Scrierile profetice ne zugrăvesc un amplu tablou al inimii lui Dumnezeu, și vom descoperi împreună că drumul de la durere sfășietoare la reabilitare trece prin inima iubitoare a lui Dumnezeu.

            Este interesant modul în care percepem scrierile Scripturii diferit, în funcție de etapa din viață în care te găsești. Înainte să avem copii, când am citit cărțile profetice, percepția mea era că în ele se prezintă un Dumnezeu gata să pedepsească neascultarea. Însă de când avem copii, și mai ales de când fetele ne sunt adolescente, percepția mi s-a schimbat, descoperind în cărțile profetice un Dumnezeu cu inima sfășiată datorită neascultării și respingerii din partea poporului, dar în același timp un Dumnezeu gata să reabiliteze. Ei da, de la un astfel de Dumnezeu vreau să învăț, pentru că sunt conștient că am nevoie să fiu învățat de cel care a inventat relația Tată – copil.

            Haideți să privim împreună în scrierile profetice și să învățăm mai mult despre inima lui Dumnezeu, pentru că în cărțile profetice Dumnezeu își pune inima pe tavă înaintea noastră demontrând dragostea imensă ce o are față de poporul Său. Cartea de bază va fi cartea Isaia, dar vom identifica multe elemente similare în alte cărți profetice.

Prorocul este trimis să ducă cuvântul lui Dumnezeu împăratului și poporului. Dumnezeu începe cu fundamentul legământului încheiat cu poporul Său:

Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: "Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea. Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine." Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele… Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav, şi toată inima suferă de moarte! Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate şi nealinate cu untdelemn, ţara vă este pustiită, cetăţile vă sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voştri, pustiesc şi nimicesc ca nişte sălbatici. Şi fiica Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covergă într-un câmp de castraveţi, ca o cetate împresurată. De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora. (Isaia 1:2-9)

Dumnezeu cheamă de martori cerul și pământul pentru că cerul și pământul au fost luați de martori în momentul încheierii legământului, și Dumnezeu le vorbea tot printr-un proroc, prin Moise: Vegheaţi asupra voastră, ca să nu daţi uitării legământul pe care l-a încheiat cu voi Domnul Dumnezeul vostru şi să nu faceţi vreun chip cioplit, nici vreo înfăţişare oarecare pe care ţi-a oprit Domnul Dumnezeul tău, s-o faci. Căci Domnul Dumnezeul tău este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos. Când vei avea copii, şi copii din copiii tăi, şi vei fi de multă vreme în ţară, dacă vă veţi strica, dacă vă veţi face chipuri cioplite, înfăţişări ale vreunui lucru, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului vostru, ca să-L mâniaţi iau astăzi martor împotriva voastră cerul şi pământul - că veţi pieri de o moarte repede din ţara pe care o veţi lua în stăpânire dincolo de Iordan şi nu veţi avea zile multe în ea, căci veţi fi nimiciţi de tot. Domnul vă va împrăştia printre popoare şi nu veţi rămâne decât un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă va duce Domnul. Şi acolo veţi sluji unor dumnezei, care sunt o lucrare făcută de mâini omeneşti, de lemn şi de piatră, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să mănânce, nici să miroasă. Şi dacă de acolo vei căuta pe Domnul Dumnezeul tău, Îl vei găsi, dacă-L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău. Şi după ce ţi se vor întâmpla toate aceste lucruri în strâmtorarea ta, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău şi vei asculta glasul Lui; căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi şi nu te va nimici; El nu va uita legământul pe care l-a încheiat prin jurământ cu părinţii tăi. (Deuteronom 4:23-31)

În Deuteronom este scris: iau astăzi martor împotriva voastră cerul şi pământul iar în Isaia este scris: Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte, aranjând parcă sala de tribunal. Dar tribunalul în care este adus poporul nu este un tribunal în care Dumnezeu își bagă poporul ca să-i tune și să-i fulgere, ci este un loc în care El își prezintă inima sfâșiată de durere că poporul, copiii Lui, nu îl mai recunosc ca stăpân. Voi, pare să le spună Dumnezeu, voi care vă credeți superiori animalelor, uitați-vă bine la ele, căci boul își cunoaște stăpânul, și măgarul cunoaște ieslea stăpânului său, dar voi, poporul Meu nu Mă cunoașteți.

Versetele din Deuteronom care tocmai le-am citit se potrivesc la perfecție peste istoria poporului Israel, pentru că El este cel care scrie istoria: luați aceste versete și recitiți cartea Daniel și Estera și veți vedea că împărăția lui Iuda dusă în robia babiloniană exact asta a trăit, și de asemenea împărăția lui Israel dusă în robia asiriană exact asta a trăit.

Aceeași temă a neascultării poporului este prezentă în majoritatea cărților profetice, și vreau să vă dau doar un exemplu (desi asemenea exemple se găsesc în aproape fiecare carte profetică): Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: "Du-te şi strigă la urechile cetăţii Ierusalimului: "Aşa vorbeşte Domnul: "Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta, când erai logodită, când Mă urmai în pustiu, într-un pământ nesemănat. Atunci Israel era închinat Domnului, era cele dintâi roade ale Lui; toţi cei ce mâncau din ele se făceau vinovaţi, şi venea nenorocirea peste ei, zice Domnul." Ascultaţi cuvântul Domnului, casa lui Iacov, şi voi, toate familiile casei lui Israel! Aşa vorbeşte Domnul: "Ce nelegiuire au găsit părinţii voştri în Mine, de s-au depărtat de Mine şi au mers după nimicuri, şi au ajuns ei înşişi de nimic? Ei n-au întrebat: "Unde este Domnul care ne-a scos din ţara Egiptului, care ne-a povăţuit prin pustiu, printr-un pământ uscat şi plin de gropi, printr-un pământ unde domneşte seceta şi umbra morţii, printr-un pământ pe unde nimeni nu trece şi unde nu locuieşte niciun om?" V-am adus într-o ţară ca o livadă de pomi, ca să-i mâncaţi roadele şi bunătăţile; dar voi aţi venit, Mi-aţi spurcat ţara şi Mi-aţi prefăcut moştenirea într-o urâciune. (Ieremia 2:1-7)

Dar poate cel mai sfâșietor verset, în care descoperim inima ruptă de durere a lui Dumnezeu, îl găsim în cartea profetului Osea: Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? Cum să-ți fac ca Admei? Cum să te fac ca Teboimul? Mi se zbate inima în Mine și tot lăuntrul Mi se miscă de milă! (Osea. 11:8)

Cărțile profetice pot fi asemănate cu jurnale în care Dumnezeu își varsă inima, parcă vorbește cu El însuși, dar în același timp vorbește cu poporul în speranța că se vor trezi și nu va mai fi nevoie ca în dreptatea Lui să-și reverse mânia peste ei. Rămânem în cadrul aceluiași capitol 11 din Osea: "Când era tânăr Israel, îl iubeam şi am chemat pe fiul Meu din Egipt. Dar cu cât prorocii îi chemau, cu atât ei se depărtau: au adus jertfe Baalilor şi tămâie chipurilor idoleşti. Şi totuşi Eu am învăţat pe Efraim să meargă şi l-am ridicat în braţe; dar n-au văzut că Eu îi vindecam. I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste, am fost pentru ei ca cel ce le ridică jugul de lângă gură. M-am aplecat spre ei şi le-am dat de mâncare. Nu se vor mai întoarce în ţara Egiptului; dar asirianul va fi împăratul lor, pentru că n-au voit să se întoarcă la Mine. Sabia va năvăli peste cetăţile lor, va nimici, va mânca pe sprijinitorii lor, din pricina planurilor pe care le-au făcut. Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine; şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Preaînalt, niciunul din ei nu caută să se ridice. Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se zbate inima în Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă! Nu voi lucra după mânia Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim; căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău şi nu voi veni să prăpădesc. Ei vor urma pe Domnul, ca pe un leu care va răcni; căci El însuşi va răcni, şi copiii vor alerga tremurând de la apus. Vor alerga tremurând din Egipt, ca o pasăre, şi din ţara Asiriei, ca o porumbiţă. Şi-i voi face să locuiască în casele lor, zice Domnul. (Osea 11:1-11)

Continuând în cartea Isaia putem să descoperim un anumit tipar: Dumnezeu își varsă inima plină de durere, dar apoi apare o pată de lumină. În cap. 1 de la versetul 2 până la 8 avem expusă inima frântă a lui Dumnezeu, iar apoi în versetul 9 avem pata de lumină. Din versetul 10 până la finalul capitolului 1 avem inima lui Dumnezeu care plânge de durere, căci în aceste versete El vorbește mai apăsat spunându-le că au ajuns ca Sodoma și Gomora iar apoi întreg capitolul 2 este o pată de lumină. Ceea ce învățăm din acest tipar este faptul că reabilitarea vine din mâna lui Dumnezeu, El este inițiatorul reabilitării. Datorită dragostei ce le-o poartă, El face totul ca poporul să fie reabilitat. Iar reabilitarea înseamnă renaștere, acea naștere din nou de care îi vorbea Isus lui Nicodim.

Însă mergând în continuare pe textul din Isaia, vedem modul în care dragostea lui Dumnezeu se împletește cu dreptatea lui Dumnezeu, pentru că sunt două atribute ale lui Dumnezeu care nu se exclud reciproc. La începutul capitolului 5 Dumnezeu își aseamăna poporul cu o vie de care El s-a îngrijit (i-a săpat pământul, l-a curățat de pietre, a zidit un turn, și a săpat și un teasc) dar pentru că a făcut struguri sălbatici a fost nevoit să-i smulgă gardul ca să fie călcată în picioare. De aceea Se şi aprinde Domnul de mânie împotriva poporului Său, Îşi întinde mâna împotriva lui şi-l loveşte de se zguduie munţii, şi trupurile moarte stau ca noroiul în mijlocul uliţelor. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este încă întinsă. El ridică un steag popoarelor îndepărtate şi le fluieră de la un capăt al pământului: şi iată-le, vin repede şi uşor. Niciunul nu este obosit, niciunul nu şovăie de oboseală, niciunul nu dormitează, nici nu doarme; niciunuia nu i se descinge brâul de la mijloc, nici nu i se rupe cureaua de la încălţăminte. Săgeţile lor sunt ascuţite, şi toate arcurile încordate; copitele cailor lor parcă sunt cremene, şi roţile carelor lor parcă sunt un vârtej. Răcnesc ca nişte lei, mugesc ca nişte pui de lei; sforăie şi apucă prada, o iau cu ei, şi nimeni nu vine în ajutor. În ziua aceea, va fi asupra lui Iuda un muget ca mugetul unei furtuni pe mare; uitându-se la pământ, nu vor vedea decât întuneric şi strâmtorare, iar lumina se va întuneca în norii lui. (Isaia 5:25-30) Împlinirea acestor lucruri le găsim în finalul cărții 2 Împărați unde este descrisă cucerirea Regatului de Sud (Iuda) de Nebucadnetar, și în finalul cărții 2 Cronici unde este descrisă cucerirea Regatului de Nord (Israel) de Sanherib. Astfel atât Iuda cât și Israel ajung să fie duși în robie, ca parte a legământului încheiat cu părinții lor.

Dar apoi uitându-ne la cărțile Daniel și Estera putem să redescoperim dragostea lui Dumnezeu care își păstrează o rămășiță prin lucrarea lui Daniel, și își protejează poporul prin lucrarea lui Estera: Cum îşi cercetează un păstor turma când este în mijlocul oilor sale împrăştiate, aşa Îmi voi cerceta Eu oile şi le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nori şi negură. (Ezechiel 34:12) Din astfel de versete putem descoperi bucuria Tatălui izvorâtă din refacerea relației cu poporul (copiii). Uitându-mă peste aceste două cărți care descriu viața poporului lui Dumnezeu în robia Babiloniană și în robia Asiriană mi-a venit în minte un verset spus peste mii de ani de Fiul lui Dumnezeu:  Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați vrut! (Matei 37:37). Ceea ce s-a întâmplat în robie a fost tocmai acea protecție a lui Dumnezeu revărsată peste popor, asemenea unei găini care își umflă aripile ca puii să intre sub protecția ei astfel încât nici un uliu să nu-i poată răpi. În pofida tuturor uneltirilor omenești Dumnezeu își păzește poporul până în punctul în care poporul ajunge să se căiască, conștient fiind de această lucrare de protecție și restaurare a lui Dumnezeu: Pe malurile râurilor Babilonului şedeam jos şi plângeam, când ne aduceam aminte de Sion. În sălciile din ţinutul acela ne atârnaserăm harpele. Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cântări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicând: "Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!" - Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin? Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei! Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele! (Ps. 137:1-6) Acest psalm este un psalm al căinței poporului care avea inima sfâșiată de durere aducându-și aminte de țara lor. În punctul în care poporul ajunge să aibă și el inima sfășiată, la fel cum era inima Domnului, când cele două inimi încep să se armonizeze, atunci începe restaurarea.

