Lumina Lui Hristos

PARTEA I — LUMINA   În noaptea lumii cea adâncă, Când stelele se-aprind ușor, Văzu pe cer o sfântă rază, Ca un luceafăr călător. Dar nu era lumină lumească, Nici foc ce piere pe pământ, Ci era raza cea neapusă, Venită din slava Tatălui Sfânt. Și sufletul, privind spre dânsa, Simți în adânc o chemare, Ca spre Împărăția cea sfântă, Spre veșnicie și iertare. Privi spre cer și, fără teamă, Își ridică ochii către El, Căci peste noaptea cea amară Strălucea Chipul cel de Miel. „O, Doamne, vino și mă luminează, Ridică-mi sufletul din întuneric, Șterge păcatul meu cu mila Ta Și fă-mi cugetul curat și puternic. Căci fără Tine, Doamne Sfinte, Mă risipesc ca praful în vânt, Dar cu Hristos, prin Sfânta Cruce, Găsesc nădejde pe pământ. Când inima mea este slabă, Tu fii puterea mea, Hristoase, Când drumul meu se pierde-n noapte, Tu fii cărarea luminoasă. Când lumea-mi spune: «Nu mai spera! », Tu să-mi șoptești: «Nu te teme! » Căci mila Ta este mai mare Decât păcatele din mine. Când cad sub greul meu de vină, Nu mă lăsa în deznădejde, Ci cu iubirea Ta cea sfântă Aprinde iar în mine nădejde. Și dacă lacrima îmi cade În taina nopții peste față, Primește-o, Doamne, ca pe-o rugă Și fă din ea izvor de viață.”   Atunci, din cerul fără margini, Se-aude glasul lin și sfânt: „Nu te teme, suflete, de noapte, Eu sunt cu tine pe pământ. Eu sunt Lumina cea adevărată, Eu sunt Calea către Tatăl Meu, Eu sunt Învierea și Viața, Eu sunt Hristos, Dumnezeul tău. Eu sunt Păstorul cel ce caută Oaia pierdută dintre oi, Eu sunt Pâinea vieții sfinte, Eu sunt cu voi, în veac, cu voi. Eu sunt Izvorul fără margini, Eu sunt nădejdea celor vii, Eu sunt Lumina celor care Mă caută în fiecare zi. Nu te întoarce către lume Când sufletul ți-e apăsat; Ridică-ți ochii către Cruce, Căci pentru tine am răbdat. Iar dacă drumul ți-e cu spini Și pașii tăi sunt osteniți, Adu-ți aminte de iubirea Cu care oamenii sunt mântuiți. Căci dragostea Mea nu apune, Nici mila Mea nu va pieri, Iar cel ce vine către Mine Va afla viață-n veșnicii.”   Și peste lume cade pacea, Iar clopotele sună-n sat, Chemând poporul la biserică, La Sfântul Trup și Sfântul Sânge, Spre viață veșnică date. Se-aude cântarea din strană, Sub bolta sfântă de icoane, Iar fumul tămâiei urcă Spre cer, pe nevăzute raze. În fața Crucii, omul plânge, Dar plânsul lui devine rugăciune, Căci Crucea nu-i sfârșitul vieții, Ci poarta către Înviere și minune. În lemnul Crucii vede lumea Iubirea care s-a jertfit, Pe Cel ce pentru toți oamenii Cu sânge sfânt ne-a izbăvit. Iar lângă Cruce, Maica Sfântă, Cu inima străpunsă greu, Privea spre Fiul ei iubit, Spre Mântuitorul Dumnezeu. Maica Domnului, Preacurată, Privește lumea cu iubire Și duce rugăciunea noastră Spre Fiul ei, spre mântuire. „Preasfântă Maică, roagă-te Pentru cei slabi și întristați, Pentru cei singuri și în lacrimi, Pentru cei greu încercați. Roagă-te Fiului tău, Maică, Să ne păzească de păcat, Să ne întărească-n credință Și să ne ducă la liman.”   Iar îngerii, în ceruri sfinte, Cântări de slavă înălțau: „Slavă lui Dumnezeu în veci, Căci Fiul Său ne-a mântuit pe noi! Slavă Tatălui și Fiului Și Sfântului Duh, acum și pururea!”   