Scăparea din robia fricii
Autor: Ciprian Dobocan  |  Album: Cuvinte pentru cei ce asculta  |  Tematica: Apocalipsa
Resursa adaugata de cipdob in 15/02/2021
    12345678910 0/10 X

 

 

 

Încă din zorii umanității frica l-a însoțit pe om; atunci, în Grădina Edenului ea a fost rodul alegerii greșite pe care primii oameni au făcut-o, a fost rezultatul imediat al păcatului: Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: "Unde eşti?" El a răspuns: "Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns." (Gen. 3:9-10)

În aproape toată istoria umanității oamenii s-au controlat unii pe alții pe baza fricii; imperiile lumii s-au ridicat și au reușit să țină sub ocupație un număr mare de oameni insuflându-le frica de exterminare prin războaie. Dacă venim mai aproape de zilele noastre, după ce s-a terminat cu frica generată de cele două războaie mondiale, în care oamenilor le era frică ori că vor muri împușcați, ori că vor muri de foame, a urmat frica de bomba atomică, iar acum frica de viruși care se pot extinde cu rapiditate la nivel global. De asemenea în multe țări și azi populația este condusă pe baza fricii: China, Rusia, Coreea de Nord, o parte din țările Americii Latine și Africa. Frica a fost și este folosita ca un mijloc de control al maselor mari de oameni, și nu numai.

Din punct de vedere al închinării, multe din zeitățile închipuite ale omului erau privite ca răzbunătoare, din această cauză oamenii aduceau jertfe în unele cazuri jertfe umane. Filmul Apocalypto regizat de Mel Gibson (cel care a regizat și Patimile lui Hristos) prezintă populația mayașă decimată de jertfele aduse zeilor datorită unei eclipse de soare care era privită ca o pedeapsă divină, iar de frica zeilor conducătorii mayași au adus o mulțime de jertfe umane, omorând aproape întreaga populație.

Unii ar putea spune că și în Biblie găsim conceptul de frica de Domnul, însă este un concept mai complex și el trebuie privit în lumina celui care l-a trăit ca un exemplu pentru noi: Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. Plăcerea Lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău. Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale, şi credincioşia, brâul mijlocului Său. (Isaia 11:1-5) „Frica de Domnul” este cel mai clar descrisă de  comportamentul Domnului, de felul în care a căutat permanent să împlinească voia Tatălui Ceresc. Astfel frica de Domnul trebuie înțeleasă în următorul mod: o dată ce am gustat bunătatea lui Dumnezeu, o dată ce am gustat apropierea reală de singurul Dumnezeu adevărat, noi ca și copii de Dumnezeu trebuie să dezvoltăm o frică ca nu cumva prin alunecarea în păcat să ajungem să fim despărțiți de Dumnezeu. Un sentiment de reverență  față de un Dumnezeu care este sfânt și drept, un Dumnezeu care cere sfințirea vieților noastre, iar în acest cadru frica de Domnul ne ajută să împlinim Cuvântul Său.

Ni se spune în Cartea Proverbelor că începutul înțelepciunii este frica de Domnul, iar împăratul David a trăit o viață tumultoasă datorită greșelilor sale, dar vedem la el acea frică, teama ca nu cumva să fie părăsit de Domnul pentru ceea ce a făcut; nu i-a fost teamă pentru cum l-ar putea pedepsi Domnul, ba chiar a afirmat că mai bine să ajungă pe mâna Domnului decât a oamenilor, preocuparea lui era ca nu cumva să fie lepădat de Dumnezeu, iar Psalmul 51 este unul din cei mai grăitori în acest sens: Curăță-mă cu isop, și voi fi curat; spala-mă, și voi fi mai alb decât zăpada. Fă-mă să aud veselie și bucurie, și oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura. Întoarce-Ți privirea de la păcatele mele, șterge toate nelegiuirile mele! Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic! Nu mă lepăda de la fața Ta și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale și sprijină-mă cu un duh de bunăvoință! Atunci voi învăța căile Tale pe cei ce le calcă, și păcătoșii se vor întoarce la Tine. Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele! Izbăvește-mă de vina sângelui vărsat, și limba mea va lăuda îndurarea Ta. (Ps 15:7-14)

 

Frica este un sentiment care pune stăpânire pe inima omului și se transpune în viața de zi cu zi prin teama sau ezitatrea de a-și asuma unele lucruri, iar pe lângă aceasta are efect și la nivelul trupului, fiindcă ingrijorarea, teama, este identificată de medici ca fiind unul din factorii ce pot duce la apariția cancerului.

