Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

CEA MAI MARE PIERDERE
Autor: MILBURN COCKRELL  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 04/08/2008
    12345678910 0/10 X
Cea mai mare pierdere


De Milburn Cockrell




„Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om in schimb pentru sufletul sau?" – Matei 16:26

„Si ce ar folosi un om sa castige toata lumea, daca s-ar prapadi sau s-ar pierde pe sine insusi?"– Luca 9:25

Domnul nostru Isus Cristos a invatat ceea ce nici un alt invatator nu a invatat vreodata – valoarea extraordinara a sufletului uman. El a invatat ca sufletul omului este nepretuit. A afirmat ca fiecare suflet este raspunzator inaintea lui Dumnezeu pentru tot ce gandeste si simte, pentru tot ce spune si face. Cristos a avertizat oamenii despre marele pericol de a-si pierde sufletele.

Noi stim din Scriptura ca sufletul omului are o valoare incomensurabila. Nici o suma de bani nu-i poate exprima valoarea. Depaseste puterea cuvintelor. Daca ar fi sa judecam dupa comportamentul oamenilor, am putea concluziona ca sufletul nu are nici cea mai mica valoare. Orice altceva pare sa ocupe atentia omenirii cu exceptia salvarii propriilor suflete.



Fiecare om are un suflet


Ce este un suflet? Este partea imateriala, cea mai buna si mai nobila a omului, fiind diferita de trup. Este partea nemuritoare a omului care il aseamana cu ingerii si cu Dumnezeu, care sunt spirite. Vorbind despre nemurirea sufletului, Isus Cristos a spus: „Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeti-va mai degraba de Cel ce poate sa piarda si sufletul si trupul in gheena" (Matei 10:28). Luca Il mentioneaza spunand: „...Sa nu va temeti de cei ce ucid trupul, si dupa aceea nu mai pot face nimic" (Luca 12:4).

Domnul Isus Cristos spune ca omul poate sa mearga pana acolo incat sa ucida trupul, dar aici puterea lui inceteaza. Cristos face o distinctie clara intre starea trupului si starea sufletului. Starea sufletului nu ar fi diferita la moarte de cea a trupului daca sufletul ar dormi dupa moarte la fel ca acesta. Isus Cristos a invatat ca un suflet poate fi pierdut, dar nu anihilat.

Sufletul traieste mai mult decat trupul si este superior acestuia. Cand Rahela a murit la nasterea lui Beniamin, s-a spus ca „...isi dadea... sufletul..." (Geneza 35:18). Vedem aici ca moartea este plecarea sufletului din trup in lumea spiritelor. Cand Ilie a vrut sa invie copilul mort, el s-a rugat: „Doamne, Dumnezeule, Te rog, fa sa se intoarca sufletul copilului in el!" (1 Imparati 17:21). Si Dumnezeu a raspuns rugaciunii lui Ilie, „...si sufletul copilului s-a intors in el si a inviat" (v. 22). Vedem din nou aici ca sufletul a parasit trupul la moarte si a existat separat de el. Aceasta dovedeste nemurirea sa. Apoi vedem ca sufletul nemuritor s-a intors in trupul copilului, care a inviat. Daca sufletul poate exista separat de trup, inseamna ca nu este identic cu trupul.

Puterile si proprietatile sufletului sunt uimitoare. Sufletul isi pastreaza puterile chiar cand trupul este mutilat sau distrus. Aceasta demonstreaza superioritatea sa fata de trup. Sufletul este capabil de gandire si meditatie, materia nu este capabila. Are puterea sa contemple atat fiinta lui Dumnezeu cat si stapanirea Sa asupra lumii. Sufletul este capabil de a se bucura de prietenia cu Dumnezeu si de a raspunde dragostei Sale.

Trupul este casa sufletului (2 Corinteni 5:1; Iov 4:19). Trupul este comparat cu o casa, iar sufletul cu cel care o locuieste. Omul este mai nobil decat casa pe care o locuieste, la fel si sufletul este mai nobil decat trupul. Trupul este haina sau imbracamintea sufletului (2 Corinteni 5:2-4) si stim ca trupul este mai mult decat imbracamintea (Matei 6:25). La fel cum hainele valoreaza mai putin decat trupul, tot asa trupul este mai putin valoros decat sufletul pe care il acopera. Trupul este un templu in care sufletul I se inchina lui Dumnezeu (2 Corinteni 5:1, 2 Petru 1:14), iar un inchinator este mai vrednic de cinste decat locul inchinarii (Evrei 3:3). Tot asa, sufletul este mai vrednic de cinste decat trupul.



Sufletul se poate pierde


In textul nostru, Isus Cristos a spus ca omul „poate sa-si piarda sufletul". Pacatul este ceea ce cauzeaza pierderea sufletului: „Sufletul care va pacatui acela va muri" (Ezechiel 18:4, 22). Isaia 3:9 declara: „Infatisarea fetei lor marturiseste impotriva lor, si, ca sodomitii, isi dau pe fata nelegiuirea, fara sa o ascunda. Vai de sufletul lor, caci isi pregatesc rele!" Pacatuirea impotriva lui Dumnezeu este ceea ce ruineaza sufletul si-l face sa fie izgonit dinaintea lui Dumnezeu. Pacatul este ceea ce face ca sufletul sa fie nesuferit in ochii Dreptatii Divine.

Un suflet este pierdut cand este separat de Dumnezeu si harul Sau, gasindu-se sub bestemul si mania Sa. „Si va da manie si urgie celor ce, din duh de galceava, se impotrivesc adevarului si asculta de nelegiuire. Necaz si stramtorare va veni peste orice suflet care face raul" (Romani 2:8-9). Aceste cuvinte ale lui Pavel exprima moartea a doua si tortura Iadului. Aceasta reprezinta situatia viitoare a fiecarui suflet pacatos de pe pamant, daca pentru pacatele lui nu exista o rascumparare prin sangele lui Cristos.

Un suflet este pierdut cand i se interzice intrarea in Rai si este trimis in Iad. In Luca 9:25 Isus Cristos a numit aceasta pierderea sinelui. In Matei 23:33, Cristos a spus ca pacatosii care nu se caiesc nu pot scapa „de pedeapsa gheenei". Un suflet este pierdut cand este exclus din lumina, pace si odihna. Despre sufletele pierdute ale celor pacatosi, Iov a spus ca „bajbaie prin intuneric, si nu vad deslusit..." (Iov 12:25). Iar cat priveste starea prezenta si viitoare a celor pacatosi, Isaia a spus: „‚Cei rai n-au pace’, zice Dumnezeul meu" (Isaia 57:21). Despre inchinatorii la fiara este scris: „...nici ziua, nici noaptea nu au odihna" (Apocalipsa 14:11).

Un suflet este pierdut cand va „avea ca pedeapsa o pierzare vesnica de la fata Domnului si de la slava puterii Lui" (2 Tesaloniceni 1:9). Este pierdut cand i se spune de catre Cristos: „...Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui!" (Matei 25:41).



Daca sufletul este pierdut, este doar din vina pacatosului


Cristos nu a spus ca El va pierde niste suflete dedicate Lui. Mai degraba, El a vorbit despre om ca pierzandu-si singur „propriul suflet". Omul este acela care pierde. Omul nu poate pierde sufletele altora, nu poate face mai mult decat sa-si piarda „propriul suflet".

Omul care isi pierde sufletul se pierde pe sine. Cineva isi poate pierde familia si averea iar in timp sa le recastige. Dar daca isi pierde sufletul, nu si-l mai poate recastiga niciodata. Cel care s-a pierdut pe sine nu mai este propriul sau stapan. Este in mana Dreptatii Divine. Ce mare durere este pentru un om sa realizeze ca si-a pierdut sufletul, partea cea mai importanta a fiintei lui, ca s-a pierdut pe el insusi! Intelegerea groaznicei pierderi il determina sa se auto-tortureze.

Ce ingrozitoare este pierderea sufletului! Este privarea de tot binele si excluderea de sub protectia lui Dumnezeu. Inseamna suferirea rasplatii pentru faptele tale, a fi lasat in propria ta rusine, a fi dat chinurilor impreuna cu diavolul si cu o constiinta vinovata. Pe scurt, inseamna a fi inghitit de cele mai ingrozitoare mizerii pe care un Dumnezeu sfant si drept poate cu dreptate sa le toarne peste sufletul unui om pacatos.

Cand un om isi pierde sufletul, aceasta este o pierdere vesnica, pentru ca o data pierdut, sufletul nu mai poate fi gasit vreodata. Izgonirea sa de la Dumnezeu este vesnica si focul pe care il sufera este unul vesnic. Mai degraba ai putea numara picaturile de apa din mare sau firele de nisip de pe mal decat sa numeri milioanele si milioanele de ani pe care un suflet condamnat le sufera in iazul de foc. Persoana care si-a pierdut sufletul nu poate spune niciodata ca este la jumatatea drumului suferintelor sale, pentru ca unde nu exista sfarsit, acolo nu exista nici mijloc (Iuda 7).

Omul isi pierde sufletul facand ce este distructiv pentru acesta: „Dar cel ce comite adulter cu o femeie este un om fara minte, cel ce face asa ceva isi nimiceste sufletul" (Proverbe 6:32).1 Intelepciunea Divina spune in Proverbe 8:36: „Dar cel ce pacatuieste impotriva mea isi vatama sufletul sau; toti cei ce ma urasc pe mine, iubesc moartea." Toate formele de depravare sexuala si pacatele de orice fel sunt distructive pentru sufletul uman. O astfel de persoana poate spune ca nu-si poate stapani poftele arzatoare, dar va descoperi ca va fi mai imposibil sa stapaneasca focul care nu va fi stins niciodata. Isi va ruina sufletul fiindca asa doreste. Sangele sau este deasupra capului sau (Osea 13:9).



Un suflet valoreaza mai mult decat lumea


Aduna teren dupa teren, oras dupa oras si tara dupa tara, totusi un singur suflet valoreaza mai mult decat toate acestea. Un singur suflet este mai valoros decat tot aurul din Fort Knox, Kentucky. Ia toate placerile pe care aceasta lume le are de oferit, si totusi un singur suflet are o valoare mai mare decat toate acestea. Castiga titluri sau faima pana cand toti te vor aplauda, dar un singur suflet este mai pretios decat toate acestea. Mergi dincolo de pamant, aduna soarele, luna si stelele pentru tine, dar toate acestea nu valoreaza cat un suflet.

Sa presupunem ca un om ar putea castiga toata lumea si ar fi stapanul ei. Un astfel de om nu ar putea sa se bucure de ea nici daca ar avea-o pentru propria-i placere. Omul poate fi doar intr-un singur loc odata. Poate calatori o distanta limitata pe zi, se poate bucura de o cantitate limitata de mancare fina, poate fi intr-o singura masina la un moment dat... Un asemenea nebun se va omori pe sine in cateva saptamani. Sanatatea sa nu va indura asemenea posesiuni. Mai rau chiar, la ce ar folosi o lume intreaga unui om care va trebui sa o paraseasca?


Castigarea lumii inseamna de multe ori pierderea sufletului


Lumea prezinta omul cu limbaj fin, sperante promitatoare, averi dobandite usor si onoruri pompoase. Dorinta acestor lucruri ale lumii ii face pe oameni sa se iroseasca si sa se distruga pe ei insisi pentru a avansa, a se bucura de placere, a strange bogatii si a le inmulti. Pentru a obtine aceste lucruri, oamenii isi vor ruina trupurile si sufletele. La sfarsit, asemenea oameni vor descoperi ca nu au fost decat niste hamali care au dus, pe un spate epuizat, cat a fost ziua de lunga, o mare povara de bogatie si faima. Apoi, cand soarele vietii le va apune, ei vor fi aruncati intr-un mormant intunecos si intr-un iad in flacari, cu umarul sangerand si cu o constiinta chinuita.

Prosperitatea lumeasca a ruinat multe suflete. „Si le-a spus pilda aceasta: ‚Tarina unui om bogat rodise mult. Si el gandea in sine, si zicea: «Ce voi face? Fiindca nu mai am loc unde sa-mi stang rodurile.» «Iata», a zis el , «ce voi face: imi voi strica granarele, si voi zidi altele mai mari; acolo voi strange toate rodurile si toate bunatatile mele; si voi zice sufletului meu: «Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea si veseleste-te»». Dar Dumnezeu i-a zis: «Nebunule! Chiar in noaptea aceasta ti se va cere inapoi sufletul; si lucrurile, pe care le-ai pregatit, ale cui vor fi?» Tot asa este si cu cel ce isi aduna comori pentru el, si nu se imbogateste fata de Dumnezeu’" (Luca 12:16-21).

Acest fermier bogat a uitat de Dumnezeu si de sufletul sau. Si-a imaginat ca roadele si bunurile sale vor fi hrana pentru sufletul sau nemuritor. Un Dumnezeu al judecatii scurteaza insa anii sai de placere promisa. El a cerut sufletul pe care acest nebun bogat l-a neglijat, l-a corupt si l-a ruinat. Bogatul merge pentru a sta inaintea lui Dumnezeu cu un suflet pierdut, pierdut datorita incercarii de a castiga lumea (1 Timotei 6:9-10).

De ce oare oamenii isi asigura vietile si proprietatile, dar sunt asa neglijenti cu sufletele lor? Ce nebunie sa aduni comori si sa le pierzi, sa-ti pierzi sufletul, Raiul si pe Dumnezeu. Milionarii din acest veac sunt cersetorii din eternitate (Luca 16:23).



Pierderea sufletului este asa de mare incat
castigarea intregii lumii nu o poate inlocui


Toti oamenii din aceasta lume si ingerii din Rai nu pot salva un suflet, nu-i pot da viata eterna, nu pot deschide portile Raiului, nu pot inchide portile Iadului, nu pot imbogati o persoana fata de Dumnezeu. Ah, lume desarta! esti o recompensa saraca pentru pierderea lui Cristos si a Raiului! Oh, sarac suflet pierdut, tu ai bogatiile pamantului, dar ai pierdut comorile Raiului. Ai placerile lumii, dar nu ai sa bei niciodata din raurile placerilor lui Dumnezeu. Ai onoarea oamenilor, dar vei primi rusine vesnica de la Dumnezeu.

