Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Studii de cultura si civilizatie evreiasca
Autor: Michael Reinhardt  |  Album: Iudaica  |  Tematica: Educatie
Resursa adaugata de Anabaptistul in 01/09/2012
    12345678910 9.67/10 X
Media 9.67 din 3 voturi

 

JUDAICA –

 

 

STUDII DE CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE EVREIASCĂ

 

 

Acest demers este rezultatul dorinţei de a pune la dispoziţia cititorilor elemente de antropologie culturală şi aspecte civilizaţionale care să-i ajute întru cunoaşterea fascinantului popor evreu şi spre o lecturare a Sfintelor Scripturi care să aibă un folos duhovnicesc sporit. Vom prezenta o serie de eseuri care vor anvizaja orizontul cronologic cuprins între anii 2.000 î.e.n., când YHWH l-a chemat pe Avram la monolatrie şi, astfel, a apărut monoteismul în lume, şi anul 135 e.n. când, în urma războiului purtat de Şimeon bar-Kochba împotriva romanilor, cetatea Ierusalim a fost distrusă, iar evreii au fost dispersaţi printre popoare.

Vom examina următoarele aspecte ale vieţii cotidiene evreieşti:

 

Ø    Naşterea, denumirea (şi circumciderea); familia şi genealogia; copilăria[1]şi adolescenţa; curtarea, logodna şi căsătoria; moartea şi riturile funerare;

Ø    Hrana şi bucătăria;

Ø    Îmbrăcămintea şi machiajul;

Ø    Activităţile casnice şi profesiile;

Ø    Habitatul: locuinţele, arhitectura, mobilierul;

Ø    Viaţa rurală şi cea urbană;

Ø    Ritualuri;

Ø    Festivităţi şi praznice;

Ø    Ospitalitatea;

Ø    Instituţiile educative: căminul, şcoala, sinagoga, Templul, Sanhedrinul;

Ø    Societatea şi guvernanţa.

 

Să purcedem la drum!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„CREŞTEŢI ŞI ÎNMULŢIŢI-VĂ…!” –

 

SARCINA, NAŞTEREA, STERILITATEA

ŞI RÂNDUIELILE LOR

 

 

În această primă lucrare vom trata perioada de sarcină și naşterea copiilor în cadrul familiilor evreieşti anterior distrugerii totale din anul 135 e.n. a cetăţii Ierusalim/Yeruşalayim, precum şi rânduielile care trebuiau îndeplinite cu aceste ocazii: anunţarea tatălui, a celorlalţi membri ai familiei şi a apropiaţilor acesteia şi, desigur, atribuirea numelor.

 

Prevederi pentru perioada de sarcină

Când vorbim despre societatea evreiască din vremurile biblice, trebuie să amintim un fapt care este bine cunoscut celor pasionaţi de studierea acesteia: evreii valorizau la cote maxime viaţa umană; acest fapt este vizibil nu numai din legislaţia mozaică, ci şi din practica de fiecare zi. În consecinţă, nu este de mirare că evreicele gravide erau sfătuite să se ferească de tot ceea ce ar fi putut afecta sănătatea lor şi a feţilor lor. Astfel, ele evitau băile prea calde, consumul de verdeţuri sau de hrană sărată[2] şi aici nu este vorba despre tabuuri pe care le-ar putea studia antropologia sau etnologia, ci de prevederi practice, care aveau menirea de a prezerva sănătatea în general şi sarcina în special.

Cu privire la sarcină şi la dezvoltarea fetusului, David, regele-psalmist, ne dezvăluie că ea nu era rezultatul unei simple copulări, ci mai ales un cadou dumnezeiesc – fără ca aportul uman să fi fost ignorat:

 

13 Tu mi-ai întocmit rărunchii; Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele.

14 Te laud că sunt o făptură atât de minunată – minunate sunt lucrările Tale! – şi sufletul meu ştie foarte bine aceasta.

15 Oasele mele nu erau ascunse de Tine când am fost făcut într-un loc ascuns, când am fost ţesut în adâncimile pământului.

16 Când eram doar un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau, iar în cartea Ta erau scrise toate zilele care mi-au fost hotărâte mai înainte să existe vreuna din ele.

Psalmii, 139:13-16.[3]

 

Naşterea unui copil evreu, o bucurie cu faţete multiple

În vremurile biblice, naşterea unui copil în cadrul familiilor evreieşti inducea mai multe sentimente, printre care prevala o bucurie care avea faţete multiple. Prima faţetă a bucuriei era determinată de conştientizarea faptul că au fost împlinite câteva rostiri biblice; a doua era marele eveniment al venirii pe lume a unui pui de om, motiv de încântare a familiei şi a celor apropiaţi ei; iar a treia reflecta convingerea că oamenii pot „supravieţui” după moarte dacă au copii care să le ducă mai departe numele şi amintirea. Acum, desigur că, pentru evreii trăitori în acele vremuri, aceste faţete alcătuiau un întreg.

Să examinăm, aşadar, prima dintre faţetele bucuriei menţionate mai sus, cea a rostirilor biblice despre naştere.

Prima poruncă pe care Sfintele Scripturi o menţionează ca fiind adresată de Dumnezeu oamenilor apare în Genesa, 1:28:

 

Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”[4]

 

Acest imperativ nu este numai o poruncă, ci şi un privilegiu şi o binecuvântare, şi în Biblie există mai multe istorioare legate de dorinţa de a îndeplini directiva aceasta. Atitudinea cuplurilor evreieşti era una de genul: „Vrem copii, cât mai mulţi copii, numeroşi şi sănătoşi, care să fie lângă noi când îmbătrânim, cărora să le lăsăm moştenire bunurile noastre şi să ne ducă numele mai departe”, şi chiar cartea inaugurală a Bibliei, Genesa, descrie avatarurile bătrânului Avraham şi vârstnica sa soţie, Sarah, până când s-a născut Iţħaq, „fiul promisiunii”[5], sau încercările prin care trec Iacov şi Rahela până ce vor avea copii.

Evreii considerau că aducerea pe lume a unui copil este un cadou dăruit lor de Dumnezeu. Astfel, versetul 3 din Psalmul 127 spune: „Fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată[6], iar următorul verset îi încredinţa pe evrei că fiii făcuţi în tinereţe sunt „ca săgeţile în mâna unui viteaz.”

Următorul psalm, 128, înfăţişează o frumoasă metaforă în care soţia care a adus pe lume mulţi copii este asemenea unei „viţe roditoare”, iar copiii înşişi sunt „ca lăstarii de măslin împrejurul mesei”.[7]

Acum se ridică întrebarea cum se desfăşura concret o naştere? Deşi, desigur, toate cazurile de naştere difereau între ele, există, totuşi, un set de acţiuni şi rânduieli comune acestora.

Nu se cunoaşte precis dacă femeia care urma să nască adopta o poziţie ghemuită sau se culca în pat. În cartea Exodul, 1:16, se vorbeşte despre un obnayim, un anumit „scaun” de naştere, probabil de piatră, dar lipseşte orice altă descriere a formei sale[8] şi nici nu există dovezi că un asemenea scaun exista în fiecare aşezare a evreilor, la îndemâna femeilor care urmau să nască.

În general, la naştere femeia era asistată de o moaşă experimentată, dar existau şi cazuri când femeia avea o naştere prematură sau departe de casă, şi atunci înfrunta singură această încercare extrem de dureroasă.[9]

Cum îşi explicau evreii durerile nașterii? Explicaţia pe care ei o dădeau acestor dureri era extrasă din cartea primordiilor, Genesa. După căderea în păcat a cuplului primordial Adam şi Eva, Dumnezeu a rostit câteva blesteme, printre care unul şi la adresa femeii:

 

Femeii i-a zis: „Îţi voi mări mult durerile naşterii; în durere vei naşte copii. Dorinţa ta va fi pentru soţul tău, iar el va stăpâni peste tine.[10]

Genesa, 3:16.[11]

 

Aşadar, sarcina prelungită şi adesea riscantă a femeii, precum şi durerile naşterii erau consecinţa căderii în păcat şi a blestemului dumnezeiesc rostit cu ocazia acelui eveniment nefast.[12]

Şi, într-adevăr, după cum spun M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, „durerile naşterii şi strigătele unei femei pe cale să nască erau frecvente într-un sat evreiesc”. Într-o perioadă în care nu existau analgezice, aceste dureri erau grozave şi unii dintre marii profeţi, de genul lui Isaia şi Ieremia, le-au preluat şi întrebuinţat în descrierea unor vremuri de dureri intense:

 

17 Ca o femeie însărcinată şi gata să nască, care se zvârcoleşte şi ţipă în durerile ei, aşa eram noi înaintea Ta, DOAMNE.

18 Am purtat în pântece copii, ne-am zvârcolit în dureri, dar am născut vânt. Mântuirea n-am adus-o pe pământ şi nu i-am născut pe locuitorii lumii.

Isaia, 26:17,18.[13]

 

Aud nişte strigăte ca ale unei femei în chinurile naşterii, strigăte ale unei femei care naşte pentru prima oară. Este glasul fiicei Sionului care răsuflă greu şi îşi întinde mâinile, zicând: „Vai de mine! Mi-e sufletul sleit din cauza ucigaşilor!“

Ieremia, 4:31.

 

Mai sus am amintit de moaşe; ele erau femei cu experienţă, care ştiau ce tip de asistenţă era necesar, nu doar pentru că în cea mai mare parte a cazurilor ele însele erau mame, şi încă multipare, dar şi pentru că asistaseră la multe naşteri în decursul vieţii. În plus, dată fiind valoarea pe care Biblia evreiască o acordă fiecărei fiinţe umane, este de presupus că ele procedau la tot ceea ce era necesar pentru a salva atât viaţa mamei, cât şi a pruncului, şi aici nu ne referim numai la sfaturile pe care o moaşă i le dădea femeii care năştea, ci şi la încurajările şi consolarea pe care le aducea prin vorbe. Astfel, atât în Genesa 35:17, cât şi în I Samuel, 4:20, moaşa spune femeii care se afla în durerile naşterii ,,Nu te teme, căci (…) ai un fiu!”

În altă ordine de idei, aceste două versete biblice mai au în comun încă două fapte: ambele mame au mai apucat să dea nume bebeluşilor, iar apoi au murit din cauza unor complicaţii. Genesa, 38:28, înfăţişează naşterea unui prunc care produce mamei sale o ruptură atât de semnificativă încât i se pune numele Pereţ, „Ruptură”, „Spărtură”.

În cazul în care se năşteau gemeni, moaşa avea ca însărcinare şi desemnarea primului şi celui de-al doilea născut, fapt important pentru stabilirea primogeniturii, cu tot ce presupunea acest statut.[14]

Să vedem puţin care era tratamentul aplicat nou-născutului. Autorii americani sus-amintiţi scriu:

 

În epoca biblică, bebeluşul nu-şi începea viaţa într-un mediu spi­talicesc steril. El se năştea în general în casă, în condiţii sanitare pre­care. Uneori se năştea pe pământ, sau în aceeaşi încăpere cu animale­le. Apa întrebuinţată pentru a-1 curaţi era adesea poluată, iar ceea ce se folosea în chip de scutece era spălat în această apă impură. Muşte purtătoare de boli şi alte insecte zburau prin jur. Se poate presupune că grajdul în care S-a născut Isus nu era mai rău decât anumite case din Betleem.[15]

 

Desigur că în asemenea medii mortalitatea infantilă era foarte ridicată, atingând chiar 90% din cazuri[16], aşa că, după ce tăia şi înnoda cordonul ombilical, moaşa executa anumite proceduri care se presupunea că măresc şansele de supravieţuire ale nou-născutului: concret, ea lua bebeluşul, îl îmbăia apoi îi freca trupul cu sare şi cu ulei[17], după care îl înfăşa strâns peste scutece, îl dădea mamei şi o sfătuia să repete procedura tot la şapte zile până ce copilul îm­plinea 40 de zile. Înfăşurarea strânsă cu feşi înguste de 10-12 centimetri şi lungi de 5-6 metri se făcea datorită convingerii existente că în acest fel membrele copilaşului vor creşte drepte şi viguroase.[18]

Ultima acţiune pe care o mai făcea moaşa era aceea de a anunţa tatăl despre naşterea bebeluşului său, dacă acesta era la lucru[19], precum şi vecinii familiei. Pentru părinţii israeliţi, vestea naşterii unui copil era o realmente o „bună-vestire”.[20]

Ajunşi în acest punct, trebuie să precizăm că, deşi o familie evreiască se bucura de venirea în lume a bebeluşilor, totuşi naşterea băieţilor era mai de dorit decât a fetelor[21], datorită motivelor economic şi militar. Mai concret, băieţii urmau să rămână în casă, să muncească din greu – ceea ce, mai ales pentru o societate agrară, era un fapt semnificativ – urmau să aducă soţii şi să aibă copii care vor spori averea familiei şi, în plus, în vremuri zbuciumate, „omul care-şi umpluse tolba de săgeţi cu fii şi avea vorbe cu vrăjmaşii săi la poartă urma să nu fie dat de ruşine”, pentru a parafraza Psalmii, 127:5.

În ceea ce le priveşte pe fete, ele rămâneau în casă doar până la măritiş, ajutând cu ce se putea, după care se măritau, iar taţii lor primeau forma de compensare denumită mohar, despre care vom avea ocazia să vorbim mai târziu.

Un ultim amănunt: viaţa deosebit de grea din acele vremuri, dimpreună cu excesele, accidentele sau bolile care interveneau puteau duce la naşterea de copii cu handicapuri sau dizabilităţi fizice.

Dacă descindeau din neamul preoţesc, la maturitate aceşti copii nu puteau sluji ca preoţi. În cartea Leviticul era stipulat faptul că anumite metehne interziceau accesul la preoţie, fiind considerate o impuritate specială:

 

16 Domnul i-a zis din nou lui Moise:

17 „Spune-i lui Aaron: «Nici un bărbat dintre urmaşii tăi din generaţiile viitoare care va avea o meteahnă să nu se apropie să aducă mâncarea Dumnezeului său.

18 Nici unul care va avea vreo meteahnă să nu se apropie, nici unul care va fi orb, şchiop, care va avea faţa mutilată sau un mădular mai lung,

19 nici unul care va avea piciorul rupt sau mâna ruptă,

20 care va fi cocoşat sau pitic, care va avea un defect la ochi, care va avea râie sau răni pe piele sau ale cărui boaşe nu vor fi întregi[22].

21 Nici unul dintre urmaşii preotului Aaron, care va avea vreo meteahnă nu va putea să se apropie ca să aducă Domnului jertfe mistuite de foc; cine are o meteahnă nu se poate apropia ca să aducă mâncarea Dumnezeului său.

22 El va putea totuşi mânca din pâinea Dumnezeului său, atât din cea preasfântă, cât şi din cea sfântă.

23  Însă nu va avea voie să se apropie de draperia despărţitoare4 sau de altar, fiindcă are o meteahnă; să nu-Mi profaneze locurile Mele sfinte, pentru că Eu sunt Domnul Care le sfinţesc.»“

24 Astfel, Moise a spus toate aceste cuvinte lui Aaron, fiilor acestuia şi tuturor israeliţilor.

Leviticul, 21:16-24[23].