Și omul care caută lumina Nu mai aleargă după slava lumii, Ci-și pleacă fruntea înaintea Crucii Și află pacea în iubirea Lui. Căci lumea trece ca o umbră, Iar bogăția piere-n zori, Dar dragostea lui Dumnezeu rămâne Și luminează veșnic între noi. O, Hristoase, Lumina lumii, Aprinde candela din pieptul meu, Ca niciodată să nu mă despart De Tine, Bunule Dumnezeu. Și când va fi să vină ceasul În care toate vor tăcea, Ridică-mă din somnul morții Și du-mă-n Împărăția Ta. Acolo nu mai este noapte, Nici lacrimă, nici chin, nici dor, Ci numai pace, slavă sfântă Și viață veșnică în Dumnezeu. Acolo sfinții Tăi se-adună În jurul Tronului ceresc, Cu îngerii și heruvimii În veșnicie Te slăvesc. Acolo nu mai este moarte, Nici despărțire, nici suspin, Ci numai bucurie sfântă Și harul Tău cel fără chin. Iar noi, cu îngerii împreună, Vom ridica spre cer cântare: „Slavă Ție, Hristoase, Lumina cea adevărată, Slavă Tatălui și Fiului Și Sfântului Duh, Acum și pururea Și în vecii vecilor. Amin.”   ---   PARTEA A II-A — CHEMAREA   Într-o biserică tăcută, Sub bolta plină de icoane, Un suflet sta-n genunchi la rugă Și privea sfintele icoane. Tămâia urca lin spre ceruri, Iar candela veghea domol, Și glasul stranei se ridica Ca un izvor dintr-un pridvor. Pe ziduri sfintele icoane Străluceau în lumina lină, Iar chipurile celor sfinți Păreau că ne privesc cu milă. În fața icoanei lui Hristos, Sufletul își plecă fruntea: „O, Hristoase, Fiul Tatălui, Tu, Cel născut mai înainte de veci, Luminează-mi calea vieții Și din păcatul meu mă treci. Dă-mi răbdare în încercare, Dă-mi iubire pentru cel străin Și pune-n mine pacea Ta, Ca să nu pier în al meu chin. Nu-mi da mărirea cea deșartă, Nici bogăția care piere, Ci dă-mi credință, nădejde, dragoste Și sufletului meu înviere. Când mă cuprinde întristarea, Fii lângă mine, Domnul meu, Când mă apasă deznădejdea, Ridică-mă prin harul Tău. Învață-mă să iert pe oameni, Precum și Tu m-ai învățat, Și fă din inima mea, Doamne, Un templu sfânt și luminat. Ferește-mă de ură, Doamne, De răutate și mândrie, Și pune-n sufletul meu pace, Iubire și smerenie.”   Și iarăși raza cea cerească Se coborî peste altar, Iar sufletul simți în sine Un har curat și luminat. Și glasul lui Hristos se-aude: „Eu sunt cu tine-n orice vreme, În bucurie și-n dureri; Ridică-ți ochii către Mine Și nu te teme de-ncercări. Prin Cruce vine biruința, Prin jertfă vine mântuirea, Prin pocăință vine pacea, Prin dragoste, desăvârșirea. De vei cădea, ridică fruntea; De vei greși, te voi ierta; De vei striga către Mine, Cu tine pururea voi sta. Dar nu te întoarce către păcat Când mila Mea te-a ridicat; Ci mergi pe calea pocăinței, Cu sufletul curat și împăcat. Iubește-l pe aproapele tău, Nu răsplăti răul cu rău, Ci lasă judecata lumii În mâna Tatălui Meu. Hrănește pe cel flămând, Ridică-l pe cel întristat, Și celui care cade-n cale Întinde-i mâna cu adevărat. Căci ceea ce faci celui mic, Din dragoste și cu smerenie, Înaintea Tatălui din ceruri Se face faptă de iubire. Nu căuta să fii mai mare Decât aproapele de lângă tine, Ci fii slujitorul tuturora Și vei găsi în Mine bine. Iar când vei fi prigonit de oameni Pentru credința ta în Mine, Nu te teme și nu te tulbura: Eu voi rămâne lângă tine. Căci Eu am biruit lumea Și moartea am călcat prin Cruce, Iar celui care crede-n Mine Lumina Mea îi va străpunge.”   Și sufletul, cuprins de pace, Privi spre chipul lui Hristos, Iar lacrimile lui amare Se prefăcură-n har frumos. ---   PARTEA A III-A — LUMINA NEAPUSĂ   Deasupra lumii se întinse O mare liniște de sus Și peste munți, peste câmpie, Strălucea Lumina lui Iisus. Nu ca lumina unei stele Ce piere când răsare ziua, Ci ca Lumina cea eternă Ce biruiește veșnicia. Și toate cele de sub soare Se plecară-naintea Lui, Căci El este Stăpânul vieții, Izvorul lumii și al harului. Iar glasuri multe, ca un cor, Din cer și de pe-acest pământ, Cântau cu slavă neîncetată Lui Dumnezeu, Părintelui Sfânt. „Hristos a înviat din morți, Cu moartea pe moarte călcând Și celor din morminte viață Dăruindu-le, cu harul Său cel sfânt!”   