 

Hristos este Dumnezeul întrupat care trece dincolo de declarații, El demonstrează ceea ce declară: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. (Mat. 28:18) – vindecă bolnavii, deschide ochii orbilor, hrănește mulțimile, învie morții. De asemenea își manifestă în mod practic dragostea pentru biserică spunându-i dinainte cum va fi și ce se va întâmpla. Le-a spus ucenicilor că Ierusalimul va fi dărâmat: Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea și a zis: "Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, când vrăjmașii tăi te vor înconjura cu șanțuri, te vor împresura și te vor strânge din toate părțile: te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău; și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată." Luca 19:41-44

De asemenea le-a spus în multe rânduri despre modul în care El personal va ajunge să pătimească: Pe când Se suia Isus la Ierusalim, pe drum, a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici și le-a zis: "Iată că ne suim la Ierusalim, și Fiul omului va fi dat în mâinile preoților celor mai de seamă și cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte și-L vor da în mâinile Neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată și să-L răstignească; dar a treia zi va învia." Matei 20:17-19

Observați modul în care Hristos dorea să-i pregătească pe ucenici pentru ceea ce avea să urmeze astfel încât să nu li se tulbure inima, să nu-i cuprindă frica.

Acest principiu este valabil și pentru noi cei de azi, la fel cum le-a spus ucenicilor ce avea să se întâmple, și cele spuse s-au împlinit adliteram, la fel ne spune și nouă, bisericii ce are să se întâmple până la finalul veacurilor. Este o formă de manifestare a dragostei pe care și noi o aplicăm: nu ne ascundem planurile și intențiile față de cei pe care-i iubim. Hristos spune bisericii ce are să se întâmple pentru ca să ne pregătim și să nu fim luați prin surprindere, iar apoi frica să pună stăpânire pe noi; El face aceasta nu ca un ghicitor în stele, ci în calitate de stăpân al istoriei și al universului.

 

Cartea Apocalipsa este cartea în care Hristos la început se face o radiografie a celor șapte biserici, biserici care existau în mod fizic în acea vreme, dar ele reprezintă în mod simbolic toate tipurile de biserici care au existat sau există și azi:

1. Efes (Apocalipsa 2.1-7) – biserica care și-a uitat dragostea dintâi
2. Smirna (Apocalipsa 2.8-11) – biserica care urma să sufere persecuție
3. Pergam (Apocalipsa 2.12-17) – biserica care trebuia să se pocăiască
4. Tiatira (Apocalipsa 2.18-29) – biserica care avea în mijlocul ei o prorociță falsă
5. Sardes (Apocalipsa 3.1-6) – biserica care a adormit
6. Filadelfia (Apocalipsa 3.7-13) – biserica care a răbdat
7. Laodiceea (Apocalipsa 3.14-22) – biserica cu o credință căldicică

Apoi avem parte de o prezentare a evenimentelor ce urmau și urmează să se întâmple. Evenimentele sunt descrise folosindu-se predominant simboluri, iar ele au început să se întâmple din vremea existenței celor 7 bisericii și se vor întinde pănă ce se va fi isprăvit cu această lume și vom avea parte de un cer nou și un pământ nou.

Tocmai pentru că Apocalipsa ca și carte tratează perioada de final a umanității, ea a prezentat un interes mai aparte, s-au scris cărți și s-au făcut filme cu privire la modul în care va fi distrusă lumea noastră. Însă noi ca și biserică nu trebuie să uităm că defapt această carte este o exprimare palpabilă a dragostei lui Hristos, care vrea să ne arate evenimentele ce se vor întămpla, astfel încât nouă ca și biserică să nu ne fie frică.

 