 

Numirea bebeluşului

Sfintele Scripturi nu precizează în ce moment sau în ce zi trebuia ca bebeluşului să i se dea nume. Mai sus am văzut că cele două mame muribunde au apucat să dea nume copiilor chiar în ziua naşterii micuţilor[24], dar în timpurile celui de-al doilea Templu sau, mai concret, în perioada Noului Testament, copilului i se dădea numele în ziua a opta, atunci când băieţeii erau circumcişi[25].

Important în actul denumirii bebeluşului nu era atât ziua când i se dădea un nume, ci semnificaţia pe care o avea numele respectiv. Tradiţia evreiască considera că atribuirea unui nume, actul denumirii, are o valoare esenţială[26] şi, cunoscând numele unei persoane, cunoşti esenţa sa, sau măcar atributele sale caracteristice. Genesa, 2:19,20, ne revelează faptul că primul lucru săvârşit de Adam a fost acela de a da nume păsărilor şi animalelor create de Atoate-ziditorul, iar în următorul capitol omul dă nume şi soţiei sale: ea nu mai este işah, „femeie”, ci devine Ħavah sau Eva, „Cauzatoarea vieţii”. „Majoritatea numelor din Biblie sunt teoforice, adică se adăuga un nume divin unui substantiv sau unui verb pentru a face o propoziţie completă”[27], ne asigură autorii americani sus-menţionaţi. Astfel, se dădeau adesea nume care conţineau particula Yah (Obadiyah, Adoniyah, Yehoşua, românizat Iosua) sau El: Israel, Michael, Daniel etc. Eliyah, care, românizat, este Ilie, care semnifică „Dumnezeul meu este Yah (DOMNUL)” este un nume care conţine două particule care desemnează Divinitatea.

Cu certitudine, alegerea numelor pentru copii nu era limitată de posibilităţile de a introduce în ele particulele Yah sau El, ci această alegere era determinată şi de circumstanţele în care avusese loc zămislirea sau naşterea. Astfel, Iţħaq, „Râset”, primeşte nume datorită râsetului mamei sale, Şimeon „aude”, Levi „alipeşte”, iar Yosef, „Adaos”, dezvăluie dorinţa mamei sale de a mai avea copii.

Alte evreice aleg nume preluate din natură: Deborah ar putea indica dorinţa mamei de a avea o fiică activă ca o albină, Tamar trimite spre palmier, iar profetul Iona aminteşte de porumbel.

Mai merită precizat aici că numele date copiilor evrei erau unice, ele nu repetau numele vreunui bunic decedat. Genealogiile biblice, care pot fi studiate cu câştig egal de către ştiinţele auxiliare ale istoriei, de către antropologie şi teologie, arată că, de pildă, în arborele genealogic al regelui David, „iubitul”, nici unul din cei 21 de regi ai lui Iuda nu are un nume pe care să-l fi avut vreun strămoş de-al său.[28]

În ceea ce priveşte numele copilului, acesta era ales, în general, de unul dintre cei doi părinţi, dar şi rude sau apropiaţi ai familiei puteau veni cu sugestii.

Ce se întâmpla atunci când un nume era mai „la modă” decât altele şi era atribuit mai multor copii. O lectură a Bibliei evreieşti ne arată că cel puţin o duzină de bărbaţi menţionaţi se numeau Obadia, „Slujitor al lui Yah”. Cum puteau fi aceştia distinşi între ei?...

Poate că aceasta ar fi fost o problemă pentru individualismul postmodernist, dar nu pentru iudaismul antic, care valoriza familia la cote maxime şi în moduri pe care civilizaţia euroatlantică pare să le fi dat uitării. Astfel, nu exista un Obadia care să vieţuiască singur, ci exista un Obadia care era membru într-o familie, un Obadia care era fiu al unui tată integrat în comunitate şi cunoscut de aceasta. De-aceea, copilul era Obadia ben Daniel, de exemplu, adică Obadia, fiul lui Daniel. Aruncând o privire în Cartea Întâi a Regilor, versetul 8 din capitolul 22, vedem, de pildă, că profetul Mica era Micaiah ben Imlah, unde ben semnifică „fiu”.

Şi, în sfârşit, uneori oamenii erau distinşi după numele aşezării din care proveneau; astfel, tatăl lui David era cunoscut drept „Isai, betleemitul” (I Samuel, l6:l), iar gigantul pe care l-a omorât David era „Goliat din Gat” (I Samuel, l7:4).[29]

 

Despre cuplurile sterile

După cum am scris mai sus, ultima faţetă a bucuriei aduse în mijlocul familiei evreieşti de naşterea unui copil erau şlefuită de convingerea că, având copii care să le ducă mai departe numele şi amintirea, părinţii săi vor „supravieţui” după moarte. Dar cum stăteau lucrurile dacă un cuplu nu avea copii? Ce imagine aveau despre sine, despre viaţă, cum considerau că îi vede Dumnezeu şi cum îi vedeau ceilalţi? Fundamentul tuturor răspunsurilor care vor fi date acestor întrebări este prezentat într-o frază percutantă: israeliţii vremurilor biblice aveau convingerea că YHWH, Zeul suprem, Se implică activ în toate treburile omeneşti şi binecuvântează femeile ascultătoare de El cu mulţi copii şi invers, blestemă femeile neascultătoare de El cu sterilitate.[30]

Indubitabil, pentru cititorii contemporani această afirmaţie este dură; cu toate acestea, rolul pe care ni-l asumăm în acest demers nu este acela de a îndulci concepţiile susţinute în acele vremuri, ci acela de a încerca să aruncăm o punte peste spaţiu, timp şi cultură, în aşa fel încât cititorii de acum şi de aici să înţeleagă concepţiile de atunci şi de acolo în cadrul lor şi cât mai obiectiv.

Nutrind convingerea de mai sus, evreii nu se sforţau să justifice acțiunile lui Dumnezeu şi să elaboreze vreo teodicee, dar, după cum vom vedea mai târziu, îşi dădeau toate silinţele să schimbe starea de lucruri.

Într-un cuplu lipsit de copii, frământările care încercau sufletele celor doi erau multiple. Mai întâi de toate, se credea că soţia era cea care ar fi neroditoare şi incapabilă de a naşte un fiu pentru soţul ei, şi dacă Dumnezeu binecuvânta credincioşia faţă de El cu progenituri şi pedepsea păcatul cu sterilitate, atunci sufletul soţiei se chinuia, ea fiind „suspectă din punct de vedere spiri­tual, dezonorată din punct de vedere social şi deprimată din punct de vedere psihologic.”[31]

Pe deasupra profundei mâhniri a soţiei, existau şi alte gânduri torţionare: cuplul cugeta la perspectiva unei vieţi de infertilitate, la o îmbătrânire lipsită de culoarea și sprijinul acordat de un copil, la inexistenţa unui moştenitor căruia să-i fie transmise bunurile şi averile familiei și la absenţa unor urmaşi. Ultima perspectivă, și poate cea mai întunecată, este transpunerea în formă negativă a afirmaţiei făcute mai sus că, având copii care să le ducă mai departe numele şi amintirea, părinţii săi vor „supravieţui” după moarte, transpunere care rezultă că absenţa copiilor într-o familie, cauzată de sterilitate, urma să ducă la stingerea numelui şi alunecarea familiei în uitare; or, din cele mai vechi timpuri atât evreii[32], cât şi populaţiile înconjurătoare priveau această stingere a numelui ca fiind un adevărat dezastru.

Astfel, redăm mai jos câteva rostiri biblice exemplificative pentru groaza indusă de ideea stingerii numelui şi ştergerea amintirii oamenilor din lume:

 

18 Să nu existe printre voi nici un bărbat sau femeie, nici un clan şi nici o seminţie a căror inimă să se întoarcă astăzi de la Domnul, Dumnezeul nostru, ducându-se să slujească zeilor acestor neamuri. Să nu existe la voi nici o rădăcină care produce otravă sau amărăciune.

19 Dacă cineva care a auzit cuvintele acestui jurământ, va invoca o binecuvântare asupra lui însuşi, zicând în inima lui: „Voi avea pace, chiar dacă mi-aş urma pornirile minţii mele, adăugând beţia la sete!”[33],

20 pe acela Domnul nu va mai dori să-l ierte. Mânia şi gelozia Domnului se va aprinde împotriva lui. Toate blestemele scrise în Cartea aceasta vor veni peste el şi Domnul îi va şterge numele de sub cer.

21 El îl va despărţi de toate seminţiile lui Israel ca să-l nenorocească potrivit cu tot ce este scris în această Carte a Legii.

Deuteronomul, 29:18-21.

 

21 Jură-mi pe Domnul dar că nu îi vei stârpi pe urmaşii mei după mine şi că nu îmi vei şterge numele din familia tatălui meu[34].

Întâia carte a lui Samuel, 24:21.

 

4 Când femeia din Tekoa a ajuns[35] la rege, a căzut cu faţa la pământ şi i s-a închinat. Ea i-a zis:

– Ajută-mă, o, rege.

5 – Ce necaz ai? a întrebat-o regele.

– Sunt o femeie văduvă, i-a răspuns femeia. Soţul meu a murit.

6 Slujitoarea ta mai avea doi fii care, într-o zi, se băteau pe câmp şi nu era nimeni acolo care să-i despartă, astfel că unul l-a lovit pe celălalt şi l-a omorât.

7 Acum, tot clanul s-a ridicat împotriva slujitoarei tale, spunându-i: „Predă-ni-l pe cel care şi-a ucis fratele, ca să-l omorâm, căci i-a luat viaţa fratelui său. Îl vom nimici şi pe moştenitor!“ Ei vor stinge astfel singurul cărbune care mi-a mai rămas, lăsându-l pe soţul meu fără nume şi fără moştenitor pe pământ.

A doua carte a lui Samuel, 14:4-7.[36]

 

Prin urmare, o dată ce un cuplu conştientiza incapacitatea de a avea copii care să fie urmaşi și moştenitori, ei simţeau asupra lor o povară imensă, denumită chiar „moarte”.

Începutul capitolului 30 din cartea Genesa prezintă un dialog paradigmatic:

 

 

1 Când Rahela a văzut că ea nu i-a născut nici un copil lui Iacov, a invidiat-o pe sora sa şi i-a zis lui Iacov:

- Dă-mi copii, altfel voi muri!

2 Iacov s-a mâniat pe Rahela şi i-a răspuns:

- Sunt eu în locul lui Dumnezeu, Care te-a oprit să ai copii?

Genesa, 30:1,2.

 

Un cititor neavizat ar fi tentat să creadă că în Rahela se oploşiseră sentimente amestecate, de invidie pe sora ei cea fertilă, de oboseală pricinuită de aşteptarea de a avea copii, de mâhnire şi surescitare, un amalgam care o fac să reacţioneze exagerat şi disproporţionat şi să profereze ameninţări cu moartea, total nefundamentate în realitate. Totuşi, citind rândurile de mai sus prin lentilele culturii respective, aşa cum reiese din groaza indusă de ideea stingerii numelui şi ştergerea amintirii oamenilor din lume, înţelegem că nu este deloc o exagerare din partea ei.

Care erau „leacurile” la care recurgeau israeliţii din antichitate pentru a tămădui lipsa rodniciei? Acestea ar putea fi încadrate în patru categorii: spirituale, magice, legale. Le vom aborda pe rând.

În primul rând, existau „leacurile” spirituale. Raţionamentul era următorul: dacă sterilitatea era pedeapsa divină pentru un păcat, atunci soluţia trebuia să fie îndreptarea morală şi reparaţia acelui păcat.

 

Se întâmpla ca un cuplu steril să-şi petreacă o mare parte din timp examinând greşelile trecute ca să găsească printre ele un păcat nemăr­turisit. Cu lacrimi în ochi, soţia se pocăia de toate păcatele ei con­ştiente. Apoi soţul aducea o jertfă potrivită pentru ispăşirea oricărui păcat „inconştient” (Lev. 4:2). Sterilitatea devenea tema esenţială a ru­găciunilor cuplului. Iată de exemplu cum L-a rugat Isaac pe Domnul să îngăduie soţiei lui să aibă un copil (Gen. 25:21). Ana a plâns înaintea Domnului şi I-a promis că dacă îi va da un fiu, îl va consacra în sluj­ba Sa (l. Sam. l:ll).[37]

 

Desigur, uneori Dumnezeu intervenea în mod miraculos, fapt care-l face pe psalmist să exclame:

 

4 Domnul este înălţat mai presus de toate neamurile, mai presus de ceruri este slava Lui.

5 Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru, Cel Ce tronează din înălţime

6 şi totuşi Se apleacă privind spre ceruri şi spre pământ?

7 El îl ridică din pulbere pe cel sărman şi îl înalţă din gunoi pe cel nevoiaş,

8 ca să-l aşeze la un loc cu cei de neam ales, cu cei de neam ales din poporul Său.

9 El îi dă celei sterpe o familie, face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei. Lăudaţi-L pe Domnul![38]

Psalmii, 113:4-9.

 

Comentând despre sterilitatea iniţială a Saraiei, Rebecăi şi Rahelei, cele trei matriarhe ale poporului Israel[39], conglăsuim şi noi în armonie cu o concluzie trasă în articolul „Barren, barrenness”:

 

Sterilitatea acestor mame ale naţiunii israelite este semnificativă prin faptul că, în cele din urmă, capacitatea de a zămisli copii este un semn al harului şi al favorii lui Dumnezeu faţă de poporul Său ales.[40]

 

În aceeaşi sferă a spiritualităţii, dar printr-o închinare adusă altor zeităţi decât Yahweh, se încadrează şi cultul zeiţei sumeriene Inanna şi a lui Dumuzi, paredrul său, zeul-păstor, care ajunseseră să fie cunoscuţi sub numele de Iştar/Aştoreth/Astarteea, respectiv Tamuz. În conformitate cu cartea profetului Ieremia, 7:18 şi 44:17-19, unele evreice frământau aluat pentru turte, apoi aduceau libaţii de băutură şi ardeau tămâie înaintea „reginei cerului”, ca ofrande aduse zeiţei care cumula atributele dragostei sexuale, maternităţii şi fertilităţii, iar profetul Ezechiel menţionează despre bocirea ritualică în onoarea lui Tamuz.[41]

În al doilea rând, cuplurile sterpe apelau la leacuri „magice”. În Genesa, 30:14-16, Rahela a cerut surorii sale Lea să-i dea mandragore, plante mici, perene, cu rădăcină şi boabe comestibile, dar existau şi alte plante sau poţiuni despre care se credea că favorizează fertilitatea.

Tot în categoria magică se situează şi utilizarea figurinelor de lut care reprezentau femei însărcinate: femeile sterile la păstrau în preajma lor şi le atingeau, nădăjduind că aceste gesturi le vor ajuta să rămână gravide, practicând, aşadar, un tip de magie pe care James George Frazer l-a denumit „magie simpatetică de tip homeopatic sau imitativ”.[42] Unele dintre aceste figurine sau alte amulete care ar fi avut aceleaşi efecte au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice moderne din Israel.[43]

În al treilea rând, sterilitatea şi efectele sale pe plan social, o anume cvasi-ostracizare, puteau fi rezolvate prin apelarea la mijloace legale. Aceeaşi carte a primordiilor, Genesa, menţionează posibilitatea adoptării unei persoane mature (Genesa, 15:2), recurgerea la adopţia unui bebeluş preluat de la o mamă-surogat (Genesa, 16:1-4). Dacă după această adopţie cuplul reuşea să aibă un copil, acesta devenea „primul-născut”, iar cel adoptat trecea pe plan secund, după cum atestă şi relatarea din Genesa, 21:1-21 şi 25:5,6.