Și peste noaptea cea adâncă Se ridică zorii cei noi, Iar lumea, renăscută-n Domnul, Își plecă fruntea către El. Piatra mormântului căzuse, Iar mormântul era gol, Căci Cel ce pentru noi murise Înviase biruitor. Nu mai era puterea morții Stăpână peste omenire, Căci Hristos, prin Învierea Sa, A deschis calea spre nemurire. Și femeile mironosițe Cu teamă și cu bucurie Alergară să vestească lumii Minunea cea din veșnicie. „Hristos a înviat!” răsună În cer, pe dealuri și câmpii, Iar lumea întreagă se umplu De vestea vieții pentru vii. Atunci sufletul înțelese Că nu există altă cale: Hristos e Calea, Adevărul, Hristos e Viața cea din veac. Și de-ar veni furtuni și moarte Și de s-ar clătina pământul, Cel ce se-ncrede-n Dumnezeu Nu-și va pierde niciodată sufletul. O, Lumina lui Hristos, Strălucește peste noi, Păzește-ne de întuneric Și ne ridică din nevoi. Când lumea cade în păcate Și inimile se răcesc, Aprinde iar în noi credința Și dorul după cele cerești. Când omul uită de iubire Și caută numai avere, Adu-i aminte că-n Hristos Se află adevărata avere. Când omul uită de rugăciune Și se îndepărtează de Dumnezeu, Cheamă-l cu blândețe către Tine Și luminează-i sufletul mereu. Cu Maica Sfântă rugătoare, Cu sfinții Tăi cei luminați, Cu îngerii și heruvimii, Păzește-ne pe noi, curați. Să nu ne pierdem în deșertul Acestei lumi trecătoare, Ci să privim spre Împărăția Cea veșnică și nepieritoare. Iar când va fi sfârșitul lumii Și cerul nou se va ivi, Primește-ne în Împărăție, Ca să trăim și a Te slăvi. Și-atunci, în veacul fără de moarte, Nu va mai fi nici plâns, nici dor, Ci numai pacea Ta cea sfântă Și veșnica lumină-n cer. Slavă Ție, Hristoase, Cel ce ești Lumina lumii, Slavă Tatălui și Fiului Și Sfântului Duh, acum și pururea, Și în vecii vecilor. Amin. ---   PARTEA A IV-A — SFÂNTA CRUCE   În liniștea de peste seară, Când soarele se pierde-n zare, Un om privea spre Sfânta Cruce Și căuta în ea salvare. Nu vedea numai lemnul rece, Nici numai durerea de pe Golgota, Ci vedea dragostea cea mare Ce-a biruit întreaga moarte. Pe Cruce, Fiul lui Dumnezeu Și-a întins brațele spre lume, Chemând pe cei căzuți în păcate Spre har, iertare și minune. „O, omule, nu te teme, Privește Crucea Mea și crede; Căci dragostea ce am arătat Nici veșnicia n-o întrece. Pentru cei care M-au uitat, Pentru cei care M-au respins, Pentru cei care M-au rănit, Eu rugăciune am înălțat. Iar dacă tu vei veni la Mine Cu inimă smerită și curată, Nu te voi lepăda nicicând, Ci te voi primi ca pe un fiu.”   Și omul plânse înaintea Crucii, Cu lacrimi calde și smerite, Căci înțelegea că fără Domnul Viața rămâne rătăcită. „Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Primește rugăciunea mea, Și dacă am greșit în viață, Nu mă lăsa în vina mea. Ridică-mă când cad, Stăpâne, Și luminează-mi mintea mea; Dă-mi putere să fac bine Și să păzesc porunca Ta. Să nu rănesc pe nimeni-n lume, Să nu răspund cu răutate, Ci să păstrez în pieptul meu Iubirea Ta cea fără moarte. Și când voi trece prin încercări, Să nu Te părăsesc, Hristoase, Ci să privesc spre Sfânta Cruce Și să merg înainte, Doamne.”   Iar Crucea strălucea în noapte Ca o lumină peste sat, Și sufletul simțea în sine Că Dumnezeu l-a ascultat. ---   PARTEA A V-A — MAICA DOMNULUI ȘI SFINȚII   Într-o grădină plină de pace, Sub cerul limpede și sfânt, Un suflet își ridică ochii Și auzi un cânt. Era cântarea Maicii Sfinte, A celei blânde și curate, Cea care L-a purtat în pântece Pe Domnul vieții fără moarte. „O, Maică Sfântă, Preacurată, Acoperă-ne cu-al tău har, Și du rugăciunea noastră La Fiul tău, la Sfântul Altar. Când suntem slabi, întărește-ne, Când suntem triști, mângâie-ne, Când rătăcim pe căi străine, Spre Fiul tău călăuzește-ne. Nu ne lăsa în deznădejde, Ci roagă-te neîncetat Ca Fiul tău, Mântuitorul, Să ne păzească de păcat.”   