Lumea promite mai mult decat poate da. In timp ce dumnezeul acestei lumi iti implineste fanteziile, mainile sale sunt asupra comorilor tale, jefuindu-te de propriul tau suflet. A castiga lumea pierzandu-ti sufletul este castigul unui nebun. Un astfel de om este cel mai mare falit! Cand va ajunge sa-si calculeze conturile, sa compare profitul cu pierderea, el va constata ca a fost pacalit de marele inselator.

Domnul nostru a intrebat: „Ce va da un om pentru sufletul sau?" (Marcu 8:37) Ce nu ar da in schimbul salvarii sufletului sau la marele tron al judecatii? Ar schimba bucuros viciile sale cu virtutea si pacatele cu marea salvare, dar nu se poate. Fara indoiala, el ar fi dispus sa dea chiar mai mult, dar atunci va fi prea tarziu, fiindca nici un schimb nu va putea fi facut. Odata ajuns in iad, nici cea mai mare rascumparare nu-l poate scoate pe om din acel loc ingrozitor. In solemnitatea unui astfel de ceas, omul realizeaza ca este cel mai mare nebun din lume.




Concluzie


Evanghelia este revelatia unui remediu suveran, pus la dispozitie de Dumnezeu, prin Cristos, pentru salvarea sufletului omului. Aceasta determina persoana sa vada ca pacatele ii sunt negre ca iadul, devenind constienta ca pacatul i-a ruinat sufletul si ca, prin el insusi, sufletul sau va fi cu siguranta pierdut. Singura cale de scapare este de a-i incredinta sufletul sau lui Cristos (1 Petru 4:19). Pavel a facut lucrul acesta cu increderea ca Cristos poate si va pastra sufletul sau in siguranta pana la ziua judecatii „...dar nu mi-e rusine, caci stiu in cine am crezut. Si sunt incredintat ca El are puterea sa pazeasca ce i-am incredintat pana in ziua aceea" (2 Timotei 1:12).

Rascumpararea sufletului este pretioasa (Psalmul 49:8). Pierderea acestui excelent lucru este nespus de mare. Acesta este un bun motiv pentru oameni sa aiba grija cui incredinteaza sufletele lor pentru invatare si calauzire.

Nu fa pe ipocritul in religie. Fii ceea ce spui ca esti, fiindca unde este ipocritul cand „...ii taie Dumnezeu firul vietii, cand ii ia sufletul..." (Iov 27:8).

Lasa ca sufletul sa iti fie prima si cea mai importanta preocupare! Dumnezeu singur poate salva si pastra sufletul. Striga zi si noapte daca esti distrus, pacatosule drag, „Pazeste-mi sufletul, si scapa-ma! Nu ma lasa sa fiu dat de rusine cand ma incred in Tine!" (Psalmul 25:20). Crede cu toata inima ta Evanghelia lui Cristos si primeste, ca sfarsit al credintei tale, mantuirea sufletului tau (1 Petru 1:9).

********************


Ce este Evanghelia?

Cuvantul „Evanghelie" provine din limba greaca si inseamna „veste buna". Continutul acestei vesti este clar aratat in Scriptura: „Va fac cunoscut, fratilor Evanghelia, pe care v-am propovaduit-o, pe care ati primit-o, in care ati ramas, si prin care sunteti mantuiti, daca o tineti asa dupa cum v-am propovaduit-o; altfel, degeaba ati crezut. V-am invatat inainte de toate, asa cum am primit si eu: ca Cristos a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi; ca a fost ingropat si a inviat a treia zi, dupa Scripturi" (1 Corinteni 15:1-3).

Acesta este singurul mesaj care, crezut, deschide portile Raiului. Evanghelia nu iti vorbeste despre faptele sfintilor, despre ritualuri bisericesti sau importanta Bisericii in mantuire. Evanghelia nu iti spune ce fapte trebuie tu sa faci pentru a fi mantuit. Evanghelia iti vorbeste despre Isus, fiindca in nimeni altul nu este mantuire (Fapte 4:12). El este singura cale! Evanghelia vorbeste despre ceea ce a facut El pentru mantuirea oamenilor! Omul nefiind in stare sa contribuie la mantuire, mesajul, vestea mantuirii este numita „Evanghelia harului lui Dumnezeu" (Fapte 20:24), harul insemnand un dar sau un favor acordat gratuit cuiva, fara ca persoana ce il primeste sa aiba vreun merit. Ai crezut tu Evanghelia pentru salvarea sufletului tau?


Predica
predica adaugata de Anabaptistul
Adăugat în 17/01/2009
Statistici
  • Vizualizări: 2676
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 1
Opțiuni