Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Binecuvantare sau blestem - partea II
Autor: Derek Prince  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Mesagerum in 19/08/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

18. Şapte paşi spre eliberare

Există doar o temelie - şi numai una - atotsuficientă pentru orice manifestare a milei lui Dumnezeu: schimbul care a avut loc la cruce. în capitolul precedent, au fost analizate opt aspecte principale ale acestui schimb:

Isus a fost pedepsit pentru ca noi să putem fi iertaţi.

Isus a fost rănit pentru ca noi să putem fi vindecaţi.

Isus a fost făcut păcat cu păcătoşenia noastră pentru ca noi să putem deveni neprihăniţi cu neprihănirea Lui.

Isus a murit moartea noastră pentru ca noi să putem fi părtaşi la viaţa Lui.

Isus a devenit sărac, experimentând sărăcia noastră pentru ca noi să putem fi îmbogăţiţi cu bogăţiile Lui.

Isus a îndurat ruşinea noastră pentru ca noi să putem fi părtaşi la gloria Lui.

Isus a îndurat respingerea noastră pentru ca noi să fim acceptaţi drept copii ai lui Dumnezeu.

Isus a devenit blestem pentru ca noi să putem avea parte de binecuvântare. Această listă nu este completă. Se mai pot adăuga şi alte aspecte ale schimbului. Dar toate reprezintă diferite faţete ale providenţei pe care Dumnezeu a pus-o la dispoziţia noastră prin jertfa lui Isus. Biblia le rezumă într-un cuvânt atotcuprinzător, măreţ: mântuire. Creştinii deseori limitează mântuirea la experienţa prin care păcatele cuiva sunt iertate şi la naşterea din nou. Totuşi, oricât de minunat este lucrul acesta, este doar prima parte din mântuirea completă carea fost revelată în Noul Testament. Sfera de acţiune a mântuirii, în plinătatea ei, este ascunsă - cel puţin, în parte - de problemele de traducere. În textul original al Noului Testament din greacă, verbul sozo, care în mod normal înseamnă „a salva", este folosit de asemenea cu diferite semnificaţii, nu numai în sensul iertării de păcate. Este folosit, de exemplu, în multe cazuri în care oamenii au fost vindecaţi trupeşte. Este folosit de asemenea în cazul persoanei care a fost eliberată de demoni, şi a persoanei care murise şi apoi a fost adusă la viaţă. în cazul lui Lazăr, acest termen este folosit în sensul recuperării dintr-o boală fatală. în 2Timotei 4:18, Pavel foloseşte acelaşi verb pentru a descrie acţiunea Iui Dumnezeu de păstrare şi de protecţie continuă în faţa răului, acţiune care va dura pe durata întregii sale vieţi. Lucrarea completă a mântuirii include fiecare parte a fiinţei umane. Ea este minunat rezumată în rugăciunea lui Pavel din 1 Tesaloniceni 5:23: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin: şi duhul vostru, sufletul vostru şi duhul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos." Mântuirea include totalitatea personalităţii umane - duhul, sufletul, trupul - şi ea este consumată numai prin învierea trupului la revenirea lui Hristos.Totuşi, nimeni nu intră în posesia tuturor aspectelor mântuirii în mod simultan sau printr-o singură tranzacţie. Este normal să progresăm în etape de la un aspect la altul. Mulţi creştini nu trec dincolo de 4 iertarea păcatelor lor. Ei nu sunt conştienţi de multe alte aspecte ale mântuirii lui Dumnezeu care le stau la dispoziţie în mod gratuit.-Ordinea în care o persoană experimentează diferitele aspecte ale mântuirii lui Dumnezeu este determinată de suveranitatea Lui, care se raportează la noi toţi în mod individual. în general, punctul de pornire este iertarea de păcate, dar nu întotdeauna. în timpul lucrării pământeşti a lui Isus, oamenii erau deseori mai întâi vindecaţi fizic şi apoi erau iertaţi de păcatele lor. Acest lucru se poate întâmpla şi azi. în 1968, soţia mea, Ruth, pe când era necăsătorită şi trăia ca evreică practicantă, a zăcut în pat mai multe săptămâni. Apoi a primit o vizită miraculoasă din partea lui Isus în camera ei şi a fost complet vindecată, în mod instantaneu. Dar au mai trecut doi ani înainte să-şi recunoască nevoia de a avea păcatele iertate. Numai atunci a fost născută din nou. Când venim la Dumnezeu pe baza jertfei lui Hristos pentru noi, trebuie să fim sensibili la călăuzirea Duhului Sfânt. Nu îi putem impune lui Dumnezeu propriile noastre priorităţi, ci trebuie să-L lăsăm să lucreze cu noi înordinea aleasă de El. De exemplu, se poate ca o persoană să fie hotărâtă să urmărească prosperitatea financiară, pe când prima prioritate a lui Dumnezeu pentru ea este neprihănirea. Dacă insistă cu încăpăţânare să ceară prosperitatea înaintea neprihănirii, s-ar putea să nu primească nici una, nici alta! Tot astfel, o persoană poate căuta vindecarea fizică, neştiind că rădăcina bolii fizice este o problemă emoţională interioară - cum ar fi respingerea, sau întristarea, sau nesiguranţa. Ca răspuns, Dumnezeu va mişca lucrurile înspre vindecarea emoţională de care este nevoie. Dacă persoana nu se deschide pentru aceasta, ci continuă să cerşească mai întâi vindecarea fizică, s-ar putea ca până la urmă să nu primească nici un fel de vindecare, fie fizică, fie emoţională. Uneori Dumnezeu caută să ne descopere un aspect al mântuirii care este nevoia noastră cea mai urgentă, şi totuşi noi nu suntem conştienţi de ea. Aceasta se aplică în special în cazul eliberării de sub blestem. Deseori un blestem care acţionează asupra vieţii unei persoane este o barieră nebănuită care o opreşte din experimentarea altui aspect al mântuirii. în mod normal, mai întâi trebuie tratată această barieră, înainte să fie împlinite alte nevoi. Acesta este aspectul asupra căruia ne vom concentra acum: schimbarea unui blestem cu o binecuvântare. În acest moment suntem confruntaţi cu exact aceleaşi probleme pe care Moise le-a pus înaintea israeliţilor, pe când aceştia se pregăteau să intre în ţara Canaan: „Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră, că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul; alege viaţa ca să trăieşti tu şi sămânţa ta" (Deuteronom30:19). Problemele erau atât de delicate şi consecinţele atât de cuprinzătoare, încât Moise a chemat cerul şi pământul pentru a fi martori la răspunsul Israelului. Alternativele erau clare: viaţa şi binecuvântările, pe de o parte; moartea şi blestemele, pe de altă parte. Dumnezeu le-a cerut israeliţilor să aleagă ei înşişi. El i-a îndemnat să facă alegerea corectă: viaţa şi binecuvântările. Dar El nu a ales în locul lor. De asemenea, El le-a reamintit că alegerea pe care o făceau le va afecta nu numai vieţile lor ci şi pe ale urmaşilor lor. Vedem că aceasta este trăsătura caracteristică atât a binecuvântărilor, cât şi a blestemelor: ele continuă din generaţie în generaţie. Alegerea pe care a făcut-o Israel la vremea aceea a determinat destinul lor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi astăzi. Dumnezeu ne pune înaintea exact aceleaşi alternative: viaţa şi binecuvântările sau moartea şi blestemele. El ne lasă pe noi să alegem. Ca şi Israelul, noi ne hotărâm destinul prin alegerea pe care o facem. Alegerea noastră poate afecta şi destinul urmaşilor noştri. Mi-aduc aminte când, pentru prima dată, am fost confruntat de cuvintele lui Moise. Când mi-am dat seama că Dumnezeu aşteaptă un răspuns din partea mea, am fost intimidat. Dumnezeu aştepta ca eu să aleg! Nu puteam scăpa de acest moment. Să nu aleg însemna să fac alegerea greşită!

Ii mulţumesc lui Dumnezeu că El mi-a dat harul de a face alegerea corectă. Niciodată, în anii care au urmat de atunci, nu am regretat această alegere. Totuşi, Dumnezeu a început să-mi arate curând implicaţiile alegerii mele. Trecusem printr-o uşă ce dădea într-o viaţă de umblare în credinţă şi ascultare, şi de unde nu mai era cale de întoarcere.Toţi cei care doresc să treacă de la blestem la binecuvântare trebuie să treacă prin aceeaşi uşă. în primul rând, trebuie să existe o recunoaştere clară a problemelor pe care Dumnezeu Ie-a pus înaintea noastră. După care trebuie să existe un răspuns simplu, pozitiv: „Doamne, pe baza Cuvântului Tău, iată răspunsul meu. Eu refuz moartea şi blestemele, şi aleg viaţa şi binecuvântările." Odată ce am făcut această alegere, putem cere eliberarea de sub orice blestem care acţionează asupra vieţilor noastre. Care sunt paşii pe care trebuie să-i facem pentru aceasta? Nu există un model anume pe care toţi trebuie să-l urmeze. Cu toate acestea, în călăuzirea oamenilor înspre momentul eliberării, am găsit că este de ajutor să-i conduc prin şapte etape, descrise mai jos. S-ar putea să abordezi această problemă din perspectiva unuia care este preocupat să îi ajute sau să îi sfătuiască pe alţii. Totuşi, pentru a experimenta beneficiul complet al acestei învăţături, îţi recomand să te pui în locul persoanei care are nevoie de eliberare. Când faci lucrul acesta, s-ar putea să descoperi că de fapt acela este locul în care tu te afli în realitate! Mărturiseşte-ţi credinţa în Hristos şi în jertfa Lui pentru tine. în Romani 10:9-10, Pavel explică faptul că pentru a primi beneficiile jertfei lui Hristos trebuie să îndeplineşti două condiţii: să crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe Isus din morţi şi să mărturiseşti cu gura ta că Isus este Domn. Credinţa din inimă nu este pe deplin eficientă până când nu a fost întregită prin mărturisirea cu gura. în mod literal, cuvântul „a mărturisi" înseamnă „a spune la fel cu". în contextul credinţei biblice, „mărturisire" înseamnă să spunem cu gura noastră ceea ce Dumnezeu a spus deja în Cuvântul Său. în Evrei 3:1, Isus este numit „Marele Preot al mărturisirii noastre". Când facem mărturisirea corectă în conformitate cu Biblia în legătură cu Persoana Lui, aceasta face disponibilă pentru noi slujirea Lui preoţească. Pentru a primi beneficiile jertfei lui Hristos, noi trebuie să facem o mărturisire specifică şi personală. De exemplu: Doamne Isus Hristoase, cred că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu şi singura Cale spre Dumnezeu; şi că Tu ai murit la cruce pentru păcatele mele şi ai inviat din nou din morţi. Pocăieşte-te de toată răzvrătirea ta şi de toate păcatele tale. Se poate să fi existat mulţi factori exteriori - care se regăsesc chiar şi în generaţiile anterioare - care au contribuit la blestemul existent asupra vieţii tale. Cu toate acestea, rădăcina tuturor problemelor tale stă în tine însuţi. Ea este rezumată într-un singur cuvânt, avon (nelegiuire): atitudinea ta de răzvrătire faţă de Dumnezeu şi păcatele care au rezultat din ea. De aceea, trebuie să accepţi responsabilitatea personală. De aceea, înainte de a primi mila lui Dumnezeu, El îţi cere să te pocăieşti. Aceasta trebuie să fie o decizie deliberată din partea ta: să renunţi la răzvrătirea ta şi să te supui fără rezervă la tot ceea ce îţi cere Dumnezeu. Omul care s-a pocăit cu adevărat nu se mai certe cu Dumnezeu! Noul Testament nu lasă loc pentru credinţa care ignoră pocăinţa. Când Ioan Botezătorul a venit să-I pregătească lui Isus calea, primul cuvânt din mesajul lui a fost: „Pocăiţi-vă!" (Matei 3:2, sublinierea îmi aparţine). Mai

