Trăirea în vremurile din urmă
Autor: Ciprian Dobocan  |  Album: Cuvinte pentru cei ce asculta  |  Tematica: Consolidare spirituala
Resursa adaugata de cipdob in 05/12/2020
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

 

Textul din Matei cap. 24:36-51 ne vorbeste despre perioada de final a istoriei umanității, însă nu vreau să intrăm în zona de speculații cu privire la când va fi sfârșitul. Hristos le spune ucenicilor ce trebuie să facă și anume să învețe de la smochin – biserica trebuie să știe să citească semnele vremurilor, fiecare din noi în calitate de parte a trupului lui Hristos trebuie să fim realiști și conștienți de vremurile pe care le trăim. Sarcina bisericii nu este aceea de a căuta să știe cu exactitate când va reveni Domnul ei pe norii cerului ci să își dea seama când semnele prevestesc apropierea acelui moment.

 Așadar nu vreau să cautăm răspuns la întrebarea: când va reveni Domnul pe norii cerului (pentru că lucrul acesta se va întâmpla la un moment dat, poate fi mâine, la anul, peste 10 ani sau peste 100 de ani, nu e treaba noastră să știm vremurile sau soroacele) ci vreau să găsim răspuns la o altă întrebare, mai importantă: cum trebuie să trăiască biserica în vremurile din urmă.

Pentru aceasta ne vom uita la pasajul citit și la pasaje din Geneza. Din descrierea făcută de Isus aflăm că la fel cum erau zilele de dinainte de potop, la fel vor fi și cele dinainte de venirea Sa; oamenii vor fi preocupați de treburile lor de zi cu zi urmăndu-și obiceiurile (de a se însura și mărita), vor trăi în chefuri și ospețe până când biserica va fi răpită. La fel cum Noe a fost pus la adăpost de Dumnezeu în corabie, la fel și biserica va fi luată de pe pământ și adăpostită în ceruri ca să nu aibă parte de urgiile ce vor veni asupra pământului. Analogia cu Noe confirmă faptul că biserica va fi răpită înainte de începerea necazului cel mare. Dacă mergem în Geneza, aflăm mai multe detalii cu privire la modul în care arăta societatea în vremea lui Noe. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. (Gen. 6:5) Descrierea nu este una amănunțită ci este succintă, cuprinzătoare, o radiografie exactă a oamenilor de atunci facută în câteva cuvinte. Dacă comparăm acele vremuri cu vremurile noastre vedem o asemănare evidentă: azi omul nu se mai gândește la divinitate, cel care tronează în central vieții sale nu este Dumnezeu ci este eul său personal, nu mai există apreciere și dragoste pentru cel de lângă tine, pentru atingerea scopurilor personale oamenii se calcă în picioare – nu mai contează prieteniile și relatiile de rudenie. Versetul 9 ne spune că Noe era un om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu. Aceleași lucruri trebuie să ne caracterizeze și pe noi, trebuie să fim fără prihană, drepți, fără pată între cei din vremea noastră; observați similitudinea cu învățătura Domnului Isus care ne spunea că noi trebuie să fim sarea pământului și lumina lumii. Un alt lucru important pe care îl făcea Noe era să umble cu Dumnezeu. În vremurile de început Dumnezeu se revela de multe ori printr-o prezență fizică, a făcut-o în cazul lui Adam, a lui Moise, însă umblarea cu Dumnezeu însemna și atunci același lucru care înseamnă și azi: ascultarea de poruncile și învățăturile lui Dumnezeu. La fel cum în vechime oamenii nu au luat seama la modul de trăire a lui Noe, la fel și în zilele noastre nu iau seama la ce înseamnă să trăiești în ascultare de Dumnezeu. Și atunci ca și acum, trăirea după porunca lui Dumnezeu era privită ca o nebunie; gândiți-vă că Noe a primit poruncă să construiască o corabie mare care putea fi vazută de catre multă lume, cu siguranță că oamenii râdeau de Noe văzându-l ce construiește pentru că probabil apa era la mare depărtare de ei, înainte de potop întinderea de uscat pe suprafața planetei era mult mai mare, raportul era aproximativ invers, câtă întindere de apă este acum atâta întindere de uscat era atunci. La fel ca și acum, oamenilor când le vorbești despre judecata lui Dumnezeu ce urmează să se abată peste pământ nu cred.

Isus după ce face analogia cu Noe, oferă un detaliu cu privire la vremurile din urmă: Atunci, din doi bărbați care vor fi la câmp, unul va fi luat, și altul va fi lăsat. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată, și alta va fi lasată. Răpirea bisericii prezentată aici, este doar o imagine, bine ar fi ca jumăte din oameni să fie luați, pentru că vedem ce vremuri trăim (tare mi-e frică că vor fi răpiți cu mult mai puțin de jumate din oameni) și de asemenea Cuvântul ne spune că puțini sunt cei ce umblă pe calea îngustă.

Apoi este lansat un apel la veghere, iar vegherea este necesară tocmai pentru că nu știm ziua și nici ceasul venirii Domnului. Însă vegherea și așteptarea nu este ușoară, iar Hristos ne avertizează că există pericolul căderii de la credință. Unii vor spune că s-au săturat să tot aștepte atât, s-au săturat să trăiască după atâtea legi, să respecte atâtea lucruri. Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: "Stăpânul meu zăbovește să vină!" Dacă va începe să bată pe tovarășii lui de slujbă și să mănânce și să bea cu bețivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și în ceasul pe care nu-l știe, îl va tăia în două, și soarta lui va fi soarta fățarnicilor; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.

Așadar dacă revenim la întrebarea care ne-am pus-o la inceput: cum trebuie să trăiască biserica în aceste vremuri premergătoare revărsării mâniei lui Dumnezeu? Să facem același lucru pe care l-a făcut Noe: să umblăm cu Dumnezeu. Însă umblarea cu Dumnezeu nu este ușoară pentru că necesită să îl pui pe El în centrul vieții tale și să frângi poftele eului tău. Umblarea cu Dumnezeu presupune trăirea în concordanță cu învățăturile Sale revelate pe paginile scripturii și desăvârșite prin exemplul de trăire a Fiului pe pământ. Despre trăirile lui Noe când construia corabia nu ni se dau multe detalii, dar probabil și el a avut momente când își dădea peste mână cu ciocanul sau când auzea batjocurile celor din jurul lui și ar fi vrut să le lase toate baltă, gândindu-se poate că vocea care a auzit-o era doar o închipuire a imaginației sale. Însă întreaga lui trudă a fost răsplătită când au început să cadă primii picuri de ploaie. La fel și truda noastră va fi răsplătită când vom fi luați la cer să mergem în întâmpinarea Mirelui.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 207
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni