În perioada Vechiului Testament cea mai dificilă slujbă la care oamenii puteau fi chemați, era slujba de proroc. Primul ce a avut această confirmare din partea lui Dumnezeu a fost Avraam. Chemarea la o astfel de slujbă era identică cu trimiterea pe frontul de luptă și nu exista garanția că te vei reîntoarce acasă. (Matei 23/29-35) Să ne amintim de Moise înaintea lui Faraon în Egipt, sau de Iona între cruzii asirieni. Numai Dumnezeu a făcut posibilă protecția lor, dar sunt pe paginile Bibliei descrise situații când prorocii  au fost luați robi și trimiși în exil sau omorâți.

În Noul Testament slujba de proroc a fost substituită în mare parte de slujba de apostol. Cei ce au avut harul să fie chemați la slujba apostoliei au fost avertizați că vor fi trimiși „ca niște oi în mijlocul lupilor”. Prorocii Vechiului Testament activau în perimetrul poporului Israel și cu unele excepții în afară, îndemnându-l la întoarcere și pocăință. Misiunea apostolilor a fost una globală: „până la marginile pământului” iar mesajul era același.                                                   

Totuși, ne punem adesea întrebarea: Mai există în vremea noastră proroci? Elisei a avut îndreptățirea să spună: „Lasă-l să vină la mine și va ști că este un proroc în Israel.” Este cineva ce poate spune la fel, sigur pe „ce are”? „Să vină la mine și se va ști că este un proroc în  Botoșani sau în Suceava ” Deși în rânduiala stabilită de apostolul Pavel în biserică apar consemnați și prorocii, (Efes. 4/11) am putea spune că această categorie de slujitori - după modelul celor din perioada vechi testamentară - este (aproape) inexistentă. Am spus „aproape” deoarece nu cunosc cu exactitate ce este în ansamblu. Dar ca să dăm un răspuns exact, „dacă sunt sau nu”, trebuie întâi să definim  ce înseamnă din punct de vedere biblic „proroc”, deoarece este foarte posibil ca noi să nu știm încă ce înseamna  această înaltă slujbă în perioada vechi testamentară. Această necunoaștere este cauza ce ne determină să  amestecăm darul prorociei manifestat în biserică, cu slujba de  proroc. Așadar:

 Prorocul era desemnat ca fiind omul lui Dumnezeu (1Împ. 13/1) ce a primit chemarea și harul de a sta la sfatul lui Dumnezeu. (Ier. 23/22) Prelua mesajul (sfatul)  și în mod neîntârziat îl ducea la destinatar din partea lui Dumnezeu. Primirea mesajului nu era determinat de prezența prorocului la o anumită slujbă. El era mesagerul direct a lui Dumnezeu. Astfel de slujitori purtători de mesaje își rosteau cuvântul indiferent de împrejurarea în care te găseau: pe stradă, în palat, în piață sau la fântână. Acum să facem „proba soluției”: Ți s-a întâmplat  măcar o singură dată să-ți bată cineva în poartă, sau să sune la ușă și să-ți aducă un mesaj din partea Domnului? A știut adresa ta fără să întrebe pe cineva? (Fapte 9/11)  Dacă da, era proroc... Era și adevărat ce ți-a spus? Era omul (prorocul) lui Dumnezeu. Merita pentru osteneala făcută să-i fi dat măcar un pahar cu apă în Numele Domnului și primeai și tu răsplata unui proroc. Însă trebuie să recunoaștem: astăzi nimeni nu ne bate în poartă să ne aducă mesajul lui Dumnezeu, în schimb alergăm noi la cei ce-i bănuim că ar avea ceva din partea Domnului. Nimeni nu-i caută pentru a întreba pe Domnul în ce domeniul ar trebui să se pocăiască, ci sunt căutați în interes personal: căsătorie, deplasări, vânzări-cumpărări, în dispute funciare și financiare - în gândirea multora: un Dumnezeu al afacerilor. Rezultatul: o partea eșuează, o parte se nimerește, iar o parte sunt în așteptare... Vorbesc ca unul bine documentat.

Totuși, chiar dacă această categorie de slujitori este inexistentă, nu putem trece cu vederea că în rânduiala bisericească activează în domeniul prorociei (în rare situații) cei ce au darul prorociei consemnat în lista darurilor duhovnicești din 1Corinteni 12/10, ce este diferit de cel de proroc. Apostolul Pavel îi caută pe cei ce sunt convinși că au acest dar și îi îndeamnă la lucru: „... cine are darul prorociei? să-l întrebuințeze după măsura credinței lui.” (Rom. 12/6) De regulă această categorie de slujitori nu activează ca și prorocii în mod izolat, ci este chemată să lucreze în cadrul bisericii: „Prorocia este un semn pentru cei credincioși... ” (conf. 1Cor. 14/22b) fiind ei înșiși  mădulare în trupul lui Hristos. După ce apostolul termină de vorbit despre daruri, continuă și explică imediat modul de funcționare a mădularelor în trup. Nici un mădular desprins de trup nu are viață și ca atare nici nu poate sluji cu acest dar. Sunt sub semnul întrebării cei ce nu au legătură cu biserica, dar și-au deschis și activează în propriile  locații sub pretextul întâlnirilor frățești pentru rugăciune, când de fapt scopul urmărit este „prorocia” aducătoare de avantaje materiale. Într-o asemenea locație particulară „nu așează” să mergi cu „mâinile goale”. Darul poate însă influența calitatea prorociei. Bătrânul Isaac a cerut fiului său: „Fă-mi o mâncare cum îmi place mie și te voi binecuvânta.” Ce s-ar fi întâmplat dacă nu i-ar fi plăcut mâncarea? O binecuvântare condiționată de mâncare... Pe linie profetică aflăm din surse biblice că e posibil să fie la fel: „Așa vorbește Domnul despre prorocii ce rătăcesc pe poporul Meu: dacă au de mușcat ceva vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură vestesc războiul sfânt.” (Mica 3/5)

În contextul bisericesc în care cei ce au darul prorociei îl întrebuințează, apostolul aduce o clarificare necesară și în cazul în care prorocia ar fi rezultatul tălmăcirii limbilor (cazuri extrem de rare): „Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă (deoarece e posibil să nu fie nici unul) să vorbească numai câte doi, sau cel mult trei, fiecare la rând și unul să tălmăcească. Dacă nu este cine să tălmăcească să tacă în Biserică și să-și vorbească numai lui însuși și lui Dumnezeu.” (1Cor. 14/27/28)                                                                                                                                                          

În versetele următoare apostolul se adresează unei categorii de proroci deosebiți față de cei ce slujeau în perioada vechi testamentară, cât și față de cei ce slujesc cu darul prorociei în perioada actuală: „Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei și ceilalți să judece. Și dacă este făcută o descoperire unuia care șade jos, cel dintâi să tacă.” Foarte interesantă acestă precizare: Unul prorocește (vorbește) - ceilalți, adică biserica este îndemnată să judece, deoarece prorocia era adresată bisericii și nu prorocilor. Dacă este făcută o descoperire unuia care șade jos... Nu cred că este cineva care să nu știe că în adunările publice mulțimea stătea jos pe pământ, numai vorbitorul pe picioare. Prorocul vorbitor la care apostolul face referire este un slujitor (predicator) cu descoperiri venite prin Duhului Sfânt cu privire la tainele Împărăției lui Dumnezeu. Exista la momentul respectiv o diferență între proroci ce ne determină să ținem cont de ea: „Prorocii care au prorocit (mărturisit) despre harul ce vă era păstrat vouă au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetării lor stăruitoare.”  ( 1Petru 1/10) Ei aveau descoperire cu privire la tainele Împărăției: „... vouă va fost dat să cunoașteți tainele Împărăției, iar lor nu le-a fost dat”. ( Matei 13/11) și prorocii  ce aveau atunci ( și acum) descoperire cu privire la tainele inimii: „Tainele inimii sunt descoperite... ” (1Cor. 14/25) La momentul respectiv nu exista canonul biblic în forma actuală. În biserică, învățătura era promovată de slujitori insuflați de Duhul Sfânt: „Și vorbim despre ele (taine) nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt.” (1Cor. 2/13) Tocmai de aceea apostolul Pavel consideră că toți prorocii  pot folosi această formă de prorocie (bineînțeles dacă au descoperire de la Duhul Sfânt), ca în final toți să capete învățătură. Ca să înțelegem și mai bine că această formă de „prorocie” se referea la predicare (învățătură) sub călăuzirea Duhului, citim mai departe: „Femeile să tacă în adunări, căci lor  nu le este îngăduit să ia cuvântul... ”  (să prorocească în această formă) 1Cor. 14/34) Tot privitor la învățătură (predicare) s-a referit apostolul atunci când a scris: „Cunoaștem în parte și prorocim în parte, dar când va veni ce este desăvârșit  acest în parte se va sfârși.” De fapt ce trebuie să cunoști pentru a putea proroci? „Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui, și să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui... ” (Efes. 1/17) Apostolul Petru face și el referire la această categorie de slujitori în casa lui Corneliu pentru a vorbi despre importanța credinței: „Toți prorocii mărturisesc că oricine crede în El capătă prin Numele Lui iertarea păcatelor.” (Fapte 10/43)                                                                                                                                

Foarte important: În momentul în care „a venit ce este desăvârșit”, (Biblia) s-a încheiat această formă de prorocie: „Și avem cuvântul prorociei făcut și mai tare, l-a care bine faceți că luați aminte, ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre.” (2Petru 1/19)

Da, „... mărturia lui Isus este duhul prorociei.” (Apoc. 19/10b) El a fost prorocul vestit de Moise: „Domnul Dumnezeu va ridica din mijlocul vostru un proroc ca mine: de El să ascultați.” (Deut. 18/15) Un proroc puternic în fapte și-n cuvinte (Luca 24/19)

Un proroc ce ne-a revelat tot Adevărul. De El să ascultați... !

Fiți binecuvântați!