târziu, când Isus Şi-a început slujirea publică, El a preluat mesajul de unde îl lăsase Ioan: „Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie!" (Marcu 1:15, sublinierea îmi aparţine). Fără pocăinţă nu este posibilă o credinţă eficientă. Mulţi creştini practicanţi se luptă în mod continuu pentru credinţă pentru că nu au împlinit condiţia precedentă, a po-căinţei. In consecinţă, ei nu primesc niciodată beneficiile depline ale jertfei lui Hristos. Iată o sugestie de o mărturisire care exprimă pocăinţa pe care o cere Dumnezeu: Renunţ la toată răzvrătirea mea şi la tot păcatul meu, şi mă supun Ţie, ca Domn al meu. Cere iertare de toate păcatele. Marea barieră care opreşte intrarea binecuvântării lui Dumnezeu în vieţile noastre este păcatul neiertat. Dumnezeu a oferit deja posibilitatea ca păcatele noastre să fie iertate, dar El nu va face aceasta până când nu le mărturisim. „Dacă ne mărturisim păcatele, EI este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire" (1 Ioan 1:9, sublinierea îmi aparţine). Dumnezeu este credincios să facă aceasta pentru că El ne-a dat promisiunea Lui, şi El întotdeauna îşi ţine promisiunile. De asemenea, El este drept pentru că toată pedeapsa pentru păcatele noastre a fost deja suportată de către Isus. S-ar putea ca Dumnezeu să-ţi fi arătat anumite păcate care te-au deschis spre un blestem. Dacă este aşa, atunci fă o mărturisire specifică a acelor păcate. De asemenea, este posibil ca blestemul să fi venit asupra ta din cauza păcatelor comise de strămoşii tăi (în special idolatria sau ocultul). Tu nu porţi vina păcatelor comise de strămoşii tăi, dar s-ar putea să fii afectat în diferite moduri de consecinţele păcatelor lor. Dacă eşti sigur de acest lucru,cere-I lui Dumnezeu eliberare de acele consecinţe. Iată o rugăciune potrivită care acoperă acest domeniu: Mărturisesc toate păcatele mele înaintea Ta şi Iţi cer să mă ierţi - mai ales pentru oricare din păcatele care m-au expus blestemelor. Eliberează-mă şi de consecinţele păcatelor strămoşilor mei. lartă-i pe toţi oamenii care te-au rănit sau care ţi-au greşit. 0 altă mare barieră care poate opri intrarea binecuvântării lui Dumnezeu în vieţile noastre este neiertarea pe care o purtăm în inimile noastre faţă de alţii. In Marcu 11:25, Isus pune degetul pe această problemă, arătându-ne că trebuie să o rezolvăm dacă vrem ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciuni: „Şi când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile." Acelaşi principiu se regăseşte în tot Noul Testament, dacă vrem ca Dumnezeu să ne ierte, trebuie să fim gata să îi iertăm pe alţii. Iertarea unei alte persoane nu este înainte de toate o emoţie: este o decizie. Uneori ilustrez aceasta printr-o „mică" parabolă. Ai în mâna ta chitanţe prin care o altă persoană îţi datorează 10.000 USD. Totuşi, în cer, Dumnezeu are în mâna Lui chitanţe în valoare de 10.000.000 USD. Dumnezeu îţi face o ofertă: „Tu rupi chitanţele pe care le ţii în mână, şi eu rup chitanţele care sunt în mâna Mea. Pe de altă parte, dacă le vei păstra pe ale tale, şi Eu le voi păstra pe ale Mele!" Înţeleasă în felul acesta, iertarea altei persoane nu este un sacrificiu enorm. Ea însemnă pur şi simplu interes personal înţelept. Oricine nu doreşte să anuleze o datorie de 10.000 UDS pentru a i se anula propria datorie de10.000.000 USD, nu are un bun simţ al afacerilor! Poate Dumnezeu aduce chiar acum în mintea ta o persoană sau persoane pe care trebuie să le ierţi. Dacă da, poţi cere ajutorul Duhului Sfânt. El te va îndemna să iei deciziile potrivite, dar El nu le va lua în locul tău. Răspunde cât timp simţi îndemnul Lui. Ia decizia clară de a ierta. Apoi rosteşte cu voce tare decizia luată. Spune tare: „Doamne, îl/o iert pe ..." şi numeşte persoana sau persoanele implicate. Cei al căror nume găseşti că sunt cel mai greu de rostit sunt cei pe care ai nevoie cel mai mult să-i ierţi! Aici sunt câteva cuvinte simple pe care le poţi folosi: Printr-o decizie a voinţei mele, îi iert pe toţi cei care m-au rănit sau mi-au greşit - la fel cum eu doresc ca Dumnezeu să mă ierte. în special, îi iert pe ... [numeşte persoana sau persoanele]. Renunţă la toate contactele cu orice domeniu ocult sau satanic înainte de a ajunge la rugăciunea efectivă de eliberare, există un alt domeniu important de care trebuie să te ocupi: toate contactele cu orice domeniu ocult sau satanic. Aici este inclusă o gamă largă de activităţi şi practici. Poate va fi nevoie să te întorci la paginile din capitolul 6, unde există o listă care acoperă câteva, dar nu toate din formele pe care acestea le pot lua. Dacă îţi este neclar un domeniu care nu este menţionat în listă, roagă-L pe Dumnezeu să îţi clarifice lucrul acesta. Dacă ai fost implicat vreodată în oricare din activităţile sau practicile respective, ai trecut dincolo de graniţa invizibilă a împărăţiei lui Satan. Din momentul acela, fie că ai ştiut, fie nu, Satan te-a văzut ca pe unul dintre supuşii Lui. El consideră că are un drept legal asupra ta. Din moment ce împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia lui Satan sunt în totală opoziţie una faţă de cealaltă, nu te poţi bucura de beneficiile şi de drepturile depline ale împărăţiei lui Dumnezeu până când nu ai întrerupt definitiv şi pentru totdeauna toate legăturile cu Satan şi până când nu ai anulat complet orice drept pe care el îl poate avea asupra ta. în 2 Corinteni 6:14-15, Pavel subliniază necesitatea de a rupe complet legătura cu împărăţia lui Satan: „Cum poate sta împreună întunericul cu lumina? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial [care este Satan]?" în versetul 17, el concluzionează cu o poruncă directă de la Domnul însuşi: „De aceea: «Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei,» zice Domnul. «Nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi. "Pentru realizarea acestei ruperi trebuie să rezolvi problema „obiectelor de contact" - adică a obiectelor care te leagă încă de Satan. Aici pot fi incluse diferite obiecte. în cazul meu, aşa cum am relatat în capitolul 2, era vorba despre dragonii chinezeşti pe care îi moştenisem. Dacă ai îndoieli despre cum s-ar putea aplica aceasta în situaţia ta, cere-I lui Dumnezeu să pună degetul pe orice înseamnă ofensă la adresa Lui. Apoi descotoroseşte-te de el în modul cel mai eficient: arde-l, zdrobeşte-l, aruncă-l într-o apă adâncă - sau orice altceva! Dacă eşti pregătit să realizezi această rupere definitivă de Satan şi de împărăţia lui, iată un mod potrivit de a afirma lucrul acesta: Renunţ la toate contactele cu orice domeniu ocult sau satanic - dacă am vreunul din „obiectele de contact", mă angajez să le distrug. Anulez toate drepturile lui Satan asupra mea. Acum eşti pregătit să te rogi pentru eliberare din orice blestem. Dacă ai fost dispus să faci fiecare din cei cinci paşi precedenţi, acum te afli în locul unde te poţi ruga rugăciunea reală de eliberare din orice blestem care este peste viaţa ta. Dar aminteşte-ţi, există o singură temelie pe baza căreia Dumnezeu îţi poate oferi mila Lui: schimbul care a avut loc când Isus a murit pe cruce. în acest schimb afost inclusă şi posibilitatea eliberării din orice blestem. Prin faptul că a fost atârnat pe o cruce, Isus a devenit blestem, purtând asupra Lui orice blestem care ar fi putut veni vreodată asupra ta, pentru ca, în schimb, să poţi fi eliberat din orice blestem şi să primeşli în locul acestuia binecuvântarea Iui Dumnezeu.

Este important să-ţi bazezi credinţa numai pe ceea ce Isus a obţinut pentru tine prin sacrificiul de la cruce. Nu trebuie să-ţi „câştigi" eliberarea. Nu trebuie să fii „vrednic" pentru asta. Dacă vii la Dumnezeu cu gânduri de genul acesta, atunci nu ai o bază solidă pentru credinţa ta. Dumnezeu ne răspunde numai pe baza a ceea ce afăcut Isus în numele nostru, şi nu a meritelor pe care ne închipuim că le avem în noi înşine. Dacă te rogi, având această temelie a credinţei, rugăciunea ta ar trebui să se sfârşească nu prin a cere, ci prin a primi. în Marcu 11:24, Isus stabileşte acest principiu: „De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea" (sublinierea îmi aparţine). în acest gen de rugăciune există două etape distincte, relaţionate sub formă de cauză şi efect: să primeşti şi să ai. Să primeşti este cauza, din care urmează efectul să ai. Să primeşti este la timpul trecut; să ai este la viitor. Să primeşti are loc când ne rugăm. Apoi urmează să ai la timpul şi în modul hotărât prin suveranitatea lui Dumnezeu. Dar principiul subliniat de către Isus este acesta: dacă noi nu primim în momentul în care ne rugăm, nu avem nici o asigurare că vom avea vreodată. Iată o rugăciune potrivită. Mai întâi citeşte această rugăciune până la capăt, după care citeşte mai departe în vederea altor instrucţiuni. Doamne Isuse, cred că pe cruce ai luat asupra Ta fiecare blestem care ar putea veni vreodată asupra mea. De aceea, Te rog acum să mă eliberezi de orice blestem care acţionează asupra vieţii mele - in Numele Tău, Doamne Isus Hristoase! Prin credinţă primesc acum eliberarea mea şi Iţi mulţumesc pentru ea. Acum opreşte-te un moment! înainte de a te ruga această rugăciune de eliberare, ar fi înţelept să reafirmi fiecare din cele cinci mărturisiri anterioare, pe care le-ai parcurs deja. Pentru a face să îţi fie mai uşor, ele sunt repetate mai jos, dar fără alte comentarii sau explicaţii adăugate. Citeşte-le cu voce tare, încet şi fără grabă, fără ca atenţia să îţi fie distrasă. Dacă ai vreun sentiment de nesiguranţă legat de o anumită secţiune, ia-o de la capăt şi citeşte din nou. Identifică-te cu cuvintele pe care le rosteşti. Pe când vei fi terminat de citit, ar trebui să ai sentimentul că te-ai adus pe tine însuţi/însăţi în prezenţa lui Dumnezeu prin cuvintele pe care le-ai rostit. Apoi treci direct la rugăciunea de eliberare care este repetată la final. Iată deci o rugăciune completă: Doamne Isuse Hristoase, cred că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu şi singura Cale spre Dumnezeu; şi că Tu ai murit pe cruce pentru păcatele mele şi ai înviat din nou din morţi. Renunţ la răzvrătirea mea şi Ia tot păcatul meu, şi mă supun Ţie ca Domn al meu. îmi mărturisesc toate păcatele înaintea Ta şi îţi cer să mă ierţi - mai ales pentru oricare din păcatele care m-au expus fata de vreun blestem. Eliberează-mă şi de consecinţele păcatelor strămoşilor mei. Printr-o decizie a voinţei mele, îi iert pe toţi cei care m-au rănit sau mi-au greşit - la fel cum doresc ca Dumnezeu să mă ierte. In special, îi iert pe ... [numeşte persoana sau persoanele].