De restaurarea venită din mâna Domnului a depins totdeauna salvarea poporului Israel; dacă ne uităm la evenimentele mai recente putem să descoperim aceeași mână a Lui Dumnezeu care i-a restaurant ca națiune după cel de al doilea război Mondial. O serie de factori care în toată istoria umanității nu au mai fost, a făcut posibil ca statul Israel să renască prin chemarea pe care Dumnezeu le-a făcut-o și iar strâns de la toate marginile pământului.

Spre finalul cărții profetice Isaia îl vedem pe Dumnezeu plin de bucurie că acum poate începe lucrarea de reabilitare și răscumpărare a poporului Său: Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cirus, pe care-l ţine de mână ca să doboare neamurile înaintea lui şi să dezlege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă: "Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma uşile de aramă şi voi rupe zăvoarele de fier. Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel. Din dragoste pentru robul Meu, Iacov, şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu bunăvoinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti. Eu sunt Domnul, şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti. Ca să se ştie, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul, şi nu este altul. Eu întocmesc lumina şi fac întunericul, Eu dau propăşirea şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri. Să picure cerurile de sus şi să plouă norii neprihănirea! Să se deschidă pământul, să dea din el mântuirea şi să iasă totodată din el izbăvirea! Eu, Domnul, fac aceste lucruri." (Isaia 45:1-5)

Iar la lucrarea de restaurare sunt chemate să ia parte toate neamurile Voi preface toţi munţii Mei în drumuri, şi drumurile Mele vor fi bine croite. Iată-i că vin de departe, unii de la miazănoapte şi de la apus, iar alţii din ţara Sinim. Bucuraţi-vă, ceruri! Înveseleşte-te, pământule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mângâie pe poporul Său şi are milă de nenorociţii Lui." (Isaia 49:11-13)

În bucuria Lui, Dumnezeu lărgește și mai mult orizontul răscumpărării poporului, spunându-le că vor avea parte nu doar de un izbăvitor terestru în persoana împăratului Cir, peste ani le va da un izbăvitor în persoana Fiului Său, Dumnezeu întrupat gata să facă lucrarea de răscumpărare din puterea întunericului: Izbucniţi cu toate în strigăte de bucurie, dărâmături ale Ierusalimului! Căci Domnul mângâie pe poporul Său şi răscumpără Ierusalimul. Domnul Îşi descoperă braţul Său cel sfânt înaintea tuturor neamurilor; şi toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru. - Plecaţi, plecaţi, ieşiţi din Babilon! Nu vă atingeţi de nimic necurat! Ieşiţi din mijlocul lui! Curăţaţi-vă, cei ce purtaţi vasele Domnului! Nu ieşiţi cu grabă, nu plecaţi în fugă, căci Domnul vă va ieşi înainte şi Dumnezeul lui Israel vă va tăia calea. - "Iată, Robul Meu va propăşi; Se va sui, Se va ridica, Se va înălţa foarte sus. După cum pentru mulţi a fost o pricină de groază - atât de schimonosită Îi era faţa şi atât de mult se deosebea înfăţişarea Lui de a fiilor oamenilor - tot aşa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui împăraţii vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise şi vor auzi ce nu mai auziseră." (Isaia 52:9-15) iar apoi descrierea lucrării de izbăvire a Fiului este detaliată în binecunoscutul capitol 53. Cartea profetică se încheie într-o notă de lumină care răzbate până în veșnicie căci cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre. (Isaia 55:9) și îl vedem pe Dumnezeu expunându-și cu bucurie planurile în fața poporului Său, un Dumnezeu gata să refacă relația pierdută până în punctul în care există o veșnicie trăită în prezența și desfătarea lui Dumnezeu: Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte. Ci vă veţi bucura şi vă veţi înveseli pe vecie pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie, şi pe poporul lui, în bucurie. Eu însumi Mă voi înveseli asupra Ierusalimului şi Mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor. (Isaia 65:17-19)

Uitându-mă la inima lui Dumnezeu, gata să reabiliteze, gata să răscumpere, un Dumnezeu niciodată sătul să își reverse harul și mila peste poporul și copiii Lui, mi se întărește și mie inima știind că tot El va reabilita și îi va răscumpăra pe cei din casele noastre.