De la „pierdut” la ucenic
Autor: AnonimP  |  Album: Ascultare și urmare  |  Tematica: Salvare
Resursa adaugata de IonPuiu in 16/08/2016
    12345678910 0/10 X
Referințe

 

  Uneori, membrii unei biserici vor să organizeze programe pentru a răspunde nevoilor societăţii, în domenii precum sănătate, familie, administrarea banilor, gestionarea conflictului etc., şi se întreabă: „Ce i-ar putea ajuta pe oameni să treacă de la starea de «pierduţi» la aceea de ucenici ai lui Isus?” Mai potrivit ar fi să întrebăm: „Cine i-ar putea ajuta?”, iar răspunsul este: „Tu!” „Cel mai puternic argument în favoarea Evangheliei este un creştin iubitor şi iubit.” – Ellen G. White, Divina vindecare, ed. 2010, p. 356. Bisericile care reuşesc să menţină interesul vizitatorilor la un nivel ridicat de la un eveniment la altul şi de la un program la altul sunt binecuvântate cu membri care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu şi care sunt dornici să cultive prietenii durabile. Există însă şi membri care sunt nepăsători faţă de vizitatori, chiar apatici, şi care, în felul acesta, pot afecta grav misiunea bisericii. „Domnul nu lucrează acum pentru a aduce multe suflete la adevăr din cauza membrilor bisericii care n-au fost niciodată convertiţi şi a acelora care au fost cândva convertiţi, dar au apostat. Ce influenţă vor avea aceşti membri neconsacraţi asupra noilor convertiţi? Nu vor face ei oare fără efect solia dată de Dumnezeu şi pe care poporul Său trebuie s-o vestească?” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 6, p. 371

  3. Citeşte Luca 19:1-10. De ce a fost nevoit Zacheu să se caţere într-un pom? Ce lecţii desprindem din întreaga relatare?

  Gândeşte-te cum ar fi stat lucrurile dacă oamenii care stăteau în calea lui Zacheu ar fi remarcat dorinţa lui de a se apropia de Isus şi l-ar fi invitat cu amabilitate, pe acest „păcătos”, la picioarele Mântuitorului!

  Noi, cei care stăm în jurul lui Isus, ar trebui să fim atât de „contaminaţi” de iubirea Sa pentru omenirea păcătoasă şi sărmană, încât să-i „molipsim” şi pe alţii. Dacă suntem profund conştienţi de dragostea lui Dumnezeu şi de harul Său pentru nişte păcătoşi ca noi, atunci vom fi preocupaţi să îi căutăm pe cei „scunzi” din punct de vedere spiritual şi să îi conducem, cu dragoste, la Hristos.

  Cum te porţi cu vizitatorii din biserica ta? Eşti preocupat să stai de vorbă cu zi sau îi ignori, gândindu-te că se va ocupa altcineva de ei? Ce spune despre tine răspunsul dat şi ce schimbări ar trebui să faci?

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 688
  • Descărcări: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni