Cinstea este cea mai frumoasă virtute omenească. Ea înnobilează și nu are culoare religioasă. Însă mulți oameni nu-i cunosc și prețuiesc valoarea.

Dar ce este cinstea și cum o putem defini?

Deși este folosit același termen, are două înțelesuri:

a) cinste - derivă din cinstit, drept, corect. ("Cinste lui pentru o asfel de corectitudine.") Cinste dobândită.

Din păcate societatea modernă a denaturat  sensul adevărat punând accentul pe alte criterii: poziție financiară, poziție socială, influență, funcție, samd.

b) cinste: întâietate, onoare, respect, apreciere. Ex: "Ni s-a dat mare cinste și la plecarea noastră ne-au dat tot ce ne trebuia... " (Fapte 28/9) Cinste pe care o primești. Face-ți diferența?

În mod normal ca să te bucuri de cinstea de la punctul b, ar trebui să ai cinstea de la punctul a. Dacă ai intrat în posesia ei, este un bun ce trebuie păstrat. În cazul pierderii, este dificil dacă nu cumva imposibil de recuperat.

Tocmai despre aceasta a vorbit Isus folosind  o expresie aparent neînțeleasă:

"Dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va putea iarăși căpăta puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni." (Matei 5/13)

Să ne amintim de Saul. Dumnezeu l-a pus în cinste numindu-l împărat. Dar în momentul în care nu a dovedit corectitudine și-a pierdut cinstea primită. A încercat să o recupereze cerându-i prorocului Samuel să-l cinstească în fața poporului. Dar oare cum ar fi putut să o recupereze?

Lipindu-te de cineva ce are cinste, crezi că se va răsfrânge și asupra ta? Oare cum ar fi putut prorocul să-l cinstească pe Saul? Ținând un discurs în favoarea lui, sau o fotografie împreună? Nu știu...

Dar știu că unii politicieni corupți se fotografiază și se afișează în campaniile electorale alături de alții "cinsțiți"  făcând un împrumut temporar de cinste.

Da, cinstea din domeniul spiritual este piatra de căpătâi pentru fiecare creștin. Toată cinstea i se cuvine și este îndreptățit să o primească Dumnezeu. Însă oamenii refuză să îi dea dreptul cuvenit. „Dacă sunt Tată, unde este cinstea ce mi se cuvine?" (Mal. 1/6) O altă categorie doar simulează că L-ar cinsti: „Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima este departe de Mine.”

Există o regulă scrisă: „Dați tuturor ce sunteți datori să dați: ... cui datorați cinstea, dați-i cinstea!” (Rom. 13/7)          Copii sunt datori să-și cinstească părinții. (Efes 6/1)  Bărbatuli este dator să dea cinste nevestei ca unui vas mai slab. Nevasta este datoare să-și cinstească bărbatul, deoarece i-a făcut cinste alegând-o dintre altele de soție.

Biserica este îndemnată să-și cinstească slujitorii: „Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți cu îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea... " (1 Tim. 5/17) Dar cum ai putea cârmui bine, fără o pildă vrednică de urmat? Iar dacă lipsește pilda, cinstea tot trebuie dată?

Sunt slujitori ce și-au pierdut puterea de a săra, dar stau cu mâna întinsă cerșind cinste. Numai că cinstea nu se cerșește, ci se dobândește. Apostolul Pavel l-a îndemat pe Tit să spună răspicat: „... cei bătrâni să fie vrednici de cinste... " (Tit 2/2) Deși Solomon scrie că perii albi sunt o cinste, eu cred că nu-i suficient dacă n-ai fost treaz și sănătos în credință. (urmăriți contextul)

„Încă un îndemn fraților: Cunoaște-ți casa lui Ștefana, știți că s-a pus cu totul în slujba sfinților. Să știți să prețuiți asfel de oameni." Frați ce s-au evidențiat  prin osteneală. Au un preț... Alții sunt vrednici de dispreț.

Este înțelept omul ce știe să facă diferența între cel ce merită prețuit și cel ce nu merită, între cel ce i se cuvine cinstea și cel ce nu i se cuvine. „El privește cu dispreț pe cel vrednic de disprețuit, dar cinstește pe cei ce se tem de Domnul." (Ps. 15/4) Aici întâlnim două categorii distincte: vrednic de cinstit - vrednic de disprețuit. Dar avem dreptul să disprețuim? Prețul trebuie stabilit în funcție de calitatea marfei. Când scade calitatea, scade și prețul. David a fost pus în cinste când a devenit împărat. Purtarea trebuia să fie la nivelul chemării. Dar într-o zi s-a coborât jos de tot descoperindu-se, sărind și jucând înaintea slujnicelor. Nevastă-sa privindu-l de la geamul palatului împăratesc la disprețuit. Ajuns în casă l-a atenționat: "Cu câtă cinste s-a purtat astăzi împăratul, descoprindu-se înaintea slujnicelor supușilor lui cum s-ar descoperi un om de nimic!" Ne-am fi așteptat să încerce să repare paguba. Să recupereze pierderea suferită, dar nu - omul  continuă și vrea să persiste: "Vreau să mă arăt și mai de nimic decât de data aceasta și să mă înjosesc, totuși voi fi în cinste  înaintea slujnicelor de care vorbești." ( 2Sam. 6/20) În fața cui trebuia să fie el în cinste, în fața slujnicelor sau a prințesei? Cine știe să evalueze mai bine? E surprinzător cât de ușor poate  pierde omul într-o zi ce a adunat în ani de zile sau chiar o viață întreagă! Exact ca șuvoaiele de apă ce au măturat munca și agoniseala de o viață. O vorbă înțeleaptă spune astfel: nu da cinstea pe rușine!

Ești de acord cu asta?

Răspunsul să fie pentru cugetul tău.

Dar să fie cinstit...

Fiți binecuvântați!