Evanghelizarea în lumina harului suveran

(Schiţa mesajului predicat de Curtis Pugh la Conferinţa biblică anuală din
Bocşa, la 15.01.2009)

Introducere:
Harul este favorul nemeritat al lui Dumnezeu. Suveran înseamnă că Dumnezeu nu poate fi constrâns, dominat, restrâns, obligat, mituit, ademenit, forţat sau influenţat în orice fel să se conformeze cu dorinţele, planurile sau dorinţele altuia. Astfel, „har suveran” înseamnă că favorul lui Dumnezeu nu poate fi obţinut pe nici o cale alta decât voia şi puterea suverană a lui Dumnezeu. Dumnezeu dă har după voia Sa!
Suntem acuzaţi că am crede două feluri de monştri. Noi nu credem în nici unul, deşi uneori oamenii ne acuză că am crede în ei. Primul „monstru” este acesta: Există oameni care nu vor să fie mântuiţi, nu vor să fie ca şi Cristos, nu vor să meargă în Cer, dar Dumnezeu îi târăşte acolo împotriva voinţei lor. Aceştia, spun ei, au fost aleşi şi merg în Cer, deşi ei nu vor să meargă. Nu există astfel de oameni şi noi nu credem în astfel de „monştri”.
Celălalt fel de „monstru” de care suntem acuzaţi că l-am crede este acesta: Există oameni sinceri şi oneşti care s-au pocăit de păcatele lor, care îl vor cu adevărat pe Cristos şi doresc să meargă în Cer, dar nu pot fiindcă nu au fost aleşi de Dumnezeu să fie mântuiţi. Nu au fost aleşi spre mântuire, dar doresc să fie sfinţi şi asemenea lui Cristos, dar nu pot fi mântuiţi chiar dacă ei doresc mântuirea. Asemenea oameni nu există! Acest fel şi cel dinainte sunt monştri inventaţi de cei care fie nu înţeleg harul lui Dumnezeu sau se opun voit suveranităţii lui Dumnezeu în dispensarea harului Său.

Dar ce înţelegem prin „evanghelizare”? Noi credem că există o diferenţă între ceea ce numim evanghelizarea generală sau individuală şi împlinirea Marii Trimiteri.

I. Evanghelizarea generală sau individuală: Aceasta este exprimarea liberă, informală, a adevărului Evangheliei de către credincioşi. Este răspândirea Evangheliei prin persoane care spun ce ştiu că e adevărat – ce au experimentat în propria viaţă – altor persoane în conversaţie şi/sau prin distribuirea de Biblii şi de literatură sănătoasă de evanghelizare. Acesta este privilegiul tuturor copiilor adevăraţi ai lui Dumnezeu.
II. Împlinirea Marii Trimiteri: Să examinăm această Mare Trimitere. Să citim Matei 28:16-20.
a. Vs. 16 – li se vorbeşte celor 11 apostoli, deşi s-ar putea ca mai mult de 500 de fraţi să fi fost prezenţi (Vezi 1 Cor. 15:6)
b. Vs. 18 – Isus arată că toată autoritatea în Ceruri şi pe pământ este a Sa. „Putere” (exousia) înseamnă „dreptul de a fi ascultat”.
c. Vs. 19-20 Pe baza autorităţii Sale Domnul Isus porunceşte ca ei să meargă la toate neamurile şi să facă următoarele trei lucruri:
i. Să facă ucenici prin predicarea Evangheliei
ii. Să boteze pe cei ce au devenit ucenici
iii. Să continue să lucreze cu cei botezaţi învăţându-i să păzească tot ceea ce Cristos a poruncit. Aceasta este necesar să însemne constituirea/organizarea altor Biserici de tip nou testamentar.
d. v. 20b – Apoi Domnul Isus le-a promis prezenţa Sa pe tot parcursul epocii Evangheliei sau Bisericii

III. Trebuie puse 5 întrebări acum:
a. În ce calitate i-a privit Cristos pe cei 11 când li s-a adresat? I-a privit ca indivizi? Ca apostoli? Ca şi credincioşi? Sau ca Biserica Sa?
b. Este Marea Trimitere opţională sau obligatorie? Trebuie Cristos să fie ascultat în această privinţă?
c. Înseamnă porunca aceasta să stăm în clădiri şi să invităm oamenii să vină să audă Evanghelia sau trebuie să ducem noi Evanghelia la ei?
d. Cei împuterniciţi de Cristos sunt liberi să aleagă pe care dintre cele trei părţi ale trimiterii doresc să o împlinească? Sau afirmată altfel: Este o persoană ascultătoare faţă de trimiterea lui Cristos dacă împlineşte doar o parte din ce a poruncit Cristos?
e. Cum a putut Cristos să promită existenţa Sa continuă până la sfârşitul veacului?
IV. Să răspundem la aceste 5 întrebări în ordine:
a. Prima întrebare: În ce calitate i-a privit Cristos pe cei 11 apostoli?
i. Dacă Cristos a adresat Trimiterea celor 11 ca persoane individuale, atunci astăzi noi nu mai avem nici o trimitere căci acei oameni sunt morţi. Nu avem nici o autoritate pentru a duce mai departe cele trei lucruri poruncite.
ii. Dacă Cristos a adresat Trimiterea celor 11 ca apostoli, atunci nu avem nici o trimitere, căci nu există apostoli astăzi.
iii. Dacă Cristos a adresat Trimiterea celor 11 ca şi credincioşi, atunci este obligatoriu pentru toţi credincioşii să o împlinească – inclusiv credincioşii de toate vârstele şi de ambele sexe. Fiecare femeie credincioasă şi fiecare tânăr credincios se află sub porunca de a predica Evanghelia, de a boteza convertiţii şi de a organiza convertiţii botezaţi în biserici, pentru a împlini toate poruncile lui Cristos. Aceasta este evident nu doar neorânduială, ci contrar învăţăturii Bibliei.
iv. Dar dacă Cristos s-a adresat celor 11 apostoli ca reprezentanţi ai Bisericii Sale, atunci şi doar atunci Trimiterea este obligatorie astăzi. Doar atunci avem autoritatea lui Cristos în ascultarea acestor porunci. Doar atunci Trimiterea este obligatorie pentru fiecare Biserică, la nivel de Biserică (Vezi 1 Cor. 12:28 unde Cristos a aşezat în Biserică prima dată, în timp, apostoli)
b. A doua întrebare: Este Marea Trimitere opţională sau obligatorie?
i. Termenii folosiţi de Cristos în darea acestei Trimiteri nu permit considerarea ei ca fiind opţională. Mai degrabă, este obligatorie. Oricine este adresat în această Trimitere TREBUIE să îl asculte pe Cristos în această privinţă!
c. A treia întrebare: Înseamnă această poruncă să stăm în clădiri şi să invităm oamenii să vină să audă Evanghelia sau trebuie noi să ducem Evanghelia la ei?
i. Deşi Biblia nu interzice acceptarea participării celor nemântuiţi la întrunirile Bisericii şi predicarea Evangheliei, pentru a împlini Marea Trimitere cei implicaţi direct în lucrare TREBUIE să meargă să ducă Evanghelia la cei nemântuiţi. Ei nu pot doar să stea şi să îi aştepte să vină la casa de rugăciune a Bisericii pentru „servicii de evanghelizare” speciale sau pentru spectacole teatrale şi muzicale. Chiar şi Spurgeon a vorbit împotriva acestor practici distractive.
d. A patra întrebare: Sunt cei trimişi de Cristos liberi să aleagă pe care din cele trei părţi ale trimiterii doresc să o împlinească? Sau, împlineşte o Biserică trimiterea dacă face doar o parte din ce a poruncit Cristos?
i. Trimiterea, aşa cum a fost dată de Cristos nu trebuie privită ca fiind trei lucruri separate, ci o singură poruncă cu trei faţete. Limbajul folosit nu permite o altă interpretare. Ascultarea de Cristos în această privinţă cere ca toate cele trei părţi ale poruncii să fie ascultate.
e. A cincia întrebare: Cum a putut Cristos să promită prezenţa Sa continuă până la sfârşitul epocii prezente?
i. Trebuie să privim Trimiterea în lumina promisiunii lui Cristos. Doar dacă privim Trimiterea lui Cristos ca fiind adresată Bisericii Sale poate promisiunea prezenţei continue a lui Cristos să aibă o însemnătate reală. Privită în orice alt fel, cuvintele lui Cristos nu ar fi decât retorice.
1. Nici ca apostoli, nici ca indivizi nu mai sunt cei 11 cu noi, iar sfârşitul epocii încă nu a venit. De aceea, concluzionăm că promisiunea lui Cristos (şi prin urmare Trimiterea) nu le-a fost dată în nici una din calităţile menţionate.
2. Nu este posibil nici ca Trimiterea să fi fost dată „bisericii universale invizibile”. În primul rând, negăm existenţa unei asemenea „biserici” şi provocăm pe oricine să citeze măcar un verset care să arate că o astfel de „biserică” există de fapt. Dar dacă o astfel de „biserică” ar exista, ea nu a făcut niciodată nimic, nu poate face nimic. Este o invenţie a oamenilor deloc necesară – adică deloc necesară teologiei Baptiste.
3. O astfel de „biserică” nu a ordinat niciodată un predicator, nu a trimis vreun misionar, nu a strâns vreo colectă pentru misiune, şi nu a făcut nimic din ceea ce Bisericile lui Cristos pot face şi au fost trimise să facă.
4. O astfel de promisiune a prezenţei Sale perpetue poate avea însemnătate reală dacă şi doar dacă Biserica lui Cristos are existenţă perpetuă. Acesta este unul din motivele pentru care credem că avem o existenţă perpetuă a tipului de biserică înfiinţat de Cristos în timpul lucrării Sale pământeşti, prin fiicele ei.



