Nu vad in tine un dusman, ci un om care, ca si mine, are nevoie de Hristos !
Autor: Marcel Dumitru  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ionelmarcel in 20/11/2019
    12345678910 0/10 X

 

Nu vad in tine un dusman, ci un om care, ca si mine, are nevoie de Hristos!

 

Text: Matei 5:

43. “Ati auzit ca s-a zis: "Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau."

44. Dar Eu va spun: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc,

45. ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri; caci El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti”.

 

Cui apartin aceste cuvinte?

Cine da aceasta invatatura?

 

Isus Mesia, Imparatul lui Israel si al nostru. El a spus aceste cuvinte in celebra Sa “Predica de pe munte”.

 

Mesajul “Predicii de pe munte” este iubirea vrajmasilor.

Invatatura Domnului Isus a fost numita “Carta” sau “Constitutia Imparatiei”, pentru ca enunta conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca cei ce vor sa intre in Imparatia cerurilor.

 

Pentru ca niciunul dintre noi nu poate intra in Imparatia lui Dumnezeu pe baza meritelor personale, de aceea trebuie sa apelam la Dumnezeu.

 

Iertarea Lui fata de noi ne obliga sa iertam si noi pe cei care ne-au gresit. Dumnezeu ne-a iertat noua o datorie imensa, prin Domnul Isus Hristos, iar acest lucru ne obliga sa renuntam la razbunare.

 

Daca fariseismul promova reciprocitatea, Domnul Isus promoveaza dragostea.

Relatiile dintre noi si Dumnezeu, relatiile dintre noi si oameni, trebuie sa aiba la baza dragostea.

Renuntarea la noi insine de dragul altora reprezinta pretul preotiei, pretul largirii Imparatiei lui Dumnezeu.

 

Cate de minunata este invatatura Domnului Isus si ce frumoasa este Evanghelia Sa!

A face bine vrajmasului este o cale sfanta si sigura de a-l aduce la mantuire. Dragostea si blandetea sunt cele mai puternice arme pentru biruirea raului din noi si a vrajmasilor nostrii.

A face bine celor ce ne urasc, inseamna a pune in practica invatatura Domnului Isus, inseamna a birui raul prin bine, cu cea mai puternica arma: dragostea.

 

44. “Dar Eu va spun: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc”.

45. ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri”;

 

Istoria omenirii cunoaste trei legi cu privire la relatiile dintre om si om.

 

1.      Legea junglei, adica razbunare fara limita.

Daca cineva iti dadea o palma, tu aveai dreptul da-i cu un par in cap.

 

2.      Legea talionului, adica razbunare limitata.

Daca cineva iti rupea un dinte, aveai si tu dreptul sa-i rupi un dinte.

 

3.      Legea dragostei, adica bunatate  nelimitata.

Aceasta Lege nu e de obarsie omeneasca. A fost adusa din cer, de la Dumnezeu, de Domnul Isus Hristos, si desfiinteaza pe celelalte doua.

 

Toti cei care primesc aceasta Lege in inima lor, sunt izbaviti de puterea celorlalte doua.

 

Codurile noastre de legi au la baza principiile celei de-a doua Legi, a talionului: la atata fapta, atata pedeapsa.

 

Legea dragostei, care sta la temelia invataturii Domnului Isus, se deosebeste fundamental de celelalte legi.

Sfantul Augustin spunea ca ”nu exista nimic in lume mai vrednic de mirare ca iubirea de vrajmasi”.

 

Asa cum luna de pe cer nu musca cainii care o latra, tot asa nici noi nu trebuie sa-i “muscam” pe dusmanii nostrii, ci sa le intoarcem raul prin bine, iubindu-i si facandu-le bine.

 

 In felul acesta devenim prietenii lui Dumnezeu.

Si prin nimic nu ne facem mai asemenea lui Dumnezeu, decat prin dragostea fata de vrajmasi.

Dumnezeu atat de mult a iubit vrajmasii (pe noi), incat a dat pe Fiul Sau sa moara pentru ei (Ioan 3:16).

 

45. “ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri”;

 

            Fiii lui Dumnezeu ii seamana Tatalui ceresc.

-Daca Dumnezeu este dragoste, si noi trebuie sa fim dragoste.

-Daca Dumnezeu este lumina,    si noi trebuie sa fim lumina.

-Daca Dumnezeu Si-a iubit vrajmasii (pe noi), si noi trebuie sa-i iubim pe cei ce ne urasc.

-Daca spunem ca-L iubim pe Dumnezeu, dar uram ce iubeste Dumnezeu, suntem niste mincinosi si Adevarul nu este in noi.

 

Traim vremi de har si pedeapsa lui Dumnezeu pentru vrajmasii Lui este indreptarea lor.

 

De aceea, nu vad in tine un dusman, ci un om care, ca si mine, are nevoie de Hristos.

Dumnezeu sa ne binecuvinteze!

Amin!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 977
  • Export PDF: 2
Opțiuni