Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Dragostea Tatălui
Autor: Remus Ruptasu  |  Album: fara album  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de theoray in 10/02/2019
    12345678910 0/10 X

 

 

           DRAGOSTEA TATĂLUI

 

Ev. LUCA 15:1,2, 11-32

 

INTRODUCERE

 

Înainte de a parcurge această pildă, trebuie să ne amintim cine erau cei vizaţi. Descoperim astfel, patru tipuri de ascultători şi anume:

 

1.       Vameşii – compromişii material

 

2.       Păcătoşii- compromişii moral (toţi cei care nu respectă Legea)

 

3.       Fariseii  - compromişii spiritual

 

4.       Cărturarii – compromişii teologic.

Primele două categorii veneau la Cristos ca să-L asculte, întrucât, nimeni nu vorbea ca El.  

Despre ce le vorbea oare? Despre cum pot să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!  

Celelalte două categorii, erau oamenii cu pretenţii spirituale şi teologice, care credeau că Dumnezeu este numai pentru cei sfinţi; care credeau că Mesia trebuia să pedepsească pe cei păcătoşi şi să-Şi adune un popor sfânt.

Aceste categorii L-au întristat pe Dumnezeu Tatăl, care totuși nu a încetat să-i iubească.

Prin această pildă Domnul Cristos, îndreaptă atenţia auditorului spre dragostea Tatălui.

Această dragoste a fost:

 

A. Umbrită de dispreţ  v. 12,13

 

-         Arătat prin cererea făcută – legală până la un punct, forţând dreptul de uzu- fruct (ca şi cum tata era deja mort)

–    Arătat prin nesocotirea autorităţii ( mi se cuvine 1/3)

-   Arătat prin hotărârea de a  părăsi familia  - principiile de viaţă, conduita, munca onestă, chivernisirea

Credea că-şi poate lua viaţa în propriile mâini.

 

A plecat nu pentru că era rău acasă, ci pentru că vroia experienţe noi. „În sfârşit liber!”. Aşa a ajuns DEPARTE, în risipă şi destrăbălare.

 

Aici, Domnul Cristos zugrăveşte adevăruri ale VT, prin care Israelul a mai fost avertizat:

 

    “Cine iubeşte petrecerile va duce lipsă, şi cine iubeşte vinul şi untdelemnul dresurilor nu se   îmbogăţeşte”. (Prov. 21:17)

 

“Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe”. (Prov. 23:21)

 

“Cine iubeşte înţelepciunea înveseleşte pe tatăl său, dar cine umblă cu curvele risipeşte averea”. - (Prov. 29:3))

 

   B. Amânată de circumstanţe  v. 14-16

 

  – îndepărtarea  - datorită îndepărtării voite, nu că nu l-ar mai fi iubit.    Depărtarea noastră! Nu Dumnezeu s-a îndepărtat de om, ci omul.

 

   -resusele terminate (banii nemunciţi)  -tatăl nu a intervenit când s-au terminat resursele.

 

    - foametea care nu a venit până nu i s-au terminat resursele! v. 14  -tata nu i-a trimis pachet repede, ci l-a lăsat să se detoxifice de mofturi şi de pofte nesăbuite.    

 

   - lipsa  -  numai atunci şi-a dat seama că trebuie să facă ceva.   v. 15 Tatăl l-a lăsat să muncească – nu i-a trimis repede o ofertă. Dacă nu i-a convenit să muncească în calitate de fiu, a trebuit să muncească de pe poziţia de argat (sclav)  - i-a dat posibilitatea să facă diferenţa – să vadă ce înseamnă dispreţul, umilirea (un evreu să păzească porcii!); ba mai mult, să dobândească capacitatea de a discerne. Şi a reuşit!

 

 Şi-a venit în fire!   (V. 17a) Era pregătit să răspundă dragostei Tatălui!

 

 

C. Demonstrată şi revărsată în urma pocăinţei   v. 20,21

 

       Tatăl nu a încetat să privească în depărtare!  