Una din preocupările oamenilor în ceea ce privește Apocalipsa a fost și este numărul fiarei. Acest număr 666 a aprins imaginația oamenilor care au încercat să descifreze ce anume reprezintă. Speculațiile au fost multe și de diferite feluri; unii afirmau că cei care au un card VISA sunt însemnați pentru că VISA se traduce astfel: VI este cifra șase în latină, S vine de la six cifra șase în engleză iar A vine de la tot cifra șase nu mai știu sigur în ce limbă; în unele țări acele cipuri de pe cardurile bancare pot fi implantate pe mână, sub piele astfel încât aceasta a fost asociată cu semnul fiarei pe mână; în țara noastră când s-a propus marcarea animalelor (vaci, oi, capre) cu un semn de identificare în ureche unii s-au împotrivit pe același motiv. Acum mai nou, o dată cu pandemia sentimentul de frică a escaladat și mai mult; unii au spus că în măștile pe care le purtăm sunt cipuri, alții au mers mai departe afirmând că în vaccinul care se administreaza ar fi cipuri care ni se introduc în corp și astfel oamenii sunt însemnați astfel cu acest semn al fiarei. Dăcă ne uităm atent la toată motivația din spatele acestor speculații, ea este de fapt întreținută de dorința profundă a unor oameni de a nu fi însemnați cu semnul fiarei și de aici se naște tendința de a vedea aproape în orice acest semn. Motivația este bună, însă rezultatul nu este unul prea fericit. Și să fim seriosi, credeți că lucrurile sunt atât de simpliste? ca să nu primesc semnul fiarei în forma închipuită de oameni, să presupunem că ar fi un cip pe mână, mă pot împotrivi până la jertfire trupească dar eu să nu am nici o legătură închinarea adevărată ba chiar să fiu un hulitor la adresa lui Dumnezeu și cu toate acestea pentru că nu am acceptat să primesc semnul pe mână să fiu salvat – este un nonsens evident. Numărul fiarei are de a face cu închinarea, toți cei care se vor închina vor primi numărul fiarei: Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase. (Apoc. 13:11-18). Închinarea este ceva benevol, făcut din dorința interioară a omului, nimeni nu te poate obliga să te închini. Închinarea este despre cineva căruia vrei, alegi să i te închini pentru ceea ce reprezintă. În acest sens avem un exemplu la Daniel și prietenii săi care chiar cu prețul vieții au ales (observați este vorba de alegere) să nu se închine împăratului (în cazul lui Daniel) sau chipului de aur (în cazul celor trei tineri). Așadar închinarea are a face cu acțiunile și gândurile noastre, ele demonstrează cui te închini. Acțiunile sunt simbolizate de mână, un simbol pe mână, iar gândurile sunt simbolizate de frunte, un simbol pe frunte; cele două sunt strâns legate între ele pentru că gândurile determină acțiunile (faptele) noastre. Așadar nu știu exact dacă vor fi sau nu semne fizice pe mână sau pe frunte (în definitiv nici nu contează) pentru că defapt este vorba de mult mai mult, este despre gândurile și acțiunile noastre care arată cui ne închinăm.

Oamenii se gândesc cum să facă să nu primească numărul fiarei însă rezolvarea este defapt cateva capitole mai inainte în capitolul 7. Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui şi care avea pecetea Dumnezeului celui Viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: "Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!" Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel. Din seminţia lui Iuda, douăsprezece mii erau pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii; din seminţia lui Gad, douăsprezece mii; din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali, douăsprezece mii; din seminţia lui Manase, douăsprezece mii; din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii; din seminţia lui Levi, douăsprezece mii; din seminţia lui Isahar, douăsprezece mii; din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia lui Iosif, douăsprezece mii; din seminţia lui Beniamin, douăsprezece mii au fost pecetluiţi. După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; şi strigau cu glas tare şi ziceau: "Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!" (Apoc. 7:2-10)

Avem așadar imaginea îngerului care pune pecetea pe slujitorii lui Dumnezeu.

Cronologia este următoarea:

A. 7 peceti (cap. 6 și 8)

Între pecetea 6 și 7 Dumnezeu își pecetluiește aleșii (cap. 7)

B. 7 trambite (cap. 9 și 10)

Toți cei care nu au numele scris în cartea vieții se închină fiarei și primesc semnul pe mână sau pe frunte (cap. 13)

Răpirea Bisericii (cap. 14)

C. 7 urgii (cap. 15 și 16)

Din această cronologie putem să ne dăm seama că prima dată Dumnezeu este cel care își pecetluiește slujitorii iar fiara abia apoi pune numărul său pe cei care i se închină. Deci dacă ai pecetea lui Dumnezeu nu trebuie să îți mai faci probleme cu privire la numărul fiarei, iar preocuparea noastră principală trebuie să fie cum să fim pecetluiți de către Dumnezeu și cum să avem numele scrise în cartea vieții.

În capitolul 7 sunt descriși cei pecetluiți de îngerul lui Dumnezeu Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului (Apoc. 7:14). Cei care cred în Isus Hristos ca Mântuitor și salvator al vieților lor, cei care au acceptat ca păcatele să le fie spălate, curățate de sângele Mielului lui Dumnezeu (același Isus) aceștia sunt cei pecetluiți de Dumnezeu. Unul din bătrâni spune că cei pecetluiți vin din necazul cel mare, deci biserica va lua parte la unele din evenimentele din necazul cel mare, fiara va face război cu sfinții (cu biserica), dar biserica va fi rapită si nu va avea parte de cele mai grele încercări din necazul cel mare și anume cele 7 urgii.

Interesant este faptul că Diavolul vrea să ne inducă frica până și în modul în care citim Biblia, ne focalizam pe cap 13 cu numărul fiarei și nu vedem promisiunile din cap 7.

Dumnezeul nostru vrea să ne scape din această robie a fricii și a așternut pe paginile scripturi cronologia evenimentelor de final a istoriei umanității tocmai pentru a ne pregăti pentru ce va să vină, iar noi să pășim în ziua de mâine întăriți în credință și uitându-ne țintă la căpetenia desăvârșirii noastre, la Isus Hristos.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 103
  • Gramatical incorect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni