Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Versete 3: 16 în Noul Testament-partea a II-a
Autor: Laura Daniela Marinau  |  Album: Versete de aur  |  Tematica: Biserica
Resursa adaugata de loredanam in 28/12/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

Coloseni 3:16 "Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră."

Aici este descrisă adunarea de părtășie în toată sfânta ei simplitate. Fără ritual. Fără program. Fără „liturghie”. Doar ceea ce trebuie să fie: o adorare în comun a lui Cristos, o strângere simplă și emoționantă în jurul Cinei Domnului, pomenind moartea Lui răscumpărătoare, istoria mântuirii. Doar o încurajare reciprocă în credința „dată sfinților o dată pentru totdeauna”.

Iar condiția sine qua non a acestei părtășii autentice este în versetul următor:

Filipeni 3:16 "Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel."

Iar scopul părtășiei frățești și a rugăciunii din cămăruță este exprimat de Pavel în versetul următor, într-un mod mișcător:

„Efeseni 3:16 "şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru,"

Trebuie să ne întărim lăuntric, să creștem spiritual până la „statura plinătății lui Cristos” pentru a sta în picioare în vremuri de prigoană, pentru a „ne duce până la capăt mântuirea”, pentru a fi roditori. Pentru a fi sfinți semănători și, cu mult Har, chiar și secerători.

Galateni 3:16 "Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui”. Nu zice: „Şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „Şi seminţei tale”, adică Hristos."

Făgăduințele sunt și nădejdea noastră, dacă rămânem în Cristos. Și Dumnezeu își împlinește întotdeauna făgăduințele! Și noi ar trebui să ne ținem cuvântul dat, dacă vrem să semănăm cu El... .

2 Corinteni 3:16 "Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată."

Până în prezent, evreii s-au întors la Domnul „câte unul”. Nădăjduim să trăim vremurile când se vor converti ca națiune la Cristos!

1 Corinteni 3:16 "Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?"

Este o mare problemă dacă încă nu am înțeles că suntem în starea minunată din acest verset. Pentru că, dacă am pricepe cu adevărat că suntem „gazda” Duhului prin care ne-am născut din nou și prin care putem spune „Isus Cristos este Domnul”, viața noastră ar fi din zi în zi mai sfântă și mai în temere.

Romani 3:16 "prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;" Acest verset, ca și tot capitolul acesta din „Romani” se referă la starea de păcat a iudeilor și neamurilor păgâne deopotrivă. Acesta este tristul drum al vieții celor stăpâniți de „hoțul care nu vine decât să fure, să junghie și să prăpădească”. Pentru această stare de păcat, remediul este doar pocăința și credința în Isus Cristos!

Matei 3:16 "De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit din apă. Şi, în clipa aceea, cerurile s-au deschis şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El."

Pentru a primi plinătatea Duhului Sfânt, chiar Isus Cristos, Cel fără păcat, a fost botezat în apă. Deci, acest gest de ascultare, această mărturie publică a consacrării în slujba lui Dumnezeu, are o mare valoare spirituală. După botezul în Iordan, Isus a fost dus de Duhul în pustie, pentru a fi ispitit de satan. Multă atenție trebuie acordată noilor creștini, deoarece se vor confrunta cu mari ispite!

Marcu 3:16 "Iată cei doisprezece pe care i-a rânduit: Simon, căruia i-a pus numele Petru;"

Simon Petru este nominalizat ca primul ucenic ales de Domnul. Nu doar pentru că tânărul Marcu scria această evanghelie din amintirile lui Petru. Dar Petru a avut o credință mare și spontană, care l-a determinat să meargă și pe valuri. El nu s-a îndoit deloc de identitatea Domnului Isus Cristos și mărturia sa de credință este temelia crezului creștin.

Luca 3:16 "Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc."

Dar, în ceea ce privește misiunea lui Ioan Botezătorul, verișorul Domnului Cristos, a fost de a deschide oamenilor inima pentru mesajul Împărăției, pentru a primi botezul pocăinței și pentru a cere apoi de la Isus Duhul Sfânt. De asemenea, Ioan trebuia să „Îl prezinte” pe Mesia lui Israel.

Trebuia ca Ioan evanghelistul, apostolul Iubirii, să ne spună, sub inspirația Duhului Sfânt, motivul venirii în lume a Mântuitorului, (care verset este și motivația scrierii  acestor modeste studii):

Ioan 3:16 "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică."

Tată, Îți mulțumim! Glorie veșnică Domnului Isus! Amin!

Da, așa este. Frumos și bine spus; „Aici este descrisă adunarea de părtășie în toată sfânta ei simplitate. Fără ritual. Fără program. Fără „liturghie”. Doar ceea ce trebuie să fie: o adorare în comun a lui Cristos, o strângere simplă și emoționantă în jurul Cinei Domnului, pomenind moartea Lui răscumpărătoare, istoria mântuirii. Doar o încurajare reciprocă în credința „dată sfinților o dată pentru totdeauna” ”
Glorie și mărire Domnului!
Adăugat în 30/12/2018 de Ioanhapca
Multumesc pt lectură și comentariu!
Adăugat în 17/01/2019 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 149
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni