RUGACIUNEA.
Autor: Edward Dennett.  |  Album: Predici scrise.  |  Tematica: Consolidare spirituala
Resursa adaugata de mariechen in 29/12/2011
    12345678910 0/10 X

RUGACIUNEA. .

Un articol de Edward Dennett

Dragul meu, Mai rămâne un singur subiect de prezentat în această serie de scrisori. În ultima, ți-am arătat importanța Cuvântului lui Dumnezeu, iar acum doresc să vorbesc despre rugăciune și legătura ei cu viața spirituală. Acestea două – Cuvântul lui Dumnezeu și rugăciunea - sunt întotdeauna legate. Tot la fel a fost și în activitatea binecuvântată a vieții Domnului nostru. După o lungă zi de slujire, găsim următoarea remarcă: „Și El Se retrăgea în pustiuri și Se ruga” și din nou „Şi a fost că, în zilele acelea, El a ieşit la munte, ca să Se roage; şi a petrecut noaptea în ru găciune către Dumnezeu.” (Luca 5:16; 6:12). Tot la fel, când problemele s-au ridicat în biserica primară în legătură cu distribuirea darurilor către sfinți, apostolul spune: „Nu este potrivit ca noi, lăsând Cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese... Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea Cuvântului.” (Fapte 6:2-4). Apostolul Pavel, în același fel, reunește cele două în descrierea armurii lui Dumnezeu; pentru că nu mai devreme el spune: „Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu ”, iar apoi adauga „rugându-vă în orice timp în Duh, prin orice rugăciune şi cerere” (Efeseni 6:17,18). Mai mult de atât, avem îndemnuri clare cu privire la rugăciune, ca de exemplu: „în rugăciune, stăruind”; „rugați-vă neîncetat” (Romani 12:12; 1.Tesaloniceni 5:17. Vezi și Luca 18, etc.). Și dacă vei citi partea introductivă a epistolelor Apostolului Pavel vei observa cum a concretizat el propriile îndemnuri. Mergând pe urmele lui, așa cum ne este lăsat în Fapte, vei putea crede că niciodată nu a făcut altceva decât să predice; dar dacă vei citi aceste părți ale epistolelor aproape că vei crede că el nu a făcut niciodată altceva decât să se roage. Aproape exact la fel ca exemplul Domnului nostru binecuvântat în munca sa neobosită, el a găsit, da, a învățat necesitatea încrederii constante în Dumnezeu. În același fel, rugăciunea este o necesitate pentru fiecare copil al lui Dumnezeu. Pentru că în noi înșine, noi suntem slabi și neputincioși, dependenți în totalitate; iar rugăciunea nu este altceva decât expresia dependenței noastre de El, Cel Căruia ne rugăm. Dependenți de Dumnezeu pentru toate, toate nevoile noastre ne fac să ne grăbim spre prezența Sa și, având accesul liber prin Hristos, datorită locului pe care îl ocupăm și datorită relației de care ne bucurăm, „ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare şi să găsim har, pentru ajutor la timpul potrivit.” (Evrei 4:16). 1. Domnul nostru ne învață care ar trebui să fie, să zicem așa, maniera rugăciunilor noastre. Vorbind ucenicilor Săi despre timpul când El va fi absent din mijlocul lor, El spune: „Şi orice veţi cere în Numele Meu, aceea voi face, ca Tatăl să fie glorificat în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, Eu voi face” (Ioan 14:13,14). Sunt două lucruri implicate aici. Numele lui Hristos este garanția noastră de a veni înaintea lui Dumnezeu, înaintea Tatălui, amintindu-ne că dreptul nostru de apropiere este doar în Hristos. Și bineînțeles că aceasta ne dă încredere. Dacă ne-am gândi la noi înșine, la greșelile și nevrednicia noastra, nu ne-am aventura niciodată în prezența lui Dumnezeu, dar când ochii noștri sunt îndreptați spre Hristos, ceea ce este El în Persoana Lui, ceea ce este El pentru Dumnezeu și ceea ce este El pentru noi și amintindu-ne că noi apărem înaintea lui Dumnezeu în toată acceptabilitatea Sa infinită, ajungem să înțelegem că Dumnezeu își găsește plăcerea în noi – în apropierea noastră, în strigătele și rugăciunile noastre. Suntem astfel încurajați să ne apropiem de Dumnezeu și să ne vărsăm inimile înaintea Lui în orice timp de necaz sau nevoie. Dar cerând în numele lui Hristos este mai mult decât a avea un titlu prin numele Său; așadar înseamnă a apărea înaintea lui Dumnezeu cu toată valoarea și autoritatea acelui nume. Dacă, de exemplu, mă duc la bancă și prezint un cec, voi întreba de valoarea cecului în numele celui prin care este emis. Deci când vin înaintea lui Dumnezeu în numele lui Hristos, eu îmi prezint cererile în toată valoarea acelui nume înaintea lui Dumnezeu. Prin urmare, Domnul nostru spune: "orice veți cere în Numele Meu, aceea voi face", deoarece este într-adevăr bucuria inimii lui Dumnezeu să aprobe fiecare cerere, ce este atât de preferat. Promisiunea este absolută, fără nicio limită, pentru simplul motiv că nimic nu ar putea fi cerut în numele lui Hristos dacă nu ar fi în acord cu voia lui Dumnezeu. Deoarece noi nu am putea folosi numele Său pentru nicio cerere care nu a fost născută în inimile noastre prin propriul Său Duh. 1. În următorul capitol, Domnul nostru ne dă învățături suplimentare pentru Același subiect. „Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice vreţi şi vi se va face.” (Ioan 15:7). Putem lega acest verset de un altul: „Şi aceasta este îndrăzneala pe care o avem la El, că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă” (1.Ioan 5:14). Aici este în acord cu voia lui Dumnezeu, excluzând astfel tot ce nu aparține acestui caracter. Dar Domnul nostru spune: „orice veți” și aceasta aduce înaintea noastră un aspect foarte important al rugăciunii. În acest caz este condițional: „Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi”; aceasta înseamnă (rămânerea în Hristos) o continuă amintire a dependenței noastre în El pentru orice, că fără El nu putem face nimic; și Cuvintele Lui rămânând în noi, modelarea noastră după propriul Său gând, exprimarea Lui Însuși în noi, noi din nevoie exprimăm propriile Lui gâduri și dorințe și, în consecință „orice vrem” trebuie, în cazul de față, să fie „după voia Lui”. În același timp, se va vedea că puterea rugăciunilor noastre depinde de condiția noastră spirituală. Acesta este un principiu constant. Apostolul Ioan declară: „Preaiubiţilor, dacă inima noastră nu ne condamnă, avem îndrăzneală la Dumnezeu; şi orice cerem primim de la El, pentru că ţinem poruncile Lui şi practicăm cele plăcute înaintea Lui.” (1.Ioan 3:21,22). Și apostolul Iacov ne spune: „Mare putere are cererea fierbinte a celui drept.” (Iacov 5:16). Aceasta este de cea mai mare importanță, deoarece neglijând starea noastră spirituală și pierzând astfel părtășia prezentă cu Dumnezeu, rugăciunile noastre devin reci și lipsite de viață, degenerând într-o repetare de adevăruri cunoscute sau fraze vechi și astfel, pierzând întreaga semnificație trecem înspre forme moarte. Cuvintele sunt spuse pentru a satisface conștiința, dar neexprimând nevoi simțite de inimă și căutări ale sufletului după Dumnezeu, ele nu găsesc niciun răspuns și nu coboară nicio binecuvântare. Păzește-te de o astfel de stare, care este adeseori începutul căii unuia care cade din nou în păcat și care, în afara cazului în care este împiedicată prin harul lui Dumnezeu, va aduce sufletul în rușine și dezonoarea numelui lui Hristos. 2. Utilizarea rugăciunii este variată. Pe primul loc, Domnul ne-a unit cu El Însuși în toate dorințele Sale. Da, părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său Isus Hristos (1.Ioan 1:3). Dumnezeu contează pe dragostea noastră pentru a avea părtășie cu tot ceea ce este drag inimii Lui. El a făcut ca interesele Lui să fie ale noastre și prin urmare ne aduce înăuntru și face acestea obiectul rugăciunilor noastre. Ce privilegiu! A-ți fi permis să treci prin toate scopurile Sale așa cum ne sunt revelate în Cuvânt, să privești cu plăcere descoperirea lor, să le privești toate concentrate și strălucind în persoana Hristosului Său, precum și redând câstigul gloriei numelui Său! În adevăr, dacă ne este permis să intrăm în toată această minunată poziție, prin puterea Duhului, nu vom duce lipsă nici de subiecte, nici de motive de rugăciune. De asemenea, putem exprima în rugăciune toate nevoile diferite ale sufletelor noastre. „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice, faceţi cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune şi prin cerere cu mulţumiri; şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înţelegere, va păzi inimile voastre şi gândurile voastre în Hristos Isus” (Filipeni 4:6,7). Acest cuvânt este mai de remarcat din faptul că este găsit chiar în