De ce se întâmplă lucruri rele oamenilor buni
Autor: Ștefan Zambo  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de 12345 in 08/09/2023
    12345678910 0/10 X

... Atunci împăratul a poruncit să aducă pe Daniel, și să-l arunce în groapa cu lei... ” (Daniel 6:1-27)

Probabil că te-ai întrebat uneori; de ce se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?

 

Trebuie spus din capul locului că bun în sensul deplin al termenului nu este decât unul singur: Dumnezeu (Marcu 10:18) Totuși dacă coborâm la nivel uman, descoperim oameni și oameni. Chiar și în istoria biblică dăm peste un Nabal sau Irod, oameni foarte răi. Dar și peste un Moise sau Cormeliu, personaje deosebit de bune. Daniel este unul din aceea cu care chiar Domnul se laudă. (Ezechel 14:14, Daniel 10:11)

 

Lumea în care trăim este plină de nedreptăți și lucruri rele. Poate ce intrigă cel mai mult este faptul că adesea răul îi atinge pe oamenii inocenți și buni. Biblia în ansamblu este Cartea răspunsurilor. Pasajul care-l prezintă pe Daniel în groape cu lei ne răspunde într-o oareceare măsură la întrebarea; de ce se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?

 

PENTRU CĂ LUMEA ESTE PLINĂ DE OAMENI RĂI. (Daniel 6:1-5) Trebuie s-o spunem dintr-un început că în sens primar, după standardele divine, nu există oameni buni. Biblia spune: „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu”. (Romani 3:23) Admitem însă că după standardele umane dintotdeauna au existat oameni buni și oameni răi, oameni foarte buni și oameni foarte răi. Evreul Daniel avea calități deosebite, apreciate de toți împărații pe care i-a slujit, așa că Împărarul Dariu se gândea să-l numească prim-ministru peste imperiul său. Rivalii lui Daniel la dregătorie au început să-l pizmuiască și să-l sape. Scriptura spune: „Atunci căpeteniile și dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să-l pârască... ” De la Cain încoace, până astăzi, au existat și există, oameni invidioși și gata să facă rău celor din jur. Iertați-mă, dar românii sunt recunoscuți pentru dezbinarea de care dau dovadă în relațiile dintre ei, pentru modul în care se sapă unii pe alții, pentru un avantaj imediat.

 

PENTRU CĂ AUTORITĂȚILE NU-ȘI FAC TREABA. (Daniel 6:6-17) Care este rolul dregătorului în societate? Biblia spune: „El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-l răzbune și să pedepsească pe cel ce face răul”. (Romani 13:4b) Mandatul autorităților este acela de a veghea pentru ca societatea să cunoască o minimă și rezonabilă stabilitate. Pentru aceasta dregătorii trebuie să răsplătească pe cei buni și să pedepsească pe cei răi. Fără această autoritate societatea s-ar prăbuși în anarhie. Adeseaori însă conducătorii fie nu-și fac treaba, fie abuzează de autoritatea încredințată lor. Astfel se ajunge ca cei răi să fie promovați, iar cei buni pedepsiți. Așa s-a întâmplat și în cazul lui Daniel.

 

PENTRU CA CEI CREDINCIOȘI SĂ-ȘI ARATE FIDELITATEA. (Daniel 6:10) Este la îndemâna oricui să-și arate credința în zile senine, nu însă arunci când se întunecă. Inamicii lui Daniel au scotocit în biroul lui pentru a afla ceva, dar n-au găsit nimic pentru a-l acuza. Atunci și-au adus aminte că Daniel era un om evlavios, așa că l-au prostit de cap pe Împăratul Dariu să semneze o aspră oprire care cerea interzicerea rugăciunilor sub pedeapsa cu moartea. Biblia spune: „Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde fereastra odăii de sus era deschisă înspre Ierusalim, și de trei ori pe zi îngenunchia, se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea și mai înainte”. Opririle sunt cele care relevă credința autentică.

 

PENTRU CA DUMNEZEU SĂ-ȘI ARATE PURTAREA DE GIRJĂ. (Daniel 6:18-24) Deși Împăratul îl iubea pe Daniel, a fost constrâns să-l arunce în groape cu lei. În groapa cu lei însă, minune, un înger al Domnului închide gura leilor. Încercările prin care trec oamenii pun în valoare purtarea de grijă a semenilor lor. Încercările prin care trec uneori cei credincioși scot în evidență dragostea lui Dumnezeu pentru ei. (Romani 8:28; 2Petru 2:9a)

 

PENTRU CA ÎN FINAL DUMNEZEU SĂ FIE SLĂVIT. (Daniel 6:25-28) După o noapte petrecută în compania leilor și a îngerilor, Daniel este scos de Împărat teafăr din groapă. Izbăvirea miraculoasă îl determină pe Împăratul Dariu, un păgân, să spună unele din cele mai frumoase cuvinte din Scriptură cu privire la Dumnezeul cel adevărat. Ascultați-l: „Poruncesc ca, în toată întinderea împărăției mele, oamenii să se teamă și să se înfricoșeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu, și dăinuiește veșnic; împărăția Lui nu se va nimici niciodată, și stăpânirea Lui nu va avea sfârșit. El izbăvește și mântuiește, El face semne și minuni în cer și pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghiarele leilor!” Aleluia!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 673
Opțiuni