Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Biserica: Universală sau locală?
Autor: Raul Enyedi  |  Album: fara album  |  Tematica: Biserica
Resursa adaugata de Anabaptistul in 05/04/2010
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

Conferinţa anuală a

Adunării Baptiste „Harul Suveran”,

Bocşa, 12-13 ianuarie 2010

Biserica: Universală sau locală?

Studiu introductiv asupra naturii

bisericii nou testamentare

Raul Enyedi

2

Cuprins

Introducere…………….………………………………………………………………………………………………….3

Evoluţia istorică a doctrinei Bisericii universale……………………………………………..……………………..4

Ecclesiologie comparată………………………………………………………………………………………………...9

Conceptul catolic de Biserică……………………………………………………………………………… …………..9

Concepţia ortodoxă despre Biserică………………………………………………………………………………….10

Concepţia luterană……………………………………………………………………………………………………..10

Concepţia prezbiteriană………………………………………………………………………………………............11

Concepţia evanghelică (dispensaţionalistă)…………………………………………………………………………11

Concepţia baptistă……………………………………………………………………………………………………..11

Concepţia baptistă istorică……………………………………………………………………………………............13

Etimologie şi semnificaţie ……………………………………………………………………………………………..14

Biserica în dicţionare…………………………………………………………………………………………………...14

Uzanţă în Noul Testament…………………………………………………………………………………………….17

Analiză textuală…………………………………………………………………………………………………………..20

Introducere (unelte lingvistice)………………………………………………………………………………………..20

Analiză textuală………………………………………………………………………………………………………...23

Ecclesia în metafore…………………………………………………………………………………………………….38

Trup……………………………………………………………………………………………………………………...38

Sanctuar (Templu)……………………………………………………………………………………………………..49

Edificiu (Clădire, casă)…………………………………………………………………………………………………50

Stâlp şi temelie…………………………………………………………………………………………………………52

Casă (familie)…………………………………………………………………………………………………………...52

Turmă……………………………………………………………………………………………………………………53

Ogor (pământ cultivat)…………………………………………………………………………………………………54

Mireasă………………………………………………………………………………………………………………….54

Concluzie………………………………………………………………………………………………………………….57

Anexa 1: Dovezi împotriva conceptului de Biserică universale………………………………………………...59

Dovezi împotriva Bisericii catolice (universale) vizibile…………………………………………………………….59

Dovezi împotriva Bisericii catolice (universale) invizibile…………………………………………………………..60

Anexa 2: Lista ocurenţelor cuvântului „ecclesia” în Noul Testament, versiunea Cornilescu…………….62

Bibliografie………………………………………………………………………………………………………………..66

3

Introducere

1. De ce un astfel de subiect?

În primul rând trebuie să spunem de ce am ales acest subiect. În diferitele discuţii

şi întâlniri pe care le-am avut până acum, am văzut că de fiecare dată subiectul

ecclesiologiei era adus în discuţie. Am mai văzut de asemenea că de multe ori oamenii

au concepţii diferite cu privire la biserică, fiind influenţaţi de diferite sisteme de gândire.

De cele mai multe ori există multă confuzie în domeniul ecclesiologiei. Primul nostru

scop este acela de a încerca să aducem puţină lumină, să descâlcim iţele aşa de

încurcate ale ecclesiologiei, prezentându-vă un sistem ecclesiologic baptist coerent şi

scriptural. Un scop secundar este acela de a încerca să îi ajutăm pe toţi să înţeleagă

exact care este poziţia noastră ecclesiologică, pentru că suntem conştienţi că există încă

întrebări şi nelămuriri.

Vrem şi insistăm să evitaţi marea eroare a teologiei Catolice, Ortodoxe sau

Protestante, de a amesteca soteriologia (doctrina mântuirii) cu ecclesiologia (doctrina

Bisericii). Oamenii leagă mântuirea lor de Biserica Universală (catolicii de cea vizibilă,

protestanţii de cea invizibilă). Atunci când discutăm despre mântuire, discutăm despre

cel mai important subiect teologic care poate fi adus în discuţie. Atunci când în discuţie

apare mântuirea, lucrurile trebuie să fie foarte clare. Acesta este al doilea motiv pentru

care am ales acest subiect.

Al treilea motiv este următorul: datorită doctrinei bisericii universale, biserica locală

este neglijată. Scriptura are foarte multe de spus despre biserica locală, aceasta are o

importanţă enormă în NT, şi trebuie ca un credincios, dacă vrea să fie ascultător de

Domnul Său, să acorde bisericii locale atenţia cuvenită. Astăzi mai mult decât oricând

doctrina bisericii locale este luată cu asalt. Practic întreg creştinismul susţine doctrina

bisericii universale, iar biserica locală este neglijată (ex: nu contează din ce biserică fac

parte, important este că sunt membru în Biserica Mare).

2. De ce „sau” şi nu „şi”

Am ales un titlu care să sugereze că Biserica universală şi cea locală se află în

opoziţie, în contrast, că nu pot fi armonizate şi că nu putem crede atât în Biserica

universală cât şi în cea locală. Conceptul de local este opus universalului, conceptul de

vizibil este opus invizibilului. Acestea sunt concepte antagonice şi nu pot fi armonizate,

la fel cum lumina şi întunericul, căldura şi frigul nu pot fi armonizate sau aduse

împreună.

Biserica universală invizibilă nu este de aceeaşi esenţă nici măcar cu Biserica

universală vizibilă, cu atât mai puţin cu o biserică locală. Invizibilul nu poate fi de aceeaşi

esenţă cu vizibilul. S-a încercat armonizarea acestor concepte prin comparaţia cu trupul

omenesc în care corpul este vizibil iar sufletul invizibil, sau s-a folosit conceptul neoplatonic

de simbol, prin care un lucru limitat, vizibil exprimă o realitate mult mai mare,

invizibilă. Chiar dacă în aparenţă astfel de comparaţii sună bine, ele nu sunt

satisfăcătoare şi pot fi demontate. Apologeţii Bisericii universale invizibile încearcă în

marea lor majoritate să asocieze acest concept cu Biserica universală vizibilă. Toţi fac

parte din tabăra Catolică/Ortodoxă/Protestantă şi nici unii nu arată interes faţă de

biserica locală. De fapt, ei nici nu socotesc congregaţiile locale ca biserici, ci ca părţi sau

fragmente din Biserica mare.

4

Mai mult, Cristos a întemeiat un singur fel de Biserică, nu două. El spune: „Eu voi

zidi Biserica (ecclesia) Mea”. Nu spune „Bisericile Mele”. Singularul arată spre un singur

fel de biserică. Dacă Cristos a zidit Biserica universală, atunci Biserica locală este făurită

de oameni, asemenea sinagogilor iudeilor. Nu are nici o autoritate divină. Dacă Cristos a

zidit o Biserică locală, atunci Biserica universală este doar o plăsmuire a minţii oamenilor

şi acest concept trebuie respins ca nescriptural. Scriptura arată spre o singură Biserică.

Care este aceea? Sperăm ca până la sfârşitul studiului, fiecare să putem da răspuns la

această întrebare.

Vom începe studiul cu evoluţia doctrinei Bisericii Universale în istorie, apoi vom

privi spre diferitele definiţii la care s-a ajuns după aproape 1900 de ani de frământări, şi

în cele din urmă ne vom concentra atenţia pe Scriptură, pe textele care vorbesc despre

Biserica zidită de Cristos.

Evoluţia istorică a doctrinei Bisericii universale

Vom începe studiul cu doctrina Bisericii universale în istorie. Acest studiu începe în

secolul II, când au intervenit primele schimbări în felul de a vedea Biserica lui Cristos.

1. În timpul secolului II, în primul veac după cel apostolic, Biserica era considerată

„Mireasa lui Christos, lăcaşul Duhului Sfânt; iar pretenţiile sale se întemeiau pe

posedarea Duhului, pe credinţa în Dumnezeu, pe speranţă şi pe o viaţă bine

orânduită,” (Harnack, Istoria Dogmei, p. 98) ca şi congregaţie: cine face parte din

Biserică este sigur de binecuvântare. Ecclesia însemna doar adunare locală. Fiecare

biserică, fie că era dintr-un oraş mare sau dintr-un sat, era egală cu restul şi

independentă de toate celelalte. Nu exista o noţiune de Biserică universală sau

provincială, ci doar de biserici.

a. Primii părinţi ai Bisericii (Dionisie, Irineu, Ciprian, Ignatius, Origen, Tertulian) nu

cunoşteau ecclesia decât ca adunare locală (Crowell, Church Member’s

Manual, p. 35, Boston, 1847). Irineu (175-200) afirma: „Căci bisericile din

Germania nu cred şi nu învaţă nimic diferit; nici cele din Spania, nici cele din

Galia; nici cele din Răsărit; nici cele din Egipt; nici cele din Libia; nici cele

întemeiate în regiunile centrale ale lumii.” (Graves, Old Landmarkism, p. 33).

b. Istoricul ecleziastic Mosheim spune: „În timpul celei mai mari părţi a acestui

secol [al doilea], toate bisericile au continuat să fie, ca la început, independente

unele de altele, nefiind legate între ele prin asociaţii sau confederaţii. Fiecare

biserică era un fel de mică republică independentă, guvernată de propriile sale

legi, care erau date, sau cel puţin aprobate de popor” (Institutes, vol. 1, p. 142).

c. John Owen susţine că pentru două sute de ani după Cristos, în nici un scriitor

recunoscut nu există vreo menţiune a vreunei alt fel de biserică, diferită de o

adunare sau congregaţie locală. (The Works, vol 20, p. 132)

2. Ulterior, apariţia ereziilor a determinat o formulare a anumitor caracteristici sau

doctrine ce caracterizau adevărata Biserică, privită în sens general, universal, şi care

arătau spre unitatea acestor congregaţii în faţa ereziei.

3. Spre sfârşitul secolului II, Biserica a devenit aşezământul vizibil al acestei confesiuni

de credinţă; ea devine moştenirea apostolilor, iar caracterul ei creştin se bazează pe

posedarea adevăratei învăţături apostolice (Biserica Catolică în sensul de

5

universalitate şi puritate a doctrinei – forma de expresie începând cu sfârşitul

secolului al II-lea). Pentru a avea parte de mântuire, trebuie să fii membru al acestei

Biserici apostolice unice, empirice, deoarece numai aici se găseşte cunoaşterea ce

conferă binecuvântare. Biserica nu mai este comuniunea sfinţilor, a celor mântuiţi, ci

a devenit condiţia însăşi a mântuirii.

4. Noţiunea de Biserică s-a schimbat odată cu creşterea importanţei episcopilor. La

început erau priviţi ca slujitori ai Bisericii, aceasta ocupând rolul central. Creştinii

considerau ca autoritate Bisericile fondate de apostoli, considerând că acolo se

găseşte adevărata învăţătură. Odată cu dezvoltarea episcopatului, însă, respectul de

care se bucurau apostolii, profeţii şi învăţătorii a fost transferat episcopilor. Apoi,

Irineu şi Tertulian au conceput episcopatul în aşa fel încât garanta episcopilor

inviolabilitatea moştenirii apostolice. Chiar în jurul anului 150, Ignatius declara că

atitudinea faţă de episcop determină atitudinea faţă de Dumnezeu şi faţă de Cristos

(Harnack, p. 66). Nu mai era suficient să ai credinţa catolică. Trebuia să te supui

ierarhiei. Ciprian a afirmat că Biserica este sediul mântuirii (extra quam nulla salus),

ca o singură confederaţie organizată. „Ea se întemeiază totalmente pe episcopat

care, ca o continuare a apostolatului şi înzestrat fiind cu puterile apostolilor, este

purtătorul acestor puteri. Aşadar, unirea individului cu Dumnezeu şi cu Christos este

conceptibilă numai în forma subordonării faţă de episcopi.” (Harnack, p. 99). Unitatea

Bisericii se manifestă prin unitatea episcopatului. „Episcopii individuali nu trebuie

consideraţi numai ca lideri ai bisericilor lor, ci ca fundamentul Bisericii unice (ecclesia

in episcopo est) (ibid).

5. Când Calist a făcut uz de dreptul episcopilor de a ierta păcatele, chiar şi pe cele de

moarte, când după persecuţia lui Decius chiar şi apostazia, cel mai mare păcat a fost

iertat, ideea de Biserică a suferit încă o schimbare. Acum, Biserica îi include

deopotrivă pe cei puri şi pe cei impuri, iar sfinţenia Bisericii este dată doar de

înzestrările sale, conferite episcopilor şi de învăţătura pură. Cei impuri trebuie

învăţaţi în sânul ei, căci afară sunt pierduţi. Tot în acest timp, Biserica ajunge să se

definească [sic] ca totalitatea episcopilor.

6. Originile Catolicismului ca Biserică se găsesc în evoluţia dogmei dintre 150-300

(apariţia şi dezvoltarea normelor de credinţă universale (regula credinţei, Noul

Testament, oficiul ecleziastic), „prin care Bisericile risipite sunt treptat contopite

într-o singură Biserică empirică, considerată însă a fi Biserica apostolică,

adevărată şi sfântă.” (Harnack, p. 87)

7. Însă acest proiect s-a realizat abia după Conciliul de la Niceea (325), când bisericile

separate s-au unit într-una singură, pe baza unei reguli universale de credinţă, fides

catholica (decretele Conciliului).

8. Augustin din Hippo este cea mai importantă figură în ecclesiologia post-niceeană.

Lucrarea lui, „De Civitate Dei” (Cetatea lui Dumnezeu), a fost îndreptată împotriva

donatiştilor, care au rupt părtăşia cu „Biserica Catolică” datorită impurităţii membrilor

ei. Deşi Augustin a insistat asupra Bisericii universale vizibile, el a fost primul care a

adus argumentul unei Biserici invizibile, formată numai din aleşi, dar care, însă, se

găseşte numai în interiorul Bisericii vizibile. După Augustin,

a. 1. Cea mai importantă caracteristică a Bisericii este unitatea sa (în credinţă,

speranţă, iubire pe de o parte, în catolicism pe de altă parte), unitate

generată de Duhul. Cum unitatea nu poate veni decât prin iubire, acolo

6

unde este unitate este iubire şi unde este iubire este unitate. Prin urmare,

ereticii (care neagă unitatea credinţei) şi schismaticii (care se separă din

lipsă de iubire) sunt în afara Bisericii. Adevărata Biserică este doar Biserica

mare, unică. – El face din dogma recunoscută unitatea credinţei. A

nega dogma înseamnă a nega unitatea, a te rupe de Biserică. Orice

schismă este privită ca o lipsă de iubire, deci ca o absenţă a lucrării

Duhului. Prin urmare, dacă te separi de Biserica Catolică înseamnă că

nu ai Duhul lui Dumnezeu.

b. 2. A doua caracteristică este sfinţenia ei. Biserica este sfântă fiindcă este

locul lucrării lui Cristos şi a Duhului şi fiindcă posedă mijloacele care îl

sfinţesc pe individ. Iar dacă nu reuşeşte cu toţi, nu înseamnă că nu este

sfântă. Chiar dacă numărul păcătoşilor l-ar depăşi pe cel al sfinţilor din

sânul ei, Biserica ar fi în continuare sfântă sfinţenia Bisericii nu este

dată de sfinţenia membrilor ei, ci de capacitatea ei mântuitoare şi

sfinţitoare.

i. În sensul strict, doar cei buni şi spirituali fac parte din Biserică, dar în

sensul larg, şi cei profani, care sunt apţi de spiritualizare şi rămân

sub influenţa sacramentelor. Ei nu sunt „in communione sanctorum”

ci „in communione sacramentorum”. Biserica este deci un corp mixt.

Communio fidelium este corpus verum Biserica ce nu se vede, ca

parte a Bisericii ce se vede.

c. 3. A treia caracteristică: catolicismul, universalitatea în spaţiu. Argumentul

majorităţii – dacă cei mai mulţi cred într-un fel, atunci acolo este adevărul.

Universalitatea Bisericii este garanţia că este adevărata Biserică.

d. 4. Biserica are caracter apostolic în

i. 1. posedarea caracterului apostolic; - În Biserică se continuă

lucrările apostolilor – învăţarea, minunile, autoritatea apostolilor

ii. al succesiunii episcopale – episcopii sunt succesorii apostolilor şi

singurii îndreptăţiţi să le continue lucrarea.

e. 5. Infailibilitatea. Datorită caracterului său sfânt, universal şi apostolic,

Biserica nu poate greşi. Afirmaţiile comune, recunoscute universal, au

aceeaşi putere cu afirmaţiile Scripturii. Cine pune la îndoială credinţa

catolică sau pe episcopi, se îndoieşte de Duhul Sfânt.

f. Ca şi corpus permixtum (corp amestecat, buni şi răi, dar care împărtăşesc

sacramentele) Biserica este împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Basileia şi

ecclesia reprezintă acelaşi lucru. – Această confundare a termenilor este

comună Catolicilor, Ortodocşilor şi Protestanţilor.

g. Problemele lui Augustin. După ce a dat trei definiţii distincte pentru aceeaşi

Biserică, concluziile lui ajung să contrazică argumentele care l-au adus

acolo. Astfel, comunitatea lui sacramentală (formată din buni şi răi care

împărtăşesc sacramentele) ajunge să fie aceeaşi cu comunitatea sfinţilor

care împărtăşesc sacramentele, şi chiar cu numărul total al celor aleşi. În

sensul acesta, din Biserică fac parte şi cei încă neconvertiţi. În ecclesia

există şi credincioşii, şi viitorii apostaţi, sunt toţi sfinţii şi toţi cei care

participă la sacramente. Biserica este în ceruri, dar în acelaşi timp este o

civitatis” pe pământ. Ea există de la început, dar a fost întemeiată de

Cristos (Harnack, 291, 292).

9. În perioada Evului Mediu, Biserica Catolică a lăsat să dormiteze concepţia lui

Augustin despre Biserică ca şi comunitate a sfinţilor şi ca număr al celor predestinaţi,

insistând pe comuniunea celor care iau parte la sacramente, condusă de episcopi şi

7

de papă. Ecclesiologia nu a evoluat în acest timp decât în aspectul de Împărăţie, de

Biserică-Stat. Scolasticismul nu a modificat deloc sistemul de doctrină despre

Biserică conceput de Ciprian şi de Augustin. Doctrina nu s-a mai dezvoltat, dar

Biserica însăşi a evoluat într-o ierarhie absolută, bine închegată, separată tot mai

clar de laici. (Berkhof, Theology, p. 559)

10. Identificarea Bisericii cu Împărăţia a avut 3 consecinţe majore:

a. Pretindea ca totul să fie adus sub controlul Bisericii: familia, şcoala, ştiinţa,

arta, comerţul, industria, etc.

b. Prin implicaţie, toate binecuvântările mântuirii vin prin orânduielile Bisericii,

prin sacramente.

c. A condus spre secularizarea Bisericii, care a ajuns să pună accent pe

politică, nu pe mântuirea păcătoşilor. (Ibid., 560)

11. Evoluţia doctrinei Bisericii universale a cunoscut un nou avânt prin Luther şi ceilalţi

Reformatori. Argumentele lui Augustin au fost reluate în polemicile protestante, deşi

existau diferenţe şi între Reformatori. Reformatorii au negat ideea de Biserică

vizibilă infailibilă şi ierarhică, ce mântuieşte prin sacramente.

a. Luther, reluând argumentul neglijat al lui Augustin, că Biserica este

communio sanctorum, credea că Biserica este comuniunea spirituală a

credincioşilor, iar unitatea Bisericii este una dublă, una vizibilă, alta

invizibilă. Nu erau două Biserici, spunea el, ci una singură. Biserica

invizibilă devenea vizibilă prin predicarea cuvântului şi administrarea

sacramentelor. Pentru Luther, cine nu era în unitate doctrinară şi

sacramentală cu el, nu făcea parte din Biserică, deci nu era mântuit. De

aceea, Luther l-a condamnat pe Zwingli ca eretic pentru că nu credea în

prezenţa reală” a lui Cristos în Euharistie. (Berkhof, Neander, Schaff)

b. Calvin era de acord cu Luther că Biserica este communio sanctorum.

Pentru el, însă, unitatea Bisericii nu era una obiectivă (rânduieli, slujbe,

doctrine), ci subiectivă (comuniunea credincioşilor). Această comuniune,

însă, se realiza doar în Biserica vizibilă, nu în afara ei. În sensul cel mai

larg, Biserica era pentru Calvin totalitatea celor aleşi din toate timpurile, dar

aceasta se manifestă practic în Biserica vizibilă, care constă din „întreg

corpul omenesc răspândit în întreaga lume, care mărturisesc că se închină

unui singur Dumnezeu şi lui Cristos, care prin botez sunt iniţiaţi în credinţă;

împărtăşindu-se din Cina Domnului mărturisind unitatea în doctrină şi

iubire…” (Calvin, Institutele, IV.I.7). El spune că în această Biserică există

un mare număr de ipocriţi, dar este totuşi Biserica lui Cristos pentru că în

ea se află Biserica invizibilă.

i. Prin botez, Calvin înţelege botezul pruncilor.

ii. Oricine se separă de această Biserică vizibilă, o face din lipsă de

iubire şi din aroganţă, deci nu are Duhul lui Cristos şi nu este mântuit

(argumentul lui Augustin). Mântuirea nu există decât în Biserica

invizibilă, care se manifestă doar în Biserica vizibilă.

12. În secolul XVIII, s-a încercat o redefinire a Bisericii. Schleiermacher privea Biserica

drept comunitatea Creştină, corpul credincioşilor animaţi de acelaşi duh. Un alt

teolog german, Ritschl, încerca diferenţierea între Împărăţie (comunitatea celor

mântuiţi) şi Biserică (organizaţia externă întrunită pentru închinare). Funcţia

principală a Bisericii este aceea de a-i ajuta pe credincioşi să relaţioneze între ei.

(Berkhof, 561)

8

13. Teologii dispensaţionalişti din sec. XIX şi XX (Scofield este unul din cei mai mari)

definesc Biserica drept mulţimea tuturor celor mântuiţi din ziua Cincizecimii până la

răpire, uniţi prin botezul Duhului. Ei resping noţiunea propusă de Calvin şi de

teologii legământului, care definesc Biserica drept totalitatea celor mântuiţi din toate

timpurile (Scofield Bible, notă Evr. 12:23).

14. Mişcarea ecumenică propune o Biserică universală vizibilă, a cărei unitate este dată

de o credinţă unică şi o părtăşie euharistică unică, exprimată în închinare şi în

experienţa comună a vieţii în Cristos. Fiindcă noţiunea de Biserică universală

invizibilă nu a reuşit să producă unitate, se caută reîntoarcerea la o Biserică

universală vizibilă, într-o epocă post-denominaţională (vezi

http://www.oikoumene.org/en/who-are-we.html ).

Concluzie

Ideea de Biserică universală invizibilă, deşi ca germen a apărut la începutul sec. V,

a fost dezvoltată relativ recent, în sec. XVI. Ideea de Biserică Universală este mult mai

veche, a apărut la sfârşitul secolului II. Însă nu a apărut în sec. I. Argumentul istoric

dovedeşte că acest concept era necunoscut primelor adunări creştine. Este mai nou

decât învăţătura lui Isus Cristos şi a apostolilor Săi. Să ne amintim ce spunea un vechi

baptist englez, Joseph Hooke: „Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi

Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.”

Conceptul de Biserică universală a evoluat în strânsă legătură cu dezvoltarea

dogmei şi a episcopatului. Dogma (afirmaţia de credinţă universal acceptată) şi

episcopatul (ierarhia clericală) fac parte din acelaşi sistem teologic cu Biserica

universală.

Atât conceptul de Biserică universală vizibilă, cât şi cel de Biserică universală

invizibilă provin dintr-un sistem teologic specific dogmatic, care cuprinde o serie de

dogme inacceptabile pentru oricine încearcă să construiască un sistem de credinţă

scriptural. Conceptul de Biserică universală vizibilă s-a născut din eroarea identificării

Bisericii cu Împărăţia, iar conceptul de Biserică universală invizibilă provine din

necesitatea teologică a Reformatorilor de a justifica ieşirea din Biserica Universală

(Catolică) vizibilă.

Resurse (informaţiile complete despre bibliografie se găsesc la sfârşitul studiului):

Adolf Harnack, Istoria Dogmei

Augustus Neander, Lectures on the Christian Dogma

C.I. Scofield, Bible Study System

Crowell, Church Member’s Manual

Curtis Pugh, Three Witnesses

Jean Calvin, Învăţăturile Religiei Creştine

Johann L. Mosheim, Institutes

John Owen, Complete Works

J.R. Graves, Old Landmarkism

Louis Berkhof, Systematic Theology

Philip Schaff, History of the Christian Church

http://www.oikoumene.org/

9

Ecclesiologie comparată

Să încercăm să înţelegem termenii cu care lucrăm. Diferitele ramuri ale

creştinismului înţeleg în mod diferit „Biserica”, prin urmare, să începem prin a vedea, în

mod sumar, ce cred principalele denominaţii creştine despre acest subiect:

Vom începe cu cea mai răspândită denominaţie, Biserica Catolică:

1. Conceptul catolic de Biserică,

Definiţie: Biserica este comunitatea credincioşilor, uniţi în aceeaşi credinţă,

speranţă şi iubire, care se roagă împreună şi participă la aceleaşi sacramente, fiind

conduşi de păstorii lor legiuiţi, sub un singur cap vizibil pe pământ, papa. (Berkhof, 562)

Datorită creşterii interesului pentru ecumenism şi după enciclica lui Pius XII din

1943, Mysticis Corporis Christi, catolicii au început să sublinieze Biserica invizibilă,

trupul mistic al lui Cristos. Subiectul a fost dezbătut la Conciliul Vatican II (1962-1965).

Concluzia a fost următoarea: „Hristos, unicul Mediator, a înfiinţat şi susţine continuu aici

pe pământ Biserica Sa sfântă, comunitatea de credinţă, speranţă şi caritate, ca o

entitate cu un contur vizibil prin care El a comunicat graţia şi adevărul tuturor. Insă

societatea structurată cu organe ierarhice şi Trupul Mistic al lui Hristos nu trebuie să fie

considerate ca două realităţi, nici nu sunt adunarea vizibilă şi comunitatea spirituală, nici

Biserica pământească şi Biserica îmbogăţită cu lucruri cereşti; mai degrabă, ele

formează o singură realitate complexă care îmbină elementul divin cu cel uman. Din

acest motiv, printr-o analogie deloc slabă, aceasta este comparată cu misterul

Cuvântului întrupat. La fel cum natura asumată unită inseparabil cu El slujeşte Cuvântul

divin ca un organ viu de mântuire, tot aşa, într-un mod similar, structura socială vizibilă a

Bisericii serveşte Spiritului lui Hristos care o însufleţeşte, în zidirea trupului…În acel Trup

viaţa lui Hristos este turnată în credincioşii care, prin sacramente, sunt uniţi în mod

ascuns şi real cu Hristos care a suferit şi a fost glorificat.”

(http://www.stjosef.at/council/search/LG8.htm )

Biserica este definită ca „mister şi sacrament”, misterul (invizibilul) care se

manifestă prin vizibil (sacramentul). Trupul universal mistic, invizibil nu depăşeşte

graniţele Trupului universal vizibil, ci se mărgineşte la „conturul” lui. În acesta, misterul,

necuprinsul, sălăşluieşte în sacrament, în formă vizibilă, palpabilă. Trupul mistic este

uneori numit „sufletul Bisericii”, care sălăşluieşte în trupul vizibil.

Doar prin Biserică se manifestă lucrarea Duhului Sfânt. Biserica este „unica

mântuire a credincioşilor”, iar unul din rolurile ei esenţiale este iertarea păcatelor.

„Trebuie să-i vindece pe păcătoşi nu în exterior, în afara trupului mistic, ci dimpotrivă,

asumându-i în interiorul ei pentru a le insufla puterea proprie a harului.” (Cardinal

Spidlik, p. 32) În Biserica Universală se intră prin botezul în apă.

Catolicii însă fac o distincţie între „ecclesia docens” şi „ecclesia audiens”. Ecclesia

docens constă din cei ce conduc, învaţă şi zidesc, iar ecclesia audiens constă din cei

conduşi, învăţaţi, care primesc sacramentele. În sensul cel mai strict, ecclesia docens

formează Biserica. Esenţa Bisericii este, deci, clerul, în frunte cu papa (Berkhof, p. 562).

10

2. Concepţia Ortodoxă despre Biserică

Biserica Ortodoxă insistă mult mai mult pe aspectul invizibil al Bisericii. Biserica nu

este o instituţie, ci este viaţă nouă cu Cristos şi în Cristos. Este întruparea perpetuă a lui

Cristos pe pământ, este trupul lui Cristos, umanitatea lui Cristos aflată într-o legătură

vitală cu El. Fiind părtaşă vieţii lui Cristos, Biserica este părtaşă vieţii Sfintei Treimi.

„Biserica este Sfântul Duh trăind în umanitate”.

„Biserica există independent de formaţia ei istorică. Ea este în noi, nu atât ca

instituţie, ci mai ales ca o evidenţă spirituală (arătându-ni-L pe Cristos), ca o viaţă.

Nu poate să existe o definiţie satisfăcătoare şi completă a Bisericii, la fel cum nu se

poate defini viaţa. Ea poate fi doar experimentată, trăită.” (Bulgakov, p. 7-9)

Cu toate acestea, ortodocşii sunt nevoiţi să admită că Biserica lor trebuie să

îmbrace o formă organizată, funcţională, prin care această viaţă se manifestă şi ajunge

să fie experimentată de oameni. „Chiar dacă limitele Bisericii nu se pot cunoaşte, nici ca

spaţiu, nici ca timp, nici ca putere de acţiune, ea este totuşi vizibilă pe pământ.” Viaţa

invizibilă a Bisericii este legată de formele concrete ale vieţii pământeşti. Invizibilul există

în vizibil, împreună formează un simbol. „Invizibilul există în vizibil şi formează simbolul,

de aceea aspectul vizibil al Bisericii este strict legat de simbol. Totul este simbolic,

tainic.” (Ibid, p. 13) Acest raţionament nu foloseşte unelte scripturale, lingvistice, ci

filozofice, provenind din neo-platonism.

„Biserica vizibilă închide în ea Biserica invizibilă; Biserica pământească închide în

ea Biserica luată ca viaţă. Această Biserică pământească, la fel ca orice lucru

pământesc, are limite ca spaţiu şi timp. Ea există ca o societate, cu legi, margini şi

caractere proprii, fiind totuşi mult mai mult decât atât.” (Ibid., p. 14)

Deci, conform concepţiei Ortodoxe,

a. Biserica invizibilă care este viaţă, mântuire, se exprimă prin intermediul Bisericii

vizibile (adică a Bisericii Ortodoxe), prin simbolurile ei, în special prin taine, care

au rol mântuitor.

b. În Biserica Universală se intră prin botezul în apă, care este taină mântuitoare.

c. Esenţa Bisericii stă în ierarhia preoţilor şi episcopilor, care sunt succesorii

apostolilor.

3. Concepţia Luterană

Mărturisirea de la Augsburg afirmă despre Biserică: „…Biserica este congregaţia sfinţilor

(adunarea tuturor credincioşilor), în care Evanghelia este învăţată corect şi

Sacramentele sunt administrate corect (conform Evangheliei)”.

a. Prin administrarea corectă a sacramentelor, ei înţelegeau botezul pruncilor şi

Euharistia (Cina) ca prezenţă reală a lui Cristos.

b. Conform lui Luther, Anabaptiştii nu făceau parte din Biserica universală invizibilă,

pentru că nu administrau corect sacramentele.

i. Nici Calvin nu i-a inclus pe Anabaptişti în Biserica Universală, pentru că

au rupt legătura (unitatea) cu Biserica universală vizibilă, prin urmare nu

puteau fi mântuiţi. Atât Calvin cât şi Luther au ajuns la concluzii bizare,

atunci când au trebuit să dea o explicaţie vieţii morale şi spirituale a

Anabaptiştilor. Răspunsul lor: vine de la diavol.

c. Esenţa Bisericii în concepţia luterană este comuniunea părţii mântuite a ei în

jurul Evangheliei şi a sacramentelor. Luther a mutat esenţa Bisericii de la clasa

preoţească la membrii laici.

d. În Biserica Universală se intră prin botezul în apă.

11

4. Concepţia prezbiteriană

Mărturisirea de la Westminster, 1647, articolul despre biserică:

„Biserica Catolică sau Universală, care este invizibilă, constă din întregul număr al

aleşilor, care au fost, sunt sau vor fi adunaţi într-unul, sub Cristos, Capul; şi este soţia,

trupul, plinătatea Celui ce împlineşte totul în toţi… Biserica Vizibilă, care este de

asemenea Catolică sau Universală sub Evanghelie (nefiind restrânsă la o singură

naţiune ca înainte, sub lege) constă din toţi aceia, din întreaga lume, care mărturisesc

religia adevărată, şi din copiii lor; şi este Împărăţia Domnului Isus Cristos, casa şi familia

lui Dumnezeu, în afara căreia nu există nici o posibilitate obişnuită de mântuire”

a. Această definiţie reprezintă bine conceptul reformat despre biserică. Pentru ei,

esenţa Bisericii universale vizibile constă din comuniunea, în jurul Cuvântului, a

celor născuţi din nou. Esenţa Bisericii este partea mântuită din membralitatea ei.

b. Totodată, ecclesia este atât Împărăţia cât şi familia lui Dumnezeu. Această

concepţie este mai largă decât cea Luterană, pentru a putea include şi Baptiştii şi

Quakerii.

c. Esenţa bisericii este dată de partea mântuită a Bisericii

d. În Biserica Universală se intră prin regenerare, botezul fiind doar sigiliul, pecetea

legământului

5. Concepţia evanghelică (dispensaţionalistă)

„…comunitatea tuturor credincioşilor Noului Legământ care, prin credinţă şi lucrarea

naşterii din nou făcută de Duhul Sfânt în inima lor, sunt legaţi şi uniţi în mod vital cu Isus

Cristos. Această Biserică spirituală este Trupul tainic al Domnului, al cărui mădular

poate cineva să devină numai prin botezul Duhului… Biserica lui Cristos este universală,

deoarece este alcătuită din copiii lui Dumnezeu din toate ţările şi din toate categoriile

sociale (F.A. 2:47; 9:31) şi include, de asemenea, pe toţi cei răscumpăraţi care sunt deja

acasă la Domnul (Evr. 12:22-23); dacă Biserica Domnului este, într-un anumit sens,

invizibilă, este, totodată, şi vizibilă, expresia ei pe pământ fiind fiecare mădular viu şi

activ… În sfârşit, Biserica este şi locală, căci în NT, comunitatea creştină din fiecare

localitate era considerată ca o Biserică, ceea ce ne permite să întrebuinţăm şi termenul

Biserici…” – Dicţionar Biblic, Stephanus

a. Biserica nu este compusă din toţi aleşii, ci doar din cei mântuiţi de la Cincizecime

până la răpire, fie că sunt acasă la Domnul, pe pământ, sau nu s-au născut încă.

b. Esenţa Bisericii este individul mântuit, fiecare persoană mântuită, „fiecare

mădular viu şi activ”

c. În Biserica Universală se intră prin regenerare (botezul Duhului)

6. Concepţia Baptistă

Baptiştii, în istoria lor, au avut perioade de oscilaţii în ecclesiologie. La începutul

Reformei, Anabaptiştii au respins doctrina Bisericii Universale şi au afirmat doar biserica

locală „Gemeinde” (adunarea, strângerea). Baptiştii Particulari, în Prima Mărturisire de

la Londra, din 1644, insistau asupra bisericii locale, dar în 1689, în a doua Mărturisire de

la Londra, ei au adoptat concepţia prezbiteriană. Astfel, au afirmat într-un limbaj aproape

identic cu cel al Mărturisirii de la Westminster:

„Biserica Catolică sau Universală care (în ce priveşte lucrarea internă a Duhului,

adevărul şi harul) poate fi numită invizibilă, constă din întreg numărul celor aleşi, care au

fost, sunt şi vor fi adunaţi într-unul, sub Cristos, Capul; şi este soţia, trupul, plinătatea

celui ce împlineşte totul în toţi”

12

Această mărturisire a influenţat şi pe Baptiştii Americani, care au adoptat o poziţie

similară în Mărturisirea de la Philadelphia.

Însă Mărturisirea de la New Hampshire, cea mai influentă Mărturisire Baptistă

americană, în 1833 afirmă în Articolul 13:

„Noi credem că o biserică vizibilă a lui Cristos este o congregaţie de credincioşi

botezaţi, asociaţi prin legământ în credinţa şi părtăşia Evangheliei; ţinând rânduielile lui

Cristos, conduşi de legile Lui şi exersând darurile, drepturile şi privilegiile investite în ei

de Cuvântul Său.”

În întreg articolul nu se face nici o menţiune despre vreo Biserică universală,

vizibilă sau invizibilă. Influenţa acestei mărturisiri a fost sporită de mişcarea de trezire a

identităţii baptiste, cunoscute sub numele de „Landmarkism”. În 1925, Mărturisirea de

credinţă publicată de Convenţia Baptistă de Sud nu afirma nimic despre vreo Biserică

universală.

Astăzi, Convenţia afirmă cu tărie existenţa Bisericii universale, care, după ei este:

„Trupul lui Cristos care include pe toţi cei răscumpăraţi din toate veacurile, credincioşi

din fiecare trib, limbă, popor sau naţiune.” (http://www.sbc.net/bfm/bfm2000.asp )

După ei, Baptiştii români afirmă în Statut, articolul VI din preambul:

„...toţi cei mântuiţi, din toate generaţiile, din orice popor şi din orice etnie, alcătuiesc

trupul cosmic al lui Hristos, în cer şi pe pământ, Biserica Universală, care se manifestă

local prin comunităţi de credinţă, speranţă şi iubire creştină. Biserica locală reprezintă

comunitatea credincioşilor născuţi din nou, prin care Hristos se manifestă în fiecare

generaţie şi în fiecare loc şi prin care Dumnezeu extinde harul Său în lume.”

a. Conform acestei interpretări, adunarea locală este doar o manifestare a Bisericii

Universale.

b. Biserica locală este comunitatea credincioşilor născuţi din nou, nu botezaţi.

Această direcţie a fost una constantă în ultimii 70 de ani, începând cu anii 1940, în

lumea Baptistă. Care este oare motivul? William Carver, unul din teologii de seamă SBC

ai secolului XX a spus în 1949:

„Necesitatea unităţii în duh şi scop în cadrul Creştinismului organizat, şi

necesităţile mereu crescânde pentru o unire instituţională şi organizaţională a

Protestantismului fac din problema naturii adevărate a Bisericii o preocupare esenţială

pentru toţi cei ce iau în serios Creştinismul. În ultimii şaizeci de ani, interesul faţă de

subiectul „Creştinismul divizat” a crescut treptat până acum, când „mişcarea ecumenică

este în centrul atenţiei multor lideri creştini. Eforturile urgente ale liderilor evanghelici în

ultimul sfert de veac de a organiza un Creştinism instituţional în jurul unui centru comun

a adus o conştientizare a importanţei cheie a „Bisericii”. În acest timp, însă, discuţiile au

scos la iveală faptul că există confuzie în ceea ce priveşte natura Bisericii. Conotaţia

termenului este ascunsă printre cei care sunt dornici să lucreze pentru unificarea

mărturiei evanghelice în acest veac” (citat de Rone, p. 49)

Motivul este evident. Baptiştii se întorc spre Biserica universală deoarece

ecumenismul se află şi pe agenda lor de lucru. Baptiştii, în istoria lor, au adoptat

conceptul de Biserică Universală doar atunci când doreau recunoaşterea lor de către

alte denominaţii ca Biserică Creştină. În secolul XX ei au adoptat acest concept din

necesitate, pentru a putea justifica cooperarea cu alte denominaţii (ecumenismul).

13

Dilema Baptistă:

Spre deosebire de Protestanţi, Baptiştii cred în biserica locală, vizibilă, autonomă şi

completă în ea însăşi. Mărturisind însă credinţa într-o Biserică Universală Invizibilă, o

mulţime ideală compusă din toţi cei răscumpăraţi, ei mărturisesc 2 feluri de Biserici

distincte, una vizibilă, locală, funcţională, alta invizibilă, universală, nefuncţională. Cum

Biserica locală Baptistă nu este deloc expresia Bisericii Universale Invizibile, şi cum

Scriptura indică un singur fel de biserică, Baptiştii trebuie să explice care este acest fel

de Biserică întemeiat de Cristos şi prezent în întreg Noul Testament.

7. Concepţia Baptistă istorică

Baptiştii istorici (Landmarkeri) insistă asupra caracterului local şi vizibil al bisericii, al

adunării şi resping noţiunea de Biserică Universală. Inspirându-ne din Mărturisirea de la

New Hampshire, articolul 24 al Mărturisirii adunării noastre afirmă:

„Scriptura învaţă şi noi credem că o biserică nou testamentară pe pământ este un

corp de credincioşi botezaţi, în mod necesar local, şi nu universal, asociaţi

voluntar în credinţă şi părtăşie în jurul Cuvântului lui Dumnezeu (1); celebrând

rânduielile instituite de Cristos (2); guvernaţi de legile Sale, El fiind singurul Cap

(3); şi exersând darurile, drepturile şi privilegiile investite în ei de Cristos (4); o

asemenea biserică este trupul lui Cristos, în caracterul Său local, la care ar trebui

să se afilieze toţi cei regeneraţi (5)…”

a. Pentru Baptiştii istorici, esenţa bisericii este dată de totalitatea membrilor adunării

locale, căci toţi mărturisesc aceeaşi credinţă şi alcătuiesc un trup.

b. Biserica (ecclesia – adunarea), Împărăţia (basileia) şi familia lui Dumnezeu sunt

entităţi distincte.

c. În Biserică – adunare se intră prin botezul în apă.

Concluzie

Am văzut cât de diferit înţeleg diferitele denominaţii Biserica lui Cristos. Majoritatea

acestor diferenţe de concepţie se datorează faptului că teologii nu se pot pune de acord

în privinţa definirii Bisericii universale.

Argumentele Ecclesiologiei comparate:

1. Vastele diferenţe între denominaţii în ce priveşte înţelegerea Bisericii lui Cristos se

datorează concepţiei de Biserică universală. Aceasta este cauza tuturor confuziilor

şi a diferenţelor de înţelegere.

2. Doctrina Bisericii universale nu este o doctrină Baptistă, a fost „înfiată” de Baptişti,

a căror ecclesiologie a insistat mereu pe adunarea locală.

a. „INSISTENŢA BAPTIŞTILOR ASUPRA UNUI SINGUR FEL DE BISERICĂ,

ADUNAREA LOCALĂ A CREDINCIOŞILOR, A FOST CEA MAI

IMPORTANTĂ CONTRIBUŢIE A LOR ÎN ISTORIA CREŞTINISMULUI, CĂCI

ÎN DOMENIUL ECCLESIOLOGIEI, EI ÎNTOTDEAUNA AU SUSŢINUT

ECCLESIA CA ADUNARE LITERALĂ, FORMATĂ DIN CREDINCIOŞI

BOTEZAŢI” – Wendell Rone

3. Din istorie reiese faptul că Baptiştii au acceptat teoria unei Biserici universale din

două motive:

14

a. Pentru a fi acceptaţi şi recunoscuţi de denominaţii protestante (ex. cazul

Baptiştilor particulari din Anglia, sec. XVII – a doua mărturisire de la Londra)

b. Pentru a putea justifica cooperarea cu alte denominaţii creştine pe care

înainte Baptiştii le condamnau ca apostate (ecumenism).

Resurse:

Charles Hunt, Trupul lui Cristos

Jean Calvin, Institutele Religiei Creştine

Louis Berkhof, Systematic Theology

Thomas Spidlik, Cateheză despre biserică

Serghei Bulgakov, Ortodoxia

Wendell Rone, Southern Baptists and the Concept of a Catholic (Universal) Church

Mărturisiri de credinţă: Augsburg, Westminster, Londra, New Hampshire, Faith and

Message, Statutul Cultului Creştin Baptist din România, Mărturisirea Adunării Baptiste

„Harul suveran”

Dicţionar biblic, vol 1, Stephanus, Bucureşti

Etimologie şi semnificaţie

Biserica în dicţionare

Pentru a înţelege ce semnifică un cuvânt, apelăm la dicţionare, care definesc

cuvântul respectiv.

Dacă vrem să aflăm ce înseamnă cuvântul „Biserică”, să începem prin a apela la

cel mai cunoscut dicţionar, DEX-ul. Acesta dă următoarea definiţie pentru Biserică: 1.

Clădire destinată celebrării unui cult creştin; 2. Instituţia creştinismului în ansamblu; 3.

Comunitate religioasă de acelaşi cult

DEX-ul, deci oferă trei definiţii distincte: 1. clădire; 2. Biserică universală; 3.

Biserică locală. Din moment ce aceste trei definiţii nu seamănă deloc între ele, să

încercăm să apelăm la dicţionare biblice, scuzându-i pe cei de la Academie, căci nu sunt

specialişti în teologie.

Dacă vom căuta în dicţionare biblice româneşti, vom găsi următoarele:

1. Biserica este „…comunitatea tuturor credincioşilor Noului Legământ care, prin

credinţă şi lucrarea naşterii din nou făcută de Duhul Sfânt în inima lor, sunt legaţi

şi uniţi în mod vital cu Isus Cristos. Această Biserică spirituală este Trupul tainic

al Domnului, al cărui mădular poate cineva să devină numai prin botezul

Duhului… Biserica lui Cristos este universală, deoarece este alcătuită din copiii

lui Dumnezeu din toate ţările şi din toate categoriile sociale (F.A. 2:47; 9:31) şi

include, de asemenea, pe toţi cei răscumpăraţi care sunt deja acasă la Domnul

(Evr. 12:22-23); dacă Biserica Domnului este, într-un anumit sens, invizibilă,

este, totodată, şi vizibilă, expresia ei pe pământ fiind fiecare mădular viu şi

activ… În sfârşit, Biserica este şi locală, căci în NT, comunitatea creştină din

fiecare localitate era considerată ca o Biserică, ceea ce ne permite să

15

întrebuinţăm şi termenul Biserici…” Dicţionar Biblic, vol. 1, Stephanus, Bucureşti,

1995

2. „În NT…, cuvântul ‚biserică’ redă termenul gr. ecclesia care desemnează cel mai

adesea o adunare locală de creştini, dar nu desemnează niciodată o clădire… O

ecclesia era o întrunire sau o adunare.” Dicţionar biblic, SMR, Oradea, 1995

Dicţionarele biblice ne oferă definiţii diferite, concepte diferite sub acelaşi nume.

Pare că este într-adevăr greu să descoperi ce este Biserica lui Cristos…

Să încercăm, totuşi, să găsim care este înţelesul termenului „Biserică”. Vom apela

pe scurt la lingvistică, pentru a studia care este originea acestui cuvânt.

Cuvântul „biserică”, sau arhaismul său „băsearecă”, provin din latinescul „bazilica”.

Bazilica are la origine cuvântul grecesc „bazilike”, şi înseamnă sală regală. Acesta

provine din cuvântul „basileia”, „Regat”. Bazilica în Roma antică reprezenta un edificiu, o

clădire în care se desfăşurau treburile oficiale ale Imperiului. În bazilici aveau loc adunări

publice, întruniri ale Senatului sau judecăţi. Abia după împăratul Constantin termenul a

fost întrebuinţat pentru clădirile creştine.

Aşadar, cuvântul „Biserică” este traducerea termenului grecesc care înseamnă

clădire a Împărăţiei, acesta fiind înţelesul primar al cuvântului românesc. Atunci când

teologii ortodocşi definesc biserica drept „locaş de comuniune si închinare” (Dumitru

Radu), din punct de vedere lingvistic ei au dreptate, deoarece biserica/bazilica este

exact un astfel de locaş. Aşadar, este corect să se spună „intru în biserică, însemnând

„intru într-o clădire”. Dacă la început Baptiştii au respins acest cuvânt folosind pentru

locaşurile lor de întrunire numele „casă de rugăciune”, iar pentru strângerea lor cuvântul

„adunare”, acum ei atribuie atât clădirilor cât şi strângerii numele de biserică.

Din moment ce cuvântul „Biserică” are la origine un cuvânt grecesc, am putea

presupune că acest cuvânt este întâlnit în Noul Testament grecesc oridecâteori citim

despre „Biserică”. Dar deşi cuvântul Biserică apare de peste 100 de ori în traducerea

Cornilescu, cuvântul „bazilike” nu apare niciodată în NT grecesc, iar „basileia” este

întotdeauna tradus prin Împărăţie, niciodată prin Biserică.

Avem, deci, un cuvânt, şi nu ştim ce e cu el. Cuvântul „Biserică”, atât de des

întâlnit în majoritatea traducerilor, nu este un cuvânt biblic!!!

Dar care este cuvântul grecesc tradus impropriu „Biserică”? Cuvântul este

ecclesia. Care este semnificaţia lui, şi cum trebuie tradus? Cuvântul grecesc este

ekklesia, iar traducerea sa corectă este „strângere”, „adunare”, „congregaţie”

Istoria acestui cuvânt ne va ajuta să îi înţelegem sensul. Contextul formării sale

este Grecia antică, unde oraşele stat democratice erau conduse de adunări ale

cetăţenilor, „ekklesii”, formate din cetăţenii care întruneau anumite condiţii de

membralitate (trebuiau să fie bărbaţi, liberi, peste 18 ani). Strângerea cetăţenilor era

anunţată de un convocator, numit „keryx”, iar cei convocaţi se numeau ekklestoi, care

înseamnă „cei convocaţi, sau chemaţi” (Encyclopedia Britannica). Cuvântul „ekklesia

provine din verbul „Kaleo” – a chema, şi particula „ek” – din, de la, dintre (Smith, Greek-

English Concordance). Ekklesia, deci, era strângerea acestor ekklestoi, a celor chemaţi

de la treburile lor, a celor convocaţi.

Lexicoanele şi dicţionarele greceşti sunt unanime în privinţa sensului cuvântului

„ekklesia”:

Lexicon grecesc, Thayer – „o strângere de cetăţeni chemaţi de la casele lor într-un loc

public; o adunare”

16

Lexicon grecesc, Lidell şi Scott „o adunare de cetăţeni strânsă de un convocator,

corpul legislativ.”

Dicţionar grec-român, Bărnuţ, Hubert, Kovacs „O adunare a unui grup de oameni

chemaţi de la casele lor într-un loc public; întrunire a unui grup de oameni [pentru un

anumit scop]; adunarea lui Israel; adunarea unui grup de creştini pentru închinare,

biserică, congregaţie”

Sensul ekklesiei greceşti era acela de „strângere, adunare, întrunire, congregaţie”

organizată, convocată cu regularitate, cu condiţii de membralitate. Ecclesia nu era o

basileia”, o Împărăţie, nici o „bazilike”, o Biserică, clădire a Împărăţiei. O adunare

generală a întregului popor era „panegyris” (cuvântul apare şi în Evr. 12:23). Ecclesia

grecească nu era doar „cei chemaţi afară”, ci era strângerea celor chemaţi, adunarea

lor. Ideea de întrunire este absolut esenţială, căci nu putea exista o ecclesie ce nu se

putea aduna.

În traducerea textului Scripturilor evreieşti în limba greacă, text cunoscut sub

denumirea de Septuaginta, cuvântul ecclesia apare de 114 ori, este traducerea

cuvântului evreiesc „kahal”, care desemnează „adunarea lui Israel”. Cuvântul ecclesia

nu traduce un alt cuvânt sau concept (cum ar fi Împărăţie).

Exemplu 1:

1 Paralipomene (Cronici) 28:1, 2: Şi David a chemat la adunare în Ierusalim pe toate

căpeteniile lui Israel, pe căpeteniile judecătorilor, şi pe căpeteniile cetelor de servitori ai

regelui, şi pe căpeteniile peste mii şi peste sute, şi pe paznicii vistieriilor şi ai bunurilor

sale, şi pe viteji, şi pe luptătorii din oştire. Şi s-a ridicat David în mijlocul adunării şi a

zis…” – Septuaginta, vol. 3, Polirom

Exemplu 2:

Deut. 18:16 (Cornilescu): „Astfel el va răspunde la cererea pe care ai făcut-o Domnului,

Dumnezeului tău, la Horeb, în ziua adunării poporului, când ziceai: ,Să nu mai aud

glasul Domnului, Dumnezeului meu, şi să nu mai văd acest foc mare, ca să nu mor.’”

Compară cu Deut. 4:10 „Adu-ţi aminte de ziua când te-ai înfăţişat înaintea Domnului,

Dumnezeului tău, la Horeb, când Domnul mi-a zis: ,Strânge poporul la Mine! Căci vreau

să-i fac să audă cuvintele Mele, ca să înveţe să se teamă de Mine tot timpul cât vor trăi

pe pământ; şi să înveţe şi pe copiii lor să le păzească.”

O dovadă suplimentară este oferită de verbul ekklesiazo, derivat din ekklesia.

Verbul „ekklesiazo” (traducerea verbului kahal), derivat din ekklesia, este tradus în

Cornilescu prin „a strânge”, „a chema” (când Cornilescu traduce însă prin „a chema”,

sensul e întotdeauna „a se strânge într-un anumit loc”) – Lev. 8:3; Num. 20:8; Deut.

4:10; Es. 4:16. Rezultatul, exekklesiazo, timpul trecut este „s-a strâns” – Lev. 8:4 [la uşa

cortului întâlnirii]; Num. 20:10 [înaintea stâncii]; 1 Împ. 8:1 [la Ierusalim], etc.

Este evident, deci, că dacă ekklesiazo înseamnă a se strânge într-un loc, ekklesia este

strângerea respectivă, nu o mulţime neadunată.

Ideea de strângere, de întrunire este prezentă peste tot unde apare cuvântul

ecclesia în Septuaginta, la fel cum este prezentă în toate izvoarele greceşti. Sensul

ecclesiei, deci, atât în izvoarele antice greceşti, cât şi în Septuaginta, este de „adunare,

congregaţie organizată”.

Cornilescu alături de mulţi alţi translatori este inconsecvent în traducerea

cuvântului ecclesia, deoarece atunci când se referă la ecclesia lui Israel sau la ecclesia

17

oraşului Efes îl traduce prin „adunare”, iar când se referă la ecclesia creştină îl traduce

de cele mai multe ori prin „biserică”.

Consecvenţa cere ca ecclesia să fie tradusă peste tot prin acelaşi cuvânt, iar acest

cuvânt nu este „biserică”, ci „adunare”. De fapt, există deja traduceri în limba română

care fac lucrul acesta. Traducerea GBV, Bucureşti, 2001, şi Noul Testament tradus de

Viorel Raţiu de la Arad traduc uniform „ecclesia” prin adunare.

Dacă literatura greacă clasică şi traducerea Septuaginta atribuie ecclesiei doar

sens local, vizibil, atunci, pentru ca doctrina Bisericii Universale să fie adevărată, trebuie

ca în Noul Testament să găsim un sens cu totul nou, „sacru”, dat vechiului cuvânt

ecclesia. Pentru a vedea dacă aşa stau lucrurile, vom analiza cuvântul în pasajele în

care acesta apare. Dacă nu vom găsi o Biserică universală, invizibilă, mistică pe paginile

Noului Testament, atunci putem concluziona că o astfel de doctrină este o invenţie

omenească, şi deci, nu avem nevoie de ea, de vreme ce considerăm că Scriptura este

suficientă pentru a ne formula doctrinele. Deci, textul Noului Testament este factorul

decisiv.

Uzanţă în Noul Testament

Cuvântul „ecclesia” apare în versiunea Cornilescu de 116 ori. De 108 ori este

tradus „Bisericăşi de 8 ori „adunare”.

Întrebuinţări necreştine:

Fapte 19:32, 39, 41 – ekklesia aici este tradusă „adunare”, chiar şi de cei care

traduc peste tot „biserică”. Faptul că ei traduc „adunare” arată 2 lucruri. 1. acordă

cuvântului „biserică” un sens special, adică acela de „împărăţie”; şi 2. nu cred că sensul

ecclesiei este acela de „cei chemaţi afară”, ci de congregaţie, adunare.

În Fapte 7:38, termenul ecclesia este aplicat adunării lui Israel. În Septuaginta

„adunarea lui Israel” este tradusă tot aşa, ecclesia.

Întrebuinţări creştine:

Pluralul

De 36 de ori în Cornilescu, cuvântul este folosit la plural. „Biserici”, „Adunări”. Conceptul

de Biserică universală, vizibilă sau invizibilă nu permite o astfel de utilizare.

Rom. 16:16: „Toate Bisericile lui Cristos vă trimit sănătate”

1 Cor. 7:17: „Rânduiala pe care am aşezat-o în toate Bisericile”

1 Cor. 14:33 „…În toate Bisericile sfinţilor.”

Observăm din versetele de mai sus că Pavel nu foloseşte singularul pentru a desemna

agregatul bisericilor. El nu crede în Biserica universală vizibilă, în care fiecare

congregaţie este o parte a întregului (ca o spiţă dintr-o roată), ci pentru el fiecare

adunare este o ecclesia completă.

1 Tes. 2:14 „Căci, fraţilor, voi aţi călcat pe urmele Bisericilor lui Dumnezeu, cari sunt în

Hristos Isus, în Iudea; pentru că şi voi aţi suferit din partea celor de un neam cu voi

aceleaşi rele, pe cari le-au suferit ele din partea Iudeilor.”

Conceptul de Biserică universală nu permite existenţa mai multor biserici, ci doar a

uneia singure. Noul Testament vorbeşte însă de mai multe biserici ale lui Dumnezeu.

18

Termenul este folosit la plural şi pentru a desemna mai multe biserici dintr-o anumită

regiune. Aceasta anulează ideea de Biserică universală, naţională sau provincială.

1 Cor. 16:1: „să faceţi şi voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei”

I Corinteni 16:19 – „Bisericile din Asia vă trimit sănătate”

II Corinteni 8:1 „harul pe care l-a dat Dumnezeu în Bisericile Macedoniei...”

Ce desemnează ecclesia la singular?

De 43 de ori se referă la o adunare specifică, dintr-un anumit loc, cum ar fi Adunarea din

Ierusalim, din Antiohia, din Corint, etc.

De 3 ori ecclesia apare în contextul adunării laolaltă: Fapte 11:26; 14:27; 1 Cor. 11:18,

ceea ce exclude ideea de Biserică universală, atât vizibilă cât şi invizibilă, de vreme ce o

Biserică universală, fie vizibilă (formată din toate congregaţiile) sau invizibilă (formată din

toţi aleşii din toate timpurile) nu se poate aduna laolaltă pe pământ.

De 3 ori cuvântul apare în sensul de întreaga adunare.

La ce vă gândiţi când spun „întreaga Biserică”? La totalitatea aleşilor, din toate

timpurile? Iată la ce se referă Scriptura când foloseşte această expresie:

Fapte 15:22: „Atunci apostolii şi presbiterii şi întreaga biserică au găsit cu cale…”

biserica locală din Ierusalim

I Cor. 14:23 „Deci, dacă toată biserica s-ar aduna la un loc, şi toţi ar vorbi în alte limbi,

şi ar intra şi dintre cei fără daruri, sau necredincioşi, n-ar zice ei că sunteţi nebuni?”

Biserica de aici se putea aduna toată! Era adunarea locală a Bisericii din Corint.

Romani 16:23: „Gaius, gazda mea şi a întregii biserici, vă salută.” – ar putea toţi aleşii

din toate timpurile să încapă în casa lui Gaius? Dar toţi credincioşii din toate

congregaţiile de pe pământ?

Alte 3 utilizări arată spre adunări locale:

Fapte 14:23 „Au rânduit prezbiteri în fiecare Biserică…”

1 Cor. 4:17 „cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în orice biserică” – TBS, „în toate

bisericile” – Cornilescu

Fil. 4:15 „nicio biserică nu a avut legătură cu mine”

Alte 5 conotaţii locale: 1 Tim. 3:5; Iacov 5:14; 1 Cor. 15:9; Gal. 1:13; Fil. 3:6 comp. Fapte

8:1-4 – Pavel a persecutat Biserica din Ierusalim

În 97 din 115 utilizări, adică în 84 % din cazuri, sensul ecclesiei este cel original,

acela de adunare locală, organizată.

Chiar dacă în perioada Noului Testament sensul cuvântului ecclesia era lărgit,

extins, căci era aplicat unei strângeri care nu era convocată după rânduială (Fapte

19:32), sensul original grecesc, de strângere, de întrunire, s-a păstrat peste tot. Atât

ecclesia oraşelor greceşti, ecclesia lui Israel cât şi ecclesia creştină erau strângeri,

întruniri de oameni chemaţi de la treburile lor pentru a îndeplini anumite lucrări. Diferenţa

19

consta doar în scopul întrunirilor şi în condiţiile de membralitate. În toate pasajele

studiate până acum, nu există nici urmă de o ecclesie (adunare) universală, fie vizibilă

sau invizibilă.

Din pasajele studiate până acum (84% dintre utilizări) biserica creştină este o

adunare, o strângere într-un anumit loc a celor ce mărturisesc credinţa în Isus şi sunt

botezaţi în această credinţă. Această biserică se poate strânge toată la un loc, cu

regularitate, are o rânduială, poate lua decizii, poate oferi daruri, poate fi împovărată,

poate fi persecutată, poate trimite şi primi oameni, mesaje şi învăţătură, poate creşte şi

se poate zidi, are nevoie de îngrijire. Este numită „Biserica lui Dumnezeu”, „a Domnului”,

„a lui Cristos”. Toate acestea descriu o biserică locală, iar expresii ca „întreaga

Biserică”, „toată Biserica” se referă numai la membri ei. Mai multe astfel de întruniri sunt

prezentate ca „biserici”, niciodată „Biserica”.

Mai rămân 18 pasaje de studiat, pentru a vedea dacă în ele termenul primeşte un

înţeles nou. Pentru că, dacă Biserica universală există pe paginile Scripturii, atunci

ecclesia trebuie să fi primit un sens nou, necunoscut înainte de Cristos, şi nici chiar după

El, fiind descoperit abia la sfârşitul secolului II sau în secolul XVI.

Resurse:

B.H. Carroll, Ecclesia – Biserica

Milburn Cockrell, În căutarea Bisericii Universale Invizibile

Smith, Greek-English Concordance

Wendell H. Rone, Southern Baptists and the Concept of a Catholic (Universal) Church

Young’s Analytical Concordance

Dicţionarul explicativ al limbii române, 1998

Dicţionar Biblic, editura Stephanus, vol. 1

Dicţionar biblic, SMR, Oradea

Dicţionar grec-român, Bărnuţ, Hubert, Kovacs

Strong’s Exhaustive Concordance

Concordanţă biblică după traducerea Cornilescu, Agape

Septuaginta, vol. 3, Polirom

20

Analiză textuală

În această parte vom analiza textele care sunt considerate a fi dovezi pentru o

ecclesie (adunare) universală. Motivul pentru care acestea sunt aduse ca dovezi este că

în ele ecclesia apare la singular, iar afirmaţiile sunt considerate a fi prea mari pentru a

putea fi limitate la o adunare locală. Acest argument nu este unul lingvistic, exegetic, ci

teologic. Noi însă trebuie să ne formăm teologia abia după ce interpretăm textul, şi nu

înainte. Exegeza (interpretarea) textului este ceea ce ne dictează teologia; teologia nu

are voie să dicteze interpretarea, pentru că atunci fidelitatea noastră nu ar fi faţă de text,

ci faţă de un sistem de gândire.

Introducere (unelte lingvistice)

Înainte de a porni la drum, trebuie să ne familiarizăm cu anumite unelte ale limbii,

care ne vor uşura munca. Rolul limbii, fie ea antică sau modernă, este de a ne ajuta să

exprimăm idei, noţiuni, concepte care să fie înţelese de cei ce ne ascultă.

Cuvintele pe care le folosim se împart în două categorii mari: cuvinte abstracte şi

cuvinte concrete.

Sensul abstract exprimă idei, concepte sau noţiuni care nu pot fi percepute cu cele

cinci simţuri, ci cu facultăţile sufletului (raţiune, sentiment). De exemplu: iubire, bunătate,

moralitate, comunism, libertate etc. Nu putem vedea iubirea sau mirosi libertatea, sau

atinge moralitatea, nu putem măsura un kilogram de comunism, etc.

Este greu ca un termen abstract să aibă un înţeles fix, deoarece fiind un concept

mintal, oamenii dau termenului propria interpretare. Spre exemplu, când vorbim despre

dragoste, cineva se poate gândi la determinarea altruistă de a face bine, altul se poate

gândi la plăcere carnală.

Sensul concret exprimă elemente pe care le percepem cu cele cinci simţuri. De

exemplu: vedem o maşină, auzim un râset, mirosim o floare, atingem o carte, gustăm un

fruct.

Termenii concreţi au un înţeles determinat. Dacă ne gândim la un automobil,

cineva nu îşi poate imagina un câine sau un topor.

În cazul termenilor concreţi, există o scară a generalizării, care variază de la

specific la general.

Exemplu: Automobilul nu mai este un lux, ci o necesitate. Aici, automobilul este

folosit în sens general (nu se face referire la un automobil anume, ci la orice automobil,

indiferent de marcă, formă sau an de fabricaţie). Acesta este sensul generic. Îl folosim

pentru a descrie caracteristici generale ale unei întregi clase.

Sensul cel mai îngust este unul specific: Eu conduc o Dacie Logan, roşie, cu motor

de 1.4 din 2008.

Când folosim sensul generic (sau general), folosim cuvântul la singular. Exemplul

anterior: Automobilul nu mai este un lux, ci o necesitate.

Dar când punem în practică această afirmaţie, nu ne gândim la un singur

automobil universal, ci la fiecare automobil specific (indiferent de marcă, an de

fabricaţie, clasă).

Să luăm un alt exemplu de folosire a sensului generic: Familia este celula de bază

a societăţii. Nu ne gândim la o familie universală ca bază a unei societăţi universale, ci

21

la fiecare familie în parte şi la fiecare societate în parte. Aplicaţie practică: Familia mea

este o celulă de bază a societăţii româneşti.

Un alt sens despre care trebuie să discutăm este sensul instituţional. Acesta se

aplică instituţiilor (organizaţiilor). Este un sens general, pentru că se referă la anumite

caracteristici comune unei clase de instituţii, dar, spre deosebire de sensul generic, se

referă la organizaţia originală, iar proprietăţile ei sunt transferate tuturor descendentelor

acelei organizaţii.

Spre deosebire de sensul generic, în care caracteristicile comune întregii clase

trebuie împărtăşite de fiecare membru al ei, sensul instituţional permite unele diferenţe

între membrii clasei, accentul căzând pe membrul original (părinte) şi pe legătura

celorlalţi membri cu acesta.

Exemplu: Şcoala românească este întemeiată de Gheorghe Lazăr. Este ridicol să

ne gândim că Gh. Lazăr a întemeiat o şcoală universală.

De asemenea, este evident că sensul generic, aplicabil tuturor şcolilor româneşti,

nu are sens, căci Gheorghe Lazăr nu a întemeiat fiecare şcoală românească în parte.

Este adevărat că şcoala generală nr. 1 din Bocşa îi datorează existenţa lui Gheorghe

Lazăr, dar el nu a întemeiat-o direct. El a întemeiat şcoala românească ca instituţie,

întemeind prima şcoală. Cei educaţi în acea şcoală i-au dus lucrarea mai departe,

întemeind alte şcoli româneşti, şi tot aşa până s-a întemeiat şcoala generală nr. 1 din

Bocşa. Dar toate şcolile româneşti individuale, privite în sens instituţional au un singur

fondator: Gheorghe Lazăr.

Aceste exemple trebuie să ne ajute să înţelegem clar diferenţele între specific,

general şi instituţional. Aceste sensuri sunt folosite în toate limbile, chiar şi în cele antice.

Scriptura le foloseşte din abundenţă. Să luăm câteva exemple:

Utilizare generică:

Ioan 13:16 – „robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare

decât cel ce l-a trimis.”

Bineînţeles că nu ne gândim la un sclav şi la un stăpân universal, ci înţelegem că

este o regulă care se aplică la fiecare sclav şi fiecare stăpân.

De asemenea, observaţi aceeaşi regulă în 2 Tim. 2:24 – Şi robul Domnului nu

trebuie să se certe…”

Alţi termeni concreţi folosiţi în sens generic: lucrător (1 Tim. 5:18), casă (Mat.

24:43), bărbat şi femeie (1 Cor. 11:3, Ef. 5:23). Nu ne gândim la un soţ şi la o soţie

universală, ci înţelegem termenii în sens generic, ca referindu-se la fiecare soţ şi la

fiecare soţie în parte. De fapt, când regula este pusă în practică, se foloseşte pluralul,

„nevestele”, „soţii”, „orice bărbat”.

Şi cuvântul ecclesia este folosit în sens generic, adică se foloseşte singularul

pentru plural.

În Matei 18:17, citim: „Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi dacă

nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.”

Cuvântul apare la singular, dar nu se poate referi la o singură Biserică, universală

invizibilă. Conform definiţiei date de apărătorii acestui concept, nimeni nu poate fi exclus

sau excomunicat din această Biserică. Iar contextul tocmai despre aceasta vorbeşte.

22

Să observăm că şi cuvântul „frate” este la singular în versetul 15, „dar dacă

fratele tău a păcătuit împotriva ta…” Nu ne gândim la un frate universal, invizibil, ci la

orice frate. Tot aşa, când citim „spune-l Bisericii” ne gândim la orice biserică sau

adunare locală, nu la Biserica invizibilă.

Un alt exemplu îl găsim în 1 Corinteni 14:35, „este ruşine pentru o femeie să

vorbească în Biserică– din nou, acesta este un principiu, o regulă, de aceea se

folosesc termeni generali. În punerea în practică a acestei reguli, ne gândim la fiecare

femeie şi la fiecare biserică (adunare) în parte. Pavel face aplicaţia practică în vs. 34,

„femeile să tacă în adunări”, folosind pluralul.

Exemple pentru ecclesia în sens instituţional:

1 Cor. 12:28, Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci;

al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul

tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi.” Comparaţi cu:

Ef. 4:11, Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe

alţii, păstori şi învăţători” (în Biserică, privită ca un trup metaforic, vs. 4)

Nu toate bisericile aveau apostoli, dar prima biserică avea, cu siguranţă. De fapt,

prima slujbă dată de Domnul pentru Biserică era aceea de apostol (Luca 6:13). În 1 Cor.

12:28 şi Ef. 4:11 slujbele sunt prezentate în ordinea importanţei. Toate aceste slujbe

sunt date Adunării, ele având rolul de a întări, de a consolida adunările.

Deşi nu toate bisericile aveau apostoli, deoarece prima biserică avea apostoli şi ele

se trăgeau din acea adunare, putem spune că în Biserică, slujba de apostol are cea mai

mare importanţă, referindu-ne la Biserică (Adunare) ca la o instituţie, nu ca la o entitate

universală, mistică.

La fel se înţelege şi Ef. 2:20, „fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor,

piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.” (Biserica, privită metaforic ca şi clădire,

vs. 21)

Prima Adunare a fost organizaţia-părinte din care se trag toate celelalte adunări.

Toate au aceeaşi origine, şi au fost zidite pe aceeaşi temelie, au fundaţia comună a

apostolilor şi profeţilor.

Reguli generale:

1. Un cuvânt se interpretează după accepţiunea comună, nu după cuvintele din

care este derivat. (ecclesia, venind din ek kaleo, cei chemaţi înseamnă strângerea

celor chemaţi). NIMENI – grec, iudeu, creştin – în timpul Noului Testament nu a înţeles

ecclesia ca fiind totalitatea celor chemaţi din toate timpurile, ci strângerea celor chemaţi

dintr-un anumit loc.

2. Este unanim acceptat de orice exeget că nici un autor nu dă un sens nou unui

cuvânt fără să îl explice mai întâi, pentru ca cei ce îl citesc să nu confunde sensul

nou cu cel vechi.

Este interesant de observat că atunci când Domnul Isus vorbeşte despre

Împărăţie, explică în repetate rânduri că El se referă la o altfel de Împărăţie decât cea pe

care evreii o aşteptau. De mai multe ori i-a întrebat pe ucenici, „Aţi înţeles aceste

lucruri?” şi după înviere a petrecut 40 de zile explicându-le în amănunt lucrurile

23

privitoare la Împărăţie. Atunci când ucenicii nu înţelegeau ceea ce Domnul spunea, Îl

întrebau (Mat. 13:36; Ioan 14:5).

Este mai mult decât ciudat (şi toţi teoreticienii bisericii universale sunt obligaţi să

dea o explicaţie onestă) dacă Domnul într-adevăr vorbeşte despre o Biserică Universală,

că nu a explicat niciodată că se referă la cu totul altceva decât ce cunoşteau ei a fi o

ecclesia, şi că ucenicii nu au cerut niciodată lămuriri despre acest lucru. Explicaţia

simplă este aceea că ucenicii au înţeles despre ce ecclesie era vorba, şi nu era nevoie

de explicaţii privitoare la natura acelei ecclesii, ci doar la caracteristicile şi atribuţiile ei.

Că Domnul Isus şi scriitorii Noului Testament nu au definit niciunde un sens nou

pentru ecclesia reiese şi din faptul că teologii se străduiesc de 1800 de ani să dea

definiţii, fără să reuşească să ajungă la acord.

3. Orice substantiv concret poate fi folosit în sens generic, iar atunci când este

vorba de o organizaţie, poate fi folosit în sens instituţional.

Este ciudat cum teoreticienii bisericii universale acceptă utilizarea sensului generic

în Scriptură în numeroase cazuri de substantive concrete, mai puţin în cazul ecclesiei. Şi

această inconsecvenţă impune o explicaţie onestă din partea lor.

Înţelegerea acestor sensuri elementare este absolut esenţială atunci când

analizăm un text. Sfânta Scriptură este o scriere, un text care trebuie interpretat conform

regulilor stabilite ale limbajului original.

4. Dacă înţelesul primar, obişnuit al unui cuvânt are sens, nu căutaţi alte

înţelesuri! Şi mai ales, nu inventaţi înţelesuri noi!

În acest fel putem să dovedim orice cu Biblia! Ecclesia nu este strângere, ci este

acelaşi lucru cu basileia, baptizo nu înseamnă a afunda, ci este acelaşi lucru cu rantizo

(a stropi), etc., etc.

Analiză textuală

Vom analiza acum pe rând textele care sunt citate ca învăţând o Biserică

universală, vizibilă sau invizibilă.

1. Matei 16:18 „Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica

Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.

a. Interpretări:

i. Poziţia Romano-Catolică: Tu eşti Petru şi pe tine voi zidi Biserica mea

Catolică vizibilă ce nu va fi învinsă niciodată, căci întotdeauna tu Petru,

primul papă, vei avea un succesor. Tu, Petru, ca papă, ai cheile

Împărăţiei.

1. Consecinţa directă: se afirmă că Petru a fost primul papă de la

Roma şi că autoritatea lui a fost transmisă papilor ce l-au succedat.

Esenţa Bisericii este deci Petru şi succesorii săi apostolici.

ii. Poziţia Ortodoxă – idem, dar succesorii lui Petru sunt episcopii hirotoniţi.

Biserica a existat întotdeauna datorită succesiunii neîntrerupte de

hirotoniri.

iii. Poziţia protestantă: Tu eşti Petru, şi pe mărturisirea ta Îmi voi zidi,

începând cu Cincizecimea, Biserica universală invizibilă, care este

comuniunea tuturor celor ce cred această mărturisire, şi nici moartea nu

mă va împiedica să încep să o zidesc.

24

1. Consecinţă directă: toţi cei ce mărturisesc că Isus este Cristos, Fiul

lui Dumnezeu sunt în Biserica universală invizibilă.

iv. Poziţia Baptistă istorică: tu eşti Petru, o piatră, dar Eu, Acela despre care

ai mărturisit tu, sunt o Stâncă, şi pe Mine Însumi, voi zidi Adunarea mea,

ce nu va fi biruită niciodată.

1. Consecinţă directă: Cristos a avut întotdeauna adunări pe pământ,

separate de Creştinismul apostat.

b. Analiza textului:

i. „Petrosşi „petra” nu înseamnă acelaşi lucru. Petros – Petru – înseamnă

o piatră (vezi şi Ioan 1:42 comp. cu Mat. 13:5, petrodes, pietros, plin de

pietre); petra înseamnă stâncă (comp. cu Mat. 7.24 şi 27:60). Ecclesia,

clădirea nu este zidită pe o piatră, ci pe o stâncă. Imaginea stâncii

înseamnă statornicie, putere, siguranţă, durabilitate. Nici unul din aceste

atribute nu îl caracterizau pe Petru.

ii. „pe această stâncă. Cristos nu se referă la Petru ca persoană, ci trimite

spre mărturisirea lui Petru din vs. 16, „Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului

celui Viu”. Însă nu mărturisirea lui Petru este „stânca”.

1. Chiar dacă, într-un anume sens, credinţa în Isus ca Mesia şi ca Fiul

lui Dumnezeu stă la baza ecclesiei creştine, nu mărturisirea însăşi

(sau revelaţia acestui adevăr) este fundamentul, roca pe care este

construită ecclesia (MacArthur: „un adevăr cât un bloc de stâncă a

ieşit din gura unuia numit ‚pietricică’” – Com. biblic al NT)

2. Niciunde în VT sau în NT nu se afirmă că vreo descoperire sau

credinţă sau învăţătură sau Cuvântul lui Dumnezeu în ansamblul

său este stâncă.

3. Iehova este însă frecvent prezentat în VT ca Stâncă (Deut. 32; 2

Sam. 23:3; Ps. 18:2, 31, etc.).

4. Cristos este reprezentat de Stânca din care a băut Israelul în pustie

(1 Cor. 10:4). În Isaia este profeţit a fi „o stâncă de poticnire” – Is.

8:14 comp. cu Rom. 9:33; 1 Pet. 2:8

5. Stânca, deci, trebuie să fie o persoană (la fel cum şi temelia şi

celelalte pietre din edificiu sunt persoane), stânca este Cristos.

iii. „voi zidi” (oikodomeo) este la timpul viitor, dar nu înseamnă că Domnul

nu începuse încă această construcţie, că o va începe la Cincizecime şi o

va termina odată cu ultimul mântuit (cf. Comentariu al NT, Walvoord şi

Zuck). Domnul deja începuse construcţia odată cu chemarea ucenicilor,

cu selectarea apostolilor (cei 11 erau deja apostoli înainte de

Cincizecime – vezi Luca 6:13 comp. cu Fapte 1:2-4. 1 Cor. 12:28 spune

că Dumnezeu a pus în biserică, nu în afara ei, pe apostoli. Deci, în

momentul numirii lor (Luca 6:13), trebuia să existe o biserică, altfel,

trebuie să se indice o dată clară, în Fapte 2 sau ulterior când au fost

numiţi apostolii în Biserică).

1. „voi zidi”, deci, arată atât intenţia, cât şi determinarea Domnului de

a duce la bun sfârşit această acţiune. El afirmă că nimic nu Îl va

opri să termine ceea ce deja a început.

a. Faptul că zideşte pe stâncă, pe Sine, arată că a luat

construcţia de la început. El nu restaurează, nu repară, ci

construieşte de la zero, şi este hotărât să termine de construit

acest edificiu.

25

b. El nu doar continuă o clădire începută odată cu primul mântuit,

şi care nu ar fi terminată decât odată cu adăugarea ultimului

mântuit, ci zideşte ceva nou, ceva necunoscut înainte.

iv. Pronumele personal „eu” este subînţeles în expresia „voi zidi”. „Eu voi

zidi”. Acest pronume arată că Domnul Însuşi va zidi Biserica, şi o va face

personal, direct, nu indirect, prin intermediari (nu prin apostoli, nu prin

Duhul Sfânt).

v. Pronumele posesiv „Mea”, „biserica Mea” are rolul de a distinge ecclesia

lui Cristos de toate celelalte ecclesii cunoscute atunci, greceşti şi

evreieşti, civice, sociale sau religioase. Diferenţierea însă este în primul

rând între ecclesia (adunarea) lui Israel şi ecclesia (adunarea) creştină.

vi. „Biserica” – ecclesia. Ce fel de ecclesie a întemeiat Domnul Isus? O

biserică universală (vizibilă sau invizibilă) sau o adunare locală? Dacă El

a întemeiat o Biserică universală înseamnă că nu El a întemeiat bisericile

locale, că acestea nu au nici un drept scriptural de a exista. Dacă El a

întemeiat o biserică locală, o adunare, atunci nu Domnul este autorul

Bisericii universale.

1. Vocabularul Domnului: Domnul Isus foloseşte cuvântul ecclesia de

23 de ori în NT, de 3 ori în Matei, de 20 de ori în Apocalipsa (din

aceste 23 de ocurenţe, 12 sunt la plural, „biserici”). În Matei 18:17

şi în Apocalipsa 1-3 şi 22:16 sensul este evident local. Deci, atunci

când Domnul Isus foloseşte cuvântul ecclesia, în 22 din 23 de

cazuri (95%), Domnul se referă la adunări locale. Cât de posibil

este ca Domnul Isus să se fi referit în Mat. 16:18 la o adunare

universală, fără să o explice în vreun fel, ca apoi de fiecare dată

când foloseşte cuvântul, să îl folosească în sensul său obişnuit?

2. Să ne amintim ce înseamnă ecclesia. MacArthur spune că ecclesia

este „cei chemaţi afară. Niciunde termenul ecclesia nu este tradus

în acest fel. Aceasta este o deformare necesară pentru a dovedi o

adunare neadunată, o biserică universală. Ecclesia înseamnă

întotdeauna o adunare organizată, locală, funcţională. Ce spune

versetul? Să vedem 2 traduceri literale:

a. „pe această piatră voi construi adunarea Mea” – Viorel Raţiu;

b. „pe această stâncă voi zidi adunarea Mea” – GBV, Bucureşti,

2001. Aceasta este traducerea corectă.

i. Prima utilizare a cuvântului în sensul său creştin este

consecventă cu restul utilizărilor. Domnul nu a inventat

un înţeles nou pentru cuvântul ecclesia, pentru că nu dat

nici un fel de explicaţie care să lămurească un astfel de

înţeles, şi nici nu l-a mai folosit de atunci încolo.

3. Cuvântul Ecclesia–Adunare este folosit aici în sens instituţional.

Prin aceasta înţelegem că toate adunările lui Cristos sunt una în

formă de organizare şi scop cu această primă Adunare. Domnul

spune că va zidi o instituţie nouă, diferită de orice altă organizaţie

de pe pământ.

a. Exemple: În limbajul comun, sensul instituţional al unui cuvânt

nu este deloc neobişnuit. Aşadar spunem: „Şcoala

românească a fost întemeiată de Gheorghe Lazăr”. Nu e

nevoie să ne gândim la o şcoală universală, vizibilă sau

invizibilă. În mod similar, Ecclesia din Matei 16:18, privită ca o

26

instituţie, elimină necesitatea unei ecclesii de alt fel, de altă

natură, şi anume, universală, mistică.

b. Mai mult, dacă Cristos a întemeiat o adunare universală,

trebuie să se arate de unde au apărut adunările locale, cu ce

autoritate au apărut şi cine a întemeiat-o pe prima? Cristos a

spus că va zidi o ecclesie, nu două: una universală şi alta

locală.

vii. „Porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” – explicaţia protestantă este

următoarea: Eu voi începe să zidesc Biserica Mea universală la

Cincizecime, şi nimic, nici moartea nu mă va opri să fac acest lucru.

(Com. al NT, Walvoord şi Zuck). Problema este următoarea: Domnul nu

spune că Porţile iadului nu ÎL vor birui, ci nu O vor birui, pe ea, pe

Biserică. Promisiunea că nu va fi înghiţită de moarte este adresată

ecclesiei, adunării.

1. în primul rând, această afirmaţie arată localizarea acestei Ecclesii.

Ea se află pe pământ, căci Hadesul, moartea, reprezintă o

ameninţare pentru ea.

a. Nu se află în glorie, unde moartea nu are nici o putere.

b. De asemenea, ameninţarea morţii nu are nici un sens dacă

Domnul se referea la o Biserică universală, o mulţime ideală

compusă din cei aleşi, căci pentru aceştia moartea nu

reprezintă un pericol (Rom. 8:35-39)

2. Apoi, aceasta este promisiunea perpetuităţii instituţiei fondate de

Cristos. Aceasta garantează că niciodată forţele hadesului, ale

iadului, ale morţii nu au învins şi nu vor învinge adunările Lui.

3. Cristos nu a promis aceasta bisericii pelerine ca adunare

particulară, ci ca instituţie. Adunarea pelerină, care s-a stabilit mai

târziu la Ierusalim a pierit, la fel şi cele care au fost întemeiate de

ea, dar promisiunea lui Cristos rămâne în picioare pentru că încă

mai există adunări care îşi au originea în acea primă adunare.

a. Promisiunea ar eşua dacă Adunarea lui Cristos, ca instituţie

(adică toate adunările concrete, locale) ar pieri de pe

pământ, căci atunci ar trebui întemeiată din nou.

c. Concluzie: Cristos a întemeiat, în timpul lucrării Sale pământeşti, o instituţie,

pe care a numit-o „ecclesia”, Adunarea. Această Adunare este a Lui, este

construită pe El Însuşi, fiind diferită de orice altă ecclesie existentă pe pământ.

Acestei instituţii El i-a promis continuitate şi victorie până va veni El.

Atotputernicia lui Cristos este garanţia că această promisiune nu va eşua.

2. Fapte 20:28: „Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus

Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o

cu însuşi sângele Său.”

a. Contextul: Pavel se adresează episcopilor adunării din Efes (vs. 17) – era o

adunare locală. Le aduce aminte cum a slujit în mijlocul lor (18-21); le

vorbeşte despre planul său de a merge la Ierusalim (22-25); li se dă ca

exemplu, îi îndeamnă să îşi facă datoria şi îi avertizează de pericolele care

pândesc Adunarea (26-31)

b. Analiza versetului: textul nu este dificil, căci limbajul este clar. Să observăm

următoarele:

27

i. Avem câteva expresii care, în mintea multora, sunt atribuite Bisericii

Universale: „toată turma”, „Biserica Domnului” „pe care a câştigat-o cu

însuşi sângele Său”.

ii. În v. 29 aflăm despre această ecclesie: „se vor vârî între voi lupi răpitori

care nu vor cruţa turma” – conform teoriei Bisericii universale invizibile,

aceasta este compusă doar din răscumpăraţi. Cum ar putea lupii să

pătrundă în ea? Doar într-o adunare vizibilă pot lupii – persoane

nemântuite şi rău intenţionate – să pătrundă. Deci versetul nu se poate

referi la o „Biserică universală invizibilă”.

iii. Se poate referi Pavel la Biserica universală invizibilă? El se adresează

episcopilor din Efes, pe care îi cheamă să vegheze asupra „întregii

turme” şi să o păstorească. Logic, nu se poate spune că ei puteau să

vegheze şi să hrănească de acolo din Efes întreaga Biserică universală

vizibilă, totalitatea comunităţilor locale. Biserica, turma, este adunarea din

Efes care le-a fost încredinţată pentru supraveghere.

1. se poate obiecta căci Cristos a cumpărat cu sângele Său această

Biserică, deci nu se poate referi doar la o adunare locală, ci la toţi

cei aleşi. O astfel de interpretare este eronată, pentru că afirmaţia

„adunarea din Efes a fost câştigată cu sângele lui Isus” nu

înseamnă că Isus a murit doar pentru acea adunare. La fel de bine

am putea spune că Isus a murit numai pentru evrei (Ioan 11:51)

sau numai pentru Pavel (Gal. 2:20) (Cockrell, În căutarea bisericii

p. 17).

c. Concluzie: Versetul învaţă despre rolul episcopilor în adunarea locală din

Efes. Această adunare este numită „toată turma”, „Biserica Domnului” şi se

spune despre ea că este „cumpărată cu însuşi sângele Său”. Mulţi teologi

folosesc astfel de expresii referindu-se doar la Biserica universală. Atât

versetul cât şi contextul nu permit o astfel de interpretare. Pavel foloseşte

astfel de expresii măreţe cu referire la adunarea locală. Fiecare adunare a lui

Cristos este o turmă întreagă, o Biserică a Domnului, cumpărată cu sângele

Său preţios.

3. 1 Corinteni 10:32: „Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru iudei, nici pentru

greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu.” Acest verset este luat în considerare

numai datorită influenţei majore a doctrinei Bisericii universale, care foloseşte

termeni ca „întreaga Biserică”, „Biserica lui Dumnezeu” sau „a lui Cristos” pentru a

se referi la Biserica universală.

a. Contextul: libertatea creştină folosită cu maturitate (spre folosul altora) – v.

23-26; Exemplul concret este carnea jertfită idolilor. Aceasta nu îl spurcă pe

creştin, dar dacă cineva cu cuget mai slab s-ar împiedica, este mai bine

pentru creştin să nu mănânce (27-31).

b. Concluzia este vs. 32: creştinul matur să caute să nu fie piedică pentru

nimeni, nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru adunarea lui Dumnezeu.

La ce se referă însă expresia „Adunarea lui Dumnezeu”? La Biserica

universală?

c. De două ori Pavel a numit biserica din Corint „biserica lui Dumnezeu” (1

Cor. 1:2; 11:22). Adunări locale sunt numite de Pavel „Biserica Domnului”

(Fapte 20:28), „Biserici ale lui Cristos” (Rom. 16:16).

d. În oraşul Corint existau iudei, păgâni şi adunarea creştină. Creştinul matur

trebuia să nu fie pricină de cădere sau împotrivire faţă de nici unul din aceste

grupuri.

28

e. Concluzie: Nu există nici un motiv pentru care să înţelegem că „Biserica lui

Dumnezeu” este una universală în acest verset. Fiecare adunare scripturală

este o biserică a lui Dumnezeu.

4. 1 Corinteni 12:28 – Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea,

prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei

ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi.

a. Contextul: Pavel, după ce compară adunarea cu un trup funcţional şi unitar în

care fiecare membru are rolul său specific, spune adunării din Corint în

versetul 27: „Voi sunteţi trupul lui Cristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui”

adică ale trupului (ecclesiei) din Corint. Dumnezeu este cel care pune

membrele în trup (vs. 18), cel care dă slujbele în Biserică (28). Nu toate

membrele sunt ochi sau ureche (17, 19), nu toţi sunt apostoli, profeţi, etc.

(29).

b. În biserică – toate aceste daruri sunt pentru ecclesie – adunare, şi trebuie

exercitate pentru zidirea ei (comp. cu Ef. 4:11-12)

i. MacArthur sugerează că slujba apostolatului este pentru întreaga

biserică universală, iar celelalte sunt pentru adunări locale (Comentariu,

p. 530).

1. Este greu să ne imaginăm, însă, că apostolii au slujit şi celor

dinaintea lor, sfinţilor Vechiului Testament.

2. Iar versetul pe care îl analizăm nu permite o astfel de distincţie,

pentru că vorbeşte despre o singură Biserică: Şi Dumnezeu a

rânduit în Biserică. Ori toate aceste slujbe au fost rânduite şi

exercitate în adunări locale, ori toate au fost rânduite şi exercitate

în Biserica universală. Textul nu permite o separare a lor.

ii. „Ecclesia” aici este folosită în sens instituţional. În instituţia întemeiată de

Cristos, Adunarea Lui, există mai multe slujbe şi o ordine a importanţei

lor. Apostolatul este cea mai importantă slujbă, având cea mai înaltă

autoritate (de fapt, este prima şi în ordine cronologică – Luca 6:13).

3. Nu toate bisericile aveau apostoli (de exemplu, în Biserica din

Antiohia existau doar profeţi şi învăţători – Fapte 13:1), dar aceasta

nu schimbă faptul că apostolii, în ecclesie, aveau întâietate, iar

aceasta se vede din faptul că în toate bisericile în care se găseau

sau în cele pe care le fondau, apostolii aveau cea mai mare

autoritate (ex: Fapte 15:2, 16:4, etc.).

c. Întâi apostoli, al doilea profeţi, al treilea învăţători – ordinea arată atât

importanţa slujbelor cât şi faptul că cei din Corint le stimau pe acestea mai

puţin, căutând darurile care îi scoteau pe ei în evidenţă.

d. Concluzie: Dumnezeu a rânduit ca în ecclesia, adunarea creştină, slujba de

apostol să aibă cea mai mare autoritate, apoi cea de profet, cea de învăţător,

ş.a.m.d. În adunările în care nu existau apostoli, slujba de profet rămânea cea

mai importantă.

5. Vom începe o analiză a textelor din Efeseni, care sunt considerate a fi cele mai

puternice argumente în favoarea Bisericii universale. Primul este Efeseni 1:22-23

El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile,

Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.” Vom

reveni asupra lui când vom discuta despre ecclesie ca trup metaforic al lui Cristos.

a. Ecclesia, Adunarea, apare aici la singular. Se susţine că este vorba de

Biserica universală, ca trup mistic, legată de Cristos–Capul. O astfel de

29

interpretare ar face ca termenul ecclesia să aibă un sens nou, total diferit de

cel întâlnit în toate pasajele studiate până acum. Ar fi o adunare neadunată, o

mulţime de membre disparate – mâini, picioare, ochi, urechi – răspândite în

timp şi spaţiu, care nu au în comun decât un lucru, credinţa în Isus ca

Mântuitor. În afară de acest singur lucru comun tuturor, nu mai există nimic

altceva care să dea unitate acestui trup, în care există orice fel de doctrină şi

practică, cât şi dezbinare şi rebeliune făţişă faţă de cap.

b. Să vedem ce spune textul şi contextul.

i. În primul rând, contextul general. Epistola către Efeseni, la fel ca şi cea

către Coloseni, este una generală, care trebuia circulată în mai multe

adunări. Prin urmare, trebuie să ne aşteptăm să întâlnim în aceste

epistole afirmaţii şi reguli generale, care să fie aplicabile mai multor

adunări. Vom întâlni termeni folosiţi în sens generic (singularul pentru

plural). Exemple: Ef. 2:3 (firea); 2:10 (lucrarea); 3:16 (omul interior); 4:18

(mintea); 4:22 (omul vechi), 24 (omul nou); 5:18 (vinul); 5:23, 31, 33

(soţul, soţia), 6:2 (tatăl, mama); 12, 14, 15 (carnea, sângele, mijlocul,

picioarele).

1. Cu toţii suntem de acord că în aceste versete avem de a face cu

termeni generici, dar nu universali, vizibili sau invizibili. Când

particularizăm, ne gândim la soţi, soţii, părinţi etc. individuali.

2. De asemenea, observăm că suntem nevoiţi să apelăm la astfel de

termeni atunci când vorbim despre reguli. „Să cinsteşti pe tatăl tău

şi pe mama ta”; „bărbatul este capul nevestei”. Înţelesul este însă

clar: fiecare copil trebuie să îşi cinstească părinţii; fiecare soţ este

capul soţiei lui.

ii. Contextul imediat (vs. 15-23) este rugăciunea lui Pavel pentru efeseni, ca

ei să înţeleagă speranţa pe care au primit-o (18), bogăţia moştenirii date

(18) şi puterea nemăsurată a lui Dumnezeu arătată lor (19), manifestată

în Cristos prin învierea Lui, înălţarea mai presus de orice fiinţă şi lucru şi

autorizarea Lui ca şi Căpetenie a Adunării. Speranţa, moştenirea,

puterea, Căpetenia lui Cristos, Adunarea ca trup erau toate realităţi

prezente pentru efeseni.

iii. Căpetenia lui Cristos înseamnă domnie, guvernare, stăpânire (comp. cu

Ef. 5:23; 1 Cor. 11:3). Aceasta este absolută, căci se extinde peste toate

lucrurile sau în toate domeniile Adunării.

1. Această afirmaţie nu este valabilă în cazul bisericii universale

invizibile, deoarece, datorită tuturor diferenţelor şi luptelor între

membrii ei, datorită supunerii parţiale a celor mai mulţi dintre ei şi

datorită rebeliunii multora faţă de poruncile exprese ale lui Cristos,

El nu guvernează efectiv peste toate lucrurile Bisericii, ci peste o

mică parte a ei.

iv. Textul are logică doar dacă înţelegem „ecclesia” în sensul generic. Pavel

afirmă o regulă, Cristos este Căpetenia adunării, având sensul de Cristos

este Cap peste fiecare adunare.

1. Stăpânirea, guvernarea sau căpetenia lui Cristos este mult mai

clară, mai concretă peste adunarea locală, care îl recunoaşte

unanim ca şi Cap, I se supune şi Îi ascultă poruncile, împlinindu-le.

v. Concluzie: Efeseni 1:22 nu învaţă o Biserică universală, ci o adunare

locală, guvernată de Cristos. Ecclesia aici este folosită în sens generic, la

fel ca substantivele concrete din epistolă citate mai sus. Acelaşi model de

30

interpretare se aplică şi versetelor Coloseni 1:18, 24. „El este Capul

trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei

morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea… Mă bucur

acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce

lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este

Biserica.”

6. Efeseni 3:10 – „pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să

cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu”

a. Din nou termenul ecclesia apare la singular şi din nou se încearcă a se afirma

că se referă la biserica universală invizibilă. Ceea ce s-a afirmat deja despre

ecclesia în sens generic la punctul anterior este valabil şi aici.

i. Membrul din Adunarea din Efes care citea aceste cuvinte nu se gândea

la o Biserică mare, universală, invizibilă (conceptul fiind dezvoltat mult

mai târziu). El avea în minte ecclesia, adunarea din care făcea parte,

fiind singurul fel de ecclesie pe care o cunoştea.

ii. Mulţimea aceea neadunată şi pestriţă, de orice crez şi practică numită

Biserica universală invizibilă, incapabilă de a crede sau a face ceva, nu

poate arăta îngerilor înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,

pentru că din punct de vedere practic, dacă ar exista, ar fi un eşec. La fel,

Biserica universală vizibilă (în forma catolicismului şi ortodoxiei) nu arată

decât înţelepciunea limitată a oamenilor, şi nu pe cea infinită a lui

Dumnezeu

b. Concluzie: Înţelepciunea lui Dumnezeu se vede în adunare, ca instituţie, prin

faptul că evreii şi neevreii, despărţiţi mai înainte de Lege, sunt împăcaţi cu

Cristos şi unii cu alţii prin jertfă şi aduşi în acelaşi trup, în aceeaşi casă. Nu

există o casă pentru evrei şi o alta pentru neamuri, după cum nu există un

trup evreiesc a lui Cristos şi unul format din Neamuri. Există un singur fel de

trup, o singură instituţie – adunarea, în care evreul şi ne-evreul Îl slujesc

împreună pe Dumnezeu. Pentru creştinii din Efes, a căror adunare era

compusă din evrei şi neamuri, această taină era zugrăvită în mod real

înaintea ochilor lor. Îngerii privesc în Adunare şi admiră înţelepciunea lui

Dumnezeu care a făcut ca cei ce înainte erau duşmani, acum să se iubească

şi să se slujească unii pe alţii, supunându-se în toate lui Cristos.

7. Efeseni 3:21 – „a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în

neam, în vecii vecilor! Amin.”

a. Aceasta este măreaţa concluzie a întregului capitol. Scopul Adunării este

glorificarea lui Dumnezeu prin manifestarea înţelepciunii Sale felurite, a puterii

Duhului Său şi a iubirii lui Cristos, care întrece orice cunoştinţă!

b. Cuvântul „ecclesia” este folosit în acelaşi sens generic ca în versetul 10 şi în

1:22. Ceea ce este valabil pentru o adunare este valabil pentru toate.

i. Fiecare adunare a lui Cristos este un loc în care şi prin care Dumnezeu

este glorificat.

ii. Efesenii, când au citit aceste cuvinte, au văzut înaintea ochilor propria lor

adunare

iii. Nu se poate dovedi o Biserică universală în acest pasaj din următoarele

motive:

1. Ar însemna un concept nou, nedefinit anterior, contrar tuturor

utilizărilor de până atunci

31

2. Legile limbii pretind utilizarea sensului generic atunci când este

vorba despre reguli generale, iar acest sens este perfect justificat

de context (epistola este generală)

3. Aplicaţia practică (fiecare adunare este un loc în care Dumnezeu

este glorificat) este valabilă. Adunarea credincioşilor (sfinţilor) care

în toate caută să Îl slujească pe Dumnezeu, iubindu-se şi slujinduse

unii pe alţii, proclamând Evanghelia şi învăţăturile Scripturii,

sancţionând păcatul şi separându-se de el este instituţia care Îl

onorează pe Dumnezeu

4. Biserica universală invizibilă nu Îl poate glorifica pe Dumnezeu,

datorită caracterului său neomogen (doctrinar şi practic). Ne putem

da seama de caracterul ei dacă ne-am imagina că această biserică

universală s-ar reuni în prezent aici pe pământ. Cum ar arăta

această biserică? Diferită de felul în care ne este prezentată

(sfântă, spirituală, etc.). În ea Luther l-ar căuta pe Zwingli pentru a

polemiza cu el, Zwingli i-ar hăitui pe Anabaptişti, pentru a-i îneca,

Calvin l-ar vâna pe Servetus pentru a-l arde pe rug. În ea ar exista

orice fel de păcat, fără să se ia vreo măsură (căci conform definiţiei

ei, nici un mântuit nu este exclus din ea); în afară de mărturisirea lui

Isus ca Mântuitor, nu ar reuşi să formuleze nici o doctrină, şi

situaţia practicii nu ar fi cu nimic mai bună. O astfel de Biserică L-ar

înjosi şi denigra pe Cristos dacă ar fi Cap al ei!

c. „din neam în neam” sau „din generaţie în generaţie” înseamnă că nu va exista

nici o generaţie fără adunări care să Îl glorifice pe Dumnezeu. Versetul este o

afirmaţie indirectă a perpetuităţii Adunării.

d. Concluzie: Atunci când sensul obişnuit, primar al unui cuvânt este perfect

valabil, nu trebuie să căutăm sensuri secundare, şi cu atât mai puţin să

inventăm sensuri noi. Sensul normal, logic al acestui verset este acela că

fiecare adunare a lui Cristos Îl glorifică pe Dumnezeu.

8. Efeseni 5:23-29 - „bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul

Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui

Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.”

„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe

Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin

Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără

zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.”

a. Contextul general: Din nou trebuie să păstrăm în minte caracterul general al

epistolei, în care folosirea termenilor în sens generic este absolut necesară

din moment ce epistola urma a fi citită şi de alte biserici, nu doar de cea

căreia a fost iniţial adresată.

b. Contextul imediat: Apostolul prezintă modelul familiei creştine, comparând

relaţia soţ-soţie cu relaţia Cristos-Biserică.

i. Soţul trebuie să îl ia ca model pe Cristos iar soţia trebuie să ia ca model

Adunarea.

ii. Pentru ca argumentul lui Pavel să aibă forţă, cu toţii trebuiau să îşi

imagineze la fel Adunarea. Dacă unii ar fi înţeles o adunare, alţii o

Biserică universală vizibilă, alţii una invizibilă, această confuzie ar fi făcut

ca argumentul lui Pavel să nu aibă nici o greutate.

iii. Pavel trebuia să se fi referit la ecclesie ca la ceva concret, care putea să

fie recunoscut de cititori, nu la un concept abstract, mintal, care putea fi

32

interpretat în mai multe feluri. Cititorii trebuiau să aibă zugrăvită înaintea

ochilor o ecclesie pe care o cunoşteau şi pe care o puteau lua ca model.

iv. Concluzia contextului: pasajul necesită o ecclesie concretă, nu una

abstractă. Toţi cititorii trebuiau să identifice uşor şi imediat acea ecclesie.

Caracterul general al epistolei necesită folosirea termenilor în sens

generic şi instituţional.

1. Deoarece conceptul de biserică universală a apărut mult mai târziu,

cititorii de atunci ai lui Pavel nu îşi puteau imagina o astfel de

ecclesie.

2. Fiecare cititor avea înaintea ochilor adunarea din care făcea parte,

o realitate concretă, o experienţă cunoscută, şi nu o noţiune, o

idee, un concept pe care nu l-a văzut niciodată prinzând formă.

c. Observaţie cu privire la întregul pasaj (23-33): pasajul conţine o adâncime

deosebită, o „taină” sau un mister mare, cum spune Pavel, deoarece prezintă

Adunarea atât pe pământ, cât şi în glorie. Adunarea este o realitate prezentă,

experimentată acum de credincios, însă această experienţă nu este

consumată pe deplin decât în glorie. Experienţa ecclesiei de pe pământ se va

transforma în experienţa ecclesiei din slavă. Adunarea este o realitate

concretă pe pământ, dar credinciosul din ecclesie este conştient că aceasta

nu este totul. La fel cum viaţa veşnică este posedată acum, dar consumată pe

deplin în glorie, tot aşa experienţa adunării va fi consumată pe deplin în glorie.

d. Analiză (23-26 – realitatea prezentă): „bărbatul este capul nevestei” este o

afirmaţie generală. Este folosit sensul generic, la fel ca în 1 Cor. 11:3,

„Bărbatul este capul femeii”. Nu ne gândim la un soţ şi la o soţie universală,

invizibilă, ci la fiecare soţ şi la fiecare soţie în parte.

i. Să ne amintim de un exemplu de la începutul capitolului: „Familia este

celula de bază a societăţii.” Sensul generic este evident atât în pasaj cât

şi în exemplu.

e. „după cum” arată o comparaţie. Ceea ce este valabil în relaţia Cristos-

Biserică este valabil în relaţia soţ-soţie. Prin urmare, afirmaţia „Cristos este

capul Bisericii” trebuie interpretată ca şi „bărbatul este capul nevestei”, şi

anume, în sens generic. După cum nu ne gândim la o soţie universală,

invizibilă, nu ne putem gândi la o Biserică de acest gen. Ultima afirmaţie este

valabilă pentru fiecare soţ şi fiecare soţie în parte, după cum prima este

valabilă pentru fiecare adunare în parte.

f. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie

supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile” Faptul că în versetul următor

întâlnim pluralul „neveste”, iar Biserica rămâne la singular se explică prin

faptul că atunci când se face aplicaţia practică, fiecare soţie se raporta la

adunarea pe care o ştia, cea în care era membră.

i. Biserica universală invizibilă NU se supune lui Cristos în toate lucrurile!

Cei mai mulţi membri ai ei nu sunt botezaţi, după porunca lui Cristos, nu

se supun tuturor învăţăturilor Lui, unii încearcă făţiş să le

răstălmăcească, ş.a.m.d. Ce soţ creştin şi-ar dori ca soţia lui să ia ca

model aşa-zisa Biserică universală invizibilă?

ii. Adunarea care se supune învăţăturilor lui Cristos, care se fereşte de

curvia spirituală, care caută în toate să Îi fie credincioasă Capului Său

este singurul exemplu demn de urmat pentru soţiile credincioase şi este

exact adunarea pe care apostolul o avea în minte.

g. Concluzie: Cristos este Capul fiecărei adunări, la fel cum este capul fiecărui

bărbat, în acelaşi fel în care fiecare soţ este capul soţiei lui.

33

h. Vs. 25: „soţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Cristos a iubit Biserica şi sa

dat pe Sine pentru ea”.

i. Accentul se schimbă de pe soţie pe soţ. Acesta trebuie să Îl ia ca model

pe Cristos.

1. A doua parte a versetului este folosită ca dovadă a existenţei

Bisericii universale invizibile compusă din toţi cei răscumpăraţi,

aleşi (iubiţi de Cristos). Logica argumentării este următoarea:

Ecclesia apare la singular, deci trebuie să fie una singură, nu mai

multe. Cristos i-a iubit pe toţi aleşii şi a murit pentru ei, deci toţi

trebuie să fie incluşi în acea Biserică unică. Acest fel de

argumentare eşuează din următoarele motive:

a. Ignoră posibilitatea (şi necesitatea) folosirii ecclesiei în sens

generic

b. Atribuie cuvântului un sens nou, neexplicat în Scripturi şi

contrar uzanţei recunoscute.

c. Face ca ecclesia să însemne 2 lucruri total diferite (biserică

universală invizibilă şi adunare locală vizibilă), rezultând în 2

FELURI de ecclesii.

d. Impune textului interpretarea că toţi cei iubiţi şi răscumpăraţi

trebuie să se afle în această Biserică, ceea ce textul nu afirmă.

2. Ecclesia la singular înseamnă sens generic. Cristos iubeşte

Adunarea, o îngrijeşte cu drag, o protejează şi o hrăneşte. Şi-a dat

viaţa pentru Adunare. Aceste afirmaţii sunt valabile pentru fiecare

adunare în parte.

a. Comparaţi acest verset cu Fapte 20:28, „Luaţi seama dar la

voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt

episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a

ştigat-o cu Însuşi sângele Său.” – referirea este clară,

Adunarea locală din Efes.

b. În vreme ce este adevărat că Domnul îi iubeşte pe toţi aleşii şi

a murit pentru toţi pentru a-i răscumpăra, aceasta nu

înseamnă că toţi aceştia fac parte din Biserică (Adunare).

Versetul spune că Domnul a iubit Adunarea şi s-a dat pe Sine

pentru ea.

i. Versetul nu afirmă că Cristos a murit NUMAI pentru

„Biserică”, ci limitează ispăşirea lui Cristos la „Biserică”,

pentru a sublinia iubirea lui Cristos pentru Adunare,

îndemnând ca soţii să îşi iubească soţiile la fel.

ii. Alte versete limitează sfera morţii lui Cristos la evrei

(Ioan 11:50, 51), şi chiar la o singură persoană (Gal.

2:20). Aceasta nu înseamnă că Cristos a murit doar

pentru evrei sau doar pentru Pavel, ci aceste versete

urmăresc a scoate în evidenţă relaţia lui Cristos cu

cei/cel pentru care a murit.

iii. Deci, versetul Ef. 5:25 nu învaţă că Domnul a murit

numai pentru Adunare, ci arată relaţia specială pe care o

are cu Adunarea. Cristos a murit şi pentru alţii, în afara

Adunării, dar din moment ce discuţia era despre

Adunare, s-a afirmat că Cristos a murit pentru ea, adică,

pentru fiecare adunare.

34

c. Odată ce înţelegem sensul în care este folosită ecclesia aici, şi

anume, sensul generic, trebuie să răspundem la o altă

întrebare justă: sunt toţi membrii adunărilor mântuiţi? A murit

Cristos pentru toţi membrii din toate adunările (însemnând că

adunările sunt compuse doar din mântuiţi) sau sunt şi oameni

nemântuiţi în adunare?

i. Răspunsul este clar: în adunare sunt şi oameni

nemântuiţi (ex. Simon Vrăjitorul), dar acestea sunt

excepţii. Scopul Adunării (ca instituţie) este acela de a fi

strângerea celor credincioşi. În aplicaţia practică,

adunarea, în ansamblul ei, este formată din oameni

credincioşi. Chiar dacă unii nu sunt credincioşi adevăraţi,

putem în continuare să spunem că adunarea este

răscumpărată de Cristos (Fapte 20:28). Chiar dacă unii

sunt nemântuiţi, afirmaţia generală, că Adunarea este

iubită şi răscumpărată de Cristos, rămâne adevărată.

i. Versetul 26: „ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă

prin Cuvânt.” Versetele 25-27 arată ce a făcut, ce face, şi ce va face Cristos

pentru Adunare.

i. Există mai multe interpretări pentru curăţirea prin „spălarea cu apă

(traducerea TBS). Unii înţeleg aceasta ca fiind naşterea din nou, alţii

sângele lui Isus, alţii Cuvântul, dar cei mai mulţi înţeleg că se face

referire la botezul cu apă. „Toţi comentatorii recunoscuţi, din toate

denominaţiile, afirmă că aceasta se referă la botez. Toţi din biserică trec

prin apele botezului. Dar spălarea cu apă nu ar folosi la nimic fără

cuvânt. Puterea stă în cuvântul Domnului care oferă Evanghelia şi

porunceşte botezul” (People’s New Testament Notes, comentariu la

acest verset). Când vorbim despre botez, vorbim despre o rânduială a

bisericii. Toţi cei din adunare au fost botezaţi, iar botezul lor, făcut în

ascultare de Cuvânt, este o mărturie a înnoirii şi curăţirii lor făcute de

Duhul.

ii. „prin cuvânt” – „rhemati” în greacă, cuvântul vorbit, predicat. Apa şi

Cuvântul nu sunt unul şi acelaşi lucru, căci nu are sens să se folosească

2 cuvinte, unul propriu, altul figurat pentru acelaşi lucru. Spălarea este cu

apă, prin Cuvânt, care porunceşte botezul.

iii. „să o sfinţească– sau să o pună deoparte, pentru a fi a Lui. Singura

instituţie de pe pământ care este în mod vizibil separată de lume pentru a

fi a lui Cristos este Adunarea. În practică, adunările lui Cristos dintr-un

anumit loc sunt instituţiile care mărturisesc public că aparţin Lui şi că i se

supun în toate lucrurile.

j. Versetul 27: „ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără

pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.”

i. Din nou nu putem vorbi despre o biserică universală invizibilă, căci, aşa

cum am arătat deja, în ea se găseşte orice păcat posibil. Descrierea

aceasta nu i se potriveşte câtuşi de puţin.

ii. „ca să înfăţişeze” – această expresie arată spre viitor, spre momentul

prezentării Miresei înaintea Mielului.

iii. În acest verset ni se prezintă, folosind metafora Mire-Mireasă, o Adunare,

o Biserică ale cărei caracteristici nu pot fi atinse pe pământ. Această

35

adunare este una „glorioasă” sau splendidă, fără niciun defect, sfântă şi

fără prihană. Nu se poate spune aceasta despre nici o adunare de pe

pământ.

iv. În prezent adunările, asemenea adunării din Corint, sunt fecioare curate

logodite cu Cristos, dar nu perfecte. Acum ele se purifică şi se sfinţesc,

dar nu au ajuns să fie „fără pată, fără zbârcitură.

v. „o adunare glorioasă”. Doar o adunare formată numai din oameni

răscumpăraţi şi glorificaţi poate compune această adunare. Aceasta va fi

o adunare literală în Ceruri, şi va manifesta pe deplin ceea ce este

inerent ecclesiei lui Cristos acum pe pământ: unitate în Cristos, părtăşie

cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt.

k. Concluzie: pasajul din Efeseni 5:23-33 nu vorbeşte despre o Biserică

universală invizibilă, ci despre Adunare în sens generic. De asemenea,

versetul 27 dezvăluie speranţa Adunării, şi anume, că ceea ce

experimentează aici, pe pământ, nu este totul, ci experienţa ecclesiei se va

continua în glorie, când tot ce este imperfect va fi curăţit, când ea va fi

înfăţişată înaintea Mirelui iubit.

9. 1 Timotei 3:15: „Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui

Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia

adevărului.”

a. Contextul întregii epistole este acela al adunării din Efes. Cuvântul ecclesia

apare de trei ori în această epistolă (3:5, 15; 5:16). În 3:5 („…cum va îngriji de

Biserica lui Dumnezeu”) sensul este evident local, căci episcopul nu poate să

îngrijească o Biserică universală vizibilă sau – cu atât mai puţin – invizibilă. În

5:16 sensul este din nou local („…să nu fie împovărată cu ele Biserica”, cu

văduvele). Problema ajutorării ţinea de adunarea locală. O biserică universală

invizibilă (mulţime a celor aleşi) nu poate fi împovărată cu aşa ceva, deoarece

ea oricum nu poate ajuta pe nimeni, neavând nici resurse, nici diaconi

(slujitori). Deci, în 2 din 3 cazuri, Pavel foloseşte ecclesia în sens evident

local. Oare în 3:15 schimbă sensul?

b. se afirmă că în acest verset este vorba de Biserica universală datorită

termenilor folosiţi „casă a lui Dumnezeu”, „Biserica Dumnezeului celui viu”,

„stâlp şi temelie a adevărului”. Se crede că aceste expresii sunt prea

cuprinzătoare pentru a însemna o adunare locală. Dar am văzut deja că

expresia „Biserica lui Dumnezeu” din 3:5 se referă la adunarea din Efes. Este

posibil ca această expresie să îşi fi schimbat sensul în 3:15?

c. Analiza versetului: „să te porţi” – arată un anume fel de conduită, de

comportament practic.

d. „cum trebuie” arată că acest comportament este obligatoriu

e. Care este acest comportament? Îl găsim în restul epistolei:

i. Trebuie să ia aminte la apostaţi, care vor încerca să atragă pe unii de

partea lor (4:1-5)

ii. Trebuie să îi prevină pe fraţi de pericol (6) – observaţi cât de mult se

aseamănă acest context cu Fapte 20:28-31. Timotei era în Efes. Biserica

din Fapte 20 era din Efes. Acolo este numită „Biserica Domnului”, aici, în

3:15 întâlnim expresia „Biserica lui Dumnezeu”. Episcopii sunt avertizaţi

în ambele texte.

iii. Trebuie să insiste asupra învăţăturii sănătoase şi asupra învăţării

credincioşilor, dându-se pe sine exemplu (11-16)

iv. Trebuie să trateze corect pe fraţii şi surorile din adunare (5:1-2)

36

v. Trebuie să trateze corect văduvele (5:3-16)

vi. Trebuie să îi trateze corect pe prezbiteri (17-22)

vii. Capitolul 6 este încheierea epistolei şi cuprinde alte sfaturi practice

pentru sclavi, stăpâni, bogaţi şi pentru Timotei de a persevera în credinţă.

viii. Întreg contextul epistolei este comportamentul în adunarea locală.

f. Păstrând în minte metafora construcţiei, Pavel spune că adunarea lui

Dumnezeu este stâlpul şi temelia adevărului. Din punct de vedere practic,

Biserica universală invizibilă nu poate susţine adevărul, căci din ea, se spune,

fac parte toţi cei mântuiţi, indiferent de doctrina şi practica lor.

g. Concluzie: Doar o adunare vizibilă, credincioasă învăţăturilor lui Cristos

poate fi susţinătoarea adevărului. Iar această adunare nu este una universală,

ci locală. La fel ca adunarea din Efes, fiecare adunare locală a lui Cristos

susţine adevărul Său în locul în care se găseşte.

10. Evr. 12:22-24 – „Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea

Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în

sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în

ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi

desăvârşiţi, de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele

stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.”

a. Traduceri:

i. TBS: „de zecile de mii de îngeri, de adunarea în sărbătoare şi biserica

celor întâi-născuţi”

ii. GBV: şi de zecile mii de îngeri, o strângere în sărbătoare; şi de

Adunarea celor întâi-născuţi”

iii. Raţiu: şi de miriade de îngeri într-o adunare generală; şi de o adunare a

întâilor-născuţi”

b. Analiză textuală: Textul precizează:

i. Un loc specific: muntele Sion, Ierusalimul ceresc (Evr. 11:10, 16; Apoc.

21:1-4; 22-27).

ii. Pe cine şi ce întâlnim acolo

1. Îngerii: miriade, mulţime ce nu se poate număra, zeci de mii (Apoc.

5:11-12), întruniţi într-o adunare festivă (dacă pe pământ învăţau

înţelepciunea felurită a lui Dumnezeu privind la adunare (Ef. 3:10),

acum văd desăvârşirea ei în adunarea glorificată).

a. Trebuie făcută o observaţie în privinţa adunării în sărbătoare.

Cuvântul grecesc este paneguris sau panegurei, cum apare în

text. Apare doar aici în Noul Testament. Se interpretează în 2

feluri:

1. este legat de „adunarea celor întâi născuţi”, „adunarea în

sărbătoare şi biserica celor întâi născuţi” (KJV, TBS), şi se

afirmă că adunarea generală şi ecclesia sunt acelaşi lucru

(ceea ce nu poate fi dovedit)

2. Este legat de îngeri, „adunarea în sărbătoare a îngerilor”

(Cornilescu), „de miriade de îngeri într-o adunare generală

(Raţiu)

3. Mulţi exegeţi şi traducători înţeleg că panegurei se referă la

îngeri, nu la ecclesie (ex. Robertson, NT Word Pictures, etc.)

4. Cheia interpretării este conjuncţia „şi” (kai în greacă), care are

rol de separator în această amplă enumeraţie. „Şi”-ul apare de

7 ori în original, doar o dată în Cornilescu, de 3 ori în TBS. În

37

GBV şi Raţiu apare de toate cele 7 ori. Aşadar, să urmărim

acest „şi” în text (GBV): „ci v-aţi apropiat de muntele Sion; şi

de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc; şi de

zecile de mii de îngeri, o strângere în sărbătoare; şi de

Adunarea celor întâi născuţi, înscrişi în ceruri; şi de

Dumnezeu, Judecătorul tuturor; şi de duhurile celor drepţi,

făcuţi desăvârşiţi; şi de Isus, Mijlocitorul unui nou legământ; şi

de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât Abel.”

Traducerea Raţiu: „Dar v-aţi apropiat de un munte, adică de

Sion; şi de o cetate a unui Dumnezeu vieţuind, adică de un

Ierusalim ceresc; şi de miriade de îngeri într-o adunare

generală; şi de o adunare a întâilor născuţi scrişi în ceruri; şi

de un Judecător, adică de un Dumnezeu al tuturor; şi de nişte

spirite ale unor drepţi făcuţi desăvârşiţi; şi de un mijlocitor al

unui nou legământ, adică de Iesus; şi de un sânge al stropirii

vorbind mai bine decât al lui Abel.”

5. Cornilescu la fel leagă panegurei de mulţimea îngerilor (chiar

include panegurei în versetul 22, nu în 23 ca restul

traducerilor) – „de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a

îngerilor” – dar lasă pe dinafară „zecile de mii”, şi aceasta face

traducerea lui neclară.

6. Expresia completă, deci, dintre „şi”-uri, este „zecile de mii de

îngeri într-o strângere în sărbătoare”

2. „Duhurile celor neprihăniţi făcuţi desăvârşiţi” sunt oameni mântuiţi, dar

care nu fac parte din adunarea celor întâi născuţi. Aceştia sunt toţi

invitaţii la nunta Mielului (Apoc. 19:9), toţi cei ce vor locui pe noul

pământ în afara Ierusalimului (Apoc. 21:24-26 – „naţiunile celor

mântuiţi” - TBS)

3. Adunarea (ecclesia) întâilor născuţi – aceasta este Mireasa, soţia

Mielului (Ef. 5:27; Apoc. 19:7-8; 21:2, 9-10). Este numită ecclesia

pentru a arăta spre legătura anterioară a membrilor ei cu o ecclesie

pământească. Toţi membrii ei au fost membrii într-o ecclesie de pe

pământ.

4. Dumnezeu, Judecătorul şi Fiul Său, Mediatorul legământului nou

(Apoc. 21:3, 22:4; Iov 19:23-27)

5. Sfânta Sfintelor din Ceruri, locul unde a fost stropit sângele lui Isus

după jertfa Sa (Evr. 9:11, 12)

iii. „V-aţi apropiat” – timpul perfect, arată o realitate prezentă ce a început în

trecut. Deşi este adevărat că ne-am apropiat de Ierusalimul ceresc, noi

încă nu am ajuns acolo. Expresia trebuie înţeleasă ca fiind un prezent

profetic, la fel cum înţelegem că suntem deja glorificaţi (Rom. 8:30).

Expresia este adevărată acum în sens spiritual, dar se va împlini pe

deplin doar când cel răscumpărat ajunge în siguranţă în cer.

c. Concluzie: Biserica celor întâi născuţi nu există acum pe pământ, nu este

biserica universală invizibilă sau vizibilă. Efeseni 5:27 şi Evr. 12:22-24

vorbesc despre Biserica glorioasă ce se va aduna în Ceruri, pentru nuntă, şi

apoi pe Noul Pământ. Adunarea sau mireasa atunci va fi la fel de vizibilă şi de

locală ca acum.

38

Concluzie:

Am epuizat toate versetele în care apare cuvântul ecclesia, şi nu am găsit nici unul care

să susţină teoria unei biserici universale, vizibile sau invizibile. Vasta majoritate a

ocurenţelor se referă strict la o adunare locală specifică. Unele se referă la adunare în

general, altele la adunare ca instituţie, şi câteva la adunarea din glorie. Însă în toate

aceste versete, ecclesia îşi păstrează sensul obişnuit, cunoscut de toată lumea:

strângere, adunare, congregaţie.

Resurse:

B.H. Carroll, Ecclesia – Biserica

Charles Hunt, Trupul lui Cristos

John MacArthur, Comentariu biblic al NT

Milburn Cockrell, În căutarea Bisericii Universale invizibile

Roy Mason, The Myth of Universal Invisible Church Exploded.

Steve Flinchum, A Great Mystery

Walvoord şi Zuck, Comentariu al NT

Ecclesia în metafore

Mai avem de trecut încă un test înainte de a putea trage concluzia finală. În Noul

Testament există mai multe metafore prin care ecclesia este descrisă, şi suntem datori

să le analizăm, deoarece teoreticienii bisericii universale învaţă că aceste metafore (sau

unele din ele) susţin o biserică universală.

Înainte de a trata subiectul „Ecclesia în metafore”, să ne asigurăm că înţelegem ce

este o metaforă. Metafora este o figură de stil realizată printr-o comparaţie

subînţeleasă, în care un cuvânt este înlocuit cu cuvântul-imagine din comparaţie

(ex: Cetate tare-i Dumnezeu. În sensul propriu, Dumnezeu nu este o cetate cu ziduri,

creneluri şi porţi, dar poate fi asemănat sau comparat cu o cetate. Dar fiindcă nu există

termeni care caracterizează comparaţia („ca”, „asemenea”), afirmaţia de mai sus nu este

o comparaţie, ci o metaforă).

În Scriptură întâlnim mai multe metafore prin care este reprezentată Biserica

(Adunarea):

Trup

Aceasta este una din cele mai populare metafore care desemnează Biserica, dar

în acelaşi timp una din cele mai neînţelese. Există 12 pasaje care vorbesc despre

ecclesie ca trup, iar acestea se încadrează în 2 categorii: 1. Metafora trupului subliniază

relaţia membrelor unele cu altele (Rom. 12:4, 5; 1 Cor. 10:17; 12:12-27; Ef. 3:6; 4:4, Col.

3:15); şi 2. Metafora trupului subliniază relaţia acestuia cu Cristos (Ef. 1:23; 4:15, 16;

5:23, 30; Col. 1:18, 24; 2:19). Aceasta nu înseamnă că sunt două metafore distincte,

pentru că atunci când metafora se referă la relaţia membrelor unele cu altele, căpetenia

lui Cristos asupra trupului este subînţeleasă şi invers. Unele pasaje (Ef. 4:15, 16, Col.

2:19) le tratează împreună.

39

1. Vom începe prin a analiza versetele care accentuează rolul membrelor în trup şi

slujba fiecăruia. Romani 12:3-8, „Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun

fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se

cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de

credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia. Căci, după cum într-un

trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot

aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare

în parte, suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după

harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după

măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui.

Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se

ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte, să

cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie.”

a. Pasajul face parte din partea de îndemnuri practice a epistolei. Pavel afirmă

că Dumnezeu a dat fiecăruia o „măsură” diferită a credinţei, creând astfel

diversitate (3). Această diversitate este asemănătoare cu diversitatea

membrelor unui trup (4), iar adunarea, ca expresie a unităţii în diversitate,

poate fi comparată cu un trup în care diferitele membre se slujesc unele pe

altele (5). Darurile diferite, oricare ar fi ele, trebuie exercitate de fiecare cu

perseverenţă, pentru bunăstarea trupului, a adunării (6-8).

b. Natura trupului reiese clar din pasaj. Este un trup local, vizibil, nu unul

universal, invizibil:

i. În primul rând, metafora aleasă, „trup”, un substantiv concret, arată

caracterul vizibil al adunării. Dacă este corp, este vizibil. Dacă adunarea

ar fi fost invizibilă, ar fi trebuit aleasă o altă metaforă, un cuvânt abstract

(suflet, spirit).

ii. Trupul omenesc implică o localizare în timp şi spaţiu. Nu putem concepe

un trup omenesc universal, care transcede timpul şi spaţiul. Nu ne putem

gândi nici la un trup mondial, ale cărui membre sunt răspândite pe toată

faţa pământului. Oare dacă o ureche este în America, o mână în

Australia, un picior în România, o gură a murit deja şi un ochi nu s-a

născut încă, putem afirma că această mulţime de membre formează un

trup în prezent?

iii. Principalul motiv pentru care adunarea este comparată cu un trup se

găseşte în expresia: „fiecare în parte suntem mădulare unii altora”.

Pentru ca trupul să fie unitar, armonios, funcţional, fiecare membru al lui

trebuie să îşi îndeplinească funcţia sa. Şi toate membrele trebuie să se

slujească unele pe altele. O astfel de slujire în care fiecare membru al

trupului slujeşte toate celelalte membre nu poate avea loc decât într-o

adunare locală.

iv. Natura slujbelor prezentate în pasaj arată că trupul este local. Sunt

menţionate profeţia, slujirea (diakonia), învăţătura, îmbărbătarea,

dărnicia, cârmuirea, milostenia. Toate aceste slujbe (daruri) sunt

exercitate în adunarea locală. Profetul vorbea şi învăţa înaintea adunării,

nu înaintea Bisericii universale; diaconia şi conducerea nu pot fi exersate

în Biserica universală, ci într-una locală.

c. Pasajul nu vorbeşte despre un trup universal din următoarele motive:

i. Biserica universală nu poate fi asemănată cu un trup omenesc. Trupul

implică localizare şi vizibilitate, iar Biserica universală nu are nici una, nici

cealaltă. Poate cineva spune că a văzut Biserica universală invizibilă?

40

ii. Trupul implică funcţionalitate, iar Biserica universală invizibilă nu este

funcţională (nu poate face nimic). A trimis Biserica universală vreun

misionar, a strâns vreo colectă, a făcut vreo milostenie, şi-a plătit vreun

predicator?

iii. Biserica universală nu poate fi „unitate în diversitate”, datorită

amestecului de doctrine şi practici din sânul ei.

iv. Biserica universală nu poate fi slujită, cârmuită, învăţată, etc. Slujbele

(darurile) au sens şi pot fi puse în practică doar într-o adunare locală.

Cine poate spune că are darul de a cârmui biserica universală (în afară

de papa)? Cine poate spune că se îngrijeşte de nevoile trupului cosmic,

mistic sau spiritual?

d. Unul din argumentele aduse în favoarea bisericii universale este acela că se

vorbeşte despre „un trup”. Dar aceasta nu înseamnă că este unul singur.

Este unul ca gen, fel sau tip. În vs. 4, citim că trupul omenesc este eis soma

(un singur trup). În versetul 5, trupul metaforic al lui Cristos este eis soma.

„După cum” din versetul 4 arată comparaţia dintre un trup omenesc şi o

adunare. Trupul metaforic al lui Cristos este la fel de universal şi de invizibil

precum un trup omenesc. Adică deloc. În practică, ne gândim la fiecare

adunare care poate fi asemănată cu fiecare trup omenesc.

e. Afirmaţia din versetul 5, „noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup” se

interpretează la fel ca şi cea din versetul 4, „într-un trup [noi] avem mai multe

mădulare”. Nu putem afirma de aici că Pavel şi cei din Roma erau parte a

aceluiaşi trup, deoarece trebuie păstrată comparaţia cu vs. 4, unde nu se

poate înţelege că mai multe persoane au în comun acelaşi trup. Pavel era

membru în adunarea [trupul] din Antiohia, iar destinatarii lui erau membri în

trupuri diferite. Dar cu toţii erau membri în acelaşi fel de adunare, comparată

cu un trup omenesc.

f. Concluzie: trupul din Romani 12 este adunarea locală, în sens generic, nu o

biserică universală.

2. 1 Corinteni 10:17 – „Având în vedere că este o pâine, noi, cari suntem mulţi,

suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine.

a. Interpretarea este similară cu cea a pasajului din Romani 12, deoarece se

folosesc aceleaşi instrumente lingvistice şi chiar aceleaşi cuvinte.

b. Pâinea şi vinul reprezintă simboluri pentru trupul şi sângele lui Isus. Charles

Hunt comentează pe marginea acestui verset: „Ele nu sunt nici trupul şi

sângele real, nici trupul şi sângele mistic, ci trupul şi sângele metaforic. De

aceea, se face un transfer uşor de la o singură pâine la metafora trupului,

care reprezintă trupul lui Cristos ce nu poate avea diversitate, asimilat de o

adunare formată din credincioşi diverşi cu daruri spirituale diverse. Astfel, prin

participarea lor împreună în trupul lui Cristos se spune despre ei că sunt ca

un singur trup.” (Hunt, p. 50)

c. Cina, la fel ca botezul, reprezintă o rânduială a adunării, nu a bisericii

universale (vezi 1 Cor. 11:20, 21). Atât pâinea de la Cină, cât şi adunarea

sunt metafore ale trupului lui Cristos. Un trup este la fel de real şi vizibil ca şi

celălalt. Adunarea este la fel de reală ca pâinea de la Cină.

d. „o pâine”; „toţi luăm parte din aceeaşi pâine” – nu este o pâine universală din

care trupul mistic ia parte de 2000 de ani. Este vorba despre fiecare pâine din

care se împărtăşeşte fiecare biserică locală. Noi nu ne-am împărtăşit dintr-o

pâine universală din care s-au împărtăşit apostolii şi creştinii dinaintea

noastră sau din care se împărtăşesc toţi cei mântuiţi din toată lumea.

41

e. „noi, care suntem mulţi” – faptul că Pavel se include în cei ce iau parte din

aceeaşi pâine îi face pe unii să creadă că cei „mulţi” sunt toţi cei mântuiţi care

fac parte împreună din trupul mistic al lui Cristos. Explicaţia este

asemănătoare cu cea din Romani 12:5. Este vorba de un singur trup nu ca

număr, ci ca fel. Orice membru într-o adunare a lui Cristos, când ia Cina în

acea adunare, trebuie să vadă în pâine un simbol al trupului fizic al lui Cristos

şi un simbol al trupului metaforic, adunarea din care face parte.

f. Concluzie: acest verset nu se referă la o biserică universală, ci la fiecare

adunare care, ca trup al lui Cristos, este ilustrată de pâinea de la Cină.

3. 1 Corinteni 12:12-27 – „Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare,

şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un

singur trup, - tot aşa este şi Hristos. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un

singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie

slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh. Astfel, trupul nu este un

singur mădular, ci mai multe. Dacă piciorul ar zice: ,Fiindcă nu sunt mână, nu

sunt din trup’, - nu este pentru aceasta din trup? Şi dacă urechea ar zice:

,,Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup’ - nu este pentru aceasta din trup?

Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi

mirosul? Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a

voit El. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Fapt este că sunt

mai multe mădulare, dar un singur trup. Ochiul nu poate zice mâinii: ,N-am

trebuinţă de tine’; nici capul nu poate zice picioarelor: ,N-am trebuinţă de voi.’

Ba mai mult, mădularele trupului, care par mai slabe, sunt de neapărată

trebuinţă. Şi părţile trupului, care par vrednice de mai puţină cinste, le

îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Aşa că părţile mai puţin frumoase ale

trupului nostru capătă mai multă frumuseţe, pe când cele frumoase n-au

nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel ca să dea mai

multă cinste mădularelor lipsite de cinste: pentru ca să nu fie nici o dezbinare

în trup: ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă suferă

un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un

mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el. Voi sunteţi trupul lui

Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui.”

a. Acesta este cel mai important pasaj care vorbeşte despre ecclesie ca trup în

sensul relaţiei membrilor unii cu ceilalţi.

b. Cuvântul „trup” apare de 19 ori în Cornilescu (18 în KJV, GBV şi Raţiu) şi de

fiecare dată se referă la „activităţile şi funcţiile unei biserici locale” (Hall, p. 10).

Nu este nimic mistic în această comparaţie. Trupul cu care este comparată

adunarea este unul uman (are cap, urechi, ochi, mâini, picioare). Ecclesia,

trupul metaforic al lui Cristos, păstrează calităţile esenţiale trupului omenesc:

caracter concret (local, vizibil), unitar, armonios, funcţional, deşi compus dintro

mare diversitate de membre.

c. Scopul varietăţii: plinătatea darurilor Duhului. Un singur creştin nu poate avea

toate darurile. Duhul îi dă unul singur. Dar în trupul metaforic sunt exersate

toate darurile (vs. 7 şi 17) şi membrul are parte de toate darurile prin

contribuţia tuturor celorlalte membre.

d. Varietatea în adunare se regăseşte în:

i. diversitatea slujbelor, darurilor şi lucrărilor (vs. 4-10; 28-30). În paralela cu

trupul omenesc, această varietate este ilustrată în versetele 15-19

ii. diversitatea în origine etnică (naţională) şi statut social (vs. 13)

iii. diversitatea în putere spirituală (vs. 22)

42

iv. diversitatea în proeminenţă sau cinstire (23-24)

e. Unitatea în adunare reiese din:

i. lucrarea Duhului, a Fiului şi a Tatălui în trup (vs. 4-6; 11). Prezenţa lui

Dumnezeu în adunare are un efect unificator. Dumnezeu a aşezat

membrele în trup şi a alcătuit trupul în aşa fel încât să fie armonie, nu

dezbinare (18, 24-25).

ii. botez (vs. 13) – toţi, fără deosebire de rasă sau statut social au fost

botezaţi în acelaşi fel.

iii. experimentarea comună a Duhului (adăparea, vs. 13)

iv. nevoia membrelor unele faţă de altele (vs. 21, 22)

v. slujirea membrelor. Fiecare membru trebuie să le slujească pe toate

celelalte (25)

vi. simţirea cu membrele care suferă (26). Toate membrele suferă alături de

membrul suferind.

vii. împărtăşirea bucuriei membrului onorat (26). Toate membrele se bucură

cu cel ce se bucură.

f. Trupul din 1 Corinteni 12 este unul funcţional. De aceea, trebuie să fie un trup

local, nu unul universal. Nu poate fi vorba aici de biserica universală din

următoarele motive:

i. Darurile sunt date spre folosul întregului trup. Dacă trupul este local, un

membru poate beneficia de prezenţa tuturor darurilor şi poate fi zidit prin

ele. Dacă trupul este universal, el nu beneficiază decât de o mică parte

din totalitatea darurilor. În plus, 1 Corinteni 14 arată clar că locul de

desfăşurare, de operare a darurilor este ecclesia, adunarea locală.

ii. Dumnezeu a alcătuit trupul în aşa fel încât să nu fie schismă sau

dezbinare. Dacă încercăm să ne închipuim trupul universal ca pe o

realitate concretă (toţi aleşii adunaţi pe pământ), şi nu doar ca un

concept mintal, vom vedea că acest trup universal nu este deloc unitar,

ci schismatic. Iar Adunarea din glorie nu este deloc schismatică,

deoarece toţi membri ei vor fi glorificaţi.

iii. Nevoia membrelor trupului unele de altele nu are sens într-un trup

universal. Ce nevoie am eu de un membru din America, de un membru

care nu s-a născut încă sau de unul care deja a murit? Cum mă poate el

ajuta?

iv. De asemenea, cum pot simţi toate membrele trupului universal cu un

membru care suferă sau care se bucură? Nu cunoaştem stările celor mai

mulţi copiii ai lui Dumnezeu din localitatea noastră, cu atât mai puţin

stările tuturor credincioşilor din întreaga lume. Iar stările celor deja morţi

sau a celor ce nu s-au născut încă este de la sine înţeles că nu le ştim.

Nu putem suferi alături de toţi aleşii, şi toţi aleşii nu pot suferi alături de

noi.

a. Suferinţa alături de cel ce suferă denotă un aspect practic care nu

poate fi experimentat decât în trupul local. Noi, oamenii suntem

creaţi a fi fiinţe relaţionale. Avem nevoie de relaţii cu alţi oameni. Cu

cât relaţiile sunt mai apropiate, cu atât simţim mai mult alături de

ceilalţi. Să luăm două cazuri ca exemplu: 1. auzim că unui frate din

Indonezia i-a fost inundată casa; 2. aflăm că unui frate din adunarea

noastră i-a fost inundată casa. Faţă de cine simţim mai mult?

Răspunsul este evident. Chiar şi cei care cred într-un trup universal,

când vorbesc despre acest aspect practic al suferinţei cu cel ce

suferă fac referire la adunare (Mays, Trupul lui Cristos).

43

v. Biserica universală este prezentată ca un trup mistic, cosmic, în care

talpa piciorului este pe pământ şi capul în cer (Isus Cristos, de care

trupul este legat organic) (Mays, p. 13). Dar 1 Cor. 12:21 afirmă că trupul

avea deja un cap, pe pământ, care nu era privit ca fiind mai important

decât restul membrelor prezentate. Deci acel cap nu este Cristos. Doar

într-o adunare locală poate exista un cap ca parte integrantă a trupului.

vi. Pavel, la începutul metaforei (vs. 12) spune că „trupul este unul”. Este

unul ca număr sau unul ca gen? Dacă trupul este local, atunci trebuie să

fie unul ca gen, altfel, pasajul nu are nici un sens. Ca o confirmare în

plus vine versetul 27, „Voi sunteţi trupul lui Cristos şi fiecare în parte

mădularele lui [ale trupului]”. Aici este aplicaţia practică. Adunarea din

Corint era trupul (sau un trup, căci în original nu apare articolul hotărât –

Hunt, p. 14) ilustrat în versetele anterioare. La fel, orice adunare este un

trup al lui Cristos.

a. Cum trupul este unul ca gen, atunci nu pot exista două feluri de

trupuri ale lui Cristos, unul local vizibil, altul universal invizibil.

g. Un anume verset din pasajul pe care îl studiem este folosit în mod special ca

dovadă a trupului mistic, universal. Acest verset este 13: „Noi toţi, în adevăr,

am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie

Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur

Duh.”

i. Se afirmă că Duhul, la regenerare, botează fiecare credincios în trupul

mistic al lui Cristos, Biserica Sa universală. În urma unei examinări

atente, se va vedea că astfel de interpretare nu este susţinută deloc de

text.

ii. Botezul spiritual. Acesta ar fi singurul loc din Scriptură în care întâlnim

un botez al Duhului (Scofield şi alţii încearcă să spună că acesta este

botezul cu Duhul care Îl are ca administrator pe Isus, dar textul arată că

Duhul este administratorul şi trupul este elementul în care candidatul

este botezat).

a. Un botez al Duhului ar însemna două botezuri pentru credincios,

unul spiritual, mistic, la regenerare, şi unul în apă. Efeseni 4:5

învaţă „un Domn, o credinţă, un botez”. Sensul este de un singur fel

sau tip de botez. Care este acesta? Botezul spiritual sau botezul în

apă? Dacă botezul spiritual este cel intenţionat în Ef. 4:5, atunci

botezul în apă nu mai trebuie practicat, căci nu avem nici o

autoritate pentru el.

1. Robertson comentează Ef. 4:5 – „Există un singur act de botez

pentru toţi (Iudei şi Neamuri) care Îl mărturisesc pe Cristos prin

intermediul acestui simbol, nu că ar fi făcuţi ucenici prin acest

act, ci doar Îl mărturisesc, se îmbracă public cu Cristos prin

această rânduială(NT Word Pictures).

2. În Comentariul Walvoord şi Zuck, se spune: „…nimic din

contextul larg (Ef. 4:1-6) nu sugerează că este vorba despre

botezul Duhului. Dacă se referă la botezul în apă, atunci ideea

este că prin acest act credincioşii îşi demonstrează unitatea lor

spirituală.” (p. 623).

3. MacArthur recunoaşte că botezul la care se face referire este

cel în apă, „care urmează după salvare, o mărturisire publică a

credinţei în Cristos a unui credincios” (p. 631). Însă se simte

obligat să adauge, ignorând faptul că textul afirmă că există un

44

singur botez, nu două: „Botezul spiritual, prin care toţi

credincioşii sunt adăugaţi Corpului lui Cristos (1 Cor. 12:11-13),

este subînţeles în v. 4.” Am dovedit deja că 1 Cor. 12 nu face

referire la un Corp universal, şi vom arăta că nici Ef. 4:4 nu se

referă la aşa ceva.

4. Există deci un singur botez experimentat de credincios, iar

acela este botezul în apă. Nu există un aşa numit botez

spiritual prin care Duhul îi introduce pe cei născuţi din nou în

trupul mistic al lui Cristos. Să nu uităm că botezul transmite

ideea de introducere şi de scoatere dintr-un element. La

botezul în apă, candidatul este introdus în apă, şi apoi scos.

Sunt oare dispuşi cei ce susţin botezul spiritual să spună că

Duhul îi introduce în trupul lui Cristos şi apoi îi scoate afară din

el?

iii. Să vedem ce spune textul. Fiindcă traducerea este mai puţin clară în

acest verset, pentru a înţelege corect mesajul, trebuie să o comparăm şi

cu alte versiuni. GBV: „pentru că de asemenea, noi toţi am fost botezaţi

de un singur Duh într-un singur trup…” şi adaugă ca notă, „în puterea

unui” ca alternativă pentru „de un singur”. Raţiu: „Pentru că şi noi, toţi

am fost botezaţi într-un Spirit, pentru a fi un trup…”. Expresia în greacă

este „en eni pneumati” identică cu cea din Filipeni 1:27 „rămâneţi tari în

acelaşi duh”. Traducerea textului, deci, ar fi „într-un duh am fost botezaţi,

într-un trup”

iv. Să ne amintim ideea principală a pasajului: diversitate în unitate.

Versetul 13 prezintă botezul ca element unificator, la fel ca în Ef. 4:5.

Botezul în apă, la care toţi s-au supus pentru a intra în trup, trebuie să

arate unitatea lor în duh, căci toţi au fost într-un duh când s-au botezat.

Pavel se putea include şi pe sine, căci şi el avea acelaşi gând când s-a

botezat (identificarea cu moartea lui Cristos, îmbrăcarea cu Cristos).

Robertson, care crede în Biserica universală, comentează despre

botezul din 1 Cor. 12:13: „o referire a fiecăruia dintre ei la un eveniment

specific trecut când fiecare dintre ei s-au îmbrăcat cu uniforma exterioară

de slujire a lui Cristos, simbolul schimbărilor interioare lucrate deja în ei

de Duhul Sfânt”. Cei mai buni comentatori recunosc că botezul din 1

Corinteni 12:13 este botezul în apă.

v. Toţi care se botează, indiferent de naţionalitate (Iudei sau Neamuri) şi de

statutul social (liberi sau sclavi), se botează având acelaşi gând, scop,

ţel.

h. Concluzie: „În aceste versete Pavel ne spune cum trupul este compus din

multe membre, diferite în ce priveşte mărimea şi funcţiile, dar fiecare făcânduşi

partea sa şi toate lucrând împreună. În mod asemănător, biserica este

compusă din mulţi membri, diferiţi în ce priveşte talentul şi poziţia, dar fiecare

trebuie să îşi facă partea lui, şi toţi trebuie să lucreze împreună fără schismă

sub îndrumarea lui Cristos, capul bisericii.” (Turner, p. 34).

4. Efeseni 4:4 „Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost

chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.”

a. Pasajul 4:1-16 este scris în acelaşi ton cu cel din 1 Corinteni 12:12-27.

Punctele comune sunt evidente. Pavel insistă aici mai mult pe unitate decât

45

pe varietate. Există un singur trup (nu ca număr, ci ca fel), adunarea. Aceasta

este un trup unit din următoarele motive:

i. lucrarea Tatălui, a Domnului Isus şi a Duhului (vs. 3-6)

ii. membrele trupului au aceeaşi speranţă; se supun aceluiaşi Domn, au

aceeaşi credinţă, acelaşi botez în apă (4-5)

b. Diversitatea în trup este dată de varietatea slujbelor (7, 11)

c. Scopul acestor diferenţe în slujbe este „…desăvârşirea sfinţilor, în vederea

lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos” (13). Adunarea,

trupul lui Cristos se zideşte prin contribuţia fiecărui membru (ceea ce se

poate întâmpla doar într-o adunare locală). Efeseni 4:16 prezintă trupul ca

fiind „bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură,

iar Coloseni 2:19 îl descrie în mod similar: „tot trupul, hrănit şi bine

închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor”. Un astfel de trup nu

poate fi decât local. Metafora învaţă categoric apropierea, legătura,

interacţiunea membrilor trupului, în care fiecare contribuie cu ce i s-a dat spre

beneficiul tuturor. Într-un trup universal, o astfel de contribuţie şi de

interacţiune este imposibilă.

d. În acelaşi fel se interpretează şi Coloseni 3:15, „Pacea lui Hristos, la care

aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile

voastre, şi fiţi recunoscători.”

i. Sfinţii din Colose alcătuiau un trup complet, la fel cum cei din Corint

alcătuiau un trup complet, distinct (1 Cor. 12:27)

5. Efeseni 3:6 „Că adică Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi,

alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în

Hristos Isus…”

a. Pasajul nu prezintă nici o dificultate şi se interpretează la fel ca Ef. 4:4.

Contextul imediat arată spre misterul ascuns de veacuri, dar descoperit prin

apostoli şi profeţi, că Neamurile (care nu Îl aveau pe Dumnezeu, drept de

cetăţenie în poporul Său sau drept la promisiuni – 2:11-13), şi Iudeii,

despărţiţi datorită Legii, au fost uniţi în urma desfiinţării acestei cauze de

duşmănie de moartea Domnului Isus (14-16) şi aduşi împreună într-un singur

trup, o instituţie nouă, Adunarea, în care evreul şi neevreul Îl slujeau

împreună pe Cristos (3:6 comp. cu 1 Cor. 12:13). Acest adevăr se vede în

orice adunare în care există evrei şi neevrei. Cristos nu a creat o Adunare

pentru iudei şi o alta pentru Neamuri, ci una singură. Un singur fel de

Adunare.

6. A doua categorie de versete care vorbesc despre Adunare ca trup se referă la

relaţia Trupului cu Capul.

a. Versetele care vorbesc despre acest lucru sunt:

i. Efeseni 1:22, 23 – „El I-a pus totul supt picioare, şi L-a dat căpetenie

peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui

ce plineşte totul în toţi.”

ii. Coloseni 1:18, 24 – „El este Capul trupului, al Bisericii. El este

începutul, cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate

lucrurile să aibă întâietatea… Mă bucur acum în suferinţele mele

pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui

Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.

iii. Efeseni 4:15, 16 – „ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să

creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul,

46

Hristos. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce

dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea

fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.”

iv. Coloseni 2:19 şi nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul,

hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi

primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.

v. Efeseni 5:23, 29-30 – „căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi

Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului… Căci nimeni

nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag,

ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului

Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.”

vi. Versetele sunt grupate în acest fel pentru a scoate în evidenţă

asemănarea dintre ele. Aceasta ne va uşura munca, deoarece

interpretarea de la primul pasaj este identică cu cea de la al doilea, iar

interpretarea de la al treilea este identică cu cea de la al patrulea.

b. Reprezentarea Catolică, Ortodoxă şi Protestantă a Bisericii ca trup este

următoarea: Biserica universală este Trupul mistic al lui Cristos şi este legată

în mod vital, organic, de El, de Cap, din care îşi trage viaţa. Biserica este deci

trunchiul, iar Cristos Capul. Prin urmare, cine este în trup (în Biserică) este

mântuit, cine nu este în Biserică, nu este mântuit. Toţi cei care susţin relaţia

Cap-Trup a fi una organică, cred că mântuirea se află în Biserică (vizibilă sau

invizibilă). Această teorie afirmă că a fi în Cristos şi a fi în trupul lui Cristos este

acelaşi lucru. Scriptura prezintă o altfel de relaţie Cap-Trup, una funcţională,

gen soţ-soţie.

c. Vom dovedi că interpretarea organică, vitală, nu este susţinută de aceste

versete şi că metafora Cap-Trup învaţă altceva.

d. Observaţii generale:

i. Dacă Cristos este Capul organic al unui trup mistic, atunci El este parte

subordonată a propriului trup. Ar trebui să crească la fel ca tot trupul

spre maturitate.

ii. Viaţa lui Cristos ar depinde de viaţa trupului. Este adevărat că trupul nu

poate trăi fără cap, dar la fel de adevărat este că nici capul nu poate trăi

fără trup. În acest caz, Cristos ar fi mort fără Biserică. „Cu alte cuvinte,

există o codependenţă în care capul şi trupul se susţin deopotrivă unul

pe altul” (Hunt, p. 10).

iii. Dacă cineva intră în trupul lui Cristos prin mântuire, atunci nu este nici o

diferenţă între „a fi în Cristos” şi „a fi în trupul lui Cristos”.

e. Observaţii specifice:

i. Efeseni 1:22 – Dumnezeu i-a pus totul sub picioare şi l-a dat ca şi cap

(kefale). Dacă înţelegem pe Cristos doar ca pe un Cap organic, atunci

avem o imagine ciudată: un Cap cu picioare! Dacă înţelegem pe Cristos

ca şi căpetenie (cap guvernamental, conducător), imaginea este normală

şi nu prezintă nici o dificultate (Cornilescu a înţeles aceasta când a

tradus aici kefale prin „căpetenie”).

ii. Efeseni 4:15 – Dacă Cristos este cap organic, cum cresc membrele să

ajungă până la Cap? Sau cum cresc membrele în cap (după cum spune

traducerea KJV)?

47

iii. Coloseni 2:19 – cum se ţin toate membrele lipite (strâns) de Cap? Stă

piciorul sau mâna lipită de Cap?

iv. Observaţiile de mai sus nu prezintă nici o dificultate în interpretare dacă

se înţelege că Cristos este căpetenie peste trup, nu cap organic.

f. Cristos – Capul. Cristos este Capul (kefale) oricărei domnii şi stăpâniri (Col.

2:10), dar aceste domnii şi stăpâniri nu constituie trupul Său. De asemenea,

Cristos este capul oricărui bărbat (1 Cor. 11:3), dar aceasta nu înseamnă că

bărbaţii sunt doar nişte trunchiuri fără cap. Tot aşa, ecclesia, adunarea, este un

trup complet (exemplul bisericii din Corint care avea ca membru un cap – 1

Cor. 12:21). Relaţia dintre Cristos-Capul şi Adunarea-Trupul este asemenea

relaţiei dintre soţ şi soţie (Ef. 5:23). Cristos este Capul Adunării tot aşa cum

soţul este capul soţiei. Expresia „după cum” indică o comparaţie, o asemănare

şi limitează înţelegerea metaforei cap-trup la relaţia soţ-soţie. Nu ne putem

imagina că soţul este un cap fără trunchi sau că soţia este un trunchi fără cap.

Aşa ceva este ridicol. Pentru a rămâne fideli textului, trebuie să respingem

ideea că Adunarea este un trup mistic fără cap şi Cristos este un Cap mistic.

Edmond Clowney spune că „Pavel foloseşte termenul ‚cap’ (kefale, ebr. Rosh)

pentru a descrie supremaţia lui Cristos asupra tuturor lucrurilor şi asupra

tuturor epocilor” (citat de Hunt, p. 19).

g. Ecclesia – trupul. Trupul apare la singular, dar fără să însemne că este doar

unul ca număr. Este un singur fel de trup, aşa cum am arătat deja.

i. Acest trup conţine plinătatea lui Cristos (Ef. 1:22)

ii. Este hrănit şi îngrijit de Cristos (Ef. 4:16)

iii. Creşte, se întăreşte şi se maturizează, pentru a se asemăna mai mult cu

Cristos (Ef. 4:15)

iv. Cristos a suferit şi a murit pentru acest trup (Ef. 5:23; Col. 1:24)

h. Întrebări juste:

i. Are Isus mai multe trupuri? Dacă înţelegem că El este o căpetenie, nu

un cap organic, atunci aceasta nu este o problemă. El este Capul

fiecărei adunări tot aşa cum este capul fiecărui bărbat.

ii. Oare este potrivit să aplicăm afirmaţii aşa de cuprinzătoare precum cele

date trupului lui Cristos doar unei adunări locale? Nu este deloc

nepotrivit, pentru că adunarea este singura instituţie de pe pământ care

Îl reprezintă pe Cristos. Mai mult, ea este singura reprezentare prezentă

a adunării glorificate, a „bisericii celor întâi născuţi” pe pământ, şi în

mijlocul ei se găseşte germenul acelei adunări glorioase.

i. Sugestie: pentru aprofundarea metaforei cap-trup, recomandăm cartea lui

Charles Hunt, Trupul lui Cristos, Deosebind mitul de metaforă, disponibilă

gratuit la „Fundaţia Mantachie – O voce baptistă”. Din păcate, spaţiul nu

permite o aprofundare mai mare, iar această metaforă cuprinzătoare merită

atenţia deosebită a oricui studiază cu seriozitate subiectul.

j. Consecinţe negative ale înţelegerii trupului ca însemnând biserica universală:

i. O astfel de înţelegere duce la existenţa a două feluri de trupuri (biserici),

unul local, vizibil, funcţional, altul universal, invizibil, nefuncţional.

Scriptura nu cunoaşte decât un singur fel.

48

ii. O astfel de înţelegere duce la două feluri de botezuri, unul fizic, în apă,

altul spiritual. Scriptura afirmă existenţa unui singur fel de botez.

iii. Insistenţa asupra trupului universal va duce la neglijarea trupului real,

local. Oamenii se vor mulţumi cu membralitatea în trupul mistic şi îşi vor

neglija responsabilităţile de slujire în trupul real. Frecventarea serviciilor

va scădea, implicarea în slujire va scădea, creşterea spirituală şi

numerică a adunării va scădea. Cu adevărat, cuvintele Domnului din

Matei 6:24 se aplică şi în acest caz: „Nimeni nu poate sluji la doi

stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţinea la

unul, şi va nesocoti pe celălalt”. Nu puteţi sluji şi bisericii universale şi

celei locale. Va trebui să alegeţi. Loialitatea voastră nu poate fi împărţită.

Vasta majoritate a Creştinismului a ales deja: vor să slujească bisericii

universale, trupului mistic, şi prin aceasta nesocotesc şi mulţi chiar

dispreţuiesc adunarea.

iv. O astfel de înţelegere promovează ecumenismul sau unirea diferitelor

biserici. Următorul citat din Kit Mays vorbeşte de la sine: „Fraţi şi surori,

voi sunteţi trupul lui Cristos şi fiecare în parte mădularele Lui. Oricine este

mântuit este fratele sau sora voastră. Fie că se adună împreună cu voi,

sau nu. Fie că are sau nu aceeaşi înţelegere din Scriptură… Fie că vă

face bine sau rău. Fie că vă binecuvântează sau vă prigoneşte.” (p. 26-

27). El întreabă: „Este vreunul care să nu fie născut din nou şi să nu fie

parte din trupul lui Cristos? Este în acest oraş un creştin adevărat? Fie că

este el catolic sau luteran, ortodox, penticostal, baptist, metodist,

indiferent de ce fel. Este vreunul care să nu fie parte a trupului lui

Cristos?” (p. 9) Ce înseamnă aceasta? Că NU CONTEAZĂ DIN CE

BISERICĂ FACI PARTE, că ADUNAREA NU CONTEAZĂ, DOCTRINA

NU CONTEAZĂ, PRACTICA NU CONTEAZĂ, ASCULTAREA NU

CONTEAZĂ!!! Tot ce contează este să fii mântuit. Aceasta este suficient.

De fapt, dezvoltarea mişcării ecumenice a dus la o insistenţă fără

precedent asupra trupului ca trup mistic, universal. Ecumenismul doreşte

să aducă întreg Creştinismul într-o epocă „post-denominaţională”. Şi

nimic nu îi ajută cauza mai mult decât doctrina bisericii universale, a

trupului mistic a lui Cristos.

v. O astfel de înţelegere plasează mântuirea în biserica universală. Toţi cei

mântuiţi se află în trupul lui Cristos, deci mântuirea este în acel trup, şi în

afara lui nimeni nu poate fi mântuit. Afirmaţia lui Ciprian, „nu există

mântuire în afara bisericii” este acceptată de toţi cei cred în trupul mistic.

Scriptura afirmă că mântuirea se află într-o persoană, în Isus Cristos, nu

într-o biserică!

vi. Eroarea aduce după sine eroare. Această înţelegere greşită duce la alte

înţelegeri greşite, în aşa fel încât multe alte pasaje sunt şi ele interpretate

eronat.

vii. O astfel de înţelegere greşită duce la tot felul de absurdităţi şi interpretări

forţate. Spaţiul nu a permis decât demascarea unora, dar la întrebarea:

Cât anume este greşit din teoria trupului mistic? un studiu exhaustiv va da

fără îndoială următorul răspuns: TOTUL este greşit!

viii. Deoarece ideea de trup mistic, de biserică universală este străină Noului

Testament, aceasta nu se potriveşte sistemului ecclesiologic nou

testamentar. Atunci când se încearcă să se creeze un hibrid ecclesiologic

(parte doctrină nou testamentară, parte doctrină nescripturală), nu poate

ieşi decât un sistem ecclesiologic şubred.

49

ix. Înţelegerea greşită a relaţiei Cap-Trup duce la erori nu doar în

ecclesiologie, ci şi în soteriologie. Unirea celor două doctrine este

răspunzătoare pentru cea mai mare parte a confuziei existente în

Creştinism, dar şi pentru cele mai crunte persecuţii.

k. Concluzie: Această metaforă nu învaţă un trup mistic, cosmic, spiritual sau

universal. Cristos are un singur trup metaforic, care este la fel de vizibil şi local

precum trupul Său fizic. Acest trup este adunarea. Fiecare adunare a Lui este

un trup al Său, pe care îl iubeşte, îl hrăneşte şi îl îngrijeşte. El este Capul acelui

trup la fel cum soţul este capul soţiei. Acest trup este armonios, unitar,

funcţional. În el se găseşte toată plinătatea lui Cristos.

Sanctuar (Templu)

De mai multe ori Adunarea este numită un Templu. Această metaforă este preluată

din Vechiul Testament, unde Templul era singurul loc public aprobat de Dumnezeu

pentru închinare. Când Adunarea este numită Templul lui Dumnezeu, se transmite ideea

că singurul loc public în care Dumnezeu acceptă închinarea în prezent nu mai este

Templul de la Ierusalim, ci Templul metaforic, Adunarea.

1. 1 Cor. 3:16-17 şi 2 Cor. 6:16 – „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi

că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” „Cum se împacă Templul lui

Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu…”

Traducerea GBV afirmă „voi sunteţi un templu al Dumnezeului celui viu”. Pavel

numeşte adunarea din Corint un templu al lui Dumnezeu. Fiecare adunare locală

este un templu, căci în fiecare localitate, singurul loc unde El acceptă închinarea

oamenilor este adunarea.

2. Ef. 2:20-22 – „fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul

unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să

fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să

fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.”

a. Aici întâlnim două metafore împreună, Adunarea ca şi clădire şi Templu.

Adunarea, compusă din Iudei şi Neamuri, fără deosebire, este deja un Templu,

care creşte mereu, atât în sfinţenie, cât şi ca număr, pe măsură ce pietre noi

sunt adăugate construcţiei.

b. Nu este vorba despre un templu universal, aflat acum în construcţie, care va fi

terminat abia odată cu ultimul mântuit ce va fi adăugat la el, pentru că aceasta

ar însemna că Dumnezeu nu are acum un templu. În vechime, Dumnezeu nu

s-a „mutat” în Templu decât după acesta a fost terminat. Scriptura afirmă că

adunarea este acum un Templu în care locuieşte Dumnezeu, deci acest

Templu trebuie să fie terminat.

c. Scrisoarea către Efeseni fiind circulară, Adunarea ca templu se aplica fiecărei

adunări în parte.

3. Concluzie: prin faptul că adunarea este numită un Templu, se arată că Dumnezeu

nu mai recunoştea vechiul Templu ca locul Său de închinare, ca loc al prezenţei

Sale. Aşa cum cortul a trecut atunci când a fost zidit Templul, la fel, Templul a

trecut atunci când a fost zidită adunarea. Oricine vrea să se închine lui Dumnezeu

acum, trebuie să o facă în adunare. Începând cu Cortul Întâlnirii, Dumnezeu a

50

reglementat închinarea publică, hotărând ca aceasta să se facă doar în locul

hotărât de El. În prezent, acest loc este adunarea, Templul Său spiritual.

Edificiu (clădire, casă)

Metafora clădirii, a edificiului, este des întâlnită în Scriptură ca reprezentare a

adunării. Încă de la prima utilizare a cuvântului ecclesia, se foloseşte verbul „a zidi”

(oikodomeo), sugerând metafora clădirii. Adunarea din Corint este numită „clădire” – 1

Cor. 3:9; la fel cea din Efes – 1 Tim. 3:15.

1. În Matei 16:18 Cristos spune că ecclesia zidită de El este aşezată pe stâncă (pe

Sine Însuşi). Având o bază atât de fermă, această clădire nu va fi învinsă, nu va fi

dărâmată niciodată.

2. În 1 Cor. 3:9-11, Pavel spune că fundaţia clădirii este Cristos. Pavel a început

lucrarea în Corint prin a-l predica pe Cristos, persoana şi lucrarea Sa. Le-a arătat

Corintenilor căci Cristos este la baza formării adunării lor. Totul stă pe El. Unul din

motivele pentru care Pavel afirmă că doar Cristos este temelia este dezbinarea

care exista în Corint pentru că ei urmau diferiţi oameni. Prin urmare, Pavel afirmă

că doar Cristos este temelie, nu şi un alt om.

3. În Efeseni 2:20 şi 1 Pet. 2:6-8, însă, Cristos este prezentat ca fiind prima piatră

(lithos, în greacă) din temelie, piatra unghiulară: „fiind zidiţi pe temelia

apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.”

„Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă

înaintea lui Dumnezeu.”

a. În aceste versete Cristos este doar o piatră, iar apostolii şi profeţii formează

celelalte pietre care constituie fundaţia clădirii. Cristos este începutul, este

primul, colţul fundaţiei, piatra unghiulară cu care se începe clădirea. Aceasta

ilustrează începutul clădirii adunării. Cristos a fost primul, cu El s-a început

adunarea, după botezul Său de către Ioan. Apoi, el a început să cheme

ucenici, să zidească, şi primii care au fost chemaţi au fost apostolii. După ei au

urmat profeţii. Cristos a aranjat pietrele în temelie cronologic, după importanţa

slujbelor. Astfel, primii care au fost aşezaţi au fost apostolii (Luc. 6:13). Profeţii

sunt întotdeauna aşezaţi imediat după apostoli (1 Cor. 12:28; Ef. 2:20; 3:5;

4:11), iar când o adunare nu avea apostoli, profeţii erau aşezaţi pe primul loc

(Fapte 13:1).

b. Adunarea din Efes era zidită pe temelia apostolilor şi profeţilor, iar acea temelie

Îl avea pe Isus ca piatră unghiulară. Isus nu a început zidirea adunării din Efes,

nu a fost primul membru al ei. El a început zidirea primei Sale adunări. Acolo a

fost El prima piatră şi apostolii şi profeţii au fost restul fundaţiei. În sens

instituţional însă, originea primei adunări este şi originea tuturor

descendentelor ei. Toate ecclesiile care au descins din prima adunare au

aceeaşi origine, aceeaşi temelie cu prima. Pavel face aplicaţia practică a

sensului instituţional când spune că adunarea din Efes are ca temelie pe Isus,

pe apostoli şi pe profeţi.

4. Efeseni 2:21 – „În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu

sfânt în Domnul.” Expresia „toată clădirea” (pasa oikodome) se poate traduce prin

51

„fiecare clădire”, căci nu are articolul hotărât. Robertson spune „Expresia obişnuită

grecească de aici cere ‚fiecare clădire’, nu ‚toată clădirea’ (Robertson, Grammar, p.

772) deşi nu este foarte clar ce înseamnă aceasta.” Robertson crede în biserica

universală, şi aplică metafora clădirii acestei biserici, de aceea nu îşi poate explica

sensul în care fiecare clădire creşte spre a fi un templu. Explicaţia este simplă dacă

înţelegem că fiecare adunare este o clădire individuală, particulară, care creşte

spre a fi un Templu sfânt. Sensul pasajului este că fiecare adunare este o clădire,

un templu.

5. Ef. 2:22 – Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui

Dumnezeu, prin Duhul.” Aceasta este concluzia pasajului. Prin Cristos,

credincioşii din Efes sunt „zidiţi împreună” (sunoikodomeo). Clădirea este „bine

închegată” (v. 21), materialele sunt bine aşezate şi zidite (v. 22). Ele trebuie să fie

„împreună”. Când Solomon a zidit templul, el a pregătit toate materialele dinainte.

Dar acele materiale nu au fost numite „templu” decât atunci când au fost aduse şi

zidite împreună. Aceste expresii interzic aplicarea metaforei la o biserică

universală, ai cărei membri, conform definiţiei ei, nu sunt „zidiţi împreună”, fiind

materiale disparate şi dispersate în timp şi spaţiu. Această metaforă are sens şi îşi

găseşte împlinirea doar într-o adunare particulară. Această clădire este locuinţa lui

Dumnezeu, proprietatea Sa. Dumnezeu a părăsit vechea locuinţă, Templul, şi s-a

„mutat” în una nouă (clădirea sau Templul spiritual).

6. 1 Pet. 2:5 – Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă

duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui

Dumnezeu, prin Isus Hristos.” Clădirea care este acum locuinţa lui Dumnezeu

este o casă spirituală, nu fizică. Materialele sunt vii, nu moarte. Credincioşii sunt

numiţi „pietre vii”, tot aşa cum Cristos este numit „piatră vie” în v. 4 (aceeaşi

expresie, zao lithos). Materialele acestei case sunt de aceeaşi natură cu Cristos.

Sunt materiale vii în sens spiritual.

a. Unii încearcă să folosească acest verset pentru a susţine o clădire universală,

afirmând că Petru nu scrie unei adunări, ci credincioşilor în general. Acest

argument ignoră toate utilizările anterioare ale metaforei care se aplică doar

adunării particulare. De asemenea, ignoră faptul că Petru nu scrie o epistolă

generală adresată tuturor credincioşilor, ci destinatarii săi sunt limitaţi la

credincioşii (aleşii) care se găseau „împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia,

Asia şi Bitinia” (1 Pet. 1:1). Însă atunci când citim despre credincioşii din aceste

regiuni, îi găsim strângându-se în adunări (1 Cor. 16:1, 19). Acesta a fost

modelul universal al creştinismului primar. Acolo unde erau credincioşi, erau

adunări.

b. Prin urmare, cei care citeau cuvintele lui Petru înţelegeau uşor că ei erau pietre

vii în adunarea din care făceau parte, care era casa spirituală în care locuia

Dumnezeu. Nici unul dintre ei nu a înţeles o biserică universală, o clădire

mistică compusă din toţi aleşii de pretutindeni.

7. Concluzie: Metafora clădirii este asemănătoare cu cea a Templului, deoarece

desemnează un edificiu. Această metaforă nu se poate referi la o biserică

universală, deoarece pietrele vii sunt zidite împreună, una alături de alta.

Materialele nu sunt dispersate, ci sunt aduse împreună. Dacă avem materiale

dispersate în timp şi spaţiu, care nu s-au întâlnit niciodată, nu le putem considera

ca alcătuind în prezent o clădire. Această metaforă se potriveşte doar unei adunări

particulare. Fiecare astfel de adunare este o clădire vie, o locuinţă a lui Dumnezeu.

52

Stâlp şi temelie

1. 1 Tim. 3:15 – „Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui

Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia

adevărului.” – Stâlpul era coloana ce susţinea un edificiu. Adunarea este fundaţia

pe care stă adevărul şi coloana ce îl susţine, nelăsând să se prăbuşească.

Ecclesia este folosită aici în sens instituţional, şi această metaforă se aplică fiecărei

adunări în parte.

a. O Biserică universală invizibilă nu se poate aduce pe sine la un acord

doctrinar nici măcar în cele mai elementare doctrine creştine…

Casă (familie)

1. Ef. 2:19 - „Aşa dar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci

sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu”

Adunarea, ecclesia, este deseori comparată cu o clădire, dar această metaforă

este una diferită. Chiar dacă în versetul următor Pavel schimbă metafora şi sensul

este de clădire, în acest verset „casa lui Dumnezeu” nu se referă la o clădire, ci la o

familie (comp. cu Gal. 6:10; 1 Tim. 5:8)

a. Contextul vorbeşte despre dreptul pe care l-au primit Neamurile, prin jertfa lui

Cristos, de a fi una cu Israelul, dar nu în naţiune, ci în Adunare. Adunarea este

locul unde nu mai există diferenţe între Iudeu şi Grec, toţi sunt egali (Ef. 3:6).

În casa în care locuieşte Dumnezeu, familia este una armonioasă. Fraţii şi

surorile trăiesc în relaţii bune unii cu alţii. Familia mare a lui Dumnezeu îi

cuprinde pe toţi cei mântuiţi din toate timpurile (Ioan 1:12; Gal. 3:26; Ef. 3:14-

15), dar Adunarea este casa sau familia Lui restrânsă, formată din aceia care

locuiesc sub acelaşi acoperiş, care se strâng împreună. De asemenea,

adunarea reprezintă familia lui Dumnezeu într-un mod special, căci prezenţa

Sa este în mijlocul lor. Dumnezeu are mulţi fii neascultători, rispitori, care

refuză să stea împreună sub acelaşi acoperiş cu fiii ascultători (refuză să facă

parte din adunarea Lui). Ei nu se bucură de prezenţa Sa aşa cum se bucură

cei ascultători. El a promis că prezenţa Sa va fi cu adunarea, nu cu fiii

neascultători.

b. Domnul Isus de asemenea compară adunarea cu o familie, în care fiecare are

ceva de făcut. Marcu 13:34-35 – „Se va întâmpla ca şi cu un om plecat întraltă

ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este

datoria lui, şi porunceşte portarului să vegheze. Vegheaţi dar, pentru că

nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau

la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa.”

i. Când Domnul Isus a plecat de pe pământ, El a lăsat o casă, o familie, le-a

dat sarcini tuturor. Acest pasaj învaţă că Isus, în momentul în care s-a

înălţat la ceruri, a lăsat o casă (o adunare) pe pământ. El nu a constituit-o

la Cincizecime, ci o avea deja.

c. Concluzie: Compararea adunării cu familia scoate în evidenţă tipul de relaţii

dintre membrii familiei (toţi sunt egali) şi dintre aceşti membri şi Capul familei.

Aceast tip de relaţii se vede cel mai bine în adunarea locală.

53

Turmă

Această metaforă provine din Vechiul Testament. Deseori relaţia Dumnezeupoporul

Său este prezentată sub forma relaţiei Păstor-turmă (Ps. 78:52; 80:1; 23:1,2; Is.

40:11).

1. Domnul Isus preia această metaforă vechi testamentară şi îi schimbă aplicaţia.

Evreii credeau că ei sunt oile, turma lui Dumnezeu, dar Cristos le spune că nu ei

sunt oile (Ioan 10:26). El aplică metafora adunării Sale, când le spune: „Nu te

teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.” – Luca

12:32.

2. Domnul Isus se prezintă pe Sine ca fiind păstorul (Ioan 10:11), iar oile sunt cele ce

Îl urmează. De fapt cheia asemănării Adunării cu o turmă se găseşte în Ioan 10:27-

28 şi poate fi însumată în 2 cuvinte: ascultare şi protecţie – „Oile Mele ascultă

glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în

veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” Oile Îl ascultă şi Îl

urmează pe Păstor, iar acesta le protejează şi le hrăneşte.

3. Înainte ca Isus, Păstorul cel bun, să plece în Ceruri, El a încredinţat turma pe care

o strânsese lui Petru (Ioan 21:15-17). Mai târziu, Petru îi învaţă pe slujitori cum să

păstorească turma încredinţată lor (1 Pet. 5:2-4).

4. După înălţare, Domnul Isus se îngrijeşte ca turma să aibă păstori care să o

hrănească şi să o protejeze (Ef. 4:11; Fapte 20:28-31).

5. Turma este o metaforă concretă, care implică strângere. Dacă o oaie este pe un

deal, alta pe un alt deal, una peste ocean, alta a murit iar alta nu s-a născut încă,

nu putem spune că toate acestea formează o turmă. O turmă înseamnă mai multe

oi strânse la un loc. Deci, metafora nu poate desemna decât o adunare locală.

a. prin această metaforă este desemnată Adunarea din Efes (Fapte 20:28-29).

Alte adunări sunt numite astfel de Petru (1 Pet. 5:1-3). Ucenicii strânşi de

Domnul Isus, adunarea pe care o zidea, este numită turmă (Lu. 12:32).

6. Există un verset căruia trebuie să îi acordăm atenţie, căci este considerat a susţine

o biserică universală, invizibilă. Acest verset este Ioan 10:16 – „Mai am şi alte oi,

care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor

asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.”

a. Domnul face referire la un eveniment viitor, în care „va fi o turmă şi un Păstor”.

Aceasta va avea loc în glorie. Cât timp a fost pe pământ, a fost o turmă şi un

Păstor. După ce El a plecat, turma s-a înmulţit şi a dat naştere altor turme. El a

lăsat păstori să îngrijească de aceste turme. Dar va veni timpul când aceste

turme vor fi reunite într-una singură, sub Marele Păstor. Această turmă este

aceeaşi cu Adunarea glorioasă din Ef. 5:27, cu Adunarea întâilor născuţi din

Evr. 12:23 şi cu Mireasa din Apoc. 19:7.

b. Această turmă nu este una universală invizibilă (nu există aşa ceva), ci este

locală şi vizibilă, este strânsă la un loc, la fel ca orice altă turmă (adunare) de

pe pământ.

c. Această turmă unică nu există în prezent, ci va fi strânsă la un loc după înviere.

54

7. Concluzie: la fel cum nu ne putem imagina o turmă invizibilă, la fel cum nu putem

concepe că toate oile care au existat, există şi vor exista vreodată formează o

turmă, nu putem concepe că această metaforă se referă la o biserică universală.

Turma implică strângere, localizare, iar aceste caracteristici esenţiale sunt întrunite

doar de adunarea particulară.

Ogor sau pământ cultivat

1. 1 Corinteni 8:9 – „Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi

sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.”

a. În acest verset întâlnim două metafore pentru adunare: ogor şi clădire. Pentru

a-i face pe corinteni să înţeleagă că dezbinările şi partidele din adunare sunt

inutile, Pavel compară adunarea cu un ogor sau pământ cultivat (5-9) şi cu o

clădire (9-15). Slujitorii (Pavel, Apolo) sunt prezentaţi ca lucrători ai pământului

sau ca zidari.

b. Ce trebuiau să înţeleagă corintenii din această metaforă:

i. atunci când ei se gândeau la un teren cultivat, trebuiau să vadă că oricine

lucra acel teren, o făcea în armonie cu ceilalţi lucrători care au fost înaintea

lui. Dacă unul semăna, altul nu smulgea plantele semănate, ci le uda.

Aveau slujbe diferite, dar lucrarea era unitară, armonioasă. De asemenea,

Dumnezeu lucra în acel ogor, dând viaţa şi făcând ca plantele să crească.

ii. „voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu” arată de asemenea proprietatea lui

Dumnezeu asupra adunării. La începutul epistolei, Pavel se adresează

„Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint”. Adunarea nu aparţine lui

Pavel, sau lui Apolo, sau anumitor lideri în jurul cărora se strângeau ei.

c. Nu se poate imagina o Biserică universală în această metaforă, deoarece

i. Expresia „voi sunteţi” arată clar spre adunarea din Corint.

iii. Nu putem concepe un teren universal invizibil. Ogorul este un termen

concret, iar adunarea simbolizată de acest ogor este la fel de concretă – o

adunare locală, vizibilă.

iv. Pavel şi Apolo nu au slujit pe un teren invizibil sau universal, ci în adunarea

locală, vizibilă din Corint.

2. Concluzie: această metaforă învaţă că fiecare adunare, la fel ca adunarea din

Corint, este un teren cultivat, în care slujitorii lucrează în armonie unii cu alţii, şi în

care Dumnezeu lucrează dând viaţă, creştere şi rod muncii lucrătorilor.

Mireasă

Aceasta este o altă metaforă care îşi are rădăcinile în Vechiul Testament. Israelul

este prezentat ca o soţie, iar Domnul ca soţul ei (Is. 54:5; Os. 2:19-20). Datorită

neascultării şi adulterului spiritual, Domnul a divorţat de Israel (Ier. 3:7-8).

2. Ioan Botezătorul este primul care preia această metaforă şi o aplică ucenicilor lui

Cristos: „Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l

ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie,

care este a mea, este deplină(Ioan 3:29). Ioan numeşte „Mireasă” pe ucenicii

botezaţi ai lui Cristos, chemaţi de El pentru a-L urma, Adunarea Sa. Mireasa spre

55

care arăta Ioan era un grup organizat, separat public de ucenicii lui sau de alte

grupări pentru a-L urma pe Isus. Ioan afirmă că el nu este nici mirele (deci ucenicii

lui trebuiau să se îndrepte spre Isus), nici mireasa. El îşi spune „prietenul mirelui”.

„Slujba sa este de a aduce mirele şi mireasa împreună(Robertson). Din acest

verset reies clar două adevăruri importante:

a. Isus avea o mireasă în momentul în care Ioan face acea afirmaţie;

b. Mireasa nu era o biserică universală compusă din toţi cei mântuiţi, pentru că şi

Ioan era mântuit, dar nu făcea parte din Mireasă.

3. Domnul Isus se prezintă pe Sine Însuşi ca „Mire” (Mat. 9:15) – „Isus le-a răspuns:

,Se pot jeli nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Vor veni zile, când mirele va

fi luat de la ei, şi atunci vor posti.”

4. Biserica din Corint este prezentată ca logodnica lui Cristos (2 Cor. 11:2) – „Căci

sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am

logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară

curată.”

a. Aici se arată legătura dintre membralitatea în adunare şi membralitatea în

Mireasă. De asemenea, se prezintă starea actuală a Miresei – în aşteptarea

nunţii, se păstrează curată, evită compromisurile doctrinale şi morale.

5. Relaţia Cristos-Adunare, în sens generic, este prezentată în Ef. 5:23-31 în termeni

familiali, soţ-soţie.

6. La fel, în Ef. 5:27, Adunarea, ecclesia glorioasă, este arătată ca soţia lui Cristos, în

momentul nunţii, a prezentării înaintea Mirelui.

7. În Apocalipsa întâlnim nunta Mielului (Apoc. 19:7). „Mireasa Sa s-a pregătit”.

b. Nu toţi cei răscumpăraţi fac parte din Mireasă. La nuntă sunt mulţi invitaţi

(Apoc. 19:1,5,6 – mulţimea numeroasă nu e Mireasă; vs. 7, ei nu se identifică

cu Mireasa; vs. 9). Ioan Botezătorul, ca prieten al Mirelui este unul dintre ei.

Printre invitaţi sunt şi fecioarele din Matei 25:1-13. În Evr. 12:22-24 aceşti

invitaţi sunt reprezentaţi de „duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi”, iar

Mireasa de „Biserica celor întâi născuţi”.

c. Sediul Miresei, Noul Ierusalim nu este singura parte locuită a noului pământ

(Apoc. 21:24-26). Deoarece Mireasa va locui în Ierusalim, este evident că cei

ce nu locuiesc acolo nu sunt Mireasă, dar sunt mântuiţi.

d. În prezent, Biserica, Adunarea, ca instituţie (fiecare adunare locală în parte)

este soţia (logodnica) lui Cristos. Cei ce vor să facă parte din Mireasă, la nuntă,

trebuie să fie membri într-o adunare a lui Cristos pe pământ.

e. În plus, ei trebuie să fie „pregătiţi” cu fapte neprihănite (Apoc. 19:8). Faptele

neprihănite sunt aurul, argintul, pietrele scumpe pe care le zideşte cineva (1

Cor. 3). Cei ce zidesc lemn, fân, trestie, vor fi mântuiţi, dar nu vor face parte din

Mireasă, chiar dacă pe pământ vor fi făcut parte dintr-o biserică scripturală.

f. Per general însă, putem spune că Mireasa glorificată este formată din

totalitatea adunărilor lui Cristos de pe pământ, din toate timpurile

8. Concluzie: Metafora Miresei are rolul de a învăţa în primul rând separarea,

sfinţenia, curăţia. Conform definiţiei, biserica universală este compusă dintr-o

mulţime de oameni care se fac vinovaţi de adulter spiritual (compromis religios sau

politic – alianţă cu statul). Prin urmare, o astfel de biserică universală nu este o

56

fecioară curată, nu a rămas credincioasă Mirelui ei. Metafora se aplică acum, pe

pământ, fiecărei adunări care perseverează în sfinţenie, care este fidelă lui Cristos

şi care se păstrează curată pentru Mirele ei. Relaţia dintre Mireasa glorificată, soţia

Mielului şi Mireasa de pe pământ este aceea că singura reprezentare actuală a

acelei Mirese glorificate, fără pată şi zbârcitură este adunarea particulară. Acea

Mireasă va fi compusă doar din membrii acestor adunări, care s-au păstrat curaţi

cât au trăit pe pământ.

Concluzia capitolului

Nicio metaforă analizată nu permite aplicarea ei la o biserică universală, vizibilă sau

invizibilă, ci toate metaforele sunt consecvente sensului obişnuit al cuvântului ecclesia,

şi anume, strângere împreună. Mireasa, trupul, templul, clădirea, etc. implică atât

strângere laolaltă cât şi vizibilitate.

Resurse:

A.T. Robertson, Word Pictures of the New Testament

B.H. Carroll, Ecclesia, Biserica

Charles Hunt, Trupul lui Cristos

J. Clyde Turner, The New Testament Doctrine of the Church

John MacArthur, Comentariu biblic al Noului Testament

John Walvoord şi Roy Zuck, Comentariu al Noului Testament

Kit Mays, John Saunders, Trupul lui Cristos/Venirea Domnului

Milburn Cockrell, Here Comes the Bride

M. W. Hall, The Courtship of Jesus

Roy Mason, The Myth of Universal Invisible Church Theory Exploded!

Steve Flinchum, A Great Mystery

Wendell H. Rone, Sr., Southern Baptists and the Concept of a Catholic (Universal)

Church (Visible and Invisible)

57

Concluzia studiului

Subiectul abordat în acest studiu priveşte natura bisericii nou testamentare. Marea

parte a Creştinismului susţine ideea unei Biserici universale, vizibile sau invizibile, iar

Evanghelicii presupun că această doctrină este un adevăr de la sine înţeles, clar arătat

în Scripturi.

Studiul a avut ca scop analizarea critică a acestei presupuneri, abordând conceptul

de biserică universală din mai multe unghiuri (istoric, teologic, lingvistic şi exegetichermeneutic).

În urma analizei, s-a ajuns la următoarele concluzii:

1. Din punct de vedere istoric, conceptul de biserică universală era necunoscut

fondatorilor creştinismului şi bisericilor primului veac. Acest concept s-a dezvoltat

odată cu evoluţia dogmei şi a ierarhiei preoţeşti.

2. Din punct de vedere teologic, conceptul de biserică universală este cauza

confuziei în domeniul ecclesiologiei, sursa a numeroase erori doctrinare din alte

câmpuri teologice, şi a diferite forme de abuzuri, care au ajuns până la persecuţie.

3. Contribuţia principală a Baptiştilor în domeniul ecclesiologiei a fost insistenţa

asupra unui singur fel de biserică, adunarea credincioşilor botezaţi. Baptiştii sunt

singurii care nu au nevoie în teologia lor de doctrina bisericii universale. Din istorie

reiese că ei au adoptat această doctrină din două motive principale: pentru a

obţine recunoaşterea denominaţiilor protestante şi pentru a justifica cooperarea lor

cu alte denominaţii. Odată cu înfierea doctrinei bisericii universale, Baptiştii se

confruntă cu o mare dilemă: ei susţin 2 feluri de biserici distincte, care nu pot fi

armonizate: adunarea vizibilă, locală, funcţională, şi mulţimea mixtă, neadunată,

invizibilă, nefuncţională. Scriptura nu cunoaşte decât un singur fel de biserică. De

asemenea, conceptul de biserică universală nu a contribuit cu nimic constructiv la

ecclesiologia Baptistă, nu a ajutat pe nimeni să devină un Baptist mai bun, ci din

contră, a slăbit ecclesiologia Baptistă, şi împreună cu ea, denominaţia Baptistă.

4. Din punct de vedere lingvistic, conceptul de ecclesie universală (adunare

neadunată) este absurd, ilogic, termenul de ecclesia nu a fost înţeles de nimeni

(grec, iudeu sau creştin) în acest fel, ci doar în sensul propriu, primar, consacrat al

cuvântului.

5. În urma analizei pe textul Noului Testament, s-a dovedit că nici una din ocurenţele

termenului ecclesia şi nici în metaforele prin care aceasta este reprezentată, nu

semnifică altceva decât sensul obişnuit al ecclesiei, strângerea credincioşilor

botezaţi.

În acest studiu, conceptul de biserică universală nu a rezistat nici unui atac critic,

iar scoaterea acestui concept în afara textului Noului Testament ar trebui să fie lovitura

de graţie pentru toţi cei ce cred cu adevărat în Sola Scriptura! Dacă o doctrină nu se

găseşte în Noul Testament, înseamnă că nu avem nevoie de ea. Dacă ceva este mai

nou decât Cristos şi apostolii Săi, trebuie să fie prea nou pentru noi, pentru că Baptiştii

au fost şi sunt oameni ai Cărţii!

Să încetăm a mai sluji la doi stăpâni, la două feluri de biserici! Am ajuns să

nesocotim doctrina biblică, baptistă, a adunării particulare şi să iubim o invenţie

protestantă! Scriptura cunoaşte un singur fel de biserică: adunarea particulară,

strângerea împreună într-un anumit loc a ucenicilor lui Cristos.

Să începem să aplicăm corect versetele biblice care vorbesc despre biserică, să

vedem în ele adunarea. Să acordăm adunării locul care i se cuvine în gândirea şi în

viaţa noastră, locul care i-a fost furat de imaginata biserică universală. Să înţelegem că

58

dacă cineva nu este membru într-o adunare scripturală, nu este membru în biserica lui

Cristos; că versetele care vorbesc despre biserică nu i se aplică, chiar dacă acea

persoană este mântuită! Să ne asigurăm că facem parte dintr-o adunare a lui Cristos, o

mireasă separată, sfinţită, pentru El! Să ne asigurăm că suntem fideli adunării, că ne

achităm cu credincioşie de responsabilitatea dată nouă de Dumnezeu, că suntem

membre sănătoase şi active ale trupului lui Cristos!

„a Lui să fie slava în Biserică şi în Cristos Isus, din

neam în neam, în vecii vecilor! Amin.”

59

Anexa 1

Dovezi împotriva conceptului de Biserică universală

În această anexă prezentăm o culegere a dovezilor care stau împotriva conceptului de

Biserică universală vizibilă sau invizibilă. Acestea reprezintă o sinteză a dovezilor aduse

de Wendell H. Rone în cartea sa, Southern Baptists and the Concept of a Catholic

(Universal) Church (Visible and Invisible), p. 58-31

Dovezi împotriva Bisericii Catolice (Universale) vizibile

1. Conceptul este nescriptural. Nu există nicio dovadă în Noul Testament pentru o

organizaţie mondială denumită „Biserica”, şi nu există nicio dovadă pentru a numi

un grup naţional sau denominaţional biserică (Biserica Angliei, Biserica

Prezbiteriană, etc.). Întotdeauna şi peste tot în Noul Testament o biserică

organizată este un corp „local” care se găseşte într-un anumit loc.

2. Nu este practic. Este imposibil ca întreaga Biserică universală vizibilă să se adune

undeva în lume. Odată cu împrăştierea congregaţiei de la Ierusalim din cauza

persecuţiei şi cu organizarea bisericii de la Antiohia, accentul Creştinismului a

căzut pe „biserici”. Acesta este singurul fel practic în care poate fi exprimată viaţa

congregaţională a credinţei Creştine. Chiar şi cei mai cunoscuţi apărători ai

unui super-trup numit biserică sunt forţaţi de realităţi de netăgăduit să

organizeze mulţimi de congregaţii pentru a suplini nevoile membrilor lor.

3. Confundă „biserica” cu „împărăţia Cerurilor”. Toate sistemele catolice care unesc

biserica cu statul fac acest lucru. Este uşor să se identifice o singură împărăţie cu

o singură biserică. Dar o astfel de presupunere nu are nici un fundament în Noul

Testament. Această confuzie a început odată cu dezvoltarea episcopatului şi a

atins apogeul în timpul unirii Bisericii cu Statul sub Constantin (313-325).

4. Este dăunătoare proeminenţei şi locului bisericilor particulare nou testamentare în

planul lui Isus Cristos. Există pericolul permanent în această opinie (Biserica

universală vizibilă) ca proeminenţa şi locul bisericilor particulare în avansarea

Împărăţiei lui Cristos printre oameni să fie umbrite de un sistem ierarhic gigantic

lipsit de orice fundament nou testamentar. Când se întâmplă aşa ceva, adunările

particulare vor deveni doar părţi nesemnificative dintr-un mare întreg, iar părţile

mai mari vor deveni mai importante decât cele mici. În Noul Testament fiecare

adunare, mare sau mică, era egală şi preţioasă înaintea lui Cristos. „Este

întotdeauna tragic să se piardă din vedere individul, valoarea şi meritul său,

deoarece cineva nu poate vedea decât mulţimea; este la fel de tragic când

sfeşnicele (adunările – Apoc. 1:20) se pierd din vedere datorită strălucirii

artificiale orbitoare a conceptului de super-biserică.

5. A născut în mod prolific următoarele abuzuri ecleziastice monstruoase: 1.

dezvoltarea ierarhiei preoţeşti care uzurpă drepturile bisericilor particulare; 2.

unirea bisericii cu statul; 3. persecuţia cruntă a disidenţei şi negarea libertăţii

religioase; 4. răsturnarea autorităţii Bibliei şi substituirea ei cu tradiţii, decrete şi

dogme omeneşti; 5. accentuarea sacramentalismului, a îndeplinirii unor ritualuri

sau rânduieli bisericeşti; 6. distrugerea democraţiei şi autonomiei bisericilor locale.

60

Dovezi împotriva Bisericii catolice (universale) invizibile

1. Este doar un concept mintal, nu are nici o existenţă istorică reală şi este

incapabilă de a se manifesta literal acum. Este imposibil ca această biserică să

se strângă laolaltă pe pământ. Dacă această biserică s-ar putea manifesta, ar

deveni automat Biserica universală vizibilă.

2. Conceptul este contrar înţelesului primar şi literal al termenului „adunare” şi

utilizării sale predominante în Noul Testament. Capacitatea de întrunire, de

strângere într-un loc este inerentă etimologiei şi utilizării istorice a cuvântului

ecclesia. Acest cuvânt nu este folosit niciodată pentru a descrie un grup care nu

s-a adunat niciodată sau unul care nu se poate aduna. Această idee de biserică

universală invizibilă propune ideea ilogică de adunare neadunată.

3. La origine, este un concept protestant pedobaptist, inventat de reformatori

pentru a combate la fel de eronata idee a catolicilor, Biserica universală

vizibilă. A fost preluată de la Protestanţi de Baptiştii englezi timpurii, dar nu a

contribuit cu nimic la sublinierea particularităţii Baptiste în domeniul ecclesiologiei.

4. Confundă Biserica cu Împărăţia Cerurilor. Amestecă ecclesia cu basileia, în

ciuda faptului că Noul Testament întotdeauna distinge între acestea două.

5. Învaţă că Ecclesia nou testamentară este aceeaşi sau o continuatoare

schimbată a Kahal-lului (adunării) vechi testamentar al Israelului. Noul

Testament nu afirmă că ecclesia (adunarea) este aşa ceva.

6. Se presupune că aceasta este utilizarea primară şi cea mai importantă a

cuvântului ecclesia în Noul Testament, accentuând această biserică spre

detrimentul adunărilor particulare. Vasta majoritate a utilizărilor cuvântului în

Noul Testament se referă la adunarea particulară, iar în puţinele cazuri în care

ecclesia apare la singular fără a se face referire la o adunare specifică, sensul

este generic sau instituţional, iar aplicaţia lui practică este tot aceea de adunare

particulară, nu de biserică universală invizibilă.

7. Mulţi din susţinătorii acestei doctrine învaţă sacramentalismul şi

sacerdotalismul.

8. Membralitatea în biserică şi „a fi în Cristos” sunt considerate a fi identice.

Deseori figurile şi metaforele din Noul Testament care învaţă unirea credinciosului

cu Cristos sunt pervertite pentru a sluji doctrinei bisericii universale invizibile. Noul

Testament învaţă că a fi în Cristos înseamnă mântuire, iar a fi în trupul lui Cristos

înseamnă sfinţire şi ascultare.

9. Învaţă că mântuirea este în biserică. La fel ca doctrina bisericii universale

vizibile, şi aceasta învaţă că nici unul din cei mântuiţi nu este în afara bisericii

universale (invizibile), mântuirea fiind doar în interiorul bisericii. Baptiştii au

susţinut dintotdeauna că mântuirea nu este într-o biserică, ci într-o persoană, în

Isus Cristos. Declaraţia Catolică este: Nu există mântuire în afara bisericii.

Declaraţia Baptiştilor este: Nu există mântuire în afara lui Isus Cristos (Fapte

4:12).

61

10. Mulţi susţinători ai acestei doctrine minimizează importanţa rânduielilor şi a

membralităţii în adunarea locală, accentuând membralitatea lor în Biserica

universală. Dacă doctrina Bisericii universale invizibile este adevărată, atunci

adunarea particulară îşi pierde însemnătatea şi rostul existenţei. Aceasta este

sursa acceptării „comuniunii deschise” la Cină (oricine mărturiseşte că este creştin

poate participa) şi a „imersiilor străine” (botezuri care nu întrunesc condiţiile

scripturale pentru validitate).

11. Accentuarea exagerată a acestei doctrine a dus la liberalism teologic,

indiferenţă doctrinară, neloialitate denominaţională, ecumenism şi la

compromiterea principiilor Baptiste. Accentuarea exagerată a acestei doctrine

duce la non-denominaţionalism şi anti-denominaţionalism.

12. Această doctrină a fost acceptată ca şi concept de bază pentru ecclesiologia

Mişcării Ecumenice.

13. Baptiştii nu au fost niciodată încurajaţi şi ajutaţi să devină Baptişti mai buni

şi mai puternici apărând teoria unei Biserici catolice (universale) invizibile.

Din contră, i-a determinat să privească cu uşurinţă şi indiferenţă spre erorile

non-Baptiştilor.

14. Această opinie este sursa unei mari confuzii, pentru că îi învaţă pe Creştini

că ACUM sunt membri în două feluri diferite de biserici – UNUL este

congregaţia particulară, „locală” dintr-un anumit loc, ALTUL este Biserica

(Adunarea) catolică (universală) invizibilă care NU S-A ADUNAT NICĂIERI, şi

ai cărei membri sunt răspândiţi peste tot, unii sunt în cer, alţii pe pământ iar

alţii nu s-au născut încă. Baptiştii care au devenit membri în adunarea lor

particulară în mod conştient şi voluntar, prin botezul în apă, sunt acum informaţi

că atunci când s-au încrezut în Cristos au fost botezaţi de Duhul şi făcuţi membri

în Biserica Universală, fiind la fel de conştienţi despre acest lucru atunci când s-a

întâmplat, ca pruncul ce este botezat cu apă într-o biserică pedobaptistă.

15. Această doctrină este total inutilă celor care posedă un concept bine

structurat al naturii bisericii din Noul Testament. Este inutilă ecclesiologiei

Baptiste, care distinge între Familia lui Dumnezeu (totalitatea celor mântuiţi din

toate timpurile), Împărăţia lui Dumnezeu (agregatul adunărilor din toată lumea întrun

moment dat) şi Biserica lui Dumnezeu (strângerea laolaltă a credincioşilor

botezaţi dintr-un anumit loc).

16. Această teorie este în totalitate nepractică în promovarea şi propagarea

Creştinismului în această epocă a Evangheliei. a) Membralitatea sa este

cunoscută doar lui Dumnezeu, prin urmare, nimeni nu poate fi sigur că altcineva

este membru în această biserică în afara lui însuşi (şi aceasta prin experienţă

subiectivă). Aşadar, părtăşia în această biserică este pur imaginară, un concept al

minţii; b) Nu s-a întrunit sau adunat niciunde, nicicând; c) nu are slujbe sau

slujitori; d) nu are rânduieli. Botezul şi Cina sunt pentru biserici reale, compuse din

sfinţi reali, care se întrunesc în locuri reale pentru a comemora şi ilustra în mod

grafic Evanghelia lui Cristos; e) Nu are nicio misiune în lume; f) nu poate duce la

îndeplinire Marea Trimitere; f) nu poate strânge nicio colectă pentru a plăti un

62

păstor sau a ajuta o văduvă; g) nu poate trimite niciun misionar; h) nu poate

accepta membri sau exercita disciplina

Acestea sunt cele mai importante dovezi aduse de Wendell Rone împotriva conceptului

de Biserică universală. La ele se pot adăuga şi altele, dar acestea sunt suficient de

pertinente pentru a convinge orice Baptist să renunţe la o astfel de doctrină nescripturală

şi dăunătoare.

Anexa 2: Lista ocurenţelor cuvântului „ecclesia” în

NOUL TESTAMENT – VERSIUNEA CORNILESCU

Matei 16:18 – „…voi zidi Biserica Mea…”

Matei 18:17 – „…Spune-l Bisericii; dacă nu vrea să asculte nici de Biserică...”

Fapte 5:11 – „O mare frică a cuprins toată adunarea.”

Fapte 7:38 – „El a fost acela care în adunarea…”

Fapte 8:1 – „Bisericii din Ierusalim…”

Fapte 8:3 – „…Făcea prăpăd în Biserică.”

Fapte 9:31 – „Biserica se bucura de pace...”

Fapte 11:22 – „Bisericii din Ierusalim...”

Fapte 11:26 – „Au luat parte la adunările Bisericii.”

Fapte 12:1 – „Unii din Biserică...”

Fapte 12:5 – „Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni...”

Fapte 13:1 – „Biserica din Antiohia...”

Fapte 14:23 – „…presbiteri în fiecare Biserică.”

Fapte 14:27 – „Au adunat Biserica...”

Fapte 15:3 – „Au fost petrecuţi de Biserică...”

Fapte 15:4 – „Au fost primiţi de Biserică...”

Fapte 15:22 – „…apostolii şi presbiterii şi întreaga Biserică...”

Fapte 15:30 – „şi-au luat rămas bun de la Biserică

Fapte 15:41 – „…întărind Bisericile.”

Fapte 16:5 – „Bisericile se întăreau în credinţă.”

Fapte 18:22 – „A urat de bine Bisericii...”

Fapte 19:32 – „Adunarea era în învălmăşeală...”

Fapte 19:39 – „...O adunare legiuită.”

Fapte 19:41 – „După aceste cuvinte, a dat drumul adunării...”

63

Fapte 20:17 – „A chemat pe presbiterii Bisericii...”

Fapte 20:28 – „...să păstoriţi Biserica Domnului...”

Romani 16:1 – „…este diaconiţă a Bisericii din Chencrea.”

Romani 16:4 – „…toate Bisericile ieşite dintre Neamuri.”

Romani 16:5 – „…Bisericii care se adună în casa lor…”

Romani 16:16 – „Toate Bisericile lui Cristos...”

Romani 16:23 – „…gazda mea şi a întregii Biserici.”

I Corinteni 1:2 – „…Biserica lui Dumnezeu...”

I Corinteni 4:17 – „...învăţ eu pe oameni … în toate Bisericile.”

I Corinteni 6:4 – „…pe care Biserica nu-i bagă în seamă.”

I Corinteni 7:17 – „Rânduiala … în toate Bisericile...”

I Corinteni 10:32 – „…nici pentru Biserica lui Dumnezeu.”

I Corinteni 11:16 – „…Bisericile lui Dumnezeu.”

I Corinteni 11:18 – „…când veniţi la adunare…

I Corinteni 11:22 – „…Biserica lui Dumnezeu...”

I Corinteni 12:28 – „Dumnezeu a rânduit în Biserică...”

I Corinteni 14:4 – „…zideşte sufleteşte Biserica.”

I Corinteni 14:5 – „…să capete Biserica zidire sufletească.”

I Corinteni 14:12 – „…în vederea zidirii sufleteşti a bisericii.”

I Corinteni 14:19 – „Dar în Biserică…”

I Corinteni 14:23 – „Dacă s-ar aduna toată Biserica…”

I Corinteni 14:28 – „…să tacă în Biserică.”

I Corinteni 14:33 – „…în toate Bisericile sfinţilor.”

I Corinteni 14:34 – „…să tacă în adunări.”

I Corinteni 14:35 – „…pentru o femeie să vorbească în Biserică.”

I Corinteni 15:9 – „…am prigonit Biserica lui Dumnezeu.”

I Corinteni 16:1 – „…Bisericilor Galatiei.”

I Corinteni 16:19 – „Bisericile din Asia...” „Acuila şi Priscila, împreună cu Biserica din

casa lor…”

II Corinteni 1:1 – „…către Biserica lui Dumnezeu.”

II Corinteni 8:1 – „Bisericile Macedoniei...”

II Corinteni 8:18 – „Prin toate Bisericile...”

II Corinteni 8:19 – „...A fost ales de Biserici.”

II Corinteni 8:23 – „Trimişii Bisericilor...”

64

II Corinteni 8:24 –„…înaintea Bisericilor.”

II Corinteni 11:8 –„Am despoiat alte Biserici...”

II Corinteni 11:28 – „…Pentru toate Bisericile.”

II Corinteni 12:13 – „…decât celelalte Biserici.”

Galateni 1:2 – „…către Bisericile Galatiei.”

Galateni 1:13 – „…prigoneam … Biserica lui Dumnezeu.”

Galateni 1:22 – „…Bisericilor lui Cristos, care sunt în Iudea”

Efeseni 1:22 – „…căpetenie peste toate lucrurile Bisericii.”

Efeseni 3:10 – „…să cunoască azi prin Biserică

Efeseni 3:21 – „A Lui sa fie slava în Biserică…”

Efeseni 5:23 – „Cristos este capul Bisericii…”

Efeseni 5:24 – „…Biserica este supusă lui Cristos.”

Efeseni 5:25 – „…a iubit si Cristos Biserica.”

Efeseni 5:27 – „…Biserica slăvită…”

Efeseni 5:29 – „…ca si Cristos Biserica.”

Efeseni 5:32 – „…vorbesc despre Cristos şi despre Biserică.”

Filipeni 3:6 – „…prigonitor al Bisericii.”

Filipeni 4:15 –„Nici o Biserică nu a avut legătură cu mine.”

Coloseni 1:18 – „…Capul trupului, al Bisericii.”

Coloseni 1:24 – „…Trupul Lui care este Biserica.”

Coloseni 4:15 – „…Bisericii din casa lui.”

Coloseni 4:16 – „…Biserica laodiceenilor.”

I Tesaloniceni 1:1 – „Biserica tesalonicenilor.”

I Tesaloniceni 2:14 – „…Bisericilor lui Dumnezeu.”

II Tesaloniceni 1:1 – „…Biserica tesalonicenilor.”

II Tesaloniceni 1:4 – „…Bisericile lui Dumnezeu.”

I Timotei 3:5 – „…cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu.”

I Timotei 3:15 – „…Biserica Dumnezeului celui viu.”

I Timotei 5:16 – „…să nu fie împovărată cu ele Biserica.”

Filimon 2 – „…Biserica din casa ta.”

Evrei 2:12 – „…în mijlocul adunării.”

Evrei 12:23 – „…Biserica celor întâi născuţi.”

Iacov 5:14 – „…să cheme pe presbiterii Bisericii.”

1 Pet. 5:13 – „…Biserica aleasă cu voi, care este în Babilon, vă trimite sănătate”

65

III Ioan 6 – „…dragostea ta înaintea Bisericii.”

III Ioan 9 – „Am scris ceva Bisericii…”

III Ioan 10 – „…şi-i dă afară din Biserică.”

Apocalipsa 1:4 – „Ioan, către cele şapte Biserici...”

Apocalipsa 1:11 – „…celor şapte Biserici.”

Apocalipsa 1:20 – „…îngerii celor şapte Biserici” … „Şapte sfeşnice sunt şapte Biserici

Apocalipsa 2:1 – „Îngerului Bisericii din Efes…”

Apocalipsa 2:7 – „…ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 2:8 – „Îngerului Bisericii din Smirna…”

Apocalipsa 2:11 – „…ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 2:12 – „Îngerului Bisericii din Pergam…”

Apocalipsa 2:17 – „…să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 2:18 – „Îngerului Bisericii din Tiatira…”

Apocalipsa 2:23 – „Şi toate Bisericile vor cunoaste…”

Apocalipsa 2:29 – „…ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 3:1 – „Îngerului Bisericii din Sardes…”

Apocalipsa 3:6 – „…ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 3:7 – „Îngerului Bisericii din Filadelfia…”

Apocalipsa 3:13 –„…ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 3:14 – „Îngerului Bisericii din Laodicea…”

Apocalipsa 3:22 – „…ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 22:16 – „…să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici.”

Cuvântul „ecclesia” apare în versiunea Cornilescu de 116 ori. Este tradus prin „biserică

de 108 ori şi prin „adunare” de 8 ori. Ecclesia la plural apare de 36 de ori, iar la singular

de 80 de ori (63 de ocurenţe se referă la o adunare locală, iar 17 se referă la adunare în

sens generic sau instituţional).

Legendă:

Biserici – plural; Biserică – singular- local; Biserică – singular-generic/instituţional

66

Bibliografie

Versiuni ale Bibliei:

În limba română:

Dumitru Cornilescu, prima ediţie

Gute Botschaft Verlag (GBV), Bucureşti, 2001

Noul Testament, Viorel Raţiu, Ediţia V, Arad, 2008

Septuaginta, vol. 3, Polirom, Iaşi, 2005

Trinitarian Bible Society (TBS), Londra, 2002

În limba engleză:

Versiunea King James, Oxford, 1769

Versiunea Revizuită, 1947

În limba greacă:

Interlinear Greek New Testament, în programul The Word – Online Bible

LXX – The Septuagint, în programul The Word – Online Bible

Comentarii:

MacArthur, John, Comentariul biblic MacArthur Noul Testament, Ed. Agape, Făgăraş,

2008

John F. Walvoord şi Zuck, Roy B., Editori, Comentariu al Noului Testament,

Fundaţia E.B.E. România şi Editura Multimedia, Arad, 2005

Robertson, A.T., New Testament Pictures, în programul The Word – Online Bible

Matthew Poole, Commentary of the Bible, în programul The Word – Online Bible

People’s New Testament Notes, în programul The Word – Online Bible

C.I. Scofield, Bible Study System

Dicţionare, lexicoane, concordanţe:

Concordanţă biblică, Ed. Agape, Făgăraş, 2003

Smith, J.B., Greek-English Concordance to the New Testament, Ed. Herald Press,

Scottdale Pennsylvania/Kitchener, Ontario, 1983

Strong, James, Exhaustive Concordance of the Bible, Ed. Hendrickson, Peabody, MA

Young, Robert, Analytical Concordance to the Bible, Ed. Hendrickson, Peabody, MA

Dicţionar Biblic, vol. 1, Ed. Stephanus, Bucureşti, 1995

Dicţionar Biblic, Ed. Cartea Creştină, Oradea, 1995

Bărnuţ, Hubert, Kovacs, Dicţionar Grec Român pentru studiul cuvintelor Noului

Testament, Editura Teologos, Cluj Napoca, 1999

Mărturisiri de credinţă:

Schaff, Philip, The Creeds of the Evangelical Protestant Churches, www.ccel.org

(Mărturisirea de la Augsburg şi Westminster)

Lumpkin, William L., Baptist Confessions of Faith, Judson Press, Valley Forge, 1989

(Mărturisirile de la Londra, New Hampshire)

Mărturisirea de credinţă a Adunării Baptiste „Harul Suveran”, Bocşa, 2009

Mărturisirea Convenţiei Baptiste de Sud, Baptist Faith and Message,

http://www.sbc.net/BFM/bfm2000.asp

Statutul Cultului Creştin Baptist din România,

http://cristianet.fr/index.php?option=com_content&task=view&id=141&Itemid=50

67

Mărturisirea credinţei Conciliului Mondial al Bisericilor

http://www.oikoumene.org/en/resources/documents/wcc-commissions/faith-and-ordercommission/

iii-apostolic-faith/towards-sharing-the-one-faith/towards-sharing-the-onefaith.

html şi http://www.oikoumene.org/en/who-are-we.html

Cărţi:

Berkhof, Louis, Systematic Theology, Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1962

Bulgakov, Serghei, Ortodoxia, Paideia, 1997

Calvin, Jean, Institutes of the Christian Religion, Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1989

Carroll, B.H., Ecclesia, Biserica, Fundaţia Mantachie, Bocşa, 2005

Cockrell, Milburn, Here Comes the Bride, Berea Baptist Church, Mantachie, MS,

2007

Cockrell, Milburn, În căutarea bisericii universale şi invizibile, Fundaţia Mantachie,

Bocşa, 2008

Crowell, William, The Church Member’s Manual, Gould, Kendall and Lincoln, Boston,

1847

Flinchum, Steve, A Great Mystery, Landmark Archiving and Multimedia, Annville, KY,

1999

Graves, J.R., Old Landmarkism, What Is It?, Bogard Press, Texarkana

Hall, M.W., The Courtship of Jesus, M.W. Hall Publications, Marion, KY, 1965

Harnack, Adolf, Istoria Dogmei, Ed. Herald, Bucureşti, 2007

Hunt, Charles L., Trupul lui Hristos, Fundaţia Mantachie, Bocşa, 2009

Mason, Roy, The Myth of the Universal Invisible Church Exploded!, Challenge Press,

Little Rock, AR, 1978

Mays, Kit şi Saunders, John, Trupul lui Cristos/Venirea Domnului, Ed. Lampadarul

de Aur, 2005

Mosheim, John Laurence von, Institutes of Ecclesiastical History, vol. 1; A.H. Maltby,

New Haven, 1832

Neander, Augustus, Lectures on the Christian Dogma, Vol. II, published by Henry G.

Bohn, London, 1858

Pugh, Curtis, Three Witnesses for the Baptists, Berea Baptist Church, Mantachie,

MS, 2002

Rone, Wendell H., Sr., Southern Baptists and the Concept of a Catholic (Universal)

Church (Visible and Invisible), Paducah, KY, 1959

Russell, Thomas, The Complete Works of John Owen, vol. 20, Printed for Richard

Baynes, Londra, 1826

Schaff, Philip, History of the Christian Church, Ed. a doua revizuită, vol. VII şi VIII.

Christian Classics Ethereal Library, www.ccel.org

Spidlik, Tomas, Cateheză despre biserică, Galaxia Gutemberg, 2005

Turner, J. Clyde, The New Testament Doctrine of the Church, Broadman Press,

Nashville, TN, 1951

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1811
  • Export PDF: 8
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni