Cum arata inima ta?
Autor: Florin Forgaci  |  Album: Slujitor  |  Tematica: Cărțile bibliei
Resursa adaugata de forgaci in 09/05/2025
    12345678910 0/10 X
Referințe

SLUJITOR-MARCU        31.10. 21

https://www.facebook.com/100067682591583/videos/408526824309238

 

MARCU 4:1-20

 

CUM ARATĂ INIMA TA?

 

-INTRO-1-3

 

-Cu toții știm cum arată o inimă umană, nu e așa roșie ca pe emoticoane. Aspectul important este că nu ne-am ținut niciodata inima în mâna, să o simțim…nu putem. . am fi morti daca am face asta. Nici măcar nu ne-am văzut inima, știm că este acolo, o mai auzim câteodată, dar nu stim să o descriem, cum arată ea.

 

-Dumnezeu știe, pentru că El a creat-o, dar mai mult de atat El este omniscient, omniprezent, El poate vedea orice, oricând dorește.

 

-Dar Dumnezeu vede mai mult decât motorașul de carne care pompează sângele în corpul nostru, Biblia când vorbește de inimă, este o combinatie între rațiunea noastră, emoțiile și voința noastră. Este partea noastră lăuntrică care intră în conexiune cu Dumnezeu. Azi vom vedea inima prezentată ca loc prielnic sau neprielnic pentru Cuvântul lui Dumnezeu

 

Hai să deschidem Marcu la cap 4:1

 

Vs 1- din casă Isus merge din nou la mare, în casă nu se mai putea, o mare mulțime de oameni. În vestirea evangheliei te adaptezi, dacă un loc devine impropriu, un obstacol, îl schimbi. Sunt biserici care stau zeci de ani așteptand să vină cineva, soluția nu este asta, ci schimbă chiar și locul dacă constati că acesta împiedică oamenii să vina.

 

-El în barcă, mulțimea pe țărm, vă imaginați cam care era zgomotul de fond acolo, vuietul mării, plânsete de copii, măgarii erau mașinile parcate și aceștia câteodată nu tăceau

 

-Dar Isus face față, este auzit, fără microfoane, impresionant. Azi trebuie să recunoaștem că suntem sensibili, pretențioși, vrem toate condițiile să slujim, dăm vina pe tehnic dacă nu ne-a ieșit ceva. Dar și cei care ascultă…dacă plânge un copil nu mai auzim anunțurile, dacă e vuiet de la aparatul de încalzit suntem distrasi, dacă un microfon pârâie ne perdem concentrarea. Eu zic că nu este BINE.

 

-Dacă slujești, fă-o cu pasiune și excelentă indiferent de ce context este, dacă ești slujit…de ce ai venit? …să te închini …fă-o în prezența lui Isus…să te hrănești…fă-o cu o inimă deschisă și preocupată

 

Vs 2-pilda, este o povestire cu scop de învățătură prin comparație, ceva vizual și practic pentru ei. Folosea pilda datorită imposibilității lor de a pricepe învățătura adâncă a lui Isus.

 

Vs 3. Semănătorul era El, cel care semăna, noi pricepem azi că Duhul Sfânt este cel care semănă, prin intermediul predicatorilor, prin educatorul de la copii, prin discuția pe care o ai cu colegul tău, cu vecinul tău. Tu ești unealta de semănat în vremuri ca acestea. Fii o unealta buna. .

 

-dar sămânța care este Cuvântul lui Dumnezeu poate să cadă în diverse locuri, și prin urmare vor fi rezultate extrem de diferite. Nu puteti spune și voi…că ați întâlnit fel de fel de oameni, unii vin odată și primesc Cuvântul, altii le spui o viața și nimic, unii vin, râvnă multă și tot așa dispar și fel de fel de oameni…

 

INIMA IGNORANTĂ VS 4,13-15

 

¯ Loc neîngrijit vs 4

 

-lângă drum, ce era lângă drum, buruiană multă, pietre, chiar multe murdării, nu erau coșuri de gunoi, se aruncau mizerii, mâncare…loc știut de păsări că lângă drum se mai găsește mâncare. Acolo sămânța căzută era expusă, victimă sigură, șanse zero.

 

-când inima este neîngrijită apar astfel de rezultate, inima ca loc neîngrijit, loc în care bagi ceea ce nu trebuie. Dacă bagi grijuri vei scoate depresie, dacă bagi ignoranța vei scoate împotrivire, dacă bagi mizeriile societății vei scoate faptele societății. Ce bagi aceea scoți, inima nu trebuie să fie un loc neîngrijit.

 

¯ Aud cu urechea dar nu ajunge la inima vs 13-15

 

-vs 13-14-pilda asta e cea mai ușoară, dacă nici asta nu pricepeți cu siguranță celelalte nu le veți pricepe.

 

-Cuvântul se aude oriunde. Chiar lângă drum…aceștia aud, pentru că asta ține de Semănător nu de ascultător, dar… ceva se întâmplă…vine IMEDIAT satan. Acesta nu stă mult pe gânduri și ia Cuvântul semănat. Cuvântul ar fi putut încolți dar …. nu …. problema a fost satan care l-a luat.

 

-cum se petrece asta azi? Cuvântul este semănat în inima unui om care vine la predică, care participă la închinare sau chiar atunci când ai predicat la cafea cu vecina ta. Inima omului este plină de buruiană, de pietre si murdării…murdării puse tot de satan. . Cuvântul cade acolo, dar fiind atâtea nu are nici o șansă, vine și pradătorul care repede îl inlătură.

 

-da, interesant la Biserică, dar eu sunt un om ocupat…poate mai târziu…să fac asta și asta…si mai apoi. Nu va mai fi un apoi, deja satan îți va da mai multe buruieni

 

-da am fost la biserică, dar nu e de mine, eu vreau multe argumente, vreau dovezi, pe mine nu mă manipulează nimeni…până la urmă unde merg toți…mă duc si eu…. se văd colțurile pietrelor din viața lui…e foarte colțuros

 

-da. am fost la biserică, fain, dar aștia nu se bucură de viața, eu vreau să-mi trăiesc viața, să am parte de plăcerile ei. Nu vreau să-mi închid optiunile, nu este de mine…poate mai la bătrânețe. Și a plecat Cuvântul. .

 

 

 

¯ Satan este cel care impiedică vs 15

 

-        Este singura categorie în care satan în mod direct este implicat, nu la orice decizie a nostră dăm vina pe satan, foarte multe decizii le luam noi. Dar fiind o inimă ignorantă, plină cu fel de fel de lucruri, nici nu remarcă sămânța, dar satan știe că este acolo, vine și o ia și omul nici măcar nu realizează aceasta

 

-        Când vestim evanghelia ne rugam ca satan să fie el împiedicat să se apropie de sămânța aruncată.

 

-        Nu fii ignorant, este o mare problemă aceasta atitudine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

k INIMĂ SUPERFICIALĂ VS 5-6,16-17

 

 

 

¯ Problema 1 -pământ puțin vs 5

 

Vs 5-o pojghiță de pământ pe stâncă. Probabil că vântul  a adus ceva praf care s-a adunat și a creat un strat extrem de subțire de pământ. Se udă repede, dar se usucă la fel de repede. Bolovanul din spate creează problema asta. In bolovan nu intră nimic. Gandeste el putin, are ceva emotii și chiar are voință dar superficial, doar la evenimentul asta, dar după ce trece, mă întorc înapoi la aceleași lucruri.

 

-Genul de om care aude predica, plânge, se predă, iar miercuri trece pe celălalt trotuar, îi este rusine, gândește oare ce l-a apucat. Unii se simt manipulați…a simțit ceva, a vrut ceva. . dar atât. . pământ puțin, superficial. De multe ori oamenii care se bazează exclusiv pe emoții sunt aici…ei trebuie să simtă ceva…sau tot timpul simt ceva. A trăi după simțuri este periculos

 

 

 

¯ Problema 2-fără rădăcină vs 6

 

-        Vs 6-Soarele oricum răsare, nu îl poți opri, nu soarele este problema…. . ci rădăcina. O credință care nu are rădăcină…o credință bazată pe emoții…am simțit ceva…și dacă nu simțeai nu era clar că trebuie să-ți predai viața Lui.