Renunţ la toate contactele cu orice domeniu ocult sau satanic – si dacă am vreunul din „obiectele de contact", mă angajez să le distrug. Anulez toate drepturile lui Satan asupra mea. Doamne Isuse, cred că pe cruce Tu ai luat asupra Ta fiecare blestem care ar putea veni vreodată asupra mea. Deci Te rog acum să mă eliberezi de orice blestem care acţionează asupra vieţii mele - în Numele Tău, Doamne Isuse Hristoase, prin credinţă primesc acum eliberarea mea şi Iţi mulţumesc pentru ea.

Acum nu te mulţumi să spui „mulţumesc" doar o dată sau de două ori. Mintea ta nu poate cuprinde nici măcar o fracţiune din ceea ce i-ai cerut lui Dumnezeu să facă pentru tine, ci răspunde-I lui Dumnezeu cu inima ta! Acesta poate fi momentul în care te eliberezi de răni, poveri, inhibiţii care s-au construit în interiorul tău de-alungul anilor. Dacă în interiorul tău se rupe un dig, nu încerca să-ţi stăpâneşti lacrimile care sunt revărsarea inimii tale. Nu te lăsa oprit de propria ta conştiinţă sau de stânjeneala ta! Dumnezeu cunoştea toate lucrurile pe care le-aiţinut îngropate în tine - şi El nu este deloc stânjenit de ele. Deci de ce ar trebui să fii tu? Spune-I lui Dumnezeu cât de mult II iubeşti. Cu cât îţi exprimi mai mult dragostea, cu atât mai reală va deveni ea pentru tine.Pe de altă parte, nu există un model anume, pe care fiecare ar trebui să-l urmeze în ceea ce priveşte modul în care Ii răspundem lui Dumnezeu. Cheia pentru eliberare nu este un anume gen de răspuns. Credinţa poate fi exprimată în multe feluri. Fii tu însuţi/însăţi înaintea lui Dumnezeu. Deschide-ţi întreaga fiinţă înaintea dragostei lui Dumnezeu, asemeni unei flori care îşi deschide petalele în faţa soarelui. 7. Acum crede că ai primit, şi continuă să umbli în binecuvântarea Lui! Nu încerca să analizezi în această etapă ce formă va lua binecuvântarea sau cum îţi va fi împărtăşită. Nu trebuiesă te preocupi cu asta. Partea ta este să fii deschis pur şi simplu, fără rezerve, la tot ceea ce vrea să facă Dumnezeu în tine şi pentru tine prin binecuvântarea Lui. Aminteşte-ţi că Dumnezeu „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi" (Efeseni 3:20). Deci nu-L limita pe Dumnezeu, crezând că va face numai ceea ce crezi tu. Iată o formă simplă a cuvintelor pe care Ie poţi folosi: Doamne, mă deschid ca să primesc binecuvântarea Ta în orice mod ai vrea să mi-o împărtăşeşti. Va fi extraordinar să vezi cum îţi va răspunde Dumnezeu!

întrebări pentru studiu

1. Care părţi ale personalităţii umane sunt incluse în mântuire?

2. în lucrarea pământească a lui Isus oamenii erau deseori mai întâi ____________şi apoi erau iertaţide____________lor.

3. Deseori un blestem care acţionează asupra vieţii unei persoaneeste ca o______care o împiedică să experimenteze alte aspecte ale mântuirii.

4. Adevărat sau fals: credinţa din inimă nu este pe deplin eficientă până când nu a fost întregită prin mărturisireacu gura.

5. Fără_nu este posibil să avem o credinţă eficientă.

6. Care sunt cele trei bariere care împiedică intrarea binecuvântării lui Dumnezeu în vieţile noastre?

7. Iertarea altei persoane nu este înainte de toate o emoţie; ea este o ___________.

8. Adevărat sau fals: toate contactele cu orice domeniu ocult sau satanic trebuie tratat înainte de a te rugarugăciunea de eliberare.

9. Enumera cei şapte paşi spre eliberare.

Aplicaţie practică

1. Eşti pregătit să urmezi cei şapte paşi pentru a fi eliberat de blestemele care există peste viaţa ta? Dacă nu, dece nu?

2. Urmează cei şapte paşi. Nu te grăbi; ia-ţi timp pentru fiecare pas. Recapitulează toate răspunsurile din aplicaţiile practice ale secţiunilor anterioare din acest studiu individual (de la sfârşitul fiecărui capitol) şi foloseşte rugăciunea data ca exemplu.

(1) Mărturiseşte-ţi credinţa în Hristos.

(2)Pocă-ieşte-te.

(3) Cere-ţi iertare în conformitate cu 1 Ioan 1:9.

(4) Iartă-i pe alţii (inclusiv pe toţi cei pe care i-aimenţionat în aplicaţiile practice din capitolele 7 şi 11 care ţi-au greşit).

(5) Renunţă la contactul pe care tu sau alţi membri din familia ta din generaţiile trecute l-au avut cu ocultul, religiile false, societăţi secrete sau idoli.

(6) Roagă-te rugăciunea de eliberare.

(7) Primeşte răspunsul prin credinţă.

Verset de memorat: Deci dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi. Ioan 8:36

Răspunsul credinţei: lsuse, voi rămâne tare în libertatea cu care Tu m-ai eliberat. Nu voi mai fi luat din nou în robie. Galateni 5:1

Răspunsuri

1. Duhul, sufletul, trupul.

2. Vindecaţi fizic, păcatele.

3. Barieră nebănuită.

4. Adevărat.

5. Pocăinţă.

6. Păcatul neiertat (pasul 3), neiertarea (pasul 4) şi contactul cu ocultul (pasul 5).

7. Decizie.

8. Adevărat.

9. (1) Mărturiseşte-ţi credinţa în Hristos şi în jertfa Lui în locul tău.

(2) Pocăieşte-te de toată răzvrătirea ta şi detoate păcatele tale.

(3) Cere iertare.

(4) Iartă pe oricine te-a rănit sau ţi-a greşit.

(5) Renunţă la toate contactele cu orice domeniu ocult sau satanic.

(6) Roagă-te rugăciunea de eliberare din orice blestem.

(7) Crede că ai primit şi continuă să umbli în binecuvântarea lui Dumnezeu.

 

19. De pe teritoriul umbrelor pe teritoriul luminii

Dacă ai urmat instrucţiunile din capitolul precedent, ai depăşit o barieră invizibilă. In spatele tău este un teritoriu umbrit de blesteme de diferite genuri şi dintr-o sumedenie de surse diferite. înaintea ta stă un teritoriu luminat de strălucirea binecuvântărilor lui Dumnezeu, înainte de a merge mai departe, adu-ţi aminte de rezumatul listei pe care Moise a dat-o în Deuteronom 28:2-13:

înălţare;

sănătate;

înmulţire;

prosperitate;

biruinţă;

favoarea lui Dumnezeu.

Toate acestea sunt părţi ale moştenirii tale în Hristos, care te aşteaptă să le explorezi şi să le stăpâneşti. Ţi-ar putea fi de folos să-ţi repeţi aceste cuvinte cheie de câteva ori - preferabil cu voce tare. Viaţa trăită sub blestem face deseori dificil ca o persoană să-şi imagineze cum ar fi să se bucure de binecuvântarea corespunzătoare. Cere-I lui Dumnezeu să le facă moştenire reală şi vie pentru tine. S-ar putea să fie nevoie să continui repetarea acestor cuvinte în mod frecvent - chiar de mai multe ori pe zi - până când eşti convins că sunt ale tale! In timp ce le repeţi, opreşte-te şi mulţumeşte-I lui Dumnezeu că fiecare din ele face parte acum din moştenirea ta. Aminteşte-ţi că mulţumirile sunt cea mai simplă şi mai curată formă de exprimare a credinţei. Dacă te-ai zbătut vreme îndelungată sub povara blestemului din viaţa ta, s-ar putea să fie domenii ale minţii tale în careîntunericul să nu fi fost imediat alungat. Repetarea acestor cuvinte pozitive care descriu binecuvântările vor fi asemenea razelor soarelui pe care Ie vezi pentru prima oară strălucind într-o vale întunecată, şi care mai apoi se împrăştie până când toată valea este luminată.

Trecerea din teritoriul întunecat în cel însorit poate lua diferite forme. Nu există un model standard pentru toată lumea. Unii oameni experimentează o eliberare aproape instantanee şi par să intre imediat în binecuvântările promise de Scriptură. Pentru alţii, care sunt la fel de sinceri, s-ar putea să existe o zbatere dură şi îndelungată. Cu cât oamenii au fost mai adânc implicaţi în domeniul ocult, cu atât mai grea poate fi zbaterea lor de a ieşi de acolo. Satan îi consideră prada lui legitimă, şi este hotărât să-i ţină legaţi. De cealaltă parte, astfel de oameni trebuie să fie chiar mai hotărâţi să-şi apere dreptul la libertate care a fost obţinută pentru ei prin jertfa lui Isus. De asemenea, satan cunoaşte într-o oarecare măsură ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru cei care scapă de sub asuprirea lui. Cu cât mai măreţe sunt binecuvântările păstrate pentru o anumită persoană, cu atât mai hotărâtă va fi încercarea lui Satan de a o reţine. Văzute în această lumină, ca nişte prefigurări ale binecuvântărilor care ne stau înainte, zbaterile noastre pot deveni de fapt o sursă de încurajare. Pe lângă aceşti factori, noi suntem confruntaţi cu suveranitatea lui Dumnezeu. Perspectiva lui Dumnezeu este diferită de a noastră, într-o situaţie anume, El ia în calcul factori despre care noi nu ştim nimic. El îşi ţine întotdeauna promisiunile, dar, în cele mai multe cazuri, există două lucruri pe care El nu le descoperă în avans: modul specific în care va lucra în viaţa fiecăruia şi momentul în care o va face. Nimeni nu poate să îi dicteze luiDumnezeu cum anume sa-Şi ţină promisiunile. Ceea ce trebuie să facem este să ne păstrăm o încredere nezdruncinată, fermă că Dumnezeu va mişca lucrurile când şi cum găseşte El de cuviinţă. Trebuie să privim încă o dată la latura pozitivă a schimbului divin descris de către Pavel: Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi - fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn" - pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit. In Galateni 3:13-14 Pavel identifică trei factori importanţi cu privire la binecuvântare, în primul rând, binecuvântarea nu este ceva vag sau nedefinit. Ea este cât se poate de specifică: binecuvântarea lui Avraam. în Geneza 24:1, întinderea ei este definită astfel: „Dumnezeu binecuvântase pe Avraam în orice lucru" (sublinierea îmi aparţine). Binecuvântarea lui Dumnezeu a acoperit fiecare domeniu din viaţa lui Avraam. El are pregătită o binecuvântare corespondentă pentru fiecare persoană care împlineşte condiţiile Sale. în al doilea rând, binecuvântarea vine numai în Hristos Isus. Ea nu poate fi câştigată prin meritele noastre. Ea este oferită numai pe baza relaţiei noastre cu Dumnezeu, prin Isus Hristos. Nu există nici un alt canal prin care binecuvântarea să poată fi revărsată în vieţile noastre. Dacă relaţia cu Hristos este ruptă din pricina necredinţei sau a neascultării, binecuvântarea va înceta să se mai reverse. Dar, slavă lui Dumnezeu, ea poate fi restaurată imediat prin pocăinţă sinceră! în al treilea rând, binecuvântarea este definită mai departe astfel: „Noi primim Duhul făgăduit" (sublinierea îmi aparţine). în acest sens, Isus ne spune: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, El vă va călăuzi în tot adevărul ... Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi ce este al Meu. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi." Ioan 16:13-15

Ce cuvinte minunate de încurajare! Toate trei Persoanele Dumnezeirii - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - sunt uniteîn scopul Lor de a împărtăşi cu noi tot ceea ce a fost câştigat pentru noi prin jertfa lui Isus. Pentru că realitatea aceasta este mult mai măreaţă decât poate pricepe mintea noastră naturală, noi trebuie să depindem de DuhulSfânt care să ne călăuzească în plinătatea moştenirii noastre şi să ne arate cum să ne însuşim ceea ce ne-a pregătit Dumnezeu. în Romani 8:14, Pavel subliniază din nou rolul unic al Duhului Sfânt: „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhullui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu." Pavel este atent să folosească aici prezentul continuu: „Căci toţi cei ce sunt continuu călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu." A fi „călăuzit de Duhul lui Dumnezeu" nu este o experienţă singulară, care are loc o singură dată pentru totdeauna. Este ceva de care trebuie să depindem în fiecare moment. Este singura cale spre maturitatea spirituală. Prin ea creştem de la statutul de copilaşi la cel de fii maturi ai luiDumnezeu. Din păcate mulţi creştini nu se bucură din plin de călăuzirea şi tovărăşia Duhului Sfânt dintr-un singur motiv fundamental: nu-şi dau seama că El este o Persoană. „Domnul este Duhul" (2 Corinteni 3:17). La fel cumDumnezeu Tatăl este Domn, şi Dumnezeu Fiul este Domn, tot astfel şi Dumnezeu Duhul Sfânt este Domn. El nu este numai o abstracţie teologică, sau un set de reguli, sau o jumătate de frază de la sfârşitul Crezului Apostolic. El este o Persoană, şi vrea ca noi să cultivăm o relaţie intimă şi personală cu El. Duhul Sfânt are propriile Lui trăsături distincte. El nu este agresiv sau „băgăreţ", şi nici nu strigă la noi. De obicei, El vorbeşte în tonuri blânde şi ne călăuzeşte prin îndemnuri blânde. Pentru a primi călăuzirea Lui, trebuie să fim atenţia la vocea Lui şi să fim sensibili la îndemnurile Sale. Mai mult decât atât, Duhul Sfânt ne tratează pe fiecare dintre noi în mod individual. Pentru a intra în binecuvântările lui Dumnezeu, nu există un anume set de reguli pe care toţi trebuie să-l urmeze. Fiecare dintre noi are o personalitate distinctă, specială, cu nevoi şi aspiraţii unice, cu puncte slabe şi tari. Duhul Sfânt respectă unicitatea noastră. Cineva a spus că Dumnezeu niciodată nu face un creştin copia fidelă a altuia. Nici nu produce creştini pe linie de asamblare automată. Numai Duhul Sfânt cunoaşte pericolele speciale care ne ameninţă într-o situaţie sau binecuvântările specifice care vor împlini nevoile noastre individuale. El ne călăuzeşte cu credincioşie prin pericole şi ne deschide pentru a primi binecuvântările. Dacă începem să urmăm un sistem religios sau să ne modelăm după alţi creştini, vom pierde unele din binecuvântările pe care Dumnezeu le-a hotărât pentru noi. De aceea, ar fi înţelept din partea ta să te opreşti un moment şi să faci o rugăciune scurtă: Duhule Sfânt, îmi deschid inima şi mintea pentru Tine. Descoperă-mi binecuvântările pe care Isus le-a obţinut pentru mine şi arată-mi cum le pot primi. în Evrei 10:14 - citat deja în capitolul 17 - scriitorul foloseşte două timpuri ale verbelor care sunt în contrast, pentru a descrie două părţi opuse ale schimbului care a avut loc la cruce. Pentru a descrie ceea ce a realizat Isus, el a folosit timpul perfect: „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna" (sublinierea îmiaparţine). Ceea ce a făcut Isus este desăvârşit în mod absolut şi veşnic. Nimic nu mai poate fi adăugat vreodată, şi nimic nu va putea fi îndepărtat vreodată. Pe de altă parte, pentru a descrie ceea ce a produs jertfa lui HristosBinecuvântare sau blestem: tu alegi!în cei pe care au acceptat-o în mod personal, scriitorul foloseşte prezentul continuu -. „Pe cei ce sunt sfinţiţi" (sublinierea îmi aparţine), însuşirea jertfei nu este imediat desăvârşită; ea este progresivă. Procesul prin care ne-o însuşim este descrisă prin expresia „sunt sfinţiţi" - adică, a fi puşi deoparte pentru Dumnezeu în sfinţenie. Pe măsură ce ne aliniem vieţile în mod progresiv la cerinţele sfinţeniei lui Dumnezeu, avem capacitatea de a intra mai profund în binecuvântările Lui. Când sunt confruntaţi cu această provocare, creştinii răspund uneori: „Dar credeam că am primit totul atunci când am fost născut din nou!" Răspunsul aici este da - şi nu. Există două părţi ale acestei probleme: cea legală şi cea care ţine de experienţă. Răspunsul va diferi în funcţie de perspectiva noastră asupra problemei. Din punct de vedere legal, într-adevăr „ai primit totul" când ai fost născut din nou. Conform Romani 8:17, când ai devenit copil al lui Dumnezeu, ai fost făcut moştenitor al lui Dumnezeu şi comoştenitor cu Hristos. Din punct de vedere legal, din acel moment ai fost îndreptăţit să împărţi cu Hristos întreaga Lui moştenire. Cu toate acestea, din punct de vedere al experienţei, în momentul naşterii din nou te afli abia la începutul unui proces a cărui încheiere va dura toată viaţa. Viaţa creştină ar putea fi descrisă ca un progres de la legal la experienţă. Pas cu pas, prin credinţă, trebuie să ne însuşim prin experienţă tot ceea ce este deja al nostru prin dreptul legal prin credinţa în Hristos. Aceasta este ceea ce scriitorul cărţii Evrei numeşte „sunt sfinţiţi".în loan 1:12, apostolul spune referitor la cei care au fost născuţi din nou prin acceptarea lui Isus în viaţa lor că Dumnezeu ,,/e-a dat dreptul să se numească copii ai lui Dumnezeu" (sublinierea îmi aparţine). Cuvântul din limba greacă tradus cu „drept" este exousia, care de obicei este tradus prin „autoritate". Aceasta este ceea ce o persoană primeşte de fapt la naşterea din nou: autoritatea de a deveni copil al lui Dumnezeu. Totuşi, autoritatea este eficientă în măsura în care este exercitată. Potenţialul naşterii din nou este nelimitat, dar rezultatele reale depind de exercitarea autorităţii care o însoţeşte. Ceea ce o persoană va deveni prin naşterea din nou este decis de măsura în care ea îşi exercită autoritatea pecare a primit-o de la Dumnezeu. Există o paralelă apropiată între experienţa credincioşilor care intră în binecuvântările lui Dumnezeu cuprinse în Noul Legământ şi cea a israeliţilor care intră în Canaan în perioada Vechiului Legământ, în primul legământ, fiind conduşi de losua, Dumnezeu Şi-a adus poporul în ţara promisă. în al doilea legământ, fiind conduşi de Isus(care este o altă formă a numelui losua), Dumnezeu îşi aduce poporul în ţara promisiunilor. La fel cum ţara Canaan reprezenta moştenirea fizică a lui Israel, în acelaşi fel, promisiunile lui Dumnezeu, oferite prin Isus,reprezintă moştenirea spirituală pentru creştinii din această dispensaţie. Acelaşi principiu care s-a aplicat israeliţilor li se aplică la momentul actual creştinilor. în losua 1:2-3, Dumnezeu i-a dat lui losua instrucţiuni despre cum aveau să intre israeliţii în posesia moşteniriior:'-„Slujitorul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care le-o dau lor, copiilor lui Israel. Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi l-am dat, cum am spus lui Moise."Iosua 1:2-3, Exact acelaşi contrast între timpurile verbale folosite aici există şi în Evrei 10:14. în versetul 2 din losua 1,Domnul foloseşte prezentul continuu: „Ţara pe care o dau" (sublinierea îmi aparţine). Dar în versetul 3 Elfoloseşte timpul perfect: „Orice loc ...vi l-am dat (sublinierea îmi aparţine). De la versetul 3 înainte, dreptul legal de proprietate asupra Canaanului era stabilit: el aparţinea Israelului. Cu toate acesta, în realitate nimic nu se schimbase. Canaaniţii ocupau încă ţara. Pentru losua şi poporul său provocarea era să treacă de la partea legală la cea practică. Ei trebuia să înfăptuiască acest lucru pas cu pas.

Binecuvântare sau blestem: tu alegi! în momentul când aveau să-şi pună piciorul în fiecare loc, el devenea al lor nu numai din punct de vedere legal,ci şi în mod real. Dacă israeliţii ar fi răspuns la promisiunea lui Dumnezeu în acelaşi fel în care unii creştini ar vrea să răspundă, istoria ar fi fost mult diferită. Ei s-ar fi aliniat pe ţărmul de est al Iordanului, şi-ar fi încrucişat braţele, s-ar fi uitat spre vest şi ar fi spus.- „Toată ţara este a noastră!" Dar canaaniţii le-ar fi râs în faţă. Ei ştiau cine se afla încă în posesia ţării. însă Iosua şi poporul lui au acţionat complet diferit. Mai întâi, ei au trecut Iordanul printr-o minune pe careDumnezeu a făcut-o ca răspuns la ascultarea lor. Apoi au asediat şi au capturat Ierihonul - din nou printr-o minune. Dar după aceea, progresul lor ulterior s-a datorat în principal luptelor, şi nu minunilor. Ei au pornit în toate direcţiile de la un capăt la altul al Canaanului şi au purtat o serie de bătălii împotriva locuitorilor ţării. Chiar şi după multe lupte anevoioase, sarcina lor nu fusese încă îndeplinită. La mult timp după aceea, Dumnezeu i-a spus lui Iosua: „Ţara care-ţi mai rămâne de supus este foarte mare" (Iosua 13:1). Exact aceeaşi provocare ne confruntă pe noi, credincioşii Noului Testament: de a trece de la partea legală la cea care ţine de experienţă. Asemenea Israelului, noi trebuie să progresăm pas cu pas. Şi tot asemenea Israelului, vom fi confruntaţi cu opoziţia. Progresul nostru va fi mereu contestat de către forţele satanice, iar noi trebuie să învăţăm să le biruim cu armele spirituale pe care Dumnezeu ni le-a pus la dispoziţie. în final, promisiunile lui Dumnezeu din Noul Legământ sunt făcute numai unui anumit gen de persoană: „celui care biruieşte" (veziApocalipsa 2 şi 3). Dreptul de moştenire este rezumat în Apoca-lipsa 21:7: „Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri" (sublinierea îmi aparţine). Pentru a ne încuraja şi a ne întări mai mult, Dumnezeu ne-a pus înainte exemplul lui Avraam, care este numit „tatăl tuturor credincioşilor". Prin Avraam Dumnezeu nu a stabilit în mod simplu măsura binecuvântărilor pecare le-a pregătit pentru fiecare dintre noi în „toate aceste lucruri". De asemenea, El a trasat înaintea noastră calea care duce înspre binecuvântare. Viaţa lui Avraam este atât un exemplu, cât şi o binecuvântare în trei domenii principale: ascultarea lui promptă, încrederea lui completă în cuvântul Iui Dumnezeu şi răbdarea lui neclintită. în Evrei 11:8, scriitorul accentuează ascultarea sa încrezătoare, promptă: „Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce."Avraam nu a cerut nici o explicaţie legată de motivul pentru care trebuia să meargă, sau vreo descriere a locului spre care se îndrepta. Pur şi simplu a făcut cu promptitudine ceea ce i-a spus Dumnezeu, fără să pună întrebări. Acelaşi fel de ascultare a caracterizat întreaga lui viaţă: de exemplu când Dumnezeu i-a cerut lui şi casei lui să fie circumcişi (Geneza 17:9-14, 23-27); chiar şi atunci când Dumnezeu i-a cerut să-şi aducă fiul, pe Isaac, ca jertfă (vezi Geneza 22:1-14). Niciodată Avraam nu a ezitat să-L asculte pe Dumnezeu şi nu i-a pus întrebări cu privire la ceea ce i s-a cerut să facă. în Romani 4:16-21, Pavel subliniază faptul că atunci când Dumnezeu l-a numit pe Avraam „tatăl multor neamuri", el avea numai un singur fiu de la Agar, o roabă, în timp ce Sara, soţia lui, era stearpă de mulţi ani. Totuşi, el socoteşte ca adevărată descrierea pe care i-o face Dumnezeu, din momentul în care a fost rostită. Pentru că a acceptat în felul acesta cuvântul lui Dumnezeu, fără să pună întrebări, chiar împotriva dovezii susţinute de propriile lui simţuri, în cele din urmă a existat şi o împlinire fizică, ce a fost confirmată de către simţurile lui. în realitate, au trecut 25 de ani între momentul în care Dumnezeu i-a promis prima oară lui Avraam că urmaşii lui vor fi la fel de numeroşi ca stelele şi momentul naşterii fiului său, care a fost moştenitorul promis. De-alungul acestor ani nu a avut nimic pe care să se sprijine, decât promisiunea lui Dumnezeu. Trebuie să fi fost confruntat cu nesfârşite ispite de a descuraja. Şi totuşi, el nu a renunţat şi nu şi-a abandonat niciodată credinţa. Până la urmă, răsplata pentru statornicia lui este rezumată în Evrei 6:15: „Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa." In Romani 4:11-12, Pavel ne spune că noi suntem copiii lui Avraam dacă „călcăm pe urmele" credinţei lui Avraam. Aceasta este o cerinţa biblică pentru a intra în „binecuvântarea lui Avraam" promisă în Galateni 3:14. Ca Avraam, şi noi trebuie să acceptăm Cuvântul lui Dumnezeu ca pe singurul element neschimbător, sigur în experienţa noastră. Toate opiniile variabile ale oamenilor şi toate impresiile schimbătoare ale simţurilor noastre sunt ca „iarba care se usucă ... dar Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac" (Isaia 40:8). Totuşi, acceptarea Cuvântului lui Dumnezeu nu trebuie să fie pur intelectuală sau teoretică. Noi trebuie să o demonstrăm în acţiunile noastre la fel ca Avraam: printr-o ascultare încrezătoare, promptă şi printr-o răbdare neclintită în ciuda tuturor descurajărilor. în felul acesta, vom descoperi că Cuvântul lui Dumnezeu se va dovedi în cele din urmă adevărat în experienţa noastră. Vom ajunge să cunoaştem binecuvântarea lui Dumnezeu - la fel cum a făcut Avraam - în „toate aceste lucruri".Satan ni se va opune în continuu prin presiuni mentale şi emoţionale: îndoieli, teamă, vinovăţie, confuzie şi aşa mai departe. De asemenea, el ne poate asalta trupurile cu diferite forme de infirmitate fizică. împotriva tuturor acestor lucruri Dumnezeu ne pune la dispoziţie o singură armă extrem de eficientă: Cuvântul Său. în Efeseni6:17, Pavel ne îndeamnă: „Luaţi ... şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu." Aceasta presupune interacţiunea dintre uman şi divin. Sabia este a Duhului Sfânt, dar este responsabilitatea noastră de a o „lua". Dacă o luăm, El o va mânui. Dar dacă nu o luăm, Duhul Sfânt nu are ce mânui. Cuvântul grecesc pe care Pavel îl foloseşte aici pentru a descrie Cuvântul lui Dumnezeu este rhema. Acesta înseamnă în primul rând „un cuvânt care este rostit". El devine eficient numai atunci când este rostit cu buzele. Cuvântul despre care vorbeşte Pavel nu este Biblia de pe rafturile noastre de cărţi, sau chiar de pe noptierele noastre, ci este Biblia pe care o luăm pe buzele noastre şi pe care o rostim cu o credinţă plină de îndrăzneală. Modelul nostru măreţ în folosirea acestei săbii este Domnul Isus însuşi, aşa cum a demonstrat-o în ispitirea Sa de către Satan în pustie (vezi Matei 4:1-11). Fiecare din cele trei ispite conţinea cuvântul dacă. Cu alte cuvinte, era menit să producă îndoială. Primele două ispite încep cu expresia: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu ..." (versetele 3 şi 6, sublinierea îmiaparţine). Cu puţin timp înainte, când Isus a fost botezat de către loan în Iordan, Dumnezeu Tatăl a declarat în mod public: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi găsesc plăcerea" (Matei 3:17). Acum Satan ÎI ispitea peIsus să Se îndoiască de ceea ce spusese Tatăl despre El. A treia ispită începe tot cu dacă, doar că nu mai era doar o ispită menită să aducă îndoiala, ci una care îndemna la neascultare: „Dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie" (versetul 9, sublinierea îmiaparţine). Satan L-a provocat de data aceasta pe Isus să comită cel mai mare dintre păcate: încălcarea primei porunci. Ispitele pe care Satan le aduce împotriva noastră, ca ucenici ai Iui Isus, vor urma un model similar. Mai întâi, el ne va ispiti să ne îndoim cu privire la ceea ce a spus Dumnezeu despre noi; să ne îndoim că păcatele noastre au fost iertate, că Dumnezeu ne iubeşte cu adevărat, că am fost acceptaţi în familia lui Dumnezeu drept copii ai Săi,că am fost eliberaţi de sub blestem şi că am intrat în binecuvântare. Dar întotdeauna lovitura finală a ispitei sale va căuta să îndemne la neascultare.

Isus a folosit o singură armă pentru a-l înfrânge pe satan: rhema - cuvântul rostit al lui Dumnezeu. El a contracarat fiecare ispită cu aceeaşi expresie: „Este scris." Fiecare răspuns a fost un citat direct din ScripturileVechiului Testament. Satan nu are nici o apărare în faţa Cuvântului lui Dumnezeu care este citat cu voce tare şi îndreptat împotriva lui. El trebuie să se retragă, înfrânt. în toate acestea, Isus este exemplul perfect pentru noi. El nu S-a bizuit pe înţelepciunea Lui sau pe propriile Lui argumente. El a folosit exact aceeaşi armă pe care Dumnezeu ne-a dat-o şi nouă: Cuvântul lui Dumnezeu. Siguranţa noastră depinde de urmarea exemplului lui Isus. Cu siguranţă am fi nebuni să ne bizuim pe propria noastră înţelepciune, sau tărie,sau neprihănire. Satan este de o mie de ori mai înţelept şi mai puternic decât noi. El poate arăta înspre miile de fisuri ale neprihănirii noastre. Dar există o armă împotriva căreia el nu are nici o apărare: Cuvântul luiDumnezeu rostit prin credinţă. Prin urmare, aceasta este calea care ne conduce din teritoriul umbrit de blesteme în teritoriul care se bucură de strălucirea binecuvântărilor lui Dumnezeu. Prima sa condiţie este credinţa hotărâtă, statornică, bazată pe schimbul care a avut loc la cruce. Credinţa de genul acesta socoteşte promisiunile lui Dumnezeu eficiente din momentul în care ele sunt înţelese. Nu aşteptăm confirmarea din partea simţurilor noastre. Prin ascultare plină de încredere, promptă şi prin răbdare perseverentă, trecem de la drepturile noastre legale în Hristos în stăpânirealor deplină şi reală. întâmpinăm toată opoziţia satanică cu „sabia Duhului": Cuvântul rostit al lui Dumnezeu.

întrebări pentru studiu

1. Care este cea simplă şi mai pură formă de exprimare a credinţei?

2. Numeşte două lucruri pe care Dumnezeu nu le descoperă dinainte cu privire la modul în care-Şi ţine promisiunile.

3. Care sunt cei trei factori importanţi referitori la binecuvântarea promisă, în conformitate cu Galateni 3:13-14?

4. Mulţi creştini nu se bucură în mod deplin de călăuzirea şi însoţirea Duhului Sfânt pentru că nu reuşesc sărealizeze că El este o_

5. Care sunt cele trei domenii principale prin care viaţa lui Avraam reprezintă atât un exemplu, cât şi o provocare?

6. Care a fost singura armă pe care lsus a folosit-o ca să-l înfrângă pe Satan? Aplicaţie practică

1. Ce poţi face pentru a cultiva o relaţie personală cu Duhul Sfânt?

2. Ai folosit vreodată Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-1 înfrânge pe Satan?

Verset de memorat

El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui. coloseni 1:13

Răspunsul credinţei

Tată, îţi mulţumesc şi Te laud că m-ai făcut vrednic de a putea fi părtaş la moştenirea sfinţilor. Coloseni 1:12

Răspunsuri1. Mulţumirea.

2. Modul în care lucrează El şi timpul în care va lucra.

3. Este specifică - „binecuvântarea lui Avraam". Ea vine numai prin Isus Hristos. Şi este definită prin „Duhul [Sfânt] făgăduit".

4. Persoană.

5. Ascultarea lui promptă, încrederea lui tot

 

20. Impărăţia lui Dumnezeu se ia cu năvala

Când lui Iosua i s~a încredinţat responsabilitatea de lider care să conducă Israelul în moştenirea lor din Canaan,el a primit aceeaşi avertizare de trei ori: „întăreşte-te şi îmbărbătează-te" (Iosua 1:6, 9,18). Primele două avertizări au venit de la Domnul însuşi; a treia a venit de la tovarăşii lui israeliţi. După cea de a treia avertizare, Iosua a înţeles cu siguranţă un lucru: intrarea în ţara promisă nu avea să fie uşoară! Acelaşi principiu se aplică creştinilor din zilele noastre care doresc să intre în stăpânirea binecuvântărilor NouluiLegământ. Dumnezeu ne asigură că El va fi cu noi şi că El va împlini toate promisiunile pe care ni le-a făcut. În acelaşi timp, El ne avertizează că vom fi confruntaţi cu diferite forme de opoziţie, care vor testa credinţa şi dedicarea noastră. In Matei 11:12, Isus a vorbit despre dispensaţia Evangheliei pe care a venit să o iniţieze: „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, împărăţia cerurilor se ia cu năvala, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea." în Luca 16:16, EI subliniază exact acelaşi lucru: „Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală."în mod clar, promisiunea împărăţiei nu este pentru cei care mai degrabă se complac în a se gândi la ea cu dorinţă sau în vorbirea religioasă. Ea presupune „forţă, putere" - o atitudine hotărâtă şi neclătinată, care înaintează cu convingere în ciuda oricărui gen de dificultate sau de descurajare. în Fapte 14:22, Pavel şi Barnaba avertizează în mod similar un grup de nou convertiţi: „în împărăţia Iui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri." Orice drum care ocoleşte încercările nu ne va duce în împărăţie. Odată ce-am lămurit această problemă în minţile noastre, încercările nu ne vor împiedica.