capitolul în care apostolul ne asigură „Iar Dumnezeul meu vă va împlini orice trebuinţă, potrivit bogăţiilor Sale, în glorie, în Hristos Isus.” (v.19). Totuși, în pofida acestei încrederi binecuvântate, Dumnezeu dorește să Îi facem cunoscute cererile noastre cu toată libertatea de copii și cu toate că nu promite să le aprobe în orice situație, totuși ne asigură că pacea Sa ne va păzi inimile. Într-adevăr, este în acest fel faptul că încrederea este stabilită în legătura noastră cu Dumnezeu, că obiceiurile de neprețuit se formează neavând nicio reținere față de El și că intimitatea comuniunii este cultivată. Potrivit cu aceasta, psalmistul strigă: „Încrede-te în El în toate timpurile, poporule; vărsaţi-vă inima înaintea Lui” (Psalmul 62:8), iar Apostolul Petru spune: „aruncând asupra Lui toată îngrijorarea voastră, pentru că El îngrijeşte de voi” (1.Petru 5:7). 4. Ar trebui adăugat faptul că Cuvântul lui Dumnezeu pune un mare accent pe legătura dintre credință și rugăciune. Domnul nostru spunea: „Tot ce veţi cere rugându-vă, credeţi că aţi primit, şi veţi avea” (Marc 11:24). Tot la fel și Apostolul Iacov după îndemnul său de a se cere înțelepciune de la Dumnezeu, spune: „dar să ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc.” (Iacov 1:6); și, din nou, el ne spune că „rugăciunea credinţei îl va mântui pe cel bolnav” (Iacov 5:15). Tot la fel, în Evrei citim că „fără credinţă este imposibil să-I fii plăcut, pentru că cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că-i răsplăteşte pe cei care-L caută.” (Evrei 11:6). Aceasta este ușor de înțeles, deoarece cu siguranță că Dumnezeu are un drept să se bizuiască pe convingerea noastră în dragostea Lui, pe încrederea noastră în caracterul Său și pe credința noastră în Cuvântul Său, atât timp cât El ni S-a descoperit pe Sine Însuși într-un mod deplin în persoana Fiului Său. A ne îndoi, așadar, în timp ce ne apropiem de El, ar însemna să Îi dezonorăm numele. Și după cum El se bazează pe încrederea și credința noastră, tot așa și El dorește ca noi să ne bizuim pe credincioșia și dragostea Lui. Binecuvântatul nostru Domn le amintește ucenicilor Săi: „pentru că Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie mai înainte de a-I cere voi” (Matei 6:8). Și Apostolul Pavel ne învață că „El, care, în adevăr, nu L-a cruţat pe propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va dărui, de asemenea, toate împreună cu El?” (Romani 8:32). Astfel darul Fiului Său, în măsura în care a fost darul Lui cel mai măreț și cea mai perfectă garanție a dragostei Sale, este temelia pe care noi ne putem odihni în deplina siguranță că El nu numai că nu ne va refuza niciun lucru bun pentru noi, dar El va găsi placere să ne binecuvânteze potrivit cu inima Sa și cunoștința Sa față de nevoile noastre. 5. Încă odată, toate rugăciunile adevărate trebuie să fie prin Duhul Sfânt (vezi Romani 8:26,27; Filipeni 3:3; Iuda 20). Într-adevăr, El este puterea pentru rugăciune, după cum El este puterea pentru fiecare activitate a vieții duhovnicești. Noi suntem astfel în totalitate dependenți de Domnul Isus pentru accesul la Dumnezeu, de Duhul Sfânt pentru puterea de a ne ruga și de Dumnezeu pentru binecuvântarile pe care le căutăm. Numelui Său fie toată lauda! Dar nu voi continua acest subiect. Cu toate acestea, îmi vei îngădui să te îndemn cu privire la perseverența în rugăciune. Reguli cu privire la acest subiect – legate de timp sau frecvență – nu avem niciun drept să facem sau să impunem. Totuși cu privire la un singur aspect trebuie să fii sigur – nu poți sta prea mult în rugăciune. Și dacă locuiești în prezența lui Dumnezeu vei găsi atât inima cât și ocazia pentru rugăciune. Responsabilitatea noastră este să ne rugăm neîncetat, menținând întotdeauna neîntreruptă conștiința dependenței și nevoia noastră de harul divin. Astfel ne vom îndrepta întotdeauna spre Dumnezeu, întotdeauna bucurându-ne de libertatea inimii în prezența Sa și prin urmare să găsim întotdeauna în primirea constantă a milei, harului și binecuvântării, în răspunsul la rugăciunile noastre noi teme de mulțumire și laudă. Cu dragoste în Hristos, E.D.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 6749
  • Export PDF: 1
Opțiuni