 

       - nu a ezitat să-şi arate mila şi afecţiunea, tot ce lumea nu i-a putut oferi şi anume  restaurare:                                                                       

 

  -  Emoţională -îmbrăţişare (semn prin care a arătat că a fost primit din nou în sânul familiei) şi sărutare(gest practicat între membrii familiei care se iubeau mult)    dragoste necondiționată nu pentru ceea ce a făcut ci pentru ceea ce este;                                           

 

  -  Fizică- hrană (viţelul cel îngrăşat, care se tăia pentru oaspeţii cu vază)

 

   -  Socială – haină nouă, care ne duce cu gândul la cel puţin trei lucruri şi anume: haina care se dădea reprezentantului tatălui, apoi la haina mântuirii (Isaia 61:10) şi la dovada dragostei (vezi  ex. lui Iacov faţă de Iosif);  inelul, care reprezenta sigiliul familiei; încălţămintea, simbolul îndepărtarii umilinţei publice. Ce onoare!

 

Primul lucru care descătuşează dragostea Tatălui faţă de tine este recunoaşterea nevredniciei înaintea Lui.

 

Vedem în pilda aceasta că Domnul Cristos aduce în prim plan adevăruri ale VT:

” Îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine? Căci, când vorbesc de el, Îmi aduc aminte cu gingăşie de el, de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el şi voi avea milă negreşit de el, zice Domnul”. (Ieremia 31:20)

 

 “Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând."(Isaia 55:7)

 

    D. Exprimată printr-o bucurie nespusă  v. 24 şi32        

 

 - casa s-a umplut de bucurie în jurul mesei festive! (cum va fi în cer?)

 

- atmosfera apăsătoare a jalei a fost înlocuită cu veselie, în ciuda opoziţiei fiului cel mare, cel pierdut în casă, care nu ştia cum să se bucure de statutul de fiu moştenitor.

 

Observăm contrastele: mort şi înviat; pierdut şi găsit.

 

Pocăinţa aduce viaţa! “ Căutaţi-Mă şi veţi trăi! “(Amos 5:4)

 

ÎNCHEIERE 

 

Există o singură modalitate care L-ar face pe Tata să se bucure. Care este aceasta?

 

Întoarcerea şi pocăinţa aduce bucurie Tatălui!

 

Dumnezeu aşteaptă decizia omului!

 

 Când un om se pocăieşte de păcatele lui,   experimentează  dragostea de tată a lui Dumnezeu, iar cerul întreg se bucură.    v. 7,10, şi 32

 

ÎMPĂRTĂŞEŞTE ASTĂZI DRAGOSTEA ȘI BUCURIA UNUI TATĂ CARE NU VREA SĂ AŞTEAPTE ÎN ZADAR!

 

            

 

 PRIVIND MEREU ÎN ZARE

 

Privind mereu în zare, din zori până-n apus,

 

Să vezi un semn, o licărire a dorului nespus,

 

O umbră care strigă: „ Sunt eu, chiar fiul tău

 

Mă-ntorc cu umilinţă să port blestemul greu”.

 

Să-mi duc obrăznicia printre argaţii tăi,

 

Ce hrana şi-au primit-o, fiind mereu sătui.

 

Căci ţi-au jurat credinţă şi nu s-au răsculat,

 

Ca mine, un netrebnic,   ce mult te-am întristat!

 

M-ai aşteptat în taină, când eu cutreierând,

 

Îţi risipeam sudoarea pe-al tinereţii gând.

 

Când visele-mi deşarte se risipeau voit,

 

Trezind în mine dorul de chipu-ţi ostenit.

 

Privind mereu în zare n-ai încetat să speri

 

C-a mea înfumurare v-a arde-n încercări,

 

Că braţul tău de tată mai poate să aline

 

O inimă trufaşă pândită de ruşine.

 

Şi te-am văzut din zare, cum zarea o scurtai.

 

Dar n-am putut s-alerg, aşa cum alergai.

 

M-ai strâns la piept şi sărutări mi-ai dat,

 

O! Câtă bucurie, ce nici n-am meritat!

 

M-ai dezbrăcat de zdreanţa nevredniciei mele.

 

De urma pribegiei şi-a lanţurilor grele

 

Şi da-tu-mi-ai inelul de fiu moştenitor,

 

Să pot păşi prin viaţă, din nou încrezător.

 

Şi-am tresărit, când chipu-ţi deplin s-a luminat,

 

Când bucuria-ţi tată, cas-a inundat.

 

Sunt fericit acum, sunt iarăşi fiul tău,

 

Salvat din gheara lumii, cu tot trecutul său. AMIN!

 

 



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 100
Opțiuni