Psalmul 134 – Rugăciune la final de pelerinaj

O cântare a treptelor

1. „Iată, binecuvântați pe Domnul, toți robii Domnului, care stați noaptea în Casa Domnului!
2. Ridicați-vă mâinile spre Sfântul Locaș și binecuvântați pe Domnul!
3. Domnul să te binecuvânteze din Sion, El, care a făcut cerurile și pământul!”

   
   

 Privire generală

Psalmul 134 este ultima dintre cele cincisprezece „cântări ale treptelor” (120‑134). Expresia „cântare a treptelor”,  pe care o întâlnim în preambulul acestor psalmi, rămâne enigmatică, necunoscându-se sensul ei exact.

Unii comentatori leagă această sintagmă de întoarcerea iudeilor din exilul babilonian. Alți comentatori susțin că Psalmii 120‑134 erau cântați de leviții aflați în picioare pe cele cincisprezece trepte care duceau din curtea femeilor în cea a bărbaților, în templul din Ierusalim. Însă opinia celor mai mulți comentatori este aceea că aceste „cântări ale treptelor” au fost compuse special pentru pelerinii care călătoreau la Ierusalim pentru a se închina în templu, cu ocazia marilor sărbători religioase anuale: Paștele, Rusaliile și Sărbătoarea Corturilor.

Indiferent de originea și destinația acestor psalmi, ei ocupă un loc aparte în literatura sacră și în experiența credincioșilor din toate timpurile. Însă și mai de dorit ar fi ca acești psalmi să devină o parte din experiența spirituală a fiecărui credincios.

Rugăciune de seară

Psalmul 134 ne introduce în atmosfera sfârșitului de pelerinaj. La căderea serii, pregătindu-se să părăsească templul și Sfânta Cetate, pelerinii le cer preoților să continue rugăciunea și în timpul nopții care urmează: „Iată, binecuvântați pe Domnul, toți robii Domnului, care stați noaptea în Casa Domnului! Ridicați-vă mâinile spre sfântul locaș și binecuvântați pe Domnul!” (vers. 1.2).

Răspunsul preoților este o binecuvântare rostită asupra pelerinilor care sunt pe cale să părăsească Ierusalimul:  „Domnul să te binecuvânteze din Sion, El care a făcut cerurile și pământul!” (vers. 3).

Din informațiile pe care ni le oferă istoria sacră, înțelegem că expresia „robii Domnului” se referă la preoții și leviții consacrați cultului divin. Aceștia locuiau în curțile templului și aveau responsabilitatea ca închinarea și laudele la adresa lui Dumnezeu să nu înceteze nici în timpul nopții. 1 Cronici 9,33 ne spune că acești „robi ai Domnului” „locuiau în odăi (ale templului n. n.),  scutiți de alte slujbe pentru că lucrau zi și noapte”. Cât privește ridicarea mâinilor spre sfântul locaș, acest gest este strâns legat de rugăciunile rostite în timpul închinării.

De altfel, orice evreu din diaspora, oriunde s-ar fi aflat, în timpul rugăciunii se îndrepta cu fața spre Ierusalim, locul în care se afla templul – inima închinării înaintea lui Yahweh, Creatorul. Iar precizarea din finalul psalmului: „El, care a făcut cerurile și pământul” (vers. 3) este un semn distinctiv prin care adevăratul Dumnezeu poate fi deosebit de zeii falși, atât de numeroși în acele vremuri.

Autorul psalmului privește binecuvântarea ca pe un drum cu dublu sens. Pe de o parte, „robii Domnului” sunt rugați de pelerinii care se închină la templu să-L binecuvânteze pe Domnul, iar pe de altă parte, ei înșiși rostesc o binecuvântare asupra pelerinilor din partea Domnului.

Aparent, cele două binecuvântări sunt identice. Dar ce diferență! A binecuvânta pe Domnul înseamnă a spune lucruri bune despre El, dar a fi binecuvântat de Dumnezeu înseamnă că El va face lucruri bune pentru noi. Ce diferență între a spune și a face! Și totuși, cât de fericită este inima Tatălui ceresc când îi aude pe copiii Săi de pe pământ binecuvântându-I Numele!

Între atâtea dureri pe care I le provocăm prin păcatele noastre, prin lipsa noastră de recunoștință și prin spiritul nostru de independență, ce mângâiere imensă simte inima Sa de Tată când aude astfel de cuvinte de apreciere!

De aceea, „binecuvântați pe Domnul, toți robii Domnului!” (vers. 1). Faceți-L fericit pe Cel care a făcut atâtea sacrificii pentru ca noi să cunoaștem din nou bucuria vieții îmbelșugate și a mântuirii. Cât ne costă să rostim un cuvânt de apreciere, de recunoștință și de laudă la adresa Lui?

Însă acel cuvânt înseamnă mult pentru El. Iar Dumnezeu nu va rămâne niciodată dator față de cei ce-L iubesc, Îl respectă și Îi sunt recunoscători.

Autor: Lori Balogh

Colaborator tehnic: Sebastian Damaschin

https://www.loribalogh.ro/2019/06/psalmul-134-rugaciune-la-final-de-pelerinaj/

https://www.loribalogh.ro/2025/05/ciclul-universul-psalmilor-in-format-pdf/