Vechiul Testament oferă cadrul apropierii omului față de Dumnezeu. În urma păcatului, în urma murdăririi, omul nu se mai putea apropia de Dumnezeu. Acea apropiere care a fost în Grădina Edenului nu mai era posibilă datorită păcatului care a pus un zid de despărțire între om și Dumnezeu. Ceea ce la început era accesibil omului în fiecare zi, nu mai era posibil decât o dată pe an, și era accesibil doar marelui preot care intra în Sfânta Sfintelor după ce a făcut ritualurile de ispășire și curățire atât pentru popor cât și pentru el. Era nevoie de o serie de reguli și ritualuri care trebuiau respectate, ele în ansamblu formează Legea Vechi Testamentală și rolul ei era unul dublu: ca să dea posibilitatea omului să se apropie iar de Dumnezeu (deși niciodată nu va mai exista acea apropiere deplină care era în grădina Eden decât în Împărăția Cerurilor) și ca omul să înțeleagă caracterul lui Dumnezeu.

Cum ne raportăm la un lucru pe care nu îl înțelegem? Când nu înțelegi scopul unui lucru fie nu îl faci, fie îl faci mecanic, forțat de alții sau pentru a-ți salva imaginea. In sute de ani după ce au primit Legea prin Moise poporul a călcat în repetate rânduri și în diverse moduri legământul încheiat cu Dumnezeul cerului pentru că nu au conștientizat pe de-a-ntregul scopul legământului; nu era un Dumnezeu care dorea să le pună limite, ci un Dumnezeu care dorea să refacă o relație pierdută. Pentru asta a pregătit o nouă grădină, o țară unde curge lapte și miere, unde un strugure era atât de mare încât trebuiau să îl ducă doi oameni pe umeri. Înainte de a intra în țară, Dumnezeu le spune că El va fi cel ce va veghea peste ei, El va fi cel care va lupta tot timpul pentru ei, și le demonstrează cum o va face – ei trebuiau doar să înconjoare cetatea Ierihon și să sune din trâmbițe, iar zidurile au căzut. Ceea ce le spune Dumnezeu este că ei trebuiau să rămână în ascultare, iar El va face ca nimeni și nimic să nu se apropie de ei. Cadrul era pregătit: marginile erau trasate de Lege, iar țara era gata să-i primească. Au intrat, s-au bucurat de tot ce au primit din mâna lui Dumnezeu, dar încet încet s-au îndepărtat ajungând să fie duși în robie. Dumnezeu a rămas același, iubitor, gata să-i reprimească la El. Uitându-ne în istoria lor ne dăm seama că au ajuns să cadă în clipa în care au început să se uite la popoarele din jurul lor și nu la Dumnezeul ce-i ținea în brațe. Astfel și-au dorit împărați ca ai celorlalte popoare iar apoi s-au închinat unor zei închipuiți ca celelalte popoare. La o distanță de aproximativ 700 de ani după ce au intrat în țară, în momentele în care căutau ajutor din altă parte, mai precis de la Egipt, Dumnezeu le aduce aminte de promisiunea făcută la încheierea legământului, și anume că El îi va păzi, că El va lupta pentru ei: Căci aşa mi-a vorbit Domnul: "Cum mugeşte leul şi puiul de leu asupra prăzii, în ciuda tuturor păstorilor strânşi împotriva lui, şi nu se înspăimântă de glasul lor, nici nu se sperie de numărul lor, aşa Se va coborî şi Domnul oştirilor să lupte pe muntele Sionului şi pe dealul lui. Cum îşi întind păsările aripile peste puii lor, aşa va ocroti Domnul oştirilor Ierusalimul, îl va ocroti şi-l va izbăvi, îl va cruţa şi-l va mântui." Întoarceţi-vă la Acela de la care v-aţi abătut mult, copii ai lui Israel! Căci în ziua aceea, fiecare îşi va lepăda idolii de argint şi de aur, pe care vi i-aţi făcut cu mâinile voastre nelegiuite."Şi asirianul va cădea ucis de o sabie, dar nu a unui om; îl va nimici o sabie, dar nu este a unui om; va fugi de sabie, şi tinerii lui războinici vor fi robiţi. Stânca lui se va topi de groază, şi căpeteniile lui vor tremura înaintea steagului - zice Domnul, care Îşi are focul în Sion, şi cuptorul, în Ierusalim." (Isaia 31:4-9) Din păcate nu au ascultat de glasul lui Dumnezeu, au alergat la Egipt căutând o izbăvire omenească care nu a mai venit și au ajuns în robia asiriană.    

Peste 15 proroci a trimis Dumnezeu la poporul său, în încercarea de a-i aduce înapoi, dar nu au ascultat, astfel încât după încercări repetate de a reface relația, Dumnezeu îi abandonează din punct de vedere a mesajelor transmise către ei și timp de 400 de ani nu le mai vorbește nimic, tăcere totală din partea Lui. Prorocul Maleahi este ultimul trimis din partea Domnului, și duce poporului o carte de despărșire în care răzbate imaginea inimii frânte de durere a lui Dumnezeu:

"V-am iubit, zice Domnul! Şi voi ziceţi: "Cu ce ne-ai iubit?" Un fiu cinsteşte pe tatăl său şi o slugă, pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine? - zice Domnul oştirilor către voi, preoţilor, care nesocotiţi Numele Meu şi care ziceţi: "Cu ce am nesocotit noi Numele Tău?" Prin faptul că aduceţi pe altarul Meu bucate necurate! Şi dacă ziceţi: "Cu ce Te-am spurcat?" Prin faptul că aţi zis: "Masa Domnului este de dispreţuit!" Când aduceţi ca jertfă o vită oarbă, nu este rău lucrul acesta? Când aduceţi una şchioapă sau bolnavă, nu este rău lucrul acesta oare? Ia adu-o dregătorului tău! Te va primi el bine pentru ea, va ţine el seama de ea? - zice Domnul oştirilor. (Maleahi 1:1,6-8)

Însă Dumnezeu nu își schimbă planurile după răspunsul omului, ci în îndurarea Lui își duce la îndeplinire planul așa cum a promis în Isaia 31:5 Cum îşi întind păsările aripile peste puii lor, aşa va ocroti Domnul oştirilor Ierusalimul, îl va ocroti şi-l va izbăvi, îl va cruţa şi-l va mântui. Promisiunea de mântuire este prezentată mai explicit în Maleahi capitolul 3 unde avem profeții despre solul Domnului care va intra în Templu și face curățire, iar ziua cea mare, ziua Domnului va veni. După aceste promisiuni extraordinare din Maleahi capitolul 3 și 4, Dumnezeu parcă trage cortina și se face liniște. Nici un cuvânt, nici o vorbă din partea Lui, nici un proroc nu s-a mai ridicat în bătătura lui Israel astfel încât poporul a început să se simtă abandonat. Între cartea prorocului Maleahi și Evanghelia după Matei avem o tăcere de 400 de ani din partea lui Dumnezeu, dar dacă mergem în istorie vom descoperi unele lucruri care s-au întâmplat în această perioadă și vom înțelege mai bine Noul Testament. Văzându-se abandonați, văzând că cerul nu le mai vorbește, israeliții au încercat să îndrepte cumva lucrurile și au apărut o serie de oameni care au considerat că singura lor salvare era împlinirea legii lui Moise. Astfel fariseii și saducheii au încercat să pornească o schimbare spirituală a poporului prin lipirea mai tare de legea primită prin Moise, probabil în încercarea de a repara măcar ceva din relația lor cu Dumnezeu. Intenția lor a fost foarte bună, au avut curajul măcar de a încerca să repare ceva, însă problema era modul în care încercau să refacă relația. Nu Legea în sine le aducea izbăvire și mântuire.

Aș vrea să facem un exercițiu de imaginație și să ne închipuim că poporul după ce a intrat în țară ar fi rămas în perfectă ascultare de Dumnezeu. Iar lucrul acesta a fost posibil, era planul și dorința lui Dumnezeu, legea putea fi respectată, Isus în calitate de om a venit să demonstreze că legea poate fi împlinită, iar prin viața trăită a arătat ce însemna implinea Legii: Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. (Mat. 5:17) cu alte cuvinte am venit să vă arăt cum trebuia voi să respectați ceea ce ați primit de la Tatăl. Acum imaginați-vă un popor întreg, individ cu individ, care ar fi trăit exemplar la fel ca și Isus, ce efect ar fi avut asupra popoarelor din jurul lor. Prin Israel treceau câteva rute comerciale importante, iar toți cei care treceau prin țara lor s-ar fi întrebat: oare ce e cu poporul acesta? sunt diferiți de noi, trăirea lor de zi cu zi le este diferită! Nu cumva să aibă legătură cu închinarea lor? Vedem că se închină unui Dumnezeu diferit de zeii noștrii, oare ce este cu acest zeu? Și așa ar fi aflat de adevăratul și singurul Dumnezeu.

Dar se naște o întrebare. Dacă ei ar fi trăit exemplar, ar mai fi fost nevoie de un Isus Mântuitorul? Să ne uităm la viața unui om care a trăit aproape exemplar din punct de vedere a Legii: Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământeşti. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult; eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei; în ce priveşte Legea, fariseu; în ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană. (Filipeni 3:4-6)

Pavel și-a făcut o autoeveluare în lumina Legii, și era ok, îndeplinea toate standardele impuse de lege. Dar pus față în față cu această lege ajunge la o concluzie la care trebuiau să ajungă toți din popor: Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea și mă ține rob legii păcatului care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…? Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! (Romani 7:22-25)

Cu alte cuvinte, chiar dacă mă silesc să împlinesc Legea nu am nici o șansă pentru izbăvirea mea, am nevoie de un mântuitor. Asta era concluzia la care trebuiau ei să ajungă ca popor și încercând să împlinească Legea să aștepte un Mesia care să-i mântuiască nu doar să-i izbăvească. Promisiunea din Isaia nu este doar despre izbăvire ci și despre mântuire, sau mai ales despre mântuire când ajungi în Isaia 53.

Deși timp de 400 de ani Dumnezeu nu le-a mai vorbit, nu înseamnă că a renunțat la planul Său de a mântui omenirea. Iar în această perioadă, dacă punem cap la cap piesele de puzzle vom vedea modul în care Domnul a pregătit scena pentru întruparea Mântuitorului și pentru răspândirea evangheliei. După ce ultimul proroc a vorbit, în urma neascultării poporul a ajuns sub ocupație greacă în vremea lui Alexandru Cel Mare, care a instituit în întreg imperiul obligativitatea învățării limbii grecești. A fost limba în care a fost scris Noul Testament, o limbă pe care o înțelegeau toate  popoarele din imperiu, iar apoi mai târziu în locul imperiului grec s-a ridicat imperiul roman care a dezvoltat drumurile și legăturile dintre toate zonele imperiului. Uitându-ne așadar asupra istoriei îl vedem pe Dumnezeu pregătind limba în care avea să fie scrisă vestea bună, despre mântuirea umanității, și de asemenea pregătind drumurile ca apostolii să poată duce această veste cât mai departe. Se împlinea promisiunea din Isaia 29:18-19 În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărții, și ochii orbilor, izbăviți de negură și întuneric, vor vedea. Cei nenorociți se vor bucura tot mai mult în Domnul, și săracii se vor înveseli de Sfântul lui Israel.

         Un mare har pentru noi neamurile. Slăvit să fie numele Lui.