În cazurile când un bărbat murea fără un moştenitor, exista ibum, străvechea instituţie a leviratului:

 

5 Dacă fraţii locuiesc împreună, iar unul dintre ei moare fără să aibă copii, soţia celui mort să nu se mărite în afara familiei. Fratele soţului ei trebuie să intre la ea[44] şi să se căsătorească cu ea, împlinindu-şi astfel datoria de cumnat faţă de aceasta.

6 Întâiul născut pe care ea îl va naşte, va purta numele celui mort pentru ca să nu i se piardă numele în Israel.[45]

7 Dacă bărbatul acesta nu va dori să se căsătorească cu soţia fratelui lui, atunci ea să se ducă la cei din sfatul bătrânilor, la porţile cetăţii şi să le spună: „Cumnatul meu nu vrea să ridice numele fratelui său în Israel şi nu doreşte să-şi împlinească datoria de cumnat.”

8 Cei din sfatul bătrânilor cetăţii să-l cheme la ei şi să-i vorbească. Dacă el refuză în continuare să se căsătorească cu ea,

9 cumnata lui să se apropie de el înaintea sfatului bătrânilor, să-i scoată sandala din picior, să-l scuipe în faţă şi să-i spună: „Astfel se face bărbatului care nu vrea să ridice un moştenitor fratelui său.”

10 Familia lui va fi cunoscută în Israel ca „familia celui descălţat”.

Deuteronom, 25:5-10.[46]

 

Şi, ca un caz final şi aparte, care viza fiicele lui Ţelofħad, s-a ajuns la un compromis „în care fiicele şi soţii lor au fost custozi temporari ai averilor casei părinteşti până când un nepot a putut moşteni oficial pământul lor (Num. 36:2-12; Ios. 17:3-6).”[47]

Acest eseu s-a dorit o privire de ansamblu asupra sarcinii, naşterii şi sterilităţii în iudaismul vremurilor biblice, dar nădăjduim că am putut comunica şi o parte, cât de infimă, din aşteptările, speranţele şi bucuriile sau visurile destrămate şi mâhnirile familiilor trăitoare atunci şi acolo, pentru că, în definitiv, în toiul planurilor, a pregătirilor, a rânduielilor şi dincolo de acestea toate, palpita viaţa, cu bunele şi cu relele sale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

RELAŢII FAMILIALE ŞI COMUNITARE:

GENEALOGIILE

 

 

În eseul anterior am făcut o incursiune în iudaismul vremurilor biblice şi      ne-am emoţionat asistând împreună la naşterea unui copil evreu. Acum vedem forfotind în jurul bebeluşului copii, tineri şi maturi, rude, vecini şi cunoştinţe; venirea pe lume a puiului de om ne prilejuieşte observaţia că bebeluşul evreu a intrat într-o constelaţie de relaţii, atât relaţii de familie cât şi comunitare, şi a fost amplasat şi amplasaţi cu fermitate în nişte cadre sociale, în contexte economice, politice, religioase şi aparţinând unui areal geografic. În acest eseu vom trata un singur aspect al acestor relaţii, şi anume genealogiile.

Poate că aici un cititor european postmodern ar face observaţia că genealogiile aparţin de relaţiile de familie, relaţii private, şi au prea puţin de-a face cu relaţiile comunitare, relaţii publice. Cititorul cu pricina ar comite o eroare: ar proiecta gândirea sa (în acest caz, europeană postmodernă) asupra unei gândiri care se manifesta într-un areal geografic şi cultural total diferit, precum şi într-o perioadă istorică demult apusă (în cazul acesta, gândirea semitică străveche). Or una ca aceasta pur şi simplu nu se poate face, fie şi datorită faptului că în societăţile tradiţionale, consemnările genealogice, orale şi scrise, posedau o importanţă extremă pentru definirea interacţiunilor sociale cotidiene. „Genealogiile, fie cele din Israel, Egipt, Mesopotamia, Fenicia sau Grecia nu sunt simple compilări de material tradiţional, ci sunt aserţiuni privitoare la identitate, teritoriu şi relaţii. Numele strămoşilor, ale aşezărilor şi grupurilor aveau pentru scriitorii antici o relevanţă specială, întrucât conexiunile lor genealogice defineau poziţia strămoşului, a aşezării sau a grupului în relaţie cu ceilalţi.”[48] Înţelegem, acum că atunci când vorbim despre relaţiile familiale din iudaismul antic trebuie neapărat să le legăm de relaţiile comunitare, spiritul de familie şi cel de comunitate din iudaismul antic fiind foarte dezvoltat.

La ce ne referim şi la ce nu ne referim atunci când spunem că spiritul de familie şi cel de comunitate din iudaismul antic era foarte dezvoltat? Prin această declaraţie categorică înţelegem, mai întâi, că evreii erau familişti convinşi. Prin aceasta nu vrem să zicem numai că evreii ar fi fost foarte ataşaţi de soţii sau soţiile şi copiii cu care constituiau o familie nucleară. Nu, ci evreii erau ataşaţi de întreaga familie, adică de mişpaħah, care înseamnă familia extinsă, întregul clan format din părinţi, bunici, unchi, mătuşi, verişori şi verişoare, precum şi afini. Dar mai mult, evreii ataşaţi de mişpaħah nu erau ataşaţi în mod abstract de rudele care o alcătuiau, ci de rude ca oameni. Altfel spus, evreul de rând nu era îndrăgostit de abstracţiuni de genul genealogiilor şi a gradelor de rudenie existente între rudeniile sale, tribul sau seminţia din care proveneau acestea, ci de chestiuni concrete, cunoştea foarte bine şi istoriile personale ale rudelor sale, cu succesele şi eşecurile lor, chiar şi cu întâmplări picante. Într-o epocă în care lucrurile importante nu erau scrise, ci erau încredinţate memoriei, evreii putea povesti o oră întreagă despre ei şi rudele lor, fără a greşi sau a se repeta.[49]

Prin secolul al XIX-lea, psihologia a a făcut „marea descoperire” că individul devinde „persoană” numai în cadrul relaţiilor interpersonale.[50] Pe această linie de gândire, putem spune despre evrei că ei erau cât se poate de „personali”, adică erau persoane integrate, integrate în primul rând în familie, având multe rude, dar fiind şi amplasaţi cu fermitate în cadre sociale, în contexte economice, politice, religioase şi aparţinând unui areal geografic.[51]

Dar oare ce nu înseamnă declaraţia categorică făcută mai sus, anume că la evrei spiritul de familie şi comunitate era foarte dezvoltat? Printre altele, nu înseamnă că într-o familie extinsă, şi chiar şi într-o comunitate sătească, ar fi existat conceptul de viaţă privată sau intimitate, drag modernilor: în comunitatea familială şi comunitară toţi ştiau totul despre toţi. Din punct de vedere moral, evreul trăitor în antichitate nu avea cum să-şi ascundă păcatele... iar din punct de vedere social, el nu avea cum să-şi exagereze meritele sau să-şi camufleze lipsurile. Evreul integrat era transparent şi, desigur, vulnerabil. Viaţa sa depindea de viaţa comunităţii, dar relaţia era bilaterală, pentru că şi viaţa comunităţii depindea de viaţa fiecărei persoane. Evreul nu se gândeau la sine ca la un individ singular şi nu avea cum să trăiască astfel, ci el era un organ într-un trup, având locul, rolul şi funcţia sa, mai mare sau mai mică, dar importantă pentru întregul corp. Ochiul nu putea zice mâinii: „N-am trebuinţă de tine”, şi nici capul nu putea zice picioarelor: „N-am trebuinţă de voi.”[52]  

Înzestraţi cu aceste cunoştinţe preliminare, putem purcede la drumul cunoaşterii genealogiilor şi al semnificaţiilor lor, privindu-le prin ochii evreilor trăitori în vremurile biblice.

 

Genealogiile, ca etimologie şi obiect de studiu

În primul rând, pentru a discuta despre genealogii în general, şi despre genealogiile din iudaismul vremurilor biblice în special, trebuie să definim ce semnifică noţiunea „genealogie”.  Acest termen provine din două cuvinte greceşti, genos, care înseamnă „generaţie”, şi logos, „cuvânt, învăţătură, ştiinţă” şi înseamnă „urmărirea sistematică a filiației existente între membrii unei familii (marcante), făcută pentru a stabili originea și gradul lor de înrudire.”[53]

În al doilea rând, genealogiile sunt studiate de către specialiştii câtorva discipline: de către antropologi culturali, pentru care sistemul de înrudiri are o mare valoare; de către cercetători ai sacrului (rabini, teologi etc.); dar mai ales de către istorici, care consideră discursul despre genealogie ca făcând parte din disciplinele auxiliare ale istoriei. Uneori, istoricii au de întocmit filiaţii şi legături pentru familii importante, nobiliare sau chiar domnitoare, şi atunci se apleacă asupra genealogiilor cu interes. Persoanele care stabilesc genealogii adună tradiţii orale, apelează la consemnări istorice, registre de familie sau chiar analize genetice şi, adeseori, îşi etalează descoperirile în formă de tabele („arbori genealogici”) sau le consemnează în formă narativă. O genealogie se poate cerceta analitic, metodă care se finalizează prin elaborarea unui tabel al ascendenţilor, sau sintetic, metodă care, finalmente, va prezenta tabelul descendenţilor.[54]

Pentru a clarifica sintagma „tabelul ascendenţilor”, precizăm că acesta este un tabel care constă dintr-o listă a persoanelor care se înrudesc, pornindu-se de la un individ considerat rezultatul evoluției unei familii și urmărindu-i pe toți antecesorii săi. Tabelul se compune pe baze strict matematice și evoluează în progresie geometrică prin puterile succesive ale lui doi[55].

Tabelul descendenţilor, pe de altă parte, reprezintă o listă a persoanelor care se înrudesc, pornindu-se de la un individ și urmărindu-se toți descendenții săi. Acest tabel al descendenților diferă de cel al ascendenților prin faptul că nu este guvernat de o lege matematică, dar și numărul urmașilor din fiecare generație crește în progresie geometrică.[56]

 

Apariţia discursului genealogic

Când a apărut discursul despre familie şi înrudire? Întrebarea nu este deloc retorică, ci îşi are importanţa sa, dar răspunsul nu poate fi dat cu precizie, ci poate fi doar încadrat într-o epocă, cea demult apusă a preistoriei, în care societatea umană era formată din clanuri care aveau un strămoş comun din care descindeau şi, în consecinţă, necesita cunoaşterea descendenţei fiecărui individ şi gradul de înrudire cu ceilalţi membri ai clanului. Pentru a substanţia această afirmaţie, facem referire la Listele regilor sumerieni[57], care încep în felul următor:

 

Când regalitatea a fost coborâtă din Cer,

Regalitatea a fost coborâtă în Eridu(g).

În Eridu, Alulim a devenit rege;

El a domnit timp de 8 sars[58].

Alalĝar a domnit timp de 10 sars[59].

Doi regi;

Ei au domnit timp de 18 sars[60].

Apoi Eridu a căzut,

Iar regalitatea a fost dusă în Bad-tibira.[61]

Stihul 39 încheie: „În cinci cetăţi, opt regi. Ei au domnit timp de 67 de sars[62]. Apoi a venit potopul.”

Pentru cercetătorii care studiază evoluţia gândirii de la stadiul de mythos la cel de logos, acest text este util pentru că decelează această trecere, vorbind despre nişte domnii fabulos de lungi ale unor regi (faza mitică), care s-au exercitat în aşezări concrete (Eridu, Bad-Tibira) şi s-au terminat din cauza unui potop (faza logică). Altfel spus, cercetătorii în cauză au în faţă un text mitic care se metamorfozează într-unul cronografic.

Pentru studiul de faţă, însă, textul este relevant datorită unui eveniment, fie el şi catastrofal: potopul, indiferent de anvergura sa, reprezenta pentru contemporanii săi un reper temporal. Această afirmaţie este semnificativă pentru genealogii, întrucât atunci când se povestea despre diferiţii membri ai familiei, uneori naratorii îşi relaţionau rudele la anumite evenimente cărora le fuseseră contemporani şi care nu numai că făceau parte din istoria personală a membrilor respectivi, dar şi ajutau la încadrarea lor temporală în realitatea istorică concretă şi generală şi fusese conservată de memoria socială.

După preistorie şi faza textelor mitice şi cronografice, următorul pas important în istoria discursului despre familie şi înrudire apare în lumea elenistă: „genealogiştii” – dacă i-am putea denumi astfel – elenişti ne-au lăsat materiale istoriografice.

 

Evreii şi genealogiile vremurilor biblice

Evreii, un popor semit, nu se raportau la genealogii într-o manieră diferită de sumerieni, un popor probabil hamit, ci şi ei relaţionau unii membri ai familiei şi istoria personală a acestora la unele evenimente încadrate temporal, fapt care poate fi sesizat uşor din câteva versete care fac parte din discursul biblic din perioada pre-avrahamică:

 

Adam a cunoscut-o din nou pe soţia sa. Aceasta a născut un fiu pe care l-a numit Set[63], zicând: „Dumnezeu mi-a dăruit un alt urmaş în locul lui Abel, întrucât el a fost omorât de Cain.“

Genesa, 4:25.

 

Aşadar, naşterea şi numirea lui Set este raportată la un eveniment care avusese loc într-un cadru temporal, şi pe care contextul îl plasează ca având loc în Genesa, 4:8. Sau, un pasaj şi mai elocvent:

 

Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg[64], pentru că în timpul vieţii lui a fost împărţit pământul, iar numele fratelui său era Ioktan.

Genesa, 10:25.[65]

Pentru tema acestui eseu nu contează să ştim precis despre ce împărţire a pământului este vorba, dacă Pământul s-a divizat în continente sau dacă pământul a fost împărţit oamenilor în ghivece, pentru a-şi sădi flori în ele, citatul doar substanţiază afirmaţia noastră făcută mai sus vizavi de istoria personală, care uneori, în naraţiunea genealogică, inserează evenimente pentru a le ancora mai bine în realitatea istorică concretă şi generală.

Încă din prima carte a Bibliei, Genesa, se vede imediat interesul sporit al evreilor faţă de genealogii, generaţii şi liste în general, dragostea pentru sistematizare. Este suficient aici să amintim de termenul tol(e)dot[66] şi ocurenţele sale. Numai în această primă carte termenul tol(e)dot, care provine din verbul yalad, „a zămisli, a da naştere”, apare de unsprezece ori[67], a cărui traducere se face destul de greoi, putându-se tălmăci drept „naşteri/ generări/ generaţii”.

Acest interes sporit pe care evreii îl aveau faţă de genealogii răzbate şi din faptul că în această primă carte a Bibliei au fost consemnate liste genealogice care nu vorbeau numai despre Avraham, patriarhul întemeietor de etnie[68], ci despre ascendenţii săi, de la Adam până la Noe[69], descendenţii lui Noe[70] şi stirpea de la Şem la Avraham[71].

Regele David îşi putea trasa obârşia nu numai până la Pereţ, fiul lui Yehudah (Rut, 4:18-22) ci, implicit, până la Adam, iar primele nouă capitole din Cartea întâi a cronicilor conţine o listă detaliată de oameni, de la Adam şi până la cei trăitori în vremurile regelui Saul (cca. 1.000 î.e.n.).

 

Scopurile narării genealogiilor

Mai sus scriam că la naştere, bebeluşul evreu era deja amplasat ferm într-o constelaţie de relaţii familiale, sociale, economice, politice, religioase, şi aparţinea unui areal geografic. Acestă situaţie dată nu era suficientă în sine însăşi, ci, în timp ce creştea, copilul trebuia să ajungă să cunoască toate acestea. Mai întâi, el cunoştea bet ab, casa sa părintească, sau bayit, „spiţa familiei”. Următorul nivel al sistemului social bazat pe înrudire era mişpaħah , rudele care constituiau familia extinsă sau clanul copilului: nu numai că trebuia să cunoască despre ele, adică despre gradul de rudenie şi trecutul lor, dar, de-asemenea, trebuia să fie capabil să redea aceste lucruri[72] în funcţie de dorinţa de a împlini anumite scopuri care apăreau în viaţă. Pe lângă toate acestea, un evreu provenea dintr-un trib (mateh sau şebet). Şi, desigur, când un ins evreu reda o genealogie lineară sau una segmentară, conform trebuinţelor sale de moment, el se încadra în poporul său (’am) în triburile sau seminţiile lui Israel (şibte Yisra’el) sau fiii lui Israel (bene Yisra’el).[73]

De exemplu, dacă el îşi afirma legitimitatea la o funcţie sau o poziţie socială, adică îşi revendica un drept anume, evreul se identifica social declarându-şi genealogia, fie cea ascendentă, care-l plasa la începutul înşiruirii spiţei sale, după care-şi menţiona tatăl, bunicul, străbunicul etc. (fie paterni, fie materni), fie amintea despre strămoşul care obţinuse primul privilegiul sau dreptul revendicat şi apoi cobora linear, din genereaţie în generaţie, până ajungea la sine.

Genealogiile segmentare, pe de altă parte, stabileau relaţii între diferiţi inşi sau grupuri, clanuri.

Care ar fi diferenţele dintre genealogiile lineare şi cele segmentare? Le vom trece în revistă prin intermediul unui pasaj:

 

Genealogiile lineare enumeră nume care conectează un individ la o rudă specifică dintr-o generaţie anterioară. În timp ce adâncimea genealogiilor lineare poate varia, lăţimea lor rămâne limitată la o persoană per generaţie. O genealogie segmentară are atât lăţime generaţională – mai mult de o persoană per generaţie – cât şi adâncime. O genealogie segmentară descrie relaţiile atât din cadrul unei generaţii specifice (adică, între fraţi, surori şi chiar şi verişori), cât şi de la o generaţie la alta (de exemplu, mamă-fiică). Genealogiile segmentare compun ceea ce cultura occidentală denumeşte „arbore genealogic”. (...) Distincţia dintre o genealogie lineară şi una segmentară nu trebuie împinsă la extreme: ambele pot apărea – şi chiar apar – în cadrul unor liste genealogice extinse. Când are loc aceasta, tranziţia de la o genealogie lineară la una segmentară (şi vice-versa) înseamnă semnificaţia relativă a unei generaţii particulare, sau lipsa semnificaţiei sale.[74]

 

După clarificările din citatul de mai sus merită să accentuăm încă o dată că naratorii nu aduceau în discuţie toate rudele, ci numai cele semnificative pentru ţelul lor. Membrii familiei insignifianţi pentru scopul narării unei genealogii nu erau amintiţi, iar uneori erau trecuţi sub tăcere şi membrii care prejudiciaseră şi ruşinaseră imaginea familiei. Aceste omisiuni nu erau considerate ca fiind vreo problemă.

Având ca scop o anumită legitimitate, genealogiile aduceau în discuţie nu numai relaţii de rudenie, ci şi statuturi şi relaţii sociale, economice, religioase şi politice, precum şi locuri geografice.[75]

În ceea ce priveşte menţionarea femeilor în relatările genealogice orale: într-o societate patriarhală, femeile erau excluse din asemenea relatări. Dacă totuşi, ocazional, erau menţionate, femeile respective erau menţionate doar pentru a împlini anumite scopuri, cum ar fi împlinirea unor trebuinţe narative sau/şi ilustrarea unor învăţături morale concrete (Genesa, 11:29-31; Exodul, 6:23,25).

 

 

 

 

Funcţiile genealogiilor

Funcţiile genealogiilor erau multiple şi variate:

 

Ø    Genealogiile demonstrau unitatea tuturor popoarelor (Genesa, cap. 10);

Ø    Genealogiile demonstrau relaţiile şi distincţiile dintre poporul evreu şi celelalte populaţii (Genesa, cap. 10);

Ø    Genealogiile demonstrau unitatea şi coeziunea israeliţilor (Exodul, 1:1-5);

Ø    Genealogiile construiau o punte istorică ce lega Israelul în perioadele istorice pentru care avea disponibile puţine naraţiuni (I Cronici, 1-9);

Ø    Genealogiile asigurau un sentiment de continuitate naţională şi unitate în perioade de disperare naţională (I Cronici, cap. 5);

Ø    Genealogiile descriau funcţii militare (Numeri, 1:5-16);

Ø    Genealogiile îndrituiau o persoană sau un grup la o funcţie (I Cronici, 6; 24-26).[76]

Privind genealogiile din punct de vedere teologic, am mai putea adăuga şi funcţia de a fi un „semn” vizibil (‘ot), un indicator care arată înaintarea istoriei spre ţelul lui Dumnezeu (Genesa, capitolele 4, 5, 11:11:10-32; I Cronici, 1-9).[77]

Nici acest eseu nu s-a dorit a fi exhaustiv[78], ci doar o privire de ansamblu asupra genealogiilor care, din câte s-a putut observa, circumscriau bebeluşul evreu într-o constelaţie de relaţii familiale şi comunitare, îl amplasau cu fermitate în nişte cadre sociale, în contexte economice, politice, religioase şi-l făceau să aparţină unui areal geografic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CIRCUMCIDEREA EVREILOR

 

 

Din câte s-a văzut, eseul anterior trata genealogiile, ca aspect important al relaţiilor familiale şi comunitare. Eseul acesta va continua studierea vieţii evreilor în vremurile biblice, abordând, mai întâi, circumciderea în Orientul Apropiat Antic, prezentând actul propriu-zis al circumciderii, expunând semnificaţiile sale şi trecând în revistă consecinţele circumciziei, pe diferite planuri.

Înainte de a discuta despre circumcidere, trebuie să clarificăm faptul că aceasta era actul chirurgical al îndepărtării de jur împrejur a pielii în exces, a prepuţului pe care îl are la naştere un bebeluş de sex masculin.

 

 

I.                   Circumciderea în Orientul Apropiat Antic (O.A.A.)

 

Din punct de vedere cronologic, existenţa circumciderii este atestată în arealul geografic şi cultural al Orientului Apropiat cel puţin încă din cel de-al treilea mileniu î.e.n.[79] Erau circumcişi adolescenţi aparţinând unor populaţii semitice şi deopotrivă non-semitice, după cum urma să spună profetul Ieremia, menţionându-i printre practicanţii acestui act pe egipteni, edomiţi, amoniţi, moabiţi şi arabii care trăiau în deşert.[80]

Filistinii, asirienii şi neo-babilonienii sunt enumeraţi printre cei care nu practicau aceasta, iar despre canaaneeni nu avem vreo informaţie că ar fi practicat-o sau nu.[81]

Care este motivul pentru care aceste populaţii practicau circumciderea? Nu se poate răspunde cu certitudine, dar diferiţi cercetători au sugerat teorii care spun că circumciderile erau făcute ca rituri bărbăteşti de fer­tilitate, erau practicate la vârsta pubertăţii sau în preajma nunţii, sau aveau scop igienic, sau erau „rituri magice, menite să-i protejeze pe bărbaţi de mânia zeilor”[82]. Există chiar şi teoria că circumciderea ar fi fost o „ceremonie tribală de iniţiere şi semn de apartenenţă la un grup etnic anume”[83], dar teoria cu pricina nu ni se pare că ar sta în picioare, pentru că dacă apartenenţa la un grup etnic anume depindea de circumcidere, şi dacă circumciderea era practicată de mai multe grupuri etnice, atunci orice bărbat circumcis putea fi confundat oricând cu membrii altor grupuri care practicau circumciderea: ca atare, nu circumciderea este criteriul de stabilire a apartenenţei la un grup.

II.                Patriarhul Avraham şi circumciderea

 

Pentru a înţelege circumcizia la evreii trăitori în vremurile biblice, trebuie, mai întâi, să vedem modul în care s-a ajuns la practicarea acestui act în cadrului poporului. Redăm, aşadar, textul biblic fundamental, din Genesa, capitolul 17[84]:

 

1 Când Avram avea nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat acestuia şi i-a zis:

- Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic[85]. Umblă înaintea Mea şi fii fără pată,

2 iar Eu voi face un legământ cu tine şi te voi înmulţi foarte mult.

3 Atunci Avram I s-a închinat până la pământ, iar Dumnezeu i-a zis:

4 - În ce Mă priveşte pe Mine, acesta este legământul Meu cu tine: tu vei fi tatăl multor neamuri.

5 Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam[86], pentru că te-am făcut tatăl multor neamuri.

6 Te voi face foarte roditor: voi face să iasă multe neamuri din tine, chiar regi vor ieşi din tine.

7 Voi încheia un legământ veşnic cu tine şi cu urmaşii[87] tăi după tine, pentru toate generaţiile care vor urma, pentru a fi Dumnezeul tău şi al urmaşilor tăi după tine.

8 Eu îţi voi da, ţie şi seminţei tale[88] după tine, ţara în care locuieşti acum ca străin, toată ţara Canaan, ca pe o proprietate veşnică; iar Eu voi fi Dumnezeul lor.“

9 Dumnezeu i-a mai zis lui Avraam:

- În ce te priveşte pe tine, să păzeşti legământul Meu, tu şi urmaşii tăi după tine, în toate generaţiile care vor urma.

10 Acesta este legământul Meu cu tine şi cu urmaşii tăi după tine, legământ pe care trebuie să-l respecţi: fiecare bărbat dintre voi să fie circumcis.

11 Să vă circumcideţi în carnea prepuţului vostru; acesta va fi un semn al legământului Meu cu voi.

12 În toate generaţiile care vor urma, fiecare băiat trebuie să fie circumcis când va avea opt zile, fie că este născut în gospodăria ta, fie că l-ai cumpărat cu argint de la vreun străin, şi nu este dintre urmaşii tăi.

13 Trebuie să fie circumcişi atât cel născut în gospodăria ta, cât şi cel cumpărat cu argintul tău. legământul Meu în carnea voastră va fi un legământ veşnic.

14 Orice băiat necircumcis, adică cel care nu este circumcis în carnea prepuţului său, să fie nimicit din poporul său; el a rupt legământul Meu.

Genesa, 17:1-14.

 

Atunci când patriarhul Avraham primeşte porunca de a se circumcide, el înţelege despre ce este vorba, fapt pe care-l înţelegem nu numai uitându-ne la arealul geografic şi cultural în care trăia, ci şi pentru că el nu întreabă ce semnifica circumcizia propriu-zisă şi cum se practica ea. Iar puţin mai jos, cartea Genesa nu uită să amintească grabnica ascultare a patriarhului Avram faţă de rostirea dumnezeiască:

 

23 Chiar în ziua aceea, Avraam i-a luat pe fiul său Ismael, pe toţi cei născuţi în gospodăria sa şi pe toţi cei cumpăraţi cu argintul său, pe toţi bărbaţii din gospodăria sa, şi i-a circumcis în carnea prepuţurilor lor, aşa cum i-a poruncit Dumnezeu.

24 Avraam avea nouăzeci şi nouă de ani când a fost circumcis în carnea prepuţului său,

25 iar fiul său Ismael avea treisprezece ani.

26 Avraam şi fiul său au fost circumcişi chiar în ziua aceea.

27 Au fost circumcişi împreună cu el şi toţi bărbaţii din gospodăria sa, atât cei născuţi în gospodărie, cât şi cei cumpăraţi cu argint de la străini.

Genesa, 17:23-27.[89]

 

Aceste pasaje sacre vorbesc despre brit mila, adică despre „legământul circumciziei”, şi pe ele se fundamentează alte pasaje importante, de genul celor găsite în Genesa, 34:13-24; Exodul, 4:24-26; Iosua, 5:2-8 etc.

 

 

III.             Modul de practicare a circumciderii şi beneficiarii săi

 

Să vedem acum în ce mod se practica circumciderea şi cine erau beneficiarii săi.

În primul rând, faptul că extrem de delicatul act al circumciderii este străvechi e atestat de enigmaticul pasaj Exodul, 4:24-26, din care reţinem versetul 25, care ne spune că Ţiporah îl circumcide pe Moise, soţul ei, cu „o piatră ascuţită”, precum şi de Iosua, 5:2,3, care pomenesc de cuţite de silex.

Cuţitul (izamel), fie de silex, fie, mai târziu, de argint, era ascuţit pe ambele muchii şi era manevrat de un bărbat priceput[90], denumit mohel. Acesta decapişona capul penisului (atara),  secţiona prepuţul (orlah) şi lua o cantitate minimă de sânge (dam brit mila). Pentru a nu se pierde sângele, în care era viaţa[91], mohel-ul avea grijă să îl aspire.

Porunca divină înfăţişată mai sus arată că beneficiarii circumciderii erau bebeluşii evrei care trebuiau circumcişi în cea de-a opta zi de viaţă. „Cînd această a opta zi cădea într-un sabat, circumcizia era totuşi efec­tuată, în ciuda numeroaselor reguli şi legi care cereau suspendarea ac­tivităţilor zilnice pentru a respecta sabatul.”[92]

Organismul uman produce vitamina K, vitamină care conţine protrombină, care este factorul coagulant al sângelui. Absenţa acestei protrombine duce la moartea omului chiar şi din cauza unei banale sângerări, iar existenţa ei garantează coagularea şi oprirea de la sine a sângerării. Cercetări medicale moderne au demonstrat faptul că în cea de-a opta zi de viaţă protrombina este secretată la nivelul maxim din toată viaţa individului uman, ea ajungând la 110%; altfel spus, o circumcizie efectuată în această zi se vindecă extrem de repede.[93]

Cu toate acestea, Biblia înfăţişează nu numai bebeluşi, ci şi bărbaţi care au trecut prin circumcizie, şi aici nu ne referim numai la Avraham, Işmael sau Moise, amintiţi mai sus, ci la două categorii de bărbaţi: sclavii şi străini stabiliţi printre evrei. Versetele 12 şi 13 din Genesa, 17, vorbesc despre sclavii ne-evrei, care trebuie circumcişi după cumpărarea lor, iar Exodul, 12:48, precizează situaţia gherim-ilor, adică a ne-evreilor care s-au stabilit printre evrei în calitate de „rezidenţi străini” şi voiau să se identifice cu poporul evreu şi să celebreze Paştele împreună cu poporul-gazdă: aceştia puteau celebra Pesaħ-ul numai după circumciderea lor.

 

 

IV.             Semnificaţiile circumciziei

 

Textele sfinte ne dumiresc cu privire la faptul că, deşi circumciderea nu îşi are originea în cadrul poporului evreu, totuşi YHWH ia această instituţie culturală, care era ca o bucată de cărbune azvârlit în noroi, şi-i şlefuieşte faţetele, metamorfozând-o într-un diamant frumos tăiat. Faţetele acestui diamant sunt următoarele: faţeta etică, ritualică, etnică, metaforică şi teologică. Să le examinăm în lumina Cuvântului sacru.

 

A.    Faţeta etică a circumciderii

 

Citind cartea Genesa cu atenţie, descoperim că YHWH a făcut un legământ cu Avraham expus în capitolele 12-22. Din capitolul 17 al cărţii reiese clar faptul că circumciderea era obligatorie pentru includerea în legământul despre care vorbeşte acest capitol[94], iar prima funcţie a circumciderii era cea etică: atunci când El-Şadai, Dumnezeul cel Atotputernic, i se revelează lui Avraham, în versetul 1 îi şi prezintă acestuia o cerinţă etică, aceea de a se supune şi a trăi înaintea lui YHWH într-un mod care poate fi încapsulat în termenul ebraic tamim[95], adică „fără pată, fără prihană, desăvârşit”[96]. Aceasta este o condiţie sine qua non a instituirii legământului. Capitolul 18, mai ales versetele 18,19 atestă că obligaţiile etice ale acestui legământ au fost şi ele transferate asupra tuturor acelora care au acceptat semnul circumciziei. Astfel, circumciderea a fost mijlocul prin care privilegiile divine şi responsabilităţile privitoare la supunerea şi trăire curată au fost transferate de la o generaţie la alta.

 

A existat încă de la început o legătură directă între circumcizia fizică şi cea „spirituală”, o legătură care, a fost instituită în Genesa şi pur şi simplu rostită şi aplicată de profeţi ulteriori, cum ar fi Ieremia şi Ezechiel (Ez. 44:7-9).[97]

 

B.     Faţeta ritualică a circumciderii

 

Faţeta ritualică a circumciderii este evidentă din faptul că Dumnezeu îi oferise lui Avraham posibilitatea de a intra într-un legământ particular (Gen. 17:11), iar condiţia necesară ca acesta să fie primit în legământ era acceptarea unui semn vizibil (‘ot), circumcizia, ca un fel de rit de iniţiere.

Îndepărtându-ne puţin de cartea Genesa, vedem că următoarea menţionare a circumciderii ca rit apare în pasajul Exodul, 4:24-26, despre care scriam mai sus că este enigmatic. Acelaşi P.R. Williamson aduce la lumină dificultăţile textului:

 

Aici circumciderea pare să aibă o conotaţie aproape magică, înrudită cu semnificaţia sa apotropaică din unele culturi, atât antice cât şi moderne. Dificultatea exegetică se iveşte din întrebuinţarea ambiguă a pronumelor evreieşti, fiind neclar cine întreprinde acţiunea asupra cărui obiect şi motivul pentru care face aceasta – singurul fapt indiscutabil fiind acela că Ţiporah şi-a circumcis soţul sau fiul pentru a evita uciderea sa de către YHWH. Este posibil ca Moise să fi fost în pericol de moarte, iar Ţiporah să-i fi atins „picioarele” (poate un eufemism pentru „organele genitale”) cu prepuţul lui Gherşom, fiul lor. Această acţiune a avut un efect ispăşitor, compensând pentru deficienţa lui Moise (se presupune fie că Moise nu era circumcis, fie că această circumcidere fusese făcută în stilul egiptean, în care, conform Iosua, 5:9, prepuţul nu fusese retezat total[98]). Inserarea acestui incident exact în acest moment al naraţiunii serveşte sublinierii afirmaţiei teologice că numai comunitatea de legământ – identificată prin semnul circumciziei prescris în legământ – va reuşi să scape judecăţii divine care tocmai fusese anticipată pentru egipteni (Exodul, 4:23). Circumcizia ispăşitoare a lui Moise se poate să fi fost o măsură temporară, garantând că împlinirea din partea lui a însărcinării încredinţate lui de către YHWH nu poate fi întârziată necorespunzător. În orice caz, după cum demonstrează acţiunea Ţiporei (Exodul, 4:26), centrul de greutate al pasajului este reprezentat de supunerea faţă de semnul de legământ al circumciziei, adică alăturarea la comunitatea de legământ, care era condiţia necesară pentru a scăpa de judecata dumnezeiască. (În această lumină, nu este surprinzător faptul că circumcizia este prezentată şi ca o condiţie necesară pentru participarea la celebrarea pascală a izbăvirii aduse de YHWH, cf. Exodul, 12:44-49.)[99] (...) Oricum, în orice mod ar fi înţelese detaliile, acest incident ilustrează grafic importanţa ritualică uriaşă pe care o avea circumciderea.

 

Acum, o dată ce am lecturat acest citat, înţelegem mai bine ce înseamnă faptul că în Iosua, 5:2-9, YHWH prăvăleşte ocara de peste israeliţi, care peregrinaseră în pustie fără a fi plăcuţi lui Dumnezeu, într-o perioadă[100] în care legământul era considerat a fi suspendat iar circumcizia abrogată.[101]

Aici mai merită să amintim faptul că semnul legământului avrahamic este transferat şi în aşa-numitul „legământ mozaic”: în ziua a opta, nou-născutul era circumcis şi era considerat ca fiind acceptat în legământ.

 

C.    Faţeta etnică a circumciderii

 

Partenerul divin al legământului îi face patriarhului câteva promisiuni, dintre care una ne atrage atenţia pentru cazul de faţă, întrucât ea  viza o „sămânţă” pe care urma s-o aibă Avraham: acesta urma să aibă descendenţi, iar pentru aceştia, circumciderea urma să aibă funcţia de „semn al legământului”. Altfel spus, pentru aceşti descendenţi, promisiunile divine erau valabile, iar de la ei se aştepta o trăire credincioasă şi etică, de tip avrahamic, precum şi obligaţia de a săvârşi ritul circumciderii (Gen. 17:10-12). După cum spunea P.R. Williamson, „prin intermediul acestui rit, promisiunile dumnezeieşti şi obligaţiile omeneşti erau transferate asupra generaţiilor următoare.”[102]

Însă aici atragem atenţia asupra unui fapt de o importanţă majoră: promisiunea divină că Avraham şi descendenţii săi vor binecuvântaţi nu este valabilă numai pentru aceştia. Genesa, 12:3, 17:4-6,12,13, 18:18, 22:18 afirmă categoric faptul că legământul făcut de YHWH cu Avraham nu avea un sens naţionalist exclusivist, ci în acest legământ şi în comunitatea de legământ întemeiată astfel puteau fi încorporaţi şi indivizi care nu descindeau biologic din patriarh. Acelaşi autor P.R. Williamson spune:

...expansiunea foarte numeroasă anvizajată în Genesa, 17:2 includea „neamurile” despre care vorbea promisiunea (Gen. 17:4-6), neamuri care nu pot fi explicate pur şi simplu prin referirea la ismaeliţi şi la fiii Keturei (cf. Gen. 17:16). Creşterea fenomenală promisă lui Avraham urma să fie realizată nu prin expansiunea numerică a descendenţilor săi biologici, ci – fapt mai semnificativ – prin faptul că alte neamuri sau popoare se vor supune clauzelor legământului.[103]

 

Modul în care acele alte neamuri sau popoare, rezidenţi străini şi vizitatori temporari, vor putea fi incluse în cadrul comunităţii de legământ, cu tot ceea ce presupunea aceasta, este marcat în acelaşi fel: prin circumcidere[104], act care le garanta acceptarea la cel mai intim praznic ospăţ al evreilor şi anume Pesaħ-ul, Paştele (Exodul, 12:44,48).

 

D.    Faţeta metaforică a circumciderii

 

Circumciderea are şi o faţetă metaforică. Astfel, termenul „circumcizie” este folosit şi pentru alte organe anatomice, precum inima[105] şi buzele[106], dar se poate aplica şi primelor recolte ale pomilor fructiferi[107].

P.R. Williamson clarifică metafora:

 

În toate aceste conotaţii se pare că aveam de-a face cu ceva ce nu este potrivit pentru a împlini scopul pentru care este menit. Astfel, o inimă/gândire necircumcisă este incapabilă să înţeleagă şi, astfel, să împlinească cerinţele lui Dumnezeu. În acelaşi fel, buzele sau urechile necircumcise nu sunt medii bune pentru comunicare divină. În mod similar, rodurile necircumcise nu sunt potrivite pentru folosinţă (fie pentru sacrificiul adus lui Dumnezeu, fie pentru consumul uman). Acest concept metaforic de potrivire se poate presupune că se află în miezul circumciderii fizice; circumcizia a dat conotaţii ideii de potrivire pentru participarea la planul şi scopul lui Dumnezeu pentru poporul Său de legământ. Acest scop a început să-şi găsească împlinirea în viaţa lui Avraham numai după ce s-a supus ritului circumciziei. În mod semnificativ, Iţhaq, primul din spiţa promisă de descendenţi speciali, s-a născut numai după ce Avraham a fost circumcis, subliniind astfel faptul că circumcizia era o necesitate pentru a experimenta binecuvântările lui YHWH.

 

Această explicaţie ne îngăduie un calambur: israelitul fie se potrivea, fie se împotrivea. De exemplu, în Leviticul, 26:40,41, inima necircumcisă înseamnă mândrie, fărădelegi şi împotrivire, iar în Deuteronom, 10:16, Partenerul divin al legământului cere israeliţilor nu doar circumcizia inimii şi plecarea capului, ci supunere în faţa Sa, acceptarea potrivirii gândite de El, intrarea în planurile Sale. Această circumcidere a inimii va fi făcută, în mod ultim, de Dumnezeu Însuşi şi va avea ca rezultat iubirea israeliţilor de Dumnezeu din toată inimă şi din tot sufletul, o iubire întru viaţă.[108]

 

 

 

Profetul Ieremia a subliniat mai târziu că exista riscul ca un israelit să aibă prepuţul circumcis şi inima necircumcisă:

 

24 ...ci, cel ce se laudă să se laude că Mă înţelege, că Mă cunoaşte şi că ştie că Eu sunt Domnul Care arăt îndurare[109] şi Care înfăptuiesc judecată şi dreptate pe pământ, fiindcă în acestea Îmi găsesc Eu plăcerea, zice Domnul.»“

25 „Iată, vin zile, zice Domnul, când îi voi pedepsi pe toţi cei care sunt circumcişi doar în trup:

26 pe Egipt, Iuda, Edom, Amon, Moab şi pe toţi cei ce îşi rad colţurile bărbii, care locuiesc în pustie[110]; căci toate neamurile sunt necircumcise şi toată casa lui Israel are inima necircumcisă.“[111]

Ieremia, 9:24-26.

 

A avea prepuţul circumcis şi inima necircumcisă însemna a nu fi diferit de populaţiile înconjurătoare care practicau doar circumciderea fizică.[112]

Pentru a rămâne în sfera potrivirii, vom încheia cu cuvintele alese potrivit de J. A. Motyer:

 

Astfel, încă de la bun început, circumciderea copiilor a fost un obicei israelit şi nu a fost derivat din obiceiuri egiptene sau de altă origine şi este în contrast puternic cu ritualurile pubertăţii de la alte popoare: aceste ritualuri indică recunoaşterea socială a statutului de adult, iar circumcizia indică statutul înaintea lui Dumnezeu şi o lucrare a harului divin.[113]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂUZIE ŞI

RITURI DE PURIFICARE A

MAMELOR ISRAELITE

 

 

Acest eseu trebuie lecturat nu numai pentru ceea ce este el per se, adică un eseu care tratează lăuzia şi riturile de purificare a mamelor israelite din vremurile biblice, ci şi datorită faptului că el pregăteşte calea pentru o altă temă majoră pe care o vom expune mai târziu, şi anume tema purităţii şi a impurităţii ceremoniale şi etice.

Înainte de a vorbi despre tema de faţă, vom face unele precizări referitoare la popoarele care înconjurau israeliţii.

Aceste popoare din Orientul Apropiat Antic, fie că vorbim despre egipteni, canaaneeni, babilonieni, mezo-persani, arabi etc., aveau propriile lor convingeri privitoare la puritate şi impuritate, aveau cutume şi obiceiuri străvechi ale căror origini şi motive fuseseră de mult uitate, stabileau sisteme de sfinţenie şi de pângăriri pentru diferite clase sociale, impuneau anumite tabu-uri.

 Torah, Învăţătura revelată şi normativă dată de YHWH lui Moise, prevede şi ea anumite standarde de sfinţenie. Sintetizându-le[114], putem spune că, în vremurile biblice, toţi indivizii, fie bărbaţi, fie femei, erau consideraţi impuri din punct de vedere ceremonial atunci când aveau scurgeri naturale (spermă, sânge menstrual, puroi[115]), când aveau lepră[116], când consumau alimente interzise[117] sau intrau în contact cu cadavre[118].

Cazuri speciale de impuritate erau considerate a fi următoarele: persoanele cu dizabilităţi nu aveau voie să slujească la altar[119], iar omuciderea nepedepsită[120] şi în special idolatria[121] pângăreau întreaga ţară.

În acest eseu vom aborda legile purităţii ritualice în cazul lăuziei, stipulate clar îndeosebi în Leviticul, capitolul 12.

Capitolul ne spune succint faptul că mama care năştea un fiu era considerată a fi impură ritualic[122] timp de şapte zile, ca în perioada în care avea sorocul ei, adică menstruaţia[123]. În ziua a opta, nou-născutului i se făcea circumcizia, brit mila, şi era considerat a fi acceptat în legământul avrahamic, atestând faptul că semnul legământului avrahamic este transferat şi în aşa-numitul „legământ mozaic”. În ceea ce o priveşte pe mamă, ea era considerată impură ritualic încă 33 de zile, însumând, aşadar, un total de 40 de zile.[124] În acest timp îi era interzis să atingă obiecte sfinte sau să intre în incinta Templului.

În privinţa mamei care năştea o fiică, perioadele se dublau: ea era considerată a fi impură ritualic timp de 14 zile, iar după acestea încă 66 de zile – aşadar, în total 80 – îi era interzis să atingă obiecte sfinte sau să intre în incinta Templului. Nu se ştie cu certitudine care este motivul pentru care, în cazul naşterii unei fetiţe mama avea nevoie de un timp de două ori mai îndelungat pentru a fi considerată pură ritualic.

La sfârşitul acestor perioade, mamele trebuiau să se înfăţişeze „la uşa cortului întâlnirii”, scrie Leviticul, 12:6. Desigur, mai târziu, o dată ce poporul evreu s-a stabilit în Canaan şi a fost construit Templul, mamele se duceau la Templu. Ele se înfăţişau acolo pentru a aduce două tipuri de jertfe: ‘olah, adică arderea-de-tot, constituită din sacrificarea unui miel de un an, iar ca ħata’ah, adică jertfa de ispăşire a păcatelor (neintenţionate), se sacrifica un pui de porumbel sau o turturea. În cazul în care mama era prea săracă pentru a sacrifica un miel, ea trebuia să dea preotului spre jertfire două turturele sau doi pui de porumbel: unul pentru arderea-de-tot, altul pentru jertfa de ispăşire a păcatelor (neintenţionate).

Care era motivul pentru care se aduceau aceste sacrificii? În primul rând, să vedem care nu sunt motivele pentru care se aduceau asemenea sacrificii, aruncând o privire peste notele de subsol a două Biblii de studiu, note scrise pe marginea subiectului de doi teologi creştini diferiţi ca background confesional.

John F. MacArthur scrie:

 

Deşi ocazia era una de bucurie, sacrificiile cerute urmau să imprime în mintea părintelui realitatea păcatului original şi faptul că bebeluşul moştenise o natură păcătoasă.[125]

 

Donald C. Stamps inserează şi el:

 

...scurgerile asociate cu naşterea (trebuiau) tratate ca necurăţie (15:16-19; Ex. 19:15; vezi nota următoare) şi simbolizau rezultatele căderii neamului omenesc (...). Se aplică aici cuvintele Psalmistului din Psalmul 51:5: „Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea.” (2) De asemenea, copiii se confruntă cu realitatea morţii fizice (Gen. 2:16,17; 5:3) şi a posibilităţii morţii veşnice dacă ei nu acceptă răscumpărarea lui Hristos. (...) Necurăţia asociată cu naşterea exprimă adevărul că copilul nou-născut are nevoie de un Mântuitor. (3) Părinţii creştini, cunoscând tendinţele păcătoase cu care copiii lor sunt născuţi ar trebui să se roage cu râvnă ca ei să poată să-L accepte pe Hristos ca Domn şi să fie născuţi din nou, regeneraţi prin Duhul Sfânt (...).[126] 

 

Mai întâi de toate, orice bărbat care aspiră la statutul de teolog creştin trebuie să se fi trudit întru dobândirea unei cunoaşteri a teologiei sistematice iudaice, căci înainte de fi „Noul Testament”, a fost „Vechiul Testament”, şi înainte de a apărea creştinismul, iudaismul fiinţa de vreo 2000 de ani şi era bine-mersi.

Acestea zicând, vom aduce la lumină pentru cititori faptul că aceşti doi teologi creştini care, în alte contexte, au scrieri de valoare, se fac vinovaţi nu numai de faptul că nu s-au ostenit să dobândească nici măcar o cunoaştere aproximativă a iudaismului, ci şi de faptul că îşi arogă libertatea de a proiecta convingerile lor creştine asupra unui text al Tanakh-ului, un text care „vorbeşte tăcând”, şi ajung chiar să scrie şi să publice speculaţii.

Mai întâi de toate, nici Moise, nici iudaismul inter-testamentar nu au vorbit despre „natura păcătoasă”. Rabbi Şa’ul, adică apostolul Pavel, a primit prin revelaţie învăţătura aceasta şi a inserat-o în grandioasa Epistolă către romani (începând cu 5:12), iar ulterior, în teologia creştină, ea a fost solid conceptualizată de Fericitul Augustin. Părintele evreu, deci, nu avea habar de „natura păcătoasă”, nici atunci, nici acum. Hamartiologia rabinică este diferită, ea nu vorbeşte nimic despre „natura păcătoasă” şi cu atât mai puţin despre „păcatul original”, sintagmă care nici măcar nu se găseşte în Biblie[127]. În consecinţă, diferită este şi soteriologia elaborată de rabini, lucru despre care am scris în articolul „Mesianism biblic versus iudaism rabinic versus creştinism”[128].

Iar Donald C. Stamps încurcă lucrurile şi mai tare, aducând în discuţie încă două elemente care nu-şi aveau rostul acolo, nici din punct de vedere învăţătoresc, nici pastoral: pe de-o parte, copiii, pe de cealaltă parte, tendinţele păcătoase.

În primul rând, copiii se confruntă cu realitatea morţii fizice, într-adevăr, dar care sunt pasajele sacre care spun că dacă un copil nu acceptă răscumpărarea lui Hristos, el poate experimenta moartea veşnică?... Acest lucru nu există în Sfintele Scripturi. Chiar şi în teologhisirea creştină se spune că, dacă mor, copiii şi cei slabi de minte sunt mântuiţi în mod suveran de Dumnezeu. Însă această notă de subsol pare să îndrepte lucrurile spre obligaţia serviciului de binecuvântare a copiilor (inexistent în Sfintele Scripturi) şi spre o botezare a lor cât mai grabnică. Despre cunoştinţa păcatelor şi mai ales a naturii păcătoase şi a nevoii de un Mântuitor, pe care un copil o poate avea doar spre intrarea în adolescenţă, teologul penticostal nu spune nimic.

În al doilea rând, copiii nu se nasc cu „tendinţe păcătoase”. Din nou,  Donald C. Stamps greşeşte amestecând doctrine rabinice şi creştine. Acestora le-am dat răspuns în acelaşi articol menţionat mai sus.

Să revenim la motivele pentru care trebuiau aduse jertfele menţionate: textul biblic nu ne spune de ce trebuiau ele aduse, iar acolo unde textul tace, nu putem noi să dogmatizăm. YHWH Însuşi stabilise că aceste sacrificii trebuie aduse în acest fel, fără a clarifica motivele.

 

Cu toate acestea, în perioada de după cel de-al doilea Templu, înţelepţii evrei au încercat să găsească o formulare a problemelor, spunând că Dumnezeu dăduse ħukim, precepte a căror motivaţie scapă raţiunii omeneşti, dar fiind acţiuni ritualice, obligatorii, făcute de om pentru Cel Omniprezent, şi mişpatim, legi raţionale care reglementează relaţiile omului faţă de aproapele său.[129] În acest sens, în pasajul sacru din Leviticul, 12, apar nişte ħukim. Desigur, se poate deduce că sacrificiile serveau în vederea purificării femeii şi în vederea obţinerii iertării pentru orice păcat săvârşit fără intenţie în perioada sarcinii şi mai ales a naşterii, când, din cauza durerilor, se întâmpla ca femeile să rostească cuvinte nepotrivite la adresa soţilor, sau a rostului naşterilor cu dureri, sau din orice altă pricină. Citite în acest fel, jertfele vorbeau despre o purificare exterioară care o simboliza pe cea lăuntrică... Şi, cu certitudine, aceste jertfe mai exprimau şi recunoştinţa femeilor şi le făceau să simtă că, dincolo de sarcină, de travaliu, de suferinţe, Dumnezeu veghease asupra lor şi le ajutase să aducă pe lume copilaşi.[130]

Desigur, o dată cu distrugerea Templului, această lege, la fel ca multe altele privind puritatea ritualică, a fost abandonată ca fiind perimată[131], ea trecând, totuşi, în cutumele bisericilor catolică, ortodoxe, şi chiar şi protestante şi neo-protestante.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PIDIYON HA-BEN – RĂSCUMPĂRAREA PRIMULUI NĂSCUT

 

 

În drumeţia noastră care studiază modus vivendi al evreilor din vremurile biblice este cazul să vorbim câte ceva despre ceremonia pidiyon ha-ben, „răscumpărarea primului-născut”, trecând în revistă semnificaţiile sale şi modul în care se oficia aceasta.

Vom începe prin inserarea unui pasaj care, grosso modo, prezintă patru vârste:

 

1 Domnul i-a zis lui Moise:

2 „Spune-le israeliţilor: «Când un om va închina Domnului anumite persoane printr-un jurământ deosebit, să o facă după evaluarea ta;

3 dacă este vorba despre un bărbat cu vârsta cuprinsă între douăzeci şi şaizeci de ani, atunci evaluarea ta să fie de cincizeci de şecheli de argint, după şechelul Lăcaşului[132].

4 Dacă este o femeie, atunci evaluarea ta să fie de treizeci de şecheli[133].

5 Dacă are între cinci şi douăzeci de ani, evaluarea ta să fie de douăzeci de şecheli pentru un băiat şi de zece şecheli[134] pentru o fată.

6 Dacă are între o lună şi cinci ani, evaluarea ta să fie de cinci şecheli de argint pentru un băiat şi de trei şecheli de argint[135] pentru o fetiţă.

7 Dacă omul are şaizeci de ani sau mai mult, atunci evaluarea ta pentru un bărbat să fie de cincisprezece şecheli, iar pentru o femeie să fie de zece şecheli[136].

8 Dacă este prea sărac ca să poată plăti evaluarea ta, atunci să se ducă la preot şi preotul să-i facă o altă evaluare; preotul să facă o evaluare potrivit cu mijloacele pe care le are cel ce a făcut jurământul.[137]

Leviticul, 27:1-8.

 

Potrivit acestui pasaj, în Israelul antic existau patru vârste: de la o lună la cinci ani (v. 6); de la cinci la douăzeci de ani (v. 5); de la douăzeci la şaizeci de ani (v. 3) şi, în sfârşit, peste 60 de ani.

Desigur că în urma lecturării acestui pasaj se ridică cel puţin două întrebări; prima întrebare: care este motivul pentru care evaluările pentru fete şi femei sunt la jumătatea cuantumului stabilit pentru băieţi şi bărbaţi? A doua întrebare: de ce se trece sub tăcere „valoarea” bebeluşilor sub o lună?

Mai întâi schiţăm un răspuns la prima întrebare.

Lecturând Biblia, ni se dezvăluie faptul că în societatea evreiască din vremurile biblice structura de autoritate în cadrul familiei şi al clanurilor este cea patriarhală. În repetate rânduri indivizii de gender masculin sunt puşi în prim-plan, în timp ce femeile şi copiii figurează în fundal. Pentru această afirmaţie, versetul 3 din Genesa, 49, este ilustrativ: „Ruben, tu eşti întâiul meu născut, puterea şi primul rod al vigorii mele, deosebit în demnitate şi în putere.”[138]

Aici mai trebuie să adăugăm faptul că Biblia ne mai revelează principiul bekor, care spune că primele roade (בכורים) şi primii născuţi ai animalelor (בכור) îi aparţineau lui YHWH.[139] Pe parcursul acestei lucrări vom evidenţia câteva aspecte privitoare, pe de-o parte, la relaţiile speciale existente între primogeniţii de gender masculin din familiile evreieşti şi familiile acestora, precum şi, pe de altă parte, relaţiile speciale existente între primogeniţii de gender masculin din familiile evreieşti şi Dumnezeu.

Pentru a da răspuns la a doua întrebare enunţată mai sus, şi anume care ar fi motivele pentru care „valoarea” bebeluşilor sub o lună este trecută sub tăcere vom face apel la un comentariu:

 

Dacă luăm în considerare proastele condiţii de viaţă, mortalitatea infantilă era probabil foarte ridicată. Studii demografice în Egipt şi în alte culturi antice indică faptul că procentul mortalităţii putea atin­ge 90%. Numeroasele cimitire de copii descoperite cu ocazia diferi­telor săpături arheologice în Israel par să confirme această presupu­nere. Să nu uităm că ceremonia de răscumpărare a băiatului întîi născut nu se desfăşura decît atunci cînd el avea 30 de zile. Dacă supra­vieţuia primei luni, avea şanse apreciabile să ajungă la vîrsta adultă.[140]

 

Vom aborda acum evenimentul ceremonial prin care trecea primul-născut de gender masculin din fiecare familie evreiască, şi anume „răscumpărarea” sa, pidiyon ha-ben. Această cerinţă ceremonială este stipulată prima dată în cadrul grandioasei ieşiri a poporului evreu din Egipt, prezentată în cartea Exodul:

 

11 Când Domnul vă va duce în ţara canaaniţilor, aşa cum a jurat părinţilor voştri, şi are să v-o dea vouă,

12 să puneţi deoparte pentru Domnul pe toţi aceia care vor fi primul rod al pântecelui. Toţi întâii născuţi dintre vitele voastre să fie ai Domnului şi anume fiecare mascul.

13 Dar orice întâi născut al măgăriţei să-l răscumpăraţi cu o oaie[141]; dacă nu-l răscumpăraţi, să-i frângeţi gâtul. De asemenea, să răscumpăraţi pe fiecare întâi născut dintre copiii voştri.

14 Când copiii voştri vă vor întreba: «Ce înseamnă aceasta?», să le răspundeţi: «Domnul, cu mâna Lui puternică, ne-a scos din Egipt, din casa sclaviei.

15 Când Faraon s-a încăpăţânat să nu ne lase să plecăm, Domnul le-a luat viaţa tuturor întâilor născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al omului până la întâiul născut al animalelor. De aceea jertfim Domnului primul rod al pântecelui fiecărui animal şi răscumpărăm pe întâii născuţi dintre copiii noştri.

16 Faptul că Domnul ne-a scos din Egipt cu mâna Lui puternică, este pentru noi ca un semn pe mână şi ca un semn pe frunte.»“

Exodul, 13:11-16.[142]

Alte pasaje ulterioare stipulau de-asemenea faptul că primogeniţii de gender masculin trebuiau dedicaţi lui Dumnezeu:

 

29 Să nu întârzii să-Mi aduci jertfe din pârga secerişului tău şi a viei tale.[143] De asemenea, să-Mi dai pe întâiul născut dintre fiii tăi.

Exodul, 22:29.[144]

 

Aşadar, primii născuţi de parte bărbătească Îi aparţineau într-un fel special lui YHWH, Dumnezeul evreilor. Aceşti primogeniţi erau dedicaţi sau consacraţi Lui. Cu toate acestea, ei trebuiau răscumpăraţi de către taţii lor.

 

20 Întâiul născut al măgăriţei să-l răscumperi cu un miel[145], iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi pe toţi întâii născuţi ai fiilor tăi. Nimeni să nu vină înaintea Mea cu mâinile goale.

Exodul, 34:20.[146]

 

La întrebarea „Care ar fi motivul pentru care se făcea o corelaţie între primele exemplare fătate de animale şi primii băieţei născuţi de evreice şi care trebuiau răscumpăraţi de taţii lor, articolul „Primul născut, răscumpărarea –lui” din Dicţionarul enciclopedic de iudaism scrie: „Caracterul tragic al acestei corelaţii reprezintă poate un ecou al practicii cananeene de sacrificare a fiilor întâi născuţi, de altfel violent denunţată în Biblie.”[147]

Preţul de răscumpărare era stabilit în mod divin la 5 şecheli sau sicli de argint, după cum declară cartea Numeri, 3:11-13, 44-51, precum şi versetele 15,16 din capitolul 18:

 

15 Întâiul născut al oricărei făpturi pe care ei îl aduc Domnului, fie om sau animal, să fie al tău. Totuşi atât pe întâiul născut al omului, cât şi pe întâiul născut al animalelor necurate va trebui să-l răscumperi.

16 Preţul lor de răscumpărare, pus celor de la o lună în sus, să fie de cinci şecheli[148] de argint după şechelul Lăcaşului (adică douăzeci de ghere).

Numeri, 18:15,16.[149]

 

Totuşi, o dată ce primogeniţii de gender masculin urmau să fie răscumpăraţi, aceasta nu însemna că slujba dumnezeiască va fi neglijată. Primogeniţii urmau să fie substituiţi în slujba dumnezeiască de bărbaţii din tribul lui Levi, aşa-numiţii leviţi, despre care cartea Numeri menţionează în două rânduri:

 

11 Domnul i-a mai zis lui Moise:

12 „Iată că i-am luat pe leviţi din mijlocul israeliţilor, în locul tuturor întâilor născuţi care li se nasc israeliţilor. Leviţii vor fi ai Mei,

13 pentru că toţi întâii născuţi sunt ai Mei; când i-am lovit cu moartea pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, Mi i-am pus deoparte pe toţi întâii născuţi din Israel, atât dintre oameni, cât şi dintre animale; ei vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul.“

44 După aceea, Domnul i-a zis lui Moise:

45 „Ia-i pe leviţi în locul tuturor întâilor născuţi ai israeliţilor, iar turmele leviţilor în locul turmelor acestora. Leviţii vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul.

46 Ca preţ de răscumpărare pentru cei două sute şaptezeci şi trei dintre întâii născuţi ai israeliţilor, care trec peste numărul leviţilor,

47 să iei cinci şecheli[150] pentru fiecare în parte, după şechelul Lăcaşului (un şechel este douăzeci de ghere).