 

-        Cum este o predare fără rădăcină? Radacina nu este doar o ancorare în sol, rădăcina este hrană, rădăcina este viața. Orice plantă care este scoasă din rădăcină moare. Am o problemă cu frasinii, îi tai, în fiecare an, dar din nou și din nou cresc, de ce? ... pentru că au rădăcini sănătoase

 

-        Rădăcina noastră este în Cuvânt, acolo ne hrănim, Biserica este instrumentul prin care facem asta. Dar caută să îți formezi rădăcini puternice în Cuvânt, acorda-i atentie, fă-ți timp pentru el, nu este doar un obicei, este tratamentul pentru rădăcinile tale.

 

¯ Problema 3-circumstanțele vs 16-17

 

    -vs 16-16- o altă problemă la o astfel de inimă sunt circumstanțele. O inimă superficială primește repede Cuvântul și chiar cu bucurie. Nu are nevoie de multe explicații, pentru că așa este superficialul, primește imediat.

 

-sunt așa pentru o vreme, circumstanțele vieții îi doboară, necazul și persecuția. Deobicei sunt credincioși de festival. . când toate merg strună…copii sănătoși, serviciul sigur, perspective bune, împlinit, fericit. etc. Dar când vin lipsurile, boala, falimentul, batjocura, respingerea…. cântăresc și aleg să uite, să renunțe, să o lase mai moale…că doar nu tebuie să fiu eu cel mai credincios.

 

-tipul acesta de credincioși îi vedem des…posibil să revină când revin circumstanțele. Foarte râvnitori. . bucuroși…simpatici…dar când circumstanțele sunt nefavorabile…nu-i mai găsești…. frate…dar știi familia. . ei sunt prioritatea mea…vedem mai încolo ce va fi.

 

-Domnul să te ajute să nu ai o inimă superficială, dacă simți că mergi în direcția asta, mesajul de azi este ca un semnal de alarmă că nu merge așa. Trebuie să lucrezi la rădăcină.

 

 

 

INIMĂ AGLOMERATĂ VS 7,18-19

 

¯ Loc nepotrivit vs 7

 

Vs 7-sămânță bună căzută unde nu trebuie între spini. Spinii au fost nemiloși cu firava sămânță, acesta a încolțit, chiar a crescut, dar fără soare, fără oxigenare, hrană puțină…că spinii lacomi mănâncă tot. Rezultatul…fără rod. . arata oarecum ca spinii. O plantă oarecare. . nefolositoare. Problema aici este locul în care a căzut.

 

-o inimă care este foarte aglomerată  cu locuri nepotrivite, anturaje care sufocă. Combinația nocivă. . biserică. . spiritualitate…. anturaj care îndeamnă la păcat…anturaj care te îndepărtează de Dumnezeu.

 

-sunt acei oameni care aud Cuvântul, îl primeste, crește o perioadă dar vezi că nu se mai întâmplă nimic, fără rod. Peste 10 ani la fel, nici un progres în viața spirituală. De ce? ... viață împărțită. . viață aglomerată…și cu. . și cu…. înțelegeți?

 

 

 

¯ Spinii cresc în cele din urmă vs 7

 

-spinii sunt si ei drăguți la început…dar spinii cresc…se fac mari…înțeapă teribil.

 

-așa este anturajul nepotrivit… fain…ce oameni cool, ce obicei fain…dar în timp nu mai incapi…te sufocă. Nu mai poți ieși dintre ei, nu mai ai timp de Cuvânt, de Dumnezeu…ce să vorbesc de Biserică. Grijă mare la spini dragul meu.

 

¯ Contextul vs 18-19

 

Vs 18-19- Isus explică foarte clar trei pericole la o inimă aglomerată- Îngrijorarea veacului, înșelăciunea bogățiilor și poftele

 

-sunt oamenii foarte afectați de context, se panichează când crește euro, când apare o boală, când sunt știri negative(nici nu știu dacă există pozitive). Oameni care spun că sunt prinși în actualitate, dar nu este așa, ei sunt prinși în îngrijorări. Si normal, ei nu mai văd soarele între spini, văd în fiecare zi doar spini, și simt în fiecare zi doar spini

 

-contextul poate fi bogăția, muncesc să fac bani, nu muncesc să trăiască familie…e o mare diferență…să fac bani…să am și eu ca ceilalți spini. Uite ce înalți au crescut ei, eu nu mă văd între …. chiar sunt un nimeni. . tot cu masina asta de 15 ani…dar nevastă nu putem și noi să ne facem un gard ca ceilalți…. Isus spune că bogăția este înșelăciune…ce aș putea eu adăuga mai mult. Decât grijă mare!

