu mamaie Albeanu au citit toate cărţile creştine care le-au căzut în mâini.  Învăţase singur să cânte la pian şi la keyboard şi ne delecta când îi vizitam  sau când ne vizita, făcându-i pe nepoţi geloşi pe talentul dânsului, dar şi pe râvna şi dragostea de a sluji Domnului prin cântari de slavă, adorare şi mulţumire.

 

La 87 de ani a primit încredinţarea să asculte de Domnul şi să se boteze. Dorinţa i s-a împlinit chiar în bazinul încălzit din casa  celui de al doilea nepot al dânsului, Daniel Brașov, unde doi nepoţi, studenţi la teologie, Narcis, care era și pastor la o adunare spaniolă,  şi Ovidiu Curca încă student la Biola la teologie, l-au botezat, împreună cu alte două nepoate  şi verişoare, care tocmai se predaseră Domnului şi ele: Loren Brașov, fiica lui Daniel Brașov, și Michaela Brașov, soția lui Emanuel. Toată familia noastră a fost prezentă, cu mic cu mare, precum şi rudele necredincioase, care au mai avut ocazia, încă o dată, să asculte mărturia dânsului şi  a celor două nepoate. Au fost îmbrăcaţi în haine albe, special pentru botez, şi a fost un prilej de mare bucurie pentru toată familia.

 

Anii petrecuţi în America au fost binecuvântați prin sosirea pe lume a multor nepoţi  şi strănepoţi.  A fost prezent la toate nunţile copiilor şi nepoţilor.

 

A fost preocupat încontinuu de  răspândirea Cuvântului prin tratate, pe care le multiplica la xerox pentru mulţi necredincioşi cu care se întâlnea în magazine sau ferme, unde veneau mulţi români. Râvna de a-L mărturisi pe Domnul Isus l-a ţinut totdeauna alert şi vioi şi nu l-a părăsit niciodată. Îl interesa în mod deosebit și activitatea misionarilor pe care-i sprijinea din pensia dânsului. I-a avut pe inimă şi orfanii fratelui Traian Chilău,  lucrarea cu cortul a fratelui Nelu Istrate şi lucrarea misionară a fratelui Narcis Dragomir.

 

În ultimii trei ani de viaţă a fost tot mai slăbit, dar a fost prezent până la plecare şi se bucura mult când era vizitat de fraţi,  pe care îi recunoştea, şi mai ales se bucura de vizita copiilor şi a nepoţilor dânsului.

 

A avut privilegiul şi bucuria de a fi vizitat de cuscrul şi prietenul dumnealui, Ionel Iorga. A ascultat continuu Noul Testament pe casete și CD-uri şi, de asemenea, cântările fr. Niculiţă Moldoveanu. Deşi nu mai avea glas, mişca buzele, dovedind că participa împreună cu noi. Iar când nu mai putea nici vorbi, ne arăta că e fericit auzind Scriptura şi cântările. La rugăciunile rostite de familie, şi în special de sora Lenuţa Munteanu, care i-a îngrijit cu mult devotament pe amândoi părinţii până la sfârşit, tataie Albeanu spunea clar la sfârşit: „Amin!”  

 

Pe 11 februarie 2015, patriarhul a plecat ACASĂ.

 

În aceste rânduri, nu dorim să înălţăm omul care a fost tatăl, bunicul şi străbunicul Sandu Albeanu, ci să-L slăvim  pe  Tatăl Ceresc, care S-a arătat  în el prin  Domnul Isus Cristos.

 

Ştim că tataie Albeanu, aşa cum îi spuneam noi,  nepoţii şi strănepoţii, e fericit acum în veşnicie cu Domnul Isus şi cu cei credincioşi plecaţi mai înainte.

 

Îl slăvim pe Domnul Isus, Mântuitorul nostru, căci tatăl, bunicul, străbunicul, fratele şi prietenul Sandu Albeanu a lăsat urmaşilor lui un model de credinţă şi de umblare cu Domnul, o adevărată moştenire din Dumnezeu.

 

(Prelucrare după amintirile Virginiei Braşov, fiica  fratelui Sandu Albeanu)

 

 

 

Ce minunat! Sa ai o viata atat de lunga si de implinita aici pe pamant si sa fii mantuit si cu rasplata in vesnicie! Aleluia! Si sa ai atati urmasi.....si de trup si spirituali....
Adăugat în 18/08/2015 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1634
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni