Subiectul legat de lucrarea Duhului Sfânt pare interminabil. Este o temă controversată, de aceea insist, deși este foarte  dificil (dacă nu cumva imposibil) să îndrepți ceea ce a crescut strâmb – așa cum consemnează Solomon. Totuși, eu n-aș abandona și încă mai încerc...

Situația este complicată deoarece pentru mulți, moștenirea confesională este mai presus de învățătura Scripturii. Ideile fixe nu le mai permit să raționeze; este ca un „program” la care au fost conectați. Orice altă explicație care nu face parte din acest program este etichetată imediat drept erezie.

Studiul de față pornește de la o afirmație auzită în mod repetat, fiind mărturisită „minunea” prin care Dumnezeu ar boteza cu Duhul Sfânt persoane aflate în ultimele clipe de viață. Se spune că, înainte de a-și da duhul, cei din preajmă observă la muribund câteva „bolboroseli” pe care le consideră vorbire în alte limbi.

Cum să clasific o asemenea afirmație? Simplu: O aberație spusă cu voce tare.

Dragul meu, e bine să știi că Dumnezeu nu dă Duhul Sfânt celor morți, deoarece aceștia nu mai au nevoie de El. Dumnezeu a pus la dispoziția tuturor oamenilor, la timpul potrivit, darul promis cu un scop bine determinat, considerând că le va fi de folos cât sunt în viață. Când ești pe moarte sau ai murit deja, este prea târziu (Evrei 3:7-8,4:1).

Întreg procesul de mântuire a fost dus cu bine la capăt de Mântuitorul Isus. Odată încheiată misiunea, El S-a reîntors în cer, la dreapta Tatălui: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, sfârșind lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17:4).

Mântuirea, însă, nu ar fi avut niciun efect dacă nu ar fi existat Cineva cu putere de convingere care să o implementeze în viața omului. Tocmai pentru aceasta a fost trimis Duhul Sfânt.

Pentru un vocabular cât mai fidel spiritului Bibliei, trebuie să spun că Dumnezeu nu dă Duhul Sfânt „cu porția”, ori de câte ori cineva Îl cere ca pe un favor nou. El a promis și a făcut întocmai: a turnat din Duhul Său peste orice făptură, o dată pentru totdeauna (Fapte 2:17). Este ca ploaia care cade peste cei buni și peste cei răi. Aceasta înseamnă că orice ființă umană intră în contact cu  Duhul Sfânt.

„Domiciliul” Duhului Sfânt este acum aici, pe pământ. Activitatea Sa este legată direct de mântuirea omului. Deși este o Persoană dumnezeiască, de aceeași natură cu Fiul, El nu poate fi văzut cu ochiul liber pe stradă. El este Duh, iar un duh nu are carne și oase.

Dacă Mântuitorul Isus aflat în trup omenesc străbătea satele în căutarea celor pierduți, Duhul Sfânt bate direct la ușa inimii (minții) omului. Isus, în limitarea trupului, nu a ajuns fizic la fiecare om, dar Duhul Sfânt ajunge la orice inimă: „Iată, Eu stau la ușă și bat... ” (Apoc. 3:20). Scopul acestei căutări este părtășia (cinarea).

Părtășia începe atunci când omul deschide ușa. În acel moment, „casa” (mintea) se umple de lumină. „Cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt... ” spunea apostolul Pavel (Rom. 9:1). Lumina îi permite omului să vadă cât este de păcătos. Isus a spus clar: „Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul... ” (Ioan 16:8).

Dar conștientizarea nu este suficientă. Pasul următor este schimbarea modului de viață. Aceasta începe cu înnoirea gândirii: „... să vă înnoiți în duhul minții voastre” (Efes. 4:23). Acest proces se numește nașterea din nou.

Important: Nașterea din nou nu este rezultatul destoiniciei noastre, ci lucrarea Duhului Sfânt: „El ne-a mântuit... prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” (Tit 

Este obligatoriu ca omul să se lase „umplut” de Duh Sfânt la convertire. Prin umplere înțelegem punerea întregii inimi la dispoziția Sa, astfel încât El să controleze toate compartimentele vieții. Această supunere totală se numește călăuzire.

„Toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8:14). Călăuzirea este dovedită prin rodă (Galateni 5:22), nu prin simple afirmații verbale. Una dintre cele mai importante componente ale roadei este înfrânarea poftelor. Duhul ne ajută să trăim în sfințenie (1 Petru 1:2) și ne susține în slăbiciuni (Rom. 8:26).

Pe acest fundament al sfințeniei, Duhul Sfânt împarte darurile Sale. El decide cui și ce dă, conform „puterii fiecăruia” (Matei 25:15). Darurile nu se cer cu insistență egoistă; El știe ce ni se potrivește.

Dacă cineva te-a învățat că singurul scop al Duhului este vorbirea în alte limbi și că acesta este singurul semn al primirii Lui, te-a înșelat. Vorbirea în limbi este un dar, nu un semn obligatoriu al mântuirii. Semnul real al primirii Duhului este un „pachet” compus din:

Nașterea din nou (schimbarea naturii).

Roada (caracterul lui Hristos).

Sfințirea (viața curată).

Darurile (echiparea pentru slujire).

Concluzie

Tot ce am menționat aici este învățătură biblică. Puterea promisă în Fapte 1:8 este pentru mărturie (o viață care Îl reflectă pe Hristos), nu pentru manifestări zgomotoase lipsite de conținut moral.

Dacă pretindem că avem Duhul, ar trebui să cunoaștem aceste realități, căci „ungerea pe care ați primit-o... rămâne în voi” (1 Ioan 2:27)."Vorbim despre  aceste lucruri nu cu vorbire învățată de la înțelepciune omenească, ci cu vorbire învățată de la Duhul Sfânt"   (1 Cor. 17:4-5)

Fiți binecuvântați!