 

-contextul poate fi pofta de orice natură și tip, din Eden până azi suntem predispuși poftelor. Bărbații aproape în totalitate, sexuală, femeilor pot fi și ele aici dar poate fi materială, a bârfei, a afirmării etc. Biblia ne învață de înfrânarea  poftelor, asta nu ține de mine ci de Duhul Sfânt, el produce roada aceasta în noi. Inima aglomerată are o problemă aici…nu rodește și este la cheremul pofetelor

 

-dacă simți că ai o astfel de inimă, azi este o zi de pocăință. . Isus poate curăța terenul și să ai parte de eliberare în viața ta.

 

INIMĂ PREGĂTITĂ VS 8,20

 

¯ Pământ bun, rod bun vs 8

 

   -o parte din sămânță a căzut în pământ bun, vedeți…efectul pământului bun este imediat, rodul. Un pământ bun va pruduce rod întodeauna, este o lege a agriculturii.

 

-O inimă pregătită, o inimă gata pentru Dumnezeu se va vedea imediat în rodire. Noi știm că cineva este credincios după rodire.

 

-poti să ai adeverință de membru, poți să te implici, să fii prezent, să contribui financiar…toate bune…dar dacă nu este rodire, nu ajută la nimic

 

-Viața noastră trebuie să aibă roadă- Roada Duhului de care am predicat vara asta.

 

-Cum este inima ta…este gata de a primi sămânța Cuvântului? Când pleci acasă de la Biserică. . Cuvântul auzit produce ceva în viața ta…sau trece pe lângă tine…sau este sufocat de griji…sau ești entuziasmat câteva ore și apoi dispare…un pământ bun, o inimă pregătită i-a hotărâri de schimbare. Tu iei aceste hotărâri?

 

¯ Pământ bun creștere bună vs 8

 

-sămânța a dat rod, s-a înălțat și a crescut. Nu a rămas mică…ci a crescut.

 

-un semn al unui creștin sănătos, matur este creșterea, o creștere continuua, nu este mulțumit cu nivelu spiritual de acum, vrea mai mult,

 

-creștere în încrederea în Domnul, creșterea în fapte bune, creștere în implicare, creștere în dărnicie, creștere în legătura cu frații. etc toate sunt verificabile…analizează-te-ai crescut?

 

-creșterea este însoțită de înălțare-crescând în credință, maturitate etc, vei fi înălțat, vei căpăta mai multă autoritate

 

-multi vor multă autoritate, dar fără creștere, nu se poate deoarece nu vor avea responsabilitate. Caută să crești…ține mult de tine.

 

¯ Rod diferit, dar cu rod vs 8

 

-ce remarcăm---rodirea nu este la fel…dar este rodire totuși. Isus nu cere o rodire identică la toți, nu cere ca toți să fie la același nivel. . ci el cere rodire.

 

-Nu avem în Biserică obiectivul să ducem pe toți la acelasi nivel de credință, implicare, dărnicie etc. Știm că unii rodesc mai mult. . alții rodesc mai puțin, unii sunt mai tari. . alții mai slabi…unii pot duce mult. . alții mai puțin. Obiectivul nostru este ca toți să rodească…chiar dacă mai puțin. . să rodească

 

-Tu rodești…? Azi este o zi de analiză personală…du-te acasă și gândeste-te la cuvintele acestea…. eu rodesc…cât? . . nu e asa de important ci să fie totuși rod.

 

¯ Rodirea este termometrul spiritual vs 20

 

-in concluzie termometrul nostru spiritual este rodirea în viața noastră, vedeți Isus nu ridică mai sus pe unii sau pe alții, ci important este să fie rodire în viața ta. Amin?

 

CONCLUZII

 

-        Există un semănător Duhul lui Dumnezeu

 

-        Există o Sămânță-Cuvântul lui Dumnezeu

 

-        Dar există mai multe feluri de pământ-înțelegem inimi

 

-        Ignorante, aglomerate, superficiale sau pregătite

 

-        O inimă pregătită a gata pentru Cuvânt, acesta crește și produce rod

 

-        Cum este inima ta?

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 51
Opțiuni