Nu este o noutate dacă spun că dragostea este (sau ar trebui să fie) piatra de de căpătâi a oricărei căsnicii. Este liantul ce face posibil ca o căsnicie să dăinuiască. Mulți vor reacționa imediat și vor spune: „Dar toate căsătoriile se fac din dragoste!” Totuși, căsătorie nu înseamnă automat căsnicie; prima reprezintă doar punctul de pornire, pragul de intrare în cea de-a doua.

Da, aparent, toți tinerii se căsătoresc din dragoste, cel puțin la nivel declarativ. În timpul oficierii cununiei religioase, mirii trec printr-un ritual formal, răspunzând acelorași întrebări clasice:

El: „De bunăvoie și nesilit de nimeni o iei în căsătorie pe sora Crina?” – „Da.”

Ea: „De bunăvoie și nesilită de nimeni îl iei în căsătorie pe fratele Flavius?” – „Da.”

Ce dovadă mai bună am putea cere? Pare o căsătorie curată, născută din dragoste.

Dar dacă acești tineri ar fi întrebați: „Ce înseamnă, de fapt, dragostea pe care o declarați unul pentru celălalt?”, oare ar ști să răspundă? Sau dacă l-am întreba pe cel care oficiază parteneriatul: „La ce te referi când invoci cuvântul dragoste?”, oare el ar ști? Este puțin probabil.

Ați auzit vreodată un predicator explicându-le tinerilor, la nunta lor, ce înseamnă cu adevărat dragostea pe baza căreia își unesc destinele? Cei mai mulți oameni nu cunosc definiția profundă a dragostei. Pentru unii, ea se reduce la sărutări, îmbrățișări și strângeri de mână. Pentru alții, înseamnă flori, cuvinte dulci și declarații frumoase.

Nimeni nu contestă că aceste gesturi nu fac parte din manifestarea afecțiunii, dar ele nu reprezintă esența dragostei. Uneori, pot fi doar formalități care ascund fățărnicia, neavând nicio legătură cu sentimentul.

Personal, am ajuns la concluzia că dragostea durabilă este compusă din trei „ingrediente” esențiale: respectul, bunătatea și devotamentul (loialitatea). Aceste trei elemente ( pe primul loc  respectul)  trebuie să opereze obligatoriu nu doar în perioada de început, (căsătoria) ci pe tot parcursul vieții ( căsnicia). Dacă un singur ingredient lipsește, acea căsnicie încetează să mai fie bazată pe o dragoste autentică.

Din punct de vedere divin, dragostea ajunsă la apogeu a fost descrisă cel mai frumos de Isus Hristos:

„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13)

Așadar, ce este dragostea?

Este actul de a te dărui și de a te sacrifica în mod voluntar în favoarea celuilalt, din dorința pură de a-l face fericit. Tocmai acest lucru l-a făcut și Dumnezeu pentru noi: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat…” (Ioan 3:16).

(Mă uitam într-o zi la doi tineri care mergeau pe stradă. Nu știu dacă erau căsătoriți sau nu. Ea ducea în ambele mâini niște bagaje grele și voluminoase, în timp ce el ținea în mână o pungă din plastic ce părea  goală. Ce m-a mirat a fost că, din când în când, se opreau, iar el o îmbrățișa și o săruta cu foc. Însă, după fiecare moment de „tandrețe”, bagajele grele rămâneau tot în mâinile ei.

Atunci am înțeles: aceasta este o „dragoste” prefăcută, de fațadă, care doar profită. O dragoste care cere și consumă, dar nu se jerfește.)

Din păcate, societatea individualistă în care trăim pare  complet axată pe acest principiu: primim fără să oferim. Din punct de vedere divin - în contrast cu egoismul lumii actuale -  o dragoste adevărată împlinește trei criterii și se manifestă astfel:

1. Răbdare și îngăduință față de cel slab

„Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne plăcem nouă înșine. Fiecare din noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii sufletești.” (Romani 15:1-2)

Dragostea aduce cu sine capacitatea de a suporta limitele celuilalt. Dar cine este cel slab într-o căsnicie: soțul sau soția?

Din punct de vedere strict biblic, apostolul Petru recomandă: „Bărbaților, purtați-vă și voi cu înțelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab... ” (1 Petru 3:7). În realitatea cotidiană însă, atât în plan material cât și spiritual, lucrurile pot sta uneori invers: bărbatul poate fi cel mai vulnerabil sau mai neîndemânatic în anumite aspecte, având el însuși nevoie de răbdarea soției. Până la urmă, chiar și despre Ilie, marele erou al credinței, Scriptura ne spune că era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi. (bărbații)

Deci, cine este cel tare și cine este cel slab? Răspunsul diferă de la o situație la alta. Cert este că dragostea celui puternic se vede atunci când rabdă, cu blândețe, slăbiciunile celui de lângă el.

2. Smerenia de a-l pune pe celălalt mai presus de tine

„... în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși.” (Filipeni 2:3)

(M-am întâlnit în una din zile cu un frate predicator ( învățător). Era împreună cu soția. Am intrat în discuție. Cuvintele erau doar a lui. La un moment dat a încercat și ea să intre în discuție și să completeze ceva la spusele soțului. El s-a răstit imediat la ea: tu să taci din gură că nu știi nimic! Cuvântul început a rămas neterminat, amuțind. Mărturisesc că mi-a fost rușine de rușinea ei.) Zicala „Cocoșul trebuie să cânte” este valabilă în lumea păsărilor, dar nu și în viața de familie.

Dragostea autentică nu își trage partenerul în jos, ci îl propulsează pe o treaptă superioară. Să îl vezi mereu pe cel cu care împarți aceeași casă și același pat ca fiind mai înțelept, mai bun, mai harnic sau mai credincios decât tine reprezintă o adevărată performanță. Într-o lume egoistă pare un obiectiv greu de atins, dar acolo unde există dragoste, devine posibil. (Personal, când apreciez trăsăturile copiilor noștri, spun mereu: „Sunt deștepți și frumoși ca mama lor!”).

3. Purtarea reciprocă a poverilor

„Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2)

În același context, Biblia spune că fiecare își va purta propria sarcină. Cum se împacă aceste două versete în căsnicie?

În viața de familie, fiecare partener are atribuțiile sale clare. Însă, când vezi că cel de lângă tine este copleșit și cade sub greutatea responsabilităților, cum reacționezi? Ești gata să sari în ajutor și să preiei din povară, sau ridici din umeri spunând: „Asta e treaba ta”? Dacă cel mic plânge, mâncarea dă în foc, la ușă bate cineva, iar tu continui să citești ziarul sau să stai pe telefon, înseamnă că lipsește dragostea.

Dragostea adevărată este jertfitoare și intervine mereu pentru a ușura greutatea celuilalt. Un tânăr a fost întrebat: de ce vrei să te căsătorești? El a răspuns repede: să fiu fericit. Cel ce i-a pus întrebarea a continuat cu altă întrebare: Dar nu te căsătorești ca tu să faci un suflet fericit? De fapt, acesta ar trebui să fie scopul căsătoriei și obiectivul urmărit: fericirea celuilalt. Pentru aceasta nu sunt suficiente doar cuvinte dulci sau declarații frumoase, ci implică de multe ori sacrificiu. De aceea, apostolul Ioan ne îndeamnă atât de direct:

„Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.” (1 Ioan 3:18)

Concluzie:

O căsnicie binecuvântată nu apare de la sine, ci se construiește zi de zi.

Așadar: Căsnicia care adoptă și are la bază aceste principii sfinte va avea o temelie de nezdruncinat și va dăinui, cu siguranță, până la capătul drumului.

Fiți binecuvântați!