48 Să dai argintul acesta, cu care sunt răscumpăraţi cei ce trec peste numărul leviţilor, lui Aaron şi fiilor săi.“

49 Moise a luat argintul pentru răscumpărare de la cei care erau peste numărul celor răscumpăraţi de leviţi;

50 a luat argintul de la întâii născuţi ai israeliţilor: o mie trei sute şaizeci şi cinci de şecheli[151], după şechelul Lăcaşului.

51 Moise a dat argintul pentru răscumpărare lui Aaron şi fiilor săi, după Cuvântul[152] Domnului, aşa cum Domnul i-a poruncit lui Moise.

Numeri, 3:11-13, 44-51.

 

16 Căci ei (leviţii, n.ns.) Îmi sunt daţi pe deplin din mijlocul israeliţilor; i-am luat pentru Mine în locul tuturor celor ce sunt primul rod al pântecelui, în locul întâilor născuţi ai israeliţilor.

17 Toţi întâii născuţi ai israeliţilor sunt ai Mei, atât dintre oameni, cât şi dintre animale. Mie Mi i-am închinat în ziua în care i-am lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului.

Numeri, 8:16,17.[153]

 

Din câte se vede din textele de mai sus, cei cinci şecheli de argint trebuiau plătiţi iniţial lui Moise, urmând a fi daţi lui Aharon şi fiilor săi, apoi preoţilor.

Biblia nu descrie actul efectiv al răscumpărării, dar în vremurile rabinice exista următoarea procedură ceremonială: în a treizeci şi una zi de la naşterea copilului[154], în cadrul căminului familial se afla micuţul, tatăl său, preotul şi alţi invitaţi.

Tatăl îl punea pe bebeluş în braţele preotului, spunându-i că acesta este primul-născut al mamei sale, care trebuie răscumpărat, apoi recita versetele din Numeri, 18:16 şi Exodul, 13:1,2:

 

16 Preţul lor de răscumpărare, pus celor de la o lună în sus, să fie de cinci şecheli[155] de argint după şechelul Lăcaşului (adică douăzeci de ghere).

Numeri, 18:16.[156]

 

1 Domnul i-a zis lui Moise:

2 „Să-Mi pui deoparte orice întâi născut de-al israeliţilor, care este băiat; primul rod al pântecelui, atât dintre oameni, cât şi dintre animale, este al Meu.“

Exodul, 13:1,2.

 

Apoi preotul lua cuvântul şi-l întreba pe tată ce preferă: să-i dăruiască lui fiul sau să-l răscumpere. Tatăl răspundea că vrea să-l răscumpăre şi-i dădea preotului cei cinci sicli, iar preotul declara „Fiul tău este răscumpărat!” şi rostea o binecuvântare asupra copilului.[157]

Următorul pas era acela în care tatăl recita două binecuvântări: prima se referea la îndeplinirea poruncii pidiyon ha-ben, iar a doua fiind Şeehianu, binecuvântare care exprimă recunoştinţa faţă de Dumnezeu.[158]  După aceea, toţi cei prezenţi participau la ospăţ, care, după William Robertson Smith, ar fi probabil un „sacrament de comuniune”, iar Arnold van Gennep l-ar denumi „comensualism”, ritul de a mânca şi de a bea în comun, considerându-l un rit de agregare.[159]

Învăţaţii evrei stabiliseră şi rânduieli pentru situaţiile de excepţie: în cazul în care mama născuse un bebeluş mort sau pierduse o primă sarcină, al doilea fiu nu este considerat întâi născut[160], iar dacă bebeluşul era orfan din naştere, sarcina răscumpărării revenea go’el-ului, ruda răscumpărătoare.

 

 

 

 

 

 

 

 

„CÂND ISRAEL ERA DOAR UN COPIL, ÎL IUBEAM…”[161] 

 

– ETAPELE COPILĂRIEI ÎN BIBLIE –

 

 

Acest scurt eseu se va concentra asupra etapelor copilăriei evreilor trăitori în vremurile biblice. După cum se va vedea, va fi un eseu destul de tehnic şi vom avea de-a face cu o varietate de termeni dintre care prea puţini îşi vor găsi un echivalent exact în limba română. Alfred Edersheim notează: „Tandreţea legăturilor care-i unea pe părinţii evrei cu copiii lor apare chiar şi în multiplicitatea şi caracterul plastic al expresiilor prin intermediul cărora sunt desemnate în ebraică diferitele stadii de creştere ale vieţii copilăreşti.”[162]

Astfel, ca termeni de filiaţie, avem ben, fiu, şi bat, fiică. În mod generic, „copil” se spunea yeled[163], iar „copilă” – yaldah; aceşti doi termeni provin dintr-un verb evreiesc care se traduce „a naşte”, astfel încât, după cum s-a spus mai sus despre vorbirea plastică, avem de-a face cu „născutul” şi „născuta”.

 

3Ne mai putând să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură, pe care l-a uns cu lut şi cu smoală; a pus copilul în el, şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului.

4Sora copilului pândea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întâmple.

Exodul, 2:3,4.

 

Sau o profeţie mesianică:

 

Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”.

Isaia, 9:6.

 

Copilul născut este yeled, iar fiul dat este ben.

Să vedem şi un îndemn sapienţial:

 

Mai bine un copil sărac şi înţelept decât un împărat bătrân şi fără minte, care nu înţelege că trebuie să se lase îndrumat...

Eclesiastul, 4:13.

 

Copilul nou-născut alăptat la sân, adică sugarul, era denumit yoneq[164].În vremurile mesianice „pruncul de ţâţă (yoneq) se va juca la gura bortei năpârcii, şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina basiliscului”[165], şi „Din gura copiilor şi a celor ce sug la ţâţă (yoneqim)”, Cel Preaînalt are o fortăreaţă împotriva potrivnicilor Săi, pentru a astupa gura vrăjmaşului şi omului cu dor de răzbunare.[166]

Pruncul care încă suge, dar nu se mai mulţumeşte numai cu lapte, ci a început să mănânce şi hrană tare este ’olel . Iată un verset tragic preluat din Plângerile lui Ieremia:

 

4Limba sugătorului (yoneq) i se lipeşte de cerul gurii, uscată de sete; copiii (‘olalim) cer pâine, dar nimeni nu le-o dă.

Plângerile lui Ieremia, 4:4.

 

Apoi, pe la doi ani (la trei ani copiii plăpânzi) copiii erau înţărcaţi, iar această înţărcare era sărbătorită printr-un ospăţ. Un copil înţărcat devenea gamul, termen care provine din „a trata în mod corespunzător”, şi numai apoi se referă la înţărcare. „Copilul înţărcat” despre care Isaia, 11:8, vorbea mai sus era un asemenea gamul[167], iar psalmistul a suprins comportamentul unui asemenea gamul în memorabile cuvinte de linişte, de tihnă:

 

Dimpotrivă, sufletul îmi este liniştit şi potolit, ca un copil înţărcat (gamul), care stă lângă mama sa; da, sufletul meu este ca un copil înţărcat.

Psalmii, 131:2.

 

În următoarea etapă de creştere copilul se ţinea de fusta mamei sale şi umbla poticnit. El era taf[168].

Copilul aflat între pruncie şi adolescenţă putea fi denumit „copil” (Genesa, 21:12,17), „băiat” (Genesa, 22:3,5,12,19), „flăcău” (Genesa, 14:24) sau chiar „tinerel, tânăr” (Genesa, 19:4) era na’ar[169], care se traduce prin „cel care se scutură, se eliberează, aruncă de pe sine”.

Un puber, sau un fecior, statornic şi puternic, capabil de relaţii intime era elem. La feminin, termenul este ’almah[170], şi-l regăsim în cartea profetului Isaia:

 

De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara (’almah) va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

Isaia, 7:14.

 

În sfârşit, un fecior în floarea vârstei, un „rod copt” pentru căsătorie, era baqur[171]. El putea fi un războinic selectat, la fel ca şi în I Samuel, 26:2; II Samuel, 10:9; Judecători, 20:15; I Cronici, 19:10; Proverbele, 20:29.

Aici mai trebuie menţionat un fapt foarte important: în Israelul antic, copilul avea un statut semnificativ în cadrul societăţii, dar nici pe departe atât de important pe cât îl are în societatea contemporană, în care totul pare să se învârtă în jurul obligaţiei chiar legiferate – de a împlini „interesele superioare ale copilului”. Importanţa majoră o deţinea bărbatul matur şi mai ales cel bătrân, care, fiind considerat experimentat şi înţelept, era învestit cu autoritate

Încheiem acest eseu cu cuvintele aceluiaşi faimos Alfred Edersheim:

 

Cu siguranţă, cei care supravegheau etapele creşterii copiilor cu atâta atenţie încât au oferit o reproducerea plastică pentru fiecare stadiu din viaţa lor trebuie să-şi fi iubit tare mult copiii.[172]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CURTAREA, LOGODNA ŞI CĂSĂTORIA

ÎN ISRAELUL ANTIC

 

 

(Lucrare în curs de elaborare...)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BIBLIOGRAFIE:

 

TRADUCERI ALE BIBLIEI:

Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, versiunea „Noua Traducere Română” (NTR), disponibilă pe http://www.bibleserver.com, editată de International Bible Society.

Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, versiunea Dumitru Cornilescu, 1923, disponibilă pe http://www.ebible.ro/biblia/romana-diacritice/cornilescu

Biblia de studiu pentru o viaţă deplină, Donald C. Stamps (ed. gen.), Life Publishers International, Springfield, Missouri, USA, 1996, trad. A. Marinescu, A. Mihalea, R. Mihăilescu.

The MacArthur Study Bible, John F. MacArthur (author and general editor) Thomas Nelson, Inc., Nashville, Tennessee, USA, 1997.

The Spirit-Filled Life Bible, Jack W. Hayford (gen. ed.), Thomas Nelson Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991.

 

ARTICOLE:

Articolele „Barren, barrenness”; „Birth”; „Birthstool”; „Circumcision”; „Genealogy”; „Mandrake” în Holman Bible Dictionary, Trent Butler (gen. ed.), Holman Bible Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991.

Articolele „Barren”; „Genealogy”; „Mandrake” în New Illustrated Bible Dictionary, Ronald F. Youngblood (gen. ed.), Thomas Nelson Publishers, USA, 1995.

Articolele „Circumcision”, de P.R. Williamson; „Family Relationships”, de Victor H. Matthews; „Genealogies”, de J.W. Wright; „Social Structure”, de R.W. Younker, în Dictionary of the Old Testament: Pentateuch, T. Desmond Alexander & David W. Baker (eds.), InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, Leicester, England, 2003.

Articolele „Circumcizie”; „Naştere”; „Nume”; „Porunci, Cele 613”; „Primul născut, răscumpărarea –lui”; „Puritate rituală”; „Sterilitate” în Dicţionar enciclopedic de iudaism, edit. Hasefer, Bucureşti, 2000, trad. V. Prager, C. Litman, Ţ. Goldstein.

Articolele „Circumcizie”, de J.A. Motyer; „Curat şi necurat”, de Charles Feinberg, în Dicţionar biblic, J.D. Douglas (ed.), ed. Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. L. Pup, J. Tipei.

 

CĂRȚI:

Edersheim, Alfred, Sketches of Jewish Social Life, în colecţia Books for the Ages, AGES Software, Albany, OR USA, Version 1.0 © 1997.

Frazer, James George, Creanga de aur, vol. I, edit. Minerva, Bucureşti, 1980, Prefaţă, Tabel cronologic şi traducere de Octavian Nistor, note de Gabriela Duda.

Gower, Ralph, The New Manners and Customs of Bible Times, Moody Press, Chicago, Illinois, USA, 1987.

Schauss, Hayyim, The Lifetime of a Jew throughout the Ages of Jewish History.

Tenney, M.C., Packer, J.I., White, W., Viaţa cotidiană în vremurile biblice, edit. Agape, Făgăraş, 1997, trad. O. Cosma.

Van Gennep, Arnold, Rituri de trecere, edit. Polirom, Iaşi, 1996, trad. L. Berdan şi N. Vasilescu.

 

DICȚIONARE:

*** Dicţionar biblic, J.D. Douglas (ed.), edit. Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. L. Pup, J. Tipei.

*** Dicţionar enciclopedic de iudaism, edit. Hasefer, Bucureşti, 2000, trad. V. Prager, C. Litman, Ţ. Goldstein.

*** Dictionary of the Old Testament: Pentateuch, T. Desmond Alexander & David W. Baker (eds.), InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, Leicester, England, 2003.

*** The Holman Bible Dictionary, Trent Butler (gen. ed.), Holman Bible Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991.

*** The New Illustrated Bible Dictionary, Ronald F. Youngblood (gen. ed.), Thomas Nelson Publishers, USA, 1995.

*** The International Standard Bible Encyclopedia, James Orr (ed.), Grand Rapids, Eerdmans, SUA, 1930.

 

 

SITOGRAFIE:

http://dexonline.ro/definitie/genealogie

http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_king_list

http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.2.1.1#

http://ro.bibleserver.com/text/NTR

http://ro.wikipedia.org/wiki/Genealogie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tabla_ascendenţilor

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tabla_descendenţilor

http://www.annetteimhausen.com/handouts/Vorlesung-Handout-3.pdf

http://www.bibleserver.com

http://www.ebible.ro/biblia/romana-diacritice/cornilescu

 

 



[1] Educaţia copiilor evrei va fi abordată la secţiunea „Instituţiile educative”.

[2] Ralph Gower, The New Manners and Customs of Bible Times, Moody Press, Chicago, Illinois, USA, 1987, p. 62.

[3] Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament, în versiunea „Noua Traducere Română” (NTR), disponibilă pe http://ro.bibleserver.com/text/NTR/Psalmii139

[5] A se vedea Genesa, 15:4, 17:16-19, 18:10 etc.

[8] În ebraica biblică oben semnifică şi „disc, roată”, dar intrigă prezenţa pluralului, semnalat de terminaţia „–im”. A se vedea şi Ieremia, 18:3, unde este vorba despre roata olarului.

[9] M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, Viaţa cotidiană în vremurile biblice, edit. Agape, Făgăraş, 1997, trad. O. Cosma, p. 70.

[10] Sensul în ebraică al celor două versuri este nesigur; sau: dar dorinţa ta va depinde de el; sau: Tu vei dori   să-ţi domini soţul, / dar el va stăpâni peste tine. N. tr.

[12] A se vedea articolul „Naştere”, în Dicţionar enciclopedic de iudaism, edit. Hasefer, Bucureşti, 2000, trad. V. Prager, C. Litman, Ţ. Goldstein, pp. 558-559.

[14] A se vedea Genesa, 38:28.

[15] M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, op. cit., loc. cit.

[16] M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, op. cit., p. 71.

[17] A se vedea Ezechiel, 16:4.

[18] Ralph Gower, op. cit., loc. cit.

[19] A se vedea Ieremia, 20:15.

[20] Pentru observarea cutumei acelor vremuri în privinţa anunţării veştii bune a naşterii unui copil, a se vedea Iov, 3:3 şi Isaia, 9:6.

[21] A se vedea, de pildă, Rut, 4:13,14 şi Ieremia, 20:15.

[22] 21:20 Posibil să fie vorba de probleme cu hernia. N. tr.

[24] Ipoteză aparent susţinută şi de pasaje de genul Genesa, 21:3; 29:32,35; 30:6-8.

[25] Evanghelia după Luca, l:59; 2:21.

[26] A se vedea articolul „Nume”, în Dicţionar enciclopedic de iudaism, pp. 573-574.

[27] M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, op. cit., p. 73.

[28] A se vedea Hayyim Schauss, The Lifetime of a Jew throughout the Ages of Jewish History, p. 12.

[29] M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, op. cit., p. 74.

[30] Pentru sterilitate, a se vedea Genesa, 16:2; 20:18; I Samuel, 1:5-7, iar pentru fertilitate, a se vedea Deuteronom, 7:14, care este un verset paradigmatic.

[31] M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, op. cit., p. 64.

[32] A se vedea Genesa, 38.

[33] Sensul expresiei în ebraică este nesigur; sau: „mele!” Aceasta va aduce dezastru, atât peste pământul fertil, cât şi peste cel uscat şi… N. tr.

[34] Sublinierile de mai sus ne aparţin. N. a.

[35] Multe mss TM, LXX, VUL, Siriacă; cele mai multe mss TM: i-a vorbit regelui. N. tr.

[36] Sublinierile de mai sus ne aparţin. N. a.

[37] M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, op. cit., p. 64.

[39] A se vedea Genesa, 11:30; 25:21; 29:31.

[40] Art. „Barren, barrenness”, în Holman Bible Dictionary, Trent Butler (gen. ed.), Holman Bible Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991, p. 154. A se vedea şi art. „Barren”, în New Illustrated Bible Dictionary, Ronald F. Youngblood (gen. ed.), Thomas Nelson Publishers, USA, 1995, p. 162.

[41] Ezechiel, 8:14.

[42] A se vedea James George Frazer, Creanga de aur, vol. I, edit. Minerva, Bucureşti, 1980, Prefaţă, Tabel cronologic şi traducere de Octavian Nistor, note de Gabriela Duda, pp. 30-33.

[43] M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, op. cit., loc. cit.

[44] Eufemism ebraic cu sensul de a avea relaţii sexuale. N. tr.

[45] Legea leviratului (lat.: levir, „cumnat“) împiedica înstrăinarea posesiunii familiei şi îi asigura văduvei un trai sigur şi liniştit. N. tr.

[46] A se vedea şi Genesa, 38 și Rut, 4:10.

[47] Art. „Family Relationships”, de Victor H. Matthews, în Dictionary of the Old Testament: Pentateuch, T. Desmond Alexander, David W. Baker (eds.), InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, Leicester, England, 2003, pp. 291-299.

[48] Art. „Genealogies”, în Dictionary of the Old Testament – Pentateuch, T. Desmond & Alexander David W. Baker, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, 2003, pp. 345-350.

[49] De fapt, arabii beduini sunt şi astăzi capabili de aceste fapte. A se vedea Art. „Genealogy”, în New Illustrated Bible Dictionary, Ronald F. Youngblood (gen. ed.), Thomas Nelson Publishers, USA, 1995, pp. 482-483.

[50] Aceasta a fost o descoperire numai pentru psihologie, Părinţii capadocieni ai creştinismului răsăritean afirmaseră aceasta în veacul al IV-lea e.n.

[51] Art. „Genealogy”, în Holman Bible Dictionary, Trent Butler (gen. ed.), Holman Bible Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991, pp. 482-483.

[52] Întâia epistolă a apostolului Pavel către corinteni, 12:21.

[58] Un sar este o unitate de măsură sumeriană egală cu 3.600. Sumerienii aveau nu numai sistemul zecimal, ci şi cel hexagesimal. Aici, 8 sars ar fi 28.800 de ani.

[59] Adică 36.000 de ani.

[60] Adică 64.800 de ani.

[62] Adică 241.200 de ani.

[63] Lit.: o altă sămânţă; vezi nota de la 3:15. N. tr.

[64] Peleg înseamnă împărţire. N. tr.

[65] Noua Traducere Română, disponibilă pe http://www.bibleserver.com/text/NTR/Genesa10

[66] Limba ebraică modernă (ivrit) nu pronunţă e-ul, acolo apărând un şvah mobile.

[67] A se vedea Genesa, 2:4; 5:1; 6:9; 10:1; 11:10,27; 25:12,19; 36:1,9; 37:2.

[68] A se vedea Genesa, 25:1-4.

[69] A se vedea Genesa, 4:1-2, 17-22, 25-26; 5:1-32

[70] A se vedea Genesa, cap. 10.

[71] A se vedea Genesa, 11:10-26.

[72] În conformitate cu procesul traditioreditio, adică predarea de cunoştinţe şi redarea lor.

[73] Art. „Social Structure”, R.W. Younker, în Dictionary of the Old Testament – Pentateuch, pp. 783-787.

[74] Art. „Genealogies”, în Dictionary of the Old Testament – Pentateuch, pp. 345-350. Pentru genealogii structurate fundamental linear, a se vedea Genesa, 5:1 – 6:8, iar pentru o genealogie strict segmentară a se vedea Exodul, 1:1-6.

[75] Art. „Genealogy”, în Holman Bible Dictionary, pp. 482-483.

[76] A se vedea şi perioada post-exilică, în care genealogiile ajutau la reconstruirea ordinii sociale a evreilor în timpul repatrierii din deportarea babiloniană, cartea Ezra, capitolele 2 şi 8.

[77] Art. „Genealogy”, în Holman Bible Dictionary, pp. 482-483.

[78] Pentru un eseu care frizează exhaustivitatea, a se vedea, de exemplu, articolul „Genealogies”, în The International Standard Bible Encyclopedia, James Orr (ed.), Grand Rapids, Eerdmans, SUA, 1930, articol care are 60 de pagini.

[79] Art. „Circumcision”, de P.R. Williamson, în Dictionary of the Old Testament: Pentateuch, T. Desmond Alexander & David W. Baker (eds.), InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, Leicester, England, 2003, pp. 122-125.

[80] A se vedea Ieremia, 9:25,26, şi a se compara cu Ezechiel, 32:17-32.

[81] Art. „Circumcision”, de R. Dennis Cole, în Holman Bible Dictionary, Trent Butler (gen. ed.), Holman Bible Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991, p. 262.

[82] Art. „Circumcizie”, în Dicţionar enciclopedic de iudaism, edit. Hasefer, Bucureşti, 2000, trad. V. Prager, C. Litman, Ţ. Goldstein, pp. 159-161.

[83] Ibidem.

[85] 17:1 Ebr.: El-Şadai. N. tr.

[86] 17:5 Avram poate însemna Tată înălţat sau Tata este înălţat; Avraam sună asemănător cu expresia ebraică pentru tatăl unei mulţimi. N. tr.

[87] 17:7 Vezi nota de la 12:7; şi în vs. 12, 19. N. tr.

[88] 17:8 Vezi nota de la 12:7. N. tr.

[90] Biblia menţionează că, la un moment dat, circumcizia a fost făcută şi de către o femeie, Ţiporah, soţia lui Moise, dar contextul din Exodul, 4:25, arată o situaţie de criză, bărbatul fiind pe moarte.

[91] A se vedea Leviticul, 17:11.

[92] M.C. Tenney, J.I. Packer, W. White, Viaţa cotidiană în vremurile biblice, edit. Agape, Făgăraş, 1997, trad. O. Cosma, p. 77.

[93] Apud M.C. Tenney, J.I. Packer, W. White, op. cit., loc. cit.

[94] A se vedea versetele 10, 14 din acest capitol 17.

[95] A se vedea Concordanţa Strong, număr de înseriere H 8549.

[96] A se vedea şi Genesa, 18:19.

[97] P.R. Williamson, op. cit., loc. cit.

[98] Din raţiuni pe care le vom expune mai jos, nu suntem de-acord cu această interpretare. N. ns.

[99] P.R. Williamson, op. cit., loc. cit.

[100] Conform Numeri, 14:34.

[101] Apud J.A. Motyer, art. „Circumcizie”, în Dicţionar biblic, J.D. Douglas (ed.), ed. Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. L. Pup, J. Tipei, pp. 234-235.

[102] P.R. Williamson ne spune că pentru partenerii umani ai legământului circumcizia urma să aibă „o funcţie în mod primordial (deşi nu exclusiv) mnemonică”.

[103] P.R. Williamson, op. cit., loc. cit.

[104] P.R. Williamson comenta: „O dată ce înţelegem situaţia în acest fel, scenariul înşelăciunii născocit de fiii lui Yakov în Genesa, 34 este cu atât mai respingător.”

[105] Leviticul, 26:41; Deuteronomul, 10:16; 30:6; conform Ieremia, 4:4 şi 9:25,26.

[106] Exodul, 6:12,30; conform Ieremia, 6:10, unde se aplică buzelor.

[107] Leviticul, 19:23.

[108] Deuteronomul, 30:6.

[109] 9:24 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoinţă, milă, credincioşie, dragoste statornică). Se referă atât la relaţiile dintre oameni, cât şi, într-un mod cu totul special, la relaţia dintre YHWH şi Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părţilor implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, aşa cum o dovedeşte varietatea de sensuri, cuprinde toate implicaţiile loialităţii lui YHWH faţă de promisiunile legământului; peste tot în carte. N. tr.

[110] 9:26 Sau: pe toţi cei de departe, locuitorii pustiei. N. tr.

[112] P.R. Williamson, op. cit., loc. cit.

[113] J. A. Motyer, op. cit, loc. cit.

[114] Apud Charles Feinberg, art. „Curat şi necurat”, în Dicţionar biblic, J.D. Douglas (ed.), ed. Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. L. Pup, J. Tipei, pp. 309-311.

[115] A se vedea Leviticul, capitolele 12 şi 15.

[116] Lepra, ţara’at, putea fi lepra oamenilor, a veşmintelor sau a casei. A se vedea Leviticul, capitolele 13-14.

[117] Pentru liste de alimente interzise, a se vedea Leviticul, 11 şi Deuteronomul, 14.

[118] De exemplu, Numeri, 19:11-22.

[119] Am menţionat mai sus Leviticul, 21:16-24.

[120] A se vedea Deuteronomul, 21:1-9.

[121] A se vedea Osea, 6:10.

[122] Impur din punct de vedere ritualic: tame‘ (ebr.).

[123] Pe lângă Sfintele Scripturi şi Halaħa talmudică are reglementări multiple pentru cazurile de scurgere menstruală, în tratatul Nidah.

[124] De la această perioadă de 40 de zile limbile romanice au preluat termenul de quarantina, carantină.

[125] Nota de subsol pentru Leviticul, 12:6, în The MacArthur Study Bible, John F. MacArthur (author and general editor) Thomas Nelson, Inc., Nashville, Tennessee, USA, 1997, p. 170.

[126] Nota de subsol pentru Leviticul, 12:2, în Biblia de studiu pentru o viaţă deplină, Donald C. Stamps (ed. gen.), Life Publishers International, Springfield, Missouri, USA, 1996, trad. A. Marinescu, A. Mihalea, R. Mihăilescu, p. 163.

[127] De precizat că sintagma „păcat original” nu se găseşte scrisă în Biblie, dar, teologic vorbind, conceptul în sine există, totuşi.

[128] A se vedea categoria MESIANICA pe http://messianicrestorer.wordpress.com

 

[129] Art. „Porunci, Cele 613”, în Dicţionar enciclopedic de iudaism, edit. Hasefer, Bucureşti, 2000, trad. V. Prager, C. Litman, Ţ. Goldstein, pp. 618-627.

[130] Nota de subsol pentru Leviticul, 12:6, în Spirit-Filled Life Bible, Jack W. Hayford (gen. ed.), Thomas Nelson Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991, p. 161.

[131] Art. „Puritate rituală”, în Dicţionar enciclopedic de iudaism, pp. 649-650.

[132] 27:3 Vezi nota de la 5:15; aproximativ 0,5 kg; şi în v. 16. N. tr.

[133] 27:4 Aproximativ 0,3 kg.

[134] 27:5 Aproximativ 0,2 kg pentru băiat şi 0,1 kg pentru fată. N. tr.

[135] 27:6 Aproximativ 50 gr pentru băiat şi 30 gr pentru fetiţă. N. tr.

[136] 27:7 Aproximativ 150 gr pentru bărbat şi 100 gr pentru femeie. N. tr.

[139] A se vedea Exodul, 13:2,12,15; 23:19; 34:26; Numeri, 18:15-18; Deuteronomul, 15:19-23; 26:1-4.

[140] M.C. Tenney, J.I. Packer, W. White, op. cit., p. 71.

[141] 13:13 Pentru a nu se lăsa impresia că este sacrificat. N. tr.

[143] 22:29 Sensul frazei ebraice este nesigur. N. tr.

[144] A se vedea şi Numeri, 3:13; 8:17.

[145] 34:20 Vezi nota la 13:13. N. tr.

[146] A se vedea şi Exodul, 13:13b, precum şi Numeri, 18:15.

[147] Articolul „Primul născut, răscumpărarea –lui” din Dicţionarul enciclopedic de iudaism, p. 639.

[148] 18:16 Vezi nota de la 3:47; aproximativ 10 gr. N. tr.

[150] 3:47 Sau: sicli, greutate de bază, comună la toate popoarele semite antice; existau mai multe tipuri de şechel: regal (2 Sam. 14:26; aproximativ 13 gr), obişnuit (aproximativ 12 gr) şi cel al Lăcaşului (aproximativ 10 gr); greutatea şechelului a variat în diferite vremuri şi în diferite zone; aproximativ 50 gr. N. tr.

[151] 3:50 Aproximativ 13,5 kg. N. tr.

[152] 3:51 Lit.: gura, glasul. N. tr.

[154] Dacă această zi cădea într-o zi de şabat sau de o sărbătoare nelucrătoare, ceremonia se amâna pentru seara următoare.

[155] 18:16 Vezi nota de la 3:47; aproximativ 10 gr. N. tr.

[157] Apud M.C. Tenney, J.I. Packer, W. White, op. cit., p. 77,78.

[158] În izvoarele antice, cere­monia exista atât în versiune ebraică, precum şi în ver­siune aramaică dar, treptat, de la sfârşitul Evului Mediu, s-a încetăţenit versiunea ebraică.

[159] A se vedea Arnold Van Gennep, Rituri de trecere, Polirom, Iaşi, 1996, trad. L. Berdan şi N. Vasilescu, pp. 36-37.

[160] Apud art. „Primul născut, răscumpărarea –lui” din Dicţionarul enciclopedic de iudaism, p. 639.

[161] Este prima parte a versetului 1 din capitolul 11 din cartea profetului Osea. A se vedea http://www.bibleserver.com/text/NTR/Osea11

[162] Alfred Edersheim, Sketches of Jewish Social Life, în colecţia Books for the Ages, AGES Software, Albany, OR USA, Version 1.0 © 1997, p. 83.

[163] A se vedea Concordanţa Strong, număr de înseriere H 3206.

[164] A se vedea Concordanţa Strong, număr de înseriere H 3243.

[165] Isaia, 11:8.

[166] Psalmii, 8:2.

[167] A se vedea Concordanţa Strong, număr de înseriere H 1580.

[168] A se vedea Concordanţa Strong, număr de înseriere H 2945, precum şi ocurenţele din Ieremia, 40:7; Ezechiel, 9:6; Estera, 3:13.

[169] A se vedea Concordanţa Strong, număr de înseriere H 5288.

[170] Plural: ’alamoth.

[171] A se vedea Concordanţa Strong, număr de înseriere H 970, precum şi ocurenţele din Isaia, 31:8; Ieremia, 15:8; 18:21.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 6265
  • Export PDF: 2
  • Favorită: 1
Opțiuni