Iar sfinții se adunară În lumină înaintea Lui, Cu chipuri pline de iubire, În slava Împărăției Lui. Apostolii, cei doisprezece, Cei care vesteau Cuvântul sfânt, Îl lăudau pe Mântuitorul În cer și peste-acest pământ. Martirii, care pentru Domnul Și-au dat și viața lor curată, Cântau cu îngerii în ceruri Slava Treimii Preasfântă. „Nu ne-am temut de moarte, Doamne, Căci Te-am iubit mai mult decât Tot ce putea să ne ofere Această lume de pământ. Am mers cu Tine până la capăt, Prin foc, prin sabie și chin, Iar Tu ne-ai dat cununa vieții Și ne-ai primit în cerul lin.”   Și omul asculta cu teamă, Dar și cu mare bucurie, Căci înțelegea că viața sfântă Este drumul spre veșnicie. ---   PARTEA A VI-A — ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR   Va veni o zi în care Pământul nu va mai fi, Iar cerurile cele vechi Vor trece și se vor sfârși. Și Dumnezeu va face toate Din nou, în slavă și lumină, Iar cei ce L-au iubit pe Domnul Vor intra-n Împărăția divină. Nu va mai fi acolo moarte, Nici plâns, nici teamă, nici durere, Ci numai viață fără sfârșit, Iubire, pace și putere. Nu va mai fi nici despărțire, Nici noapte peste cei curați, Ci Dumnezeu va fi Lumina Celora care sunt salvați. Și sufletele celor drepți Vor străluci precum lumina, Iar îngerii vor cânta veșnic Slava Tatălui, a Fiului și-a Duhului. Atunci se va sfârși păcatul, Atunci se va sfârși suspinul, Și omul va vedea cu ochii Cât de măreț este Divinul. „O, Doamne, Tu ne-ai dat viață, Ne-ai ridicat din întuneric, Ne-ai luminat cu Sfânta Cruce Și ne-ai chemat spre veșnicie. Primește-ne în casa Ta, În Împărăția cea cerească, Ca să Te lăudăm în veci Cu toată oastea îngerească. Să cântăm împreună, Doamne, Cu sfinții Tăi și îngerii: Slavă Ție, Hristoase, Fiul Tatălui Celui Sfânt! Slavă Crucii Tale sfinte, Slavă Învierii de pe pământ! Slavă Tatălui Celui veșnic, Slavă Fiului iubit, Slavă Sfântului Duh, Dumnezeu cel Preaslăvit! Acum și pururea, Și în vecii vecilor, Amin.”   ---   EPILOG — LUMINA LUI HRISTOS   Și când se va lăsa tăcerea Peste acest pământ bătrân, Când omul nu va mai avea Nici aur, nici putere-n sân, Atunci va rămâne doar iubirea Cu care omul a trăit, Credința lui în Dumnezeu Și binele ce l-a săvârșit. Căci toate trec și toate pier, Ca norii peste-un câmp pustiu, Dar Dumnezeu rămâne veșnic, Același ieri, acum și-n veac. O, Hristoase, Lumina lumii, Rămâi cu noi până la sfârșit, Și când vom trece prin moarte, Primește-ne în cerul Tău sfințit. Aprinde candela din suflet, Să nu se stingă niciodată, Și fă din inima noastră O candelă curată. Iar dacă noaptea ne cuprinde Și pașii noștri se vor frânge, Să ne amintim de Sfânta Cruce Și de Hristos, Cel ce nu plânge. Căci El a biruit și moartea, Și iadul nu L-a biruit, Iar prin Învierea Sa cea sfântă Pe noi pe toți ne-a mântuit. De aceea, peste veacuri, Să răsune glasul sfânt: „Hristos a înviat din morți, Cu moartea pe moarte călcând, Și celor din morminte viață Dăruindu-le!”   Iar noi, cu inimile curate, Să ne plecăm înaintea Lui Și să rostim cu glas de slavă: Slavă Ție, Hristoase, Lumina cea adevărată! Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu! Slavă Tatălui și Fiului Și Sfântului Duh, Acum și pururea Și în vecii vecilor. Amin.