V. Consecvenţa acestei interpretări a Trimiterii
a. Metoda prin care Biserica împlineşte Marea Trimitere urmează şablonul nou testamentar în care bisericile pun deoparte şi trimit unul sau mai mulţi membri ai lor să facă lucrarea la care i-a chemat Dumnezeu. Vezi Fapte 13
b. Metoda îndeplinirii Marii Trimiteri de către Biserică urmează şablonul nou testamentar potrivit căruia o biserică trimite oameni puşi deoparte pentru a examina şi a pune în rânduială un grup de credincioşi ca în Fapte 11.
c. Metoda ascultării de Marea Trimitere de către Biserică este consecventă cu Noul Testament, în care vedem că Pavel şi alţii se întorceau întotdeauna după călătoriile misionare să raporteze Bisericii mamă (bisericii ce i-a trimis). Aceasta este răspundere.
d. Metoda ascultării de Marea Trimitere de către Biserică este consecventă cu învăţătura Noului Testament despre disciplinarea membrilor, căci cei care îndeplinesc Trimiterea sunt supuşi autorităţii Bisericii mamă (bisericii ce i-a trimis)
e. Metoda ascultării de Marea Trimitere de către Biserică asigură împlinirea tuturor părţilor Trimiterii – dacă membrul iniţial ce a fost trimis să facă lucrarea moare sau devine incapabil să o continue, un altul poate fi trimis în locul lui pentru a termina lucrarea.
f. Metoda ascultării de Marea Trimitere de către Biserică este concepută în aşa fel încât să aibă ca şi consecinţă nu doar convertirea păcătoşilor şi botezurile lor, ci şi înfiinţarea de noi biserici de aceeaşi credinţă şi practică cu cea care a trimis membrul/membrii să facă lucrarea
g. Metoda ascultării de Marea Trimitere de către Biserică nu permite ca oameni neînvăţaţi sau instabili să plece pe cont propriu şi să producă biserici renegate fără vreo legătură cu o biserică existentă anterior
h. Această metodă de îndeplinire a Marii Trimiteri de către Biserică nu necesită înfiinţarea sau activitatea vreunei organizaţii omeneşti, nescripturale, cum ar fi bordurile de misiune, asociaţiile, uniunile şi convenţiile.
i. Această metodă de îndeplinire a Marii Trimiteri de către Biserică rezultă într-o libertate continuă a bisericilor individuale prin faptul că nu sunt legate nici supuse aprobării vreunei convenţii, uniuni, asociaţii sau vreunui bord de misiune. Vocea fiecărei Biserici este finală în trimiterea unui membru sau în susţinerea sau refuzul de a susţine pe cei trimişi de alte Biserici.
j. Această metodă de îndeplinire a Marii Trimiteri de către Biserică permite Bisericilor individuale sub Cristos să determine călăuzirea Duhului în problema trimiterii membrilor ei. Ea poate trimite pe cine doreşte. Vă daţi seama că nu există nici un bord de misiune în America, din toate câte le cunosc, care să îl trimită pe Pavel în misiune? El nu a absolvit vreunul din seminariile recunoscute de ei. Era prea bătrân. Avea reputaţie de scandalagiu şi nu coopera bine cu autorităţile civile. A fost la închisoare. El şi Barnaba s-au certat în Biserica din Antiohia cu alţi învăţători (Fapte 15). S-a certat cu partenerul său Barnaba şi s-au despărţit. Nu era plăcut la privire şi avea cicatrice pe corp. Probabil a fost aproape orb. Şi nu avea soţie. Pur şi simplu nu întrunea cerinţele pe care un misionar modern trebuie să le întrunească!

Concluzie

Fiind consecventă cu Noul Testament, lucrarea noastră este o parte din îndeplinirea Marii Trimiteri de către Biserica noastră din Denham Springs, Louisiana, SUA. Scopul nostru este să facem ucenici – nu doar să îi numărăm pe cei ce vin în faţă, etc. Dar nu avem ca scop doar facerea de ucenici, ci botezarea lor şi organizarea lor în Biserici nou testamentare care în esenţă să se asemene aceleia care sponsorizează această lucrare de misiune.
Scopul pe termen lung este ca astfel de Biserici nou testamentare aici în România vor da naştere altor Biserici de aceeaşi credinţă şi ordine cu noi şi cu cele din Noul Testament.
Dorim, mai presus de orice, să Îi fim ascultători lui Cristos în toate lucrurile, dar în special în împlinirea Marii Trimiteri, aşa cum a dat-o El.
Apropos, dacă cunoaşteţi sau veţi citi istoria lui Gerhard von Oncken şi înfiinţarea Bisericilor Baptiste în România în epoca modernă, veţi vedea că el a crezut şi a practicat ceea ce şi noi credem şi practicăm. Doctrina şi practica noastră nu sunt noi, ci este conformă grupării principale de baptişti de-a lungul secolelor – dar mai important, este conformă învăţăturii lui Cristos şi a apostolilor Săi.
Sumar: Evanghelizarea nou testamentară implică toate părţile Trimiterii lui Cristos şi este îndeplinită/ascultată de Bisericile Baptiste nou testamentare. Mulţi Baptişti moderni au părăsit adevărul şi au compromis aceste particularităţi Baptiste. Să ne amintim întotdeauna că „atunci când Baptiştii fac compromisuri, Baptiştii pierd”!