Otto Aguiar este un bărbat care a hotărât să obţină promisiunile lui Dumnezeu cu o hotărâre plină de putere.Otto este un brazilian care s-a născut având blesteme peste viaţa Iui, şi care mergeau cu mai multe generaţii înurmă. El adusese de asemenea alte blesteme asupra lui prin propria lui nechibzuinţă. Cu toate acestea, el a trecut până la urmă de pe teritoriul întunecat al blestemelor în ţara însorită a binecuvântărilor lui Dumnezeu, în caretrăieşte acum.Otto Aguiar îşi spune povestea: M-am născut acum cincizeci de ani în Rio de Janeiro, Brazilia. Tatăl meu a fost un general binecunoscut care provenea dintr-o familie mixtă indiano-europeană: mama mea provenea dintr-o familie de guvernatori şi oameni de stat. Familia mea din amândouă părţile a fost implicată în spiritism timp de mai multe generaţii. Eu am fost al şaptelea din cei zece copii - naştere pelviană, eu având 6,3 kg. Timp de mai mulţi ani am fost acuzat că aproape mi-am ucis mama la naştere. Eram chinuit de vinovăţie şi introvertit. Şedeam, cu capul ascuns în mâini, retrăind experienţa înfiorătoare de a fi tras afară cu forcepsul şi nefiind pregătit să cooperez. Am repetat clasa a întâia de patru ori. Când am trecut în clasa a doua, eram aproape de înălţimea învăţătoarei mele. Membrii mai în vârstă ai familiei mele au început să fie afectaţi de blesteme strămoşeşti, pe când eu eram încăun copil. In timp ce se afla într-o şcoală catolică strictă, sora mea cea mai mare a fost dusă Ia un centru de spiritism şi a început să „primească duhurile sfinţilor", după cum se spune în Brazilia. Ea şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în spitale de boli mintale. AI doilea copil, fratele meu mai mare, un elev sclipitor, a căzut în cap la vârsta de zece ani şi a devenit epileptic. In Brazilia, la vremea aceea, se credea în mod obişnuit că epilepsia este contagioasă, aşa că a fost mutat cu toate lucrurile lui, din casa familiei, în zona servitorilor. De câte ori avea un atac de epilepsie, mama mea devenea total nebună şi ţipa: „Nu există Dumnezeu!" Ultimii cincisprezece ani a fost instituţionalizat. Când aveam şaisprezece ani am început să manifest toate simptomele specifice epilepsiei - spume la gură, leşinam, vomitam, eram într-o confuzie totală. Cu toate acestea, tomografiile nu arătau nimic. Tatăl meu, un excelent lider, era extrem de pasiv faţă de cei şapte fii ai săi şi nu exercita o autoritate reală asupra lor. Nu-mi aduc aminte să-mi fi vorbit vreodată până am devenit bărbat - deşi îl adoram. El frecventa un centru de spiritism. Niciodată nu am avut o părere bună despre spiritism, dar uneori mergeam şi eu. Nu înţeleg cum s-a întâmplat în realitate, dar am fost acceptat să studiez Ia o şcoală bună de arte frumoase - unde am obţinut masterul, cu onoruri în artele grafice! Dar niciodată nu am urmat acea carieră. Am ales să devin fotomodel, şi am călătorit din Brazilia la Paris, în acţiuni de modelling. Am fost puternic implicat în droguri şi aveam un stil de viaţă cu un ritm alert. Uneori îmi petreceam timpul singur la casa de pe plajă a familiei mele. Priveam spre cer şi mă gândeam la Cel care a pus stelele pe cer şi care făcea soarele să răsară. Eram însetat să îl cunosc, dar nu ştiam unde să caut. Apoi am cunoscute pe Ellen, o evreică din SUA, fotomodel şi ea. Când am înlâlnit-o, am decis să-mi schimb stilul de viaţă, dar nu am reuşit să o fac. Ea a plecat cinci zile cu un contract, şi m-am dus pe plajă cu prietenii mei. Eram drogaţi şi când am intrat în apa agitată, am fost imediat tras de un val puternic. Eram izbit, val dupăval. Nu mai puteam respira. Mă gândeam: „O, Doamne, acum când am cunoscut-o pe Ellen şi când vreau să mă schimb, o să mor?" Era pentru prima oară în cei 37 de ani din viaţa mea când L-am chemat pe Dumnezeu, iar El m-a auzit - şi deodată m-am trezit pe nisip, tremurând şi plin de vânătăi, într-o panică totală, şi totuşi uimit că eram viu.

In unsprezece luni am avut nu numai o soţie, ci şi un bebeluş - şi nu mai puteam face faţă situaţiei. In loc să-mi ascund capul între mâini aşa cum făceam când eram băieţel, mă „retrăgeam" în mine însumi şi mă uitam fix la tavan ca în transă ... aşa că am hotărât să-mi duc soţia şi fiul la Fort Lauderdale, Florida. Prima mea slujbă a fost să lucrez cu jumătate de normă într-un magazin de haine bărbăteşti pe bulevardul modei, Las Olas. Eram înspăimântat - nu vorbeam engleza corect - aşa că săpam şi canale, făceam găuri în ciment, curăţăm băi şi spălam maşini. Aveam o problemă serioasă cu pornografia şi eram depresiv. Nu mă puteam adapta la cultura americană, şi majoritatea celor pentru care lucram fie m-au înşelat, fie nu m-au plătit deloc. Apoi am fost invitaţi la Biserica Vestea Bună; Ellen a îngenuncheat şi L-a primit pe Domnul fără a avea oînţelegere intelectuală - fiind plină de teamă şi tremurând! Săptămâna următoare, am luat şi eu o decizie pentru mântuire, dar se părea că nu s-a întâmplat nimic. Stările de transă s-au înrăutăţit; nu eram în stare să păstrez oslujbă mai mult de o săptămână; depresia mea se înrăutăţise de asemenea; Ellen şi cu mine ne certam constant pentru că nu aveam bani. Deoarece Ellen fusese implicată în ocult, ştia că avea nevoie de eliberare - şi a obţinut-o când a renunţat la tot ceea ce era ocult. Eu nu puteam să cred că aveam nevoie de eliberare de sub stăpânirea duhurilor rele - şi, în acelaşi timp, nu puteam crede că Dumnezeu dorea să mă binecuvânteze în modul în care am văzut că -i binecuvânta pe alţii. Până atunci, făcusem orice lucru josnic pe care un fiu de general nu l-ar face niciodată! Oamenii îmi spuneau:„De ce nu-ţi foloseşti abilităţile creative?" Dar îmi era teamă - orice lucru bun mi se părea inaccesibil. M-am dus la seminarul lui Derek Prince cu tema „Blesteme: cauză şi vindecare", dar nimic nu s-a întâmplat. Aveam casetele şi le ascultam mereu de la capăt. îmi recunoşteam nevoia, şi voiam cu disperare să fiu liber - dar se părea că pentru mine nimic nu funcţiona. Am fost eliberat în mod treptat. După doi ani şi jumătate trăiţi ca creştin, fără nici un progres, am decis să postesc şi să-L rog pe Dumnezeu să mă ajute şi să mă elibereze. Am reuşit să postesc zece zile, şi când câţiva prieteni creştini s-au rugat pentru mine, am fost parţial eliberat. Pentru prima dată în viaţa mea am simţit o oarecare BUCURIE ... dar nu a durat. Am avut numeroase accidente de maşină; nu am reuşit niciodată să-mi întreţin familia; eram îngrijorat de tatăl meu din Brazilia, care era pe moarte, dar nu ne puteam permite să mergem să-l vizităm. Oamenii care au încercat să mă ajute credeau că situaţia mea este imposibilă - eram pasiv. Mă simţeam foarte stânjenit în prezenţa bărbaţilor creştini. Ellen a început să se întâlnească la 6 dimineaţa la casa de rugăciune cu două prietene pentru a se ruga pentru soţii lor. Ea îmi spunea: „O să mă rog să ai succes în tot ceea ce faci, şi ca Domnul să-ţi dea o slujbă care să-ţi placă şi să-ţi foloseşti darurile pe care El le-a pus în tine."Nu-mi venea să cred că Dumnezeu ar răspunde la o asemenea rugăciune; cum putea ea să creadă lucrul acesta? (De atunci, toate cele trei femei au primit răspuns la rugăciunile lor: soţul uneia este implicat in slujire cu normă întreagă, altul a fost eliberat de alcoolism, iar eu am primit exact ceea ce a cerut soţia mea în rugăciune pentru mine.) In sfârşit, după şase ani de viaţă creştină, m-am dus la pastor pentru a cere eliberare de duhurile rele (după ani de zile în care eram prea mândru ca să admit că aveam nevoie de asta). Apoi m-am dus la cursul „Evanghelizare masivă". Când am descoperit ceea ce Isus Hristos a făcut pentru mine, am fost total uimit. Aveam atâta BUCURIE - eram îndrăgostit de Dumnezeu - încât colegii mei de serviciu şi clienţii de Ia magazin au început să vină la biserică pentru a afla ce mi se întâmplase! După o vreme, bucuria mea a scăzut din nou în intensitate - slujba mea, finanţele mele, îngrijorarea cu privire la tatăl meu ... Eram încă pasiv şi frustrat. Am simţit îndemnul să pictez - dar eram atât de înfricoşat, mi-era atât deteamă de eşec. Până la urmă am încercat - şi am făcut o lucrare atât de simplistă încât oamenii credeau că fiul meu de opt ani o făcuse! Dar Dumnezeu îmi dădea idei - am început să creez în mintea mea. Am hotărât să postesc timp de patruzeci de zile. Simţeam că Dumnezeu dorea să-mi părăsesc slujba de la magazinul de îmbrăcăminte, dar doream să fiu sigur. Am spus că nu voi mânca până când El nu avea să-mi vorbească. După patruzeci de zile încă nu auzisem nimic. Aşa că, în vara aceea, două săptămâni mâncam şi douăsăptămâni posteam. Aceea a fost cea mai grea vară pentru mine. Era atât de greu încât am învăţat să strig la Dumnezeu după mila Sa. L-am implorat să-mi vorbească. Aveam nevoie să cunosc voia Lui. Sotia mea şi copiii mei îşi puneau mâinile peste mine şi se rugau ca Dumnezeu să facă o minune în viaţa mea. Apoi un prieten artist mi-a dat câteva pânze pregătite pentru pictat. într-o duminică mi-am trimis familia la biserică şi am pictat primul tablou. Două zile mai târziu, în timp ce şedeam în magazinul de îmbrăcăminte, Domnul mi-a vorbit: „Otto, crezi cu adevărat că vreau să te binecuvântez?" Am spus: „Da, Doamne."

Atunci de ce stai acolo? Eşti aici pentru că nu vrei să te binecuvântez. Este alegerea ta. Nu Mi-ai încredinţat niciodată controlul deplin asupra vieţii tale." Am spus: „la-o, Doamne! Viaţa mea este a Ta." El a spus: „la-ţi geanta şi du-te acasă. (Pentru mine era ca şi cum ar fi spus: „la-ţi paleta de culori şi umblă.") M-am ridicat, am ieşit şi n-am mai privit niciodată înapoi. Primul tablou s-a vândut într-o săptămână pentru 80 USD. în două săptămâni am fost plătit cu 900 USD pentru şase tablouri. După două luni, tablourile îmi aduceau câte 600 USD fiecare; într-un an, câte 1.000 USD pe tablou; înainte să treacă doi ani am ajuns la 6.500 USD tabloul. Am vândut tot ceea ce am pictat de atunci încoace şi nu pot face faţă cererii - şi îmi iubesc munca! După nouă luni de pictat, nu numai că eram în stare să-mi întreţin familia, dar am avut îndeajuns ca să mergem în Brazilia. Tata nu auzise niciodată Evanghelia, dar când a auzit-o, a crezut în ea! Am avut bucuria să-mi văd tatăl de 89 de ani, adunându-şi fiecare strop de putere pentru a se ruga rugăciunea păcătosului. De asemenea, i-am condus pe câţiva dintre fraţii şi surorile mele la Domnul, plus asistente medicale şi străini. La două săptămâni după ce ne-am întors în Statele Unite, tatăl meu a murit cu bucuria pe faţă! Ce privilegiu mi-a oferit Dumnezeu! Schimbările principale din viaţa mea păreau în mod evident cele financiare - dar, mai important de atât, Dumnezeu a întregit revelaţia despre ceea ce a făcut Isus pentru mine la cruce. Acum cred pe deplin că El ne-a eliberat de blestem şi că dorinţa Lui este să ne binecuvânteze, şi că El vrea să-i dăm Lui controlul total asupra vieţilor noastre. Cred că fără puterea Lui, fără harul Lui, nu pot face nimic - cu atât mai puţin să creez. Sunt total dependent de ungerea Sa. Ştiu că El mă iubeşte! Dumnezeu îmi vorbeşte acum prin vise, şi încă foarte clar. Am certitudinea că dacă El vrea să mă oprească din pictat, va fi pentru ca eu să fac ceva mai bun. Eu continui să-L laud şi să mă încred în El. Acum am trei copii frumoşi şi sănătoşi, o căsnicie fericită, prieteni minunaţi, şi mă consider un bărbat binecuvântat între bărbaţi. Am văzut cum vrăjmaşul a fost pe deplin înfrânt în viaţa mea, şi Dumnezeu mi-a dat o mărturie care a încurajat mulţimile de creştini şi i-a uluit pe cei nemântuiţi. Povestirea lui Otto are numeroase trăsături care sunt tipice oamenilor a căror viaţă a fost umbrită de blesteme. Ea îi poate încuraja pe aceia care încearcă să îi ajute pe cei dragi aflaţi într-o condiţie similară. Iată câteva lecţii principale de învăţat. Rădăcina blestemelor care au acţionat asupra vieţii lui Otto a fost implicarea adâncă a strămoşilor lui în spiritism de-a lungul multor generaţii. Am observat că blestemele urmează după acest gen de implicare, la fel de sigur cum ziua urmează nopţii. Blestemele care au urmat nu l-au afectat numai pe Otto în mod individual. Ele i-au afectat pe toţi fraţii şi surorile lui, dar în diferite moduri. El afirmă că doi dintre ei au petrecut perioade lungi de timp în instituţii psihiatrice. Unul dintre primii paşi în eliberarea lui Otto a fost diagnosticarea corectă a condiţiei sale. Odată ce a înţeles în mod clar că viaţa lui era sub blestem, el a fost motivat să caute eliberarea pe care Isus a câştigat-o pentru el prin schimbul de la cruce.

Dar, la fel ca mulţi alţii, Otto trăise atât de mult sub un blestem încât nu-şi putea imagina binecuvântarea lui Dumnezeu ca o realitate în propria lui viaţă. Lăsat singur, probabil că nu ar fi reuşit niciodată să intre în binecuvântare. Era prea timid şi prea retras. Ii lipsea „forţa" de care avea nevoie pentru a „apuca" împărăţia lui Dumnezeu. Dar mijlocirea perseverentă a soţiei, a copiilor lui Otto şi a altor persoane l-a eliberat în mod treptatde timiditatea lui şi a clădit în el credinţa hotărâtă care l-a împuternicit să treacă de la blestem la binecuvântare. Aceasta ar trebui să-i încurajeze pe alţi creştini care sunt preocupaţi de membrii de familie sau de cei apropiaţi, care se află sub un blestem. Mijlocirea perseverentă şi cu răbdare - motivată de dragoste - îi poate elibera pe cei care nu sunt în stare să-şi exercite credinţa pentru ei înşişi. Probabil sunt părinţi care citesc toate acestea şi îşi dau seama cu profundă durere că pătrunderea lor în domeniul ocultului a adus asupra copiilor lor blesteme, făcându-i robi ai lui Satan. Pentru asemenea părinţi care se pocăiesc şi îl caută pe Dumnezeu din toată inima lor, El are o promisiune: „Se poate lua prada celui puternic? Şi poate să scape cel prins din prinsoare?" - „Da," zice Domnul „prada celui puternic va fi luată, şi cel prins de asupritor va scăpa; căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaşilor tăi şi voi scăpa pe fiii tăi." Isaia 49:24-25 în final, este încurajator să priveşti la extinderea binecuvântărilor de care se bucură Otto acum. Dumnezeu L-a binecuvântat - la fel cum L-a binecuvântat pe Avraam - „în toate lucrurile".

întrebări pentru studiu

1. Care a fost avertizarea pe care Iosua a primit-o de trei ori atunci când a fost însărcinat să fie noul lider al Israelului?

2. Adevărat sau fals: dacă umbli cu Domnul, nu vei experimenta necazul.

3. Care este primul din cei trei paşi în eliberarea lui Otto din starea în care se afla?

4. Adevărat sau fals: pentru mulţi care au trăit vreme îndelungată sub blestem, este greu să-şi imagineze binecuvântarea lui Dumnezeu ca pe o realitate în vieţile lor.

5. Mijlocirea______________şi____________care este motivată de dragoste poate ajuta membrii familiei să fie eliberaţi de sub blesteme.

Aplicaţie practică

1. în ce fel te încurajează povestirea lui Otto să perseverezi?

2. Crezi că Dumnezeu vrea să te binecuvânteze? Dacă nu, de ce nu?Verset dé memorat Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „întăreşte-te şi îmbărbătează-te!"? Iosua 1:9

Răspunsul credinţei

Doamne, mă voi sili să „apuc" ceea ce Tu ai „apucat" pentru mine. Filipeni 3: Răspunsuri

1. „întăreşte-te şi îmbărbătează-te!"

2. Fals. Fapte 14:22 spune: „în împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri."

3. Diagnosticarea corectă a blestemului.

4. Adevărat.

5. Perseverentă, răbdare.

21.  După mărturisire: proclamare, mulţumire, laudă

In rugăciunea de eliberare din capitolul 18, focalizarea iniţială a fost pe adevărul revelat în Evrei 3:1: Isus este „Marele Preot al mărturisirii noastre". Acest principiu ar trebui să guverneze relaţia noastră neîntreruptă cu Domnul. In orice situaţie pe care o întâlnim, trebuie să răspundem cu o mărturisire biblică pentru a invoca slujirea continuă a lui Isus, de Mare Preot, pentru noi.

In cele mai multe situaţii avem trei posibilităţi: să facem o mărturisire biblică, pozitivă; să nu facem nici o mărturisire; să facem o mărturisire nebiblică, negativă. Dacă facem o mărturisire pozitivă, eliberăm slujirea lui Isus de a ne ajuta şi de a ne împlini nevoile. Dacă nu facem nicio mărturisire, rămânem la mila circumstanţelor. Dacă facem o mărturisire negativă, ne expunem forţelor demonice, rele. în capitolul 12, la tema blestemelor autoimpuse, au fost date diferite exemple, arătând modul în care cuvintele negative eliberează răul şi forţele negative în vieţile oamenilor. Este important să facem deosebire între mărturisirea biblică a credinţei autentice şi alte lucruri cum ar fi dorinţele noastre, sau motive necuviincioase, sau vreun gen de filozofie „mintea mai presus de materie". Există trei diferenţe principale. în primul rând, „mărturisirea" în sensul biblic este limitată la afirmaţii şi promisiuni din Biblie. Ea constă în a spune cu gura noastră ceea ce Dumnezeu a spus deja în Cuvântul Său. Mărturisirea nu poate trece dincolo de aceasta. In al doilea rând, ea este limitată de condiţiile ataşate la o promisiune anume. Marea majoritatea a promisiunilor din Biblie sunt condiţionale. Dumnezeu spune de fapt: „Dacă faci asta, atunci eu voi face aşa." Dacă noi nu am făcut ceea ce trebuie să facem, atunci nu avem dreptul să ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne răspundă cu ceea ce a promis. Mărturisirea este validă numai dacă au fost împlinite condiţiile corespunzătoare. Ea nu este niciodată un substitut pentru ascultare. In al treilea rând, mărturisirea nu poate fi redusă la un „sistem" convenabil, care să fie operat prin voinţa umană. Conform textului din Romani 10:10, mărturisirea este eficientă numai dacă porneşte din credinţa din inimă. Există o diferenţă radicală între credinţa din inimă şi credinţa din minte. Credinţa din minte este produsă de pro- priile noastre procese mentale; tot ceea ce poate produce sunt cuvinte lipsite de putere. Pe de altă parte, credinţa din inimă este produsă numai de Duhul Sfânt, şi ea produce cuvinte încărcate cu putere pentru a realiza ceea ce este mărturisit. Ceea ce a promis Dumnezeu credinţei din inimă nu este la îndemâna unei credinţe pur intelectuale. Oferind credinţă inimii, Duhul Sfânt îşi veghează cu gelozie propria Sa suveranitate. El nu este supus„vrăjitoriei". Nimeni nu-L poate manipula, sau intimida, sau determina să facă ceva contrar voinţei Lui. Despre acest fel de credinţă, Pavel ne spune în Efeseni 2:8-9: „Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni" (sublinierea îmi aparţine). Credinţa intelectuală tinde să se laude şi să se impună. Credinţa autentică din inimă, pe de altă parte, îşi recunoaşte cu smerenie totala dependenţă de Dumnezeu.Totuşi, cu aceste calificări, mărturisirea - corect înţeleasă şi aplicată - poate fi un factor decisiv în viaţa creştină. în Iacov 3:4-5, apostolul compară limba cu cârma unei corăbii. Deşi este mică în comparaţie cu întreaga structură a corăbiei, cârma determină cursul pe care-l va urma corabia. Folosită în mod corect, ea va călăuzi corabia în siguranţă spre portul ales. Folosită în mod greşit, ea va cauza naufragiul. Acest lucru se aplică modului în care ne exprimăm credinţa. Mărturisirea corectă ne poate aduce în toate binecuvântările pe care Dumnezeu le-a promis. Mărturisirea greşită ne poate duce tot mai departe - în mările neexplorate, primejdioase unde ne aşteaptă naufragiul de un anume fel. Deseori oamenii nu doresc să accepte responsabilitatea pentru cuvintele pe care le rostesc. Totuşi, în conformitate cu cuvintele lui Isus, nu există nicio cale de scăpare în această chestiune: „Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit" (Matei 12:37). Cuvintele noastre fie vor confirma neprihănirea noastră în ochii lui Dumnezeu, fie ne vor aduce sub condamnare. Nu există teren neutru.

Conform textului din Romani 10:10, credinţa din inimă devine pe deplin eficientă numai când este mărturisită cu gura. Acest lucru este adevărat şi în cazul necredinţei. Când ne exprimăm necredinţa în cuvinte, eliberăm puterea sa negativă să lucreze împotriva noastră şi să oprească binecuvântările pe care Dumnezeu le-a promiscredinţei să ajungă la noi. Scriitorul cărţii Evrei oferă alte două avertismente referitoare la importanţa mărturisirii corecte. în Evrei 4:14, elscrie: „Astfel, fiindcă avem un Mare Preot care a străbătut cerurile - pe Isus, Fiul lui Dumnezeu - să rămânem tari în mărturisirea noastră."Din nou, în Evrei 10:21, 23 el scrie: „Şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu ... să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa."în fiecare din aceste pasaje există o legătură directă între mărturisirea noastră şi slujirea lui Isus ca Mare Preot al nostru. Acelaşi principiu rămâne adevărat în tot Noul Testament: mărturisirea noastră este cea care ne leagă deIsus ca Mare Preot şi eliberează slujirea lui de Mare Preot în folosul nostru. Celălalt accent principal în aceste pasaje este pus pe cuvintele „să rămânem tari". Este important să facem mărturisirea iniţială corectă, dar lucrul acesta nu este suficient în sine însuşi. în fiecare situaţie viitoare în care se aplică aceleaşi probleme, trebuie să ne reafirmăm în mod consecvent mărturisirea originală. In Evrei 10:23, scriitorul ne provoacă nu numai să rămânem tari în mărturisirea noastră, ci şi să ţinem fără şovăire la ea. în mod clar, el ia în considerare diferite situaţii posibile care ar putea cauza ezitarea noastră. „Ezitarea" se poate exprima prin faptul că nu reuşim să ne păstrăm mărturisirea noastră iniţială, sau chiar prin schimbarea unei mărturisiri pozitive într-una negativă. în orice caz, avertizarea împotriva şovăirii indică faptul că presiunile îndreptate împotriva noastră au un obiectiv: să ne facă să ne dezicem, sau chiar să negăm mărturisirea noastră corectă de la început. Conceptul de mărturisire corectă pare atât de simplu, poate chiar simplist: să spui pur şi simplu referitor la fiecare problemă sau la fiecare test - cu exactitate şi exclusiv - ceea ce spune Biblia despre acel lucru, şi să spui asta încontinuu. Da, este simplu, dar nu este uşor! De fapt, am ajuns la concluzia - atât din experienţa din viaţa mea, cât şi din observarea vieţilor altora - că probabil acesta este testul cel mai dificil al caracterului şi al angajamentului creştin. Este testul cu care s-a confruntat fiecare martir. înfruntând acuzaţia, ameninţările,tortura, el are o singură obligaţie: să-şi menţină mărturisirea adevărului până la sfârşit. Când acuzaţiile vin din partea vrăjmaşilor umani, vizibili, cel puţin problemele sunt clare. Dar există un alt gende test, mult mai greu de deosebit, în care acuzaţiile sunt interioare, direcţionate împotriva minţii de către puterile demonice invizibile. Totuşi, problema este aceeaşi: să păstrezi mărturisirea adevărului cu o hotărâre neşovăielnică până când acele forţe invizibile sunt îndepărtate şi aduse la tăcere. Orice creştin care trece cu succes acest test poate fi sigur că va fi biruitor, şi, prin urmare, va moşteni binecuvântările pe care Dumnezeu le-a promis celor care biruiesc. După mărturisire: proclamare, mulţumire, laudăTotuşi, pentru ca exprimarea credinţei să fie pe deplin biruitoare, există încă un concept biblic care ne duce mai departe de pasul mărturisirii. Acesta este „proclamarea". Derivată din verbul latinesc „a striga în afară" sau „astriga tare", proclamarea sugerează afirmarea încrezătoare, tare a credinţei, care nu poate fi adusă la tăcere prin nici o formă de opoziţie sau de descurajare. Ea implică o tranziţie de la o postură defensivă la una de atac. în Psalmul 118:11-17, psalmistul descrie o astfel de experienţă. Vrăjmaşii l-au înconjurat din fiecare parte şi erau gata să-l distrugă, dar Domnul a intervenit şi i-a dat biruinţă. Trecerea lui de la defensivă la atac este descrisă în versetele 15 şi 17: „Strigăte de biruinţă şi de mântuire se înalţă în corturile celor neprihăniţi ... Nu voi muri, ci voi trăi şi voi povesti lucrările Domnului" (sublinierea îmi aparţine).

Ceea ce confirmase biruinţa psalmistului a fost proclamarea încrezătoare, plină de bucurie a ceea ce Domnul făcuse pentru el. Practicată în mod corect, proclamarea va face acelaşi lucru şi pentru noi. Dacă practicăm proclamarea cu încredere a tuturor lucrurilor pe care Dumnezeu ni le-a pus la dispoziţie prin jertfa lui lsus, ea ne va conduce în mod natural la alte două forme de exprimare: mulţumirea şi lauda. Dacă credem cu adevărat ceea ce proclamăm, acesta este singurul răspuns adecvat! Oriunde există credinţă autentică, proclamarea va fi întotdeauna urmată de mulţumire şi laudă. Deşi mulţumirea şi lauda sunt strâns legate între ele, există o diferenţă între ele. Definite în mod simplu, îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ceea ce face El; îl lăudăm pentru cine este El. Unind cele două, mulţumirea şi lauda, primim accesul direct în prezenţa lui Dumnezeu. Acest lucru este descris în mod viu în imaginea din Psalmul 100:4: „Intraţi cu mulţumiri pe porţile Lui, cu laude în curţile Lui. Mulţumiţi-I şi binecuvântaţi-I Numele". Psalmistul zugrăveşte două etape în abordarea lui Dumnezeu. Prima, să intrăm pe porţile Lui cu mulţumire; apoi, să trecem prin curţile Lui cu laudă. Aceasta ne aduce imediat în prezenţa lui Dumnezeu. Dacă nu împlinim aceste cerinţe pentru a avea accesul in prezenţa Lui, putem striga către Dumnezeu - dar numai de la distanţă. In mila Lui, El ne va răspunde, dar nu avem acces direct în prezenţa Lui. Mulţumirea şi lauda sunt două dintre cele mai directe căi prin care credinţa noastră îi poate răspunde lui Dumnezeu. Ori de câte ori Dumnezeu ne promite o binecuvântare sau ne descoperă providenţa Sa pentru noi, trebuie să răspundem ca Avraam şi să acceptăm Cuvântul lui Dumnezeu ca adevărat din momentul în care este rostit. De aceea, în mod logic, începem să-I mulţumim şi să-L lăudăm imediat. Nu aşteptăm până când am experimentat în mod real împlinirea promisiunii sau a providenţei Sale pentru noi. In 2 Cronici 20, acest principiu este ilustrat de un eveniment din timpul domniei lui Iosafat, împăratul lui Iuda. Ajunsese vestea la împărat că o mare armată invadatoare venea împotriva lui din sud. Iosafat ştia că nu avea resursele militare pentru a se opune acestei armate. în consecinţă, el cheamă tot poporul să caute ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune şi post comun. Dumnezeu a răspuns la rugăciunea lor printr-o declaraţie profetică, dată printr-un levit, care l-a călăuzit pe Iosafat să-şi conducă poporul împotriva inamicului pe un anumit drum. De asemenea, profeţia conţinea şi cuvinte de asigurare şi încurajare:1['Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu. Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o dă Domnul. 2 Cronici 20:15, 17 Nimic nu se schimbase în acest moment în situaţia militară, dar Iosafat a primit promisiunea lui Dumnezeu prin credinţă, fără a mai cere alte dovezi. în ziua următoare ...a numit nişte cântăreţi, care, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte si mergând înaintea oştirii, lăudau pe Domnul şi ziceau: „Lăudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac."2 Cronici 20:21 Cu siguranţă, acest lucru nu era o modalitate convenţională pentru o armată de a merge în luptă - dar a funcţionat! De îndată ce Domnul a auzit laudele poporului Său, El a intervenit în mod suveran şi supranatural prin trimiterea unui duh de învrăjbire între diferitele grupuri naţionale din cadrul armatei invadatoare. Deodată,

şi aparent fără nici un motiv, ei au început să se lupte unul cu altul, până când au fost complet distruşi. Poporull ui Iuda nu a fost nevoit să lupte, ci numai să adune prada de la vrăjmaşii lor care fuseseră nimiciţi. Dumnezeu a intervenit în felul acesta pentru că poporul Său a răspuns promisiunii Lui prin credinţă, fără a aştepta o altă confirmare. Două principii importante sunt ilustrate în această relatare. Primul, Dumnezeu aşteaptă de la noi laude pentru promisiunile pe care ni Ie face, fără să aşteptăm să vedem împlinirea lor. Al doilea, lauda adusă prin credinţă eliberează intervenţia supranaturală a lui Dumnezeu în folosul nostru. Pe scurt: credinţa începe cu lauda la adresa lui Dumnezeu înaintea biruinţei promise, şi nu numai după aceea. în Noul Testament, în Fapte 16, experienţa lui Pavel şi a lui Sila în Filipi ilustrează în mod dramatic aceleaşi principii. Ca rezultat al scoaterii unui demon dintr-o roabă, ei au fost arestaţi pe nedrept, abuzaţi şi bătuţi cu sălbăticie şi apoi aruncaţi într-o închisoare de maximă securitate, cu picioarele în butuci. Nu era nicio rază delumină în întunericul acela, nicio sursă de mângâiere sau de încurajare în situaţia lor fizică, nici o asigurare cu privire la ceea ce le rezerva viitorul. Totuşi, în duhurile lor ei au ştiut că nimic nu putea schimba credincioşia veşnică a lui Dumnezeu şi nimic nu-i putea lipsi de biruinţa pe care Hristos a câştigat-o pentru ei. Logica credinţei lor a triumfat asupra logicii circumstanţelor lor. La miezul nopţii - ora cea mai întunecată - ei cântau cântări de laudă lui Dumnezeu! Laudele lor au făcut acelaşi lucru pentru ei ca pentru armata lui Iosafat: ele au eliberat intervenţia supranaturală a lui Dumnezeu în folosul lor. „Deodată s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. îndată s-au deschis toate uşile şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia" (Fapte 16:26). Lecţia armatei lui Iosafat şi a lui Pavel şi Sila din închisoare este rezumată de însuşi Domnul în Psalmul 50:23: „Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu." Mântuirea lui Dumnezeu este deja încheiată prin jertfa lui Isus de la cruce. Nimic din ceea ce spunem sau facem nu poate schimba vreodată lucrul acesta. Dar când răspundem cu jertfe de mulţumire şi de laudă, deschidem o cale pentru ca beneficiile mântuirii să se manifeste în viaţa noastră. La fel ca Iosafat sau Pavel şi Sila, noi trebuie să învăţăm să aducem aceste jertfe în credinţă, înainte de a experimenta în mod real beneficiile. în Psalmul 20:5, David a spus: „Vom flutura steagul în Numele Dumnezeului nostru!" Din nou, în Cântarea Cântărilor 6:10, Mireasa lui Hristos este descrisă „ca nişte oştiri sub steagurile lor". Trei din cele mai eficiente „steaguri" pe care Dumnezeu ni le-a dat sunt proclamarea, mulţumirea şi lauda.Mai întâi ridicăm steagul proclamării. Rostim cu îndrăzneală, în credinţă, promisiunea sau providenţa Cuvântului lui Dumnezeu care se aplică situaţiei noastre specifice sau care împlineşte nevoia noastră specifică. Apoi continuăm să-i mulţumim lui Dumnezeu - tot în credinţă - pentru adevărul pe care l-am proclamat. însfârşit, trecem de la mulţumire la lauda triumfătoare. Toate acestea le facem doar în credinţă, fără a aştepta vreo schimbare vizibilă în situaţia noastră.în modul Lui şi la vremea Lui, Dumnezeu răspunde credinţei noastre, la fel cum i-a răspuns lui Avraam. Adevărul pe care l-am proclamat şi pentru care I-am mulţumit şi L-am lăudat devine o realitate în experienţa noastră. Prin ridicarea acestor trei steaguri ale proclamării, mulţumirii şi laudei, noi îndeplinim două scopuri în acelaşi timp. Primul, noi ne asigurăm binecuvântările promise de Dumnezeu şi pe care le-am proclamat. Al doilea, noi împiedicăm forţele satanice care ni s-ar împotrivi şi care caută să înlăture binecuvântările din calea noastră. In felul acesta, mărşăluind împreună înspre moştenirea noastră, noi împlinim imaginea profetică a lui Solomon, a unei armate uimitoare care-şi flutură steagurile.

întrebări pentru studiu

1. Ce principiu ar trebui să guverneze relaţia noastră neîntreruptă cu Domnul?

2. Care sunt cele trei posibilităţi pe care le avem referitor la mărturisirea noastră?

3. Mărturisirea în sensul biblic este limitată la_ şi la____________Bibliei.

4. Adevărat sau fals: marea majoritate a promisiunilor din Biblie sunt condiţionate.

5. Conform textului din Romani 10:10, credinţa din inimă devine pe deplin eficientă numai când este____________________ cu gura.

6. Unde este credinţă autentică, proclamarea va fi întotdeauna urmată de______________şi_____________.

7. Care sunt cele două principii ilustrate prin relatarea despre închinătorii care au precedat armata lui losafat?

Aplicaţie practică

1. Sunt proclamarea, mulţumirea şi lauda o parte zilnică a vieţii tale spirituale? Dacă nu, de ce nu?

2. Ce poţi face pentru ca aceste activităţi să fie mai active în viaţa ta?Verset de memorat „Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu." Psalmul 50:23 Raspunsul credinţei

Dumnezeule Atotputernic, asemeni regelui David eu declar că „voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, voi istorisi toate minunile Lui". Psalmul 9:1

Răspunsuri

1. Faptul că Isus este „Marele Preot al mărturisirii noastre" (Evrei 3:1).

2. Să faci o mărturisire biblică, pozitivă; să nu faci nici o mărturisire; să faci o mărturisire nebiblică, negativă.

3. Declaraţiile, promisiunile.

4. Adevărat.

5. Mărturisită.

6. Mulţumire, laudă.

7. Credinţa îl laudă pe Dumnezeu înainte de biruinta promisa; si lauda oferita in credinta elibereaza biruinta lui Dumnezeu.

 

Foarte bine expus și de mult folos acest articol. Domnul să fie slăvit.
Adăugat în 19/08/2012 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 1792
  • Export PDF: 11
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni