Importanța cunoaşterii lucrurilor duhovnicești (1 Cor 2:11-16)
1 Corinteni 2:11. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. 12. Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. 13. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. 14. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. 15. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni. 16. Căci "cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?" Noi însă avem gândul lui Hristos.
INTRODUCERE – INTRODUCTION
Am văzut în lecțiile trecute cât de important este unitatea Bisericii în Hristos Domnul, cât de importantă este Evanghelia Domnului, Taina și Înțelepciunea lui Dumnezeu rânduită mai înainte de veci, certificată prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, descoperite nouă prin Duhul Sfânt, iar astăzi vom învăța importanța cunoașterii lucrurilor pe care ni le-a dat Dumnezeu prin Harul Său, adică a lucrurilor duhovnicești.
PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA LECȚIEI-THE LESSON PRESENTA-TION AND INTERPRETATION
1. Lucrurile duhovnicești sunt ale lui Dumnezeu și date nouă prin Harul Său
1 Corinteni 2:11. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. 12. Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.
1 Cor 4:6. Fraţilor, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi la Apolo, ca prin noi înşine să învăţaţi să nu treceţi peste "ce este scris": şi niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt. 7. Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit? 8. O, iată-vă sătui! Iată-vă ajunşi bogaţi! Iată-vă împărăţind fără noi! Şi măcar de aţi împărăţi cu adevărat, ca să putem împărăţi şi noi împreună cu voi! 9. Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osândiţi la moarte; fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni. 10. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi, înţelepţi în Hristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, puşi în cinste; noi, dispreţuiţi!
1 Petru 1:10. Prorocii, care au prorocit despre harul care va era pastrat voua, au facut din mantuirea aceasta tinta cercetarilor si cautarii lor staruitoare. 11. Ei cercetau sa vada ce vreme si ce imprejurari avea in vedere Duhul lui Hristos, care era in ei, cand vestea mai dinainte patimile lui Hristos si slava de care aveau sa fie urmate. 12. Lor le-a fost descoperit ca nu pentru ei insisi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovaduit Evanghelia prin Duhul Sfant trimis din cer si in care chiar ingerii doresc sa priveasca. 13. De aceea, incingeti-va coapsele mintii voastre, fiti treji si puneti-va toata nadejdea in harul care va va fi adus la aratarea lui Isus Hristos. 14. Ca niste copii ascultatori, nu va lasati tarati in poftele pe care le aveati altadata, cand erati in nestiinta. 15. Ci, dupa cum Cel ce v-a chemat este sfant, fiti si voi sfinti in toata purtarea voastra. 16. Caci este scris: "Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant".
Efeseni 2:8. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. 10. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
2. Lucrurile duhovnicești pot să fie cunoscute și împărtășite prin Duhul Sfânt
1 Cor 2:12. Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. 13. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.
Romani 5:5. Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. 6. Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi. 7. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. 8. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. 9. Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. 10. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.
Romani 15:17. Eu, dar, mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu. 18. Căci n-aş îndrăzni să pomenesc niciun lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, 19. fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt. Aşa că, de la Ierusalim şi ţările dimprejur până la Iliric, am răspândit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos.
3. Lucrurile duhovnicești trebuie judecate duhovnicește și generează omului duhovnicesc o autoritate de judecată având în el gândul lui Hristos
1 Cor 2:14. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. 15. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni. 16. Căci "cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?" Noi însă avem gândul lui Hristos.
Romani 8:5. În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. 6. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. 7. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună. 8. Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu. 9. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. 10. Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. 11. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.
APLICAREA LECȚIEI -THE LESSON APPLICATION
Învățăm astăzi cât de important este ca cineva să cunoască lucrurile duhovnicești, care sunt ale lui Dumnezeu și ne sunt date prin Harul Său, care pot să fie cunoscute și împărtășite prin Duhul Sfânt și care trebuie judecate duhovnicește, generând omului duhovnicesc o autoritate de judecată, având în el gândul lui Hristos, de aceea noi trebuie să rămânem în lucrurile date de Dumnezeu, să nu trecem peste ce este scris, să ne lăsăm transformați de Duhul Domnului după Cipul Domnului Isus, rămânând o mărturie pentru Domnul nostru prin puterea Duhului Sfân în Hristos Isus.
ÎNTREBĂRI– QUESTIONS
Care sunt lucrurile duhovnicești și cum le putem cunoaște?
Cum putem împărtăși altora aceste lucruri duhovnicești?
Cine poate judeca omul duhovnicesc pentru lucrurile Duhului Sfînt?
Simion Ioanăș