Între voi să nu fie dezbinări
Autor: Virgil Vîrstă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de virgilvirsta in 20/09/2022
    12345678910 0/10 X

                        Între voi să nu fie dezbinări

                              Filipeni 2:1-11

          „Deci, dacă este vreo îndemnare în Cristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare, faceți-mi bucuria deplină, și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând.

          Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuși.

          Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci la foloasele altora.

          Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Cristos Isus:

          El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.

          La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce.

          De aceea și Dumnezeu L-a înălțat destul de mult, și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume;

          pentruca în Numele Lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ,

          și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul.”

          Uitându-ne în urmă, putem să ne aducem aminte de copilărie, când toate lucrurile le lăsam în grija părinților.

          Ei se îngrijeau de îmbrăcăminte, de hrană, de sănătatea noastră și de toate celelalte lucruri.

          Treaba noastră era să ne jucăm, să mâncăm și să dormim liniștiți, pentru că părinții ne vegheau chiar și somnul.

          Și totuși când eram copii ne doream să treacă timpul cât mai repede și să ne facem mari.

          Și nu este copil care să nu își dorească să crească și care să nu se gândească la viața aceea când va fi mare și zice:

          Când voi fi mare mă voi face cutare, sau cutare.

          Am auzit pe un copilaș care zicea că atunci când va fi mare se va face avionist.

          Și nu spun că este greșit ca un copil să dorească să fie mare și să ajungă „ceva”, sau „cineva” în societate, dar când citim Cuvântul Domnului, descoperim dorința lui Dumnezeu cu privire la oamenii mari, chiar și la cei cu părul alb și anume, El vrea ca fiecare să se facă mic.

          Pare un paradox, dar Domnul, Dumnezeu vrea să ne întoarcem din nou la copilărie dintr-un anumit sens.

          Creștinii în mod special trebuie să redevină copii, pentru că lor li se adresează Cuvântul Domnului și ar trebui ca să fie asemenea unor copii, dar nu copilăroși, nu smiorcăiți și nici într-un caz nu trebuie să fie plângăcioși, nici pârâcioși pentru că asemenea comportament nu-I este plăcut Domnului.

          Marcu 10:15 „Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, cu nici un chip nu va intra în ea!”

          Pentru ca să înțelegem ce vrea să spună Isus în cuvintele acestea, trebuie să pătrundem în viața unui copil și să înțelegem felul lui de a fi, să înțelegem felul lui de a gândi, sau de acționa într-un sens sau altul.

          Acum, ca oameni mari, ca oameni maturi putem să intrăm mai ușor în toate detaliile și chiar în gândirea unui copil.

          Un copil, spre exemplu, este dependent total de părinții lui.

          El nu este în stare să-și poarte de grijă și are mare nevoie de protecția părinților care i-au dat viață.

          Copilul are nevoie de adăpost și nu și-l poate construi singur, are nevoie de îmbrăcăminte și de hrana pe care nu o poate procura, el are nevoie de protecție, de afecțiune, de dragoste, iubire, mângâiere și pe toate acestea le găsește doar la mama și la tata.

          În al doilea rând, copilul are tendința să copieze și să facă ceea ce fac părinții.

          La aceste lucruri ne cheamă și pe noi Domnul, Dumnezeu, adică la dependență totală față de El, la supunere față de Domnul și față de Legea și poruncile Sale și la dorința tot mai fierbinte de al copia pe Domnul Isus Cristos.

          „Fiți sfinți căci Eu sunt sfânt!” zice Domnul.

          Când se va uita lumea la noi să spună: ăștia sunt ca Isus, ăștia merg ca Isus, vorbesc ca Isus, trăiesc ca Isus.

          Iar la Efeseni 5:1 Cuvântul Sfânt este clar: „Urmați, dar, pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți.” Cum a trăit El, așa trebuie să trăim și noi, ca niște copii dependenți în toate lucrurile de Dumnezeu, Tatăl.

          Un vechi proverb englezesc spune așa: „Când te-ai născut, ai plâns, iar lumea s-a bucurat. Trăiește dar, în așa fel încât atunci când vei muri, lumea să plângă, și tu să te bucuri.”

          Țelul nostru de viață, nu trebuie să fie ca la final: lumea să plângă pierderea unui om bun, sau a unui prieten, ci mai degrabă noi trebuie să trăim ca niște copilași născuți din nou, și în toată umblarea noastră să-L proslăvim aici pe pământ pe Domnul Isus Cristos, iar când vom părăsi pământul să intrăm în bucuria Tatălui.

          Coloseni 3:4 „Când se va arăta Cristos, viața noastră, atunci vă veți arăta și voi cu El în slavă.”

          De aici rezultă țelul nostru suprem și anume, să-L avem pe Isus ca model de trăire, să fie El rostul vieții noastre și să-Și găsească El întotdeauna bucuria și plăcerea în tot ce facem și în tot ce suntem, în tot ce gândim mai mult chiar decât își găsește o mamă bucuria și plăcerea în copilașul ei.

          Spunea într-o predică pastorul Dragoș Croitoru, că are acasă mai multe animale, printre care și un cal.

          Și zicea el că un vecin l-a întrebat într-o zi: Dragoș, tu știi unde se duce calul tău dacă rămâne singur pe câmp?

          Păstorul i-a răspuns: Da, știu! Se duce la primul lui stăpân, pentru că adresa aceea o cunoaște mai bine.

          Și știi ce ar trebui să faci ca să vină acasă la tine dacă rămâne pe câmp?

          Nu! Nu știu!

          Zice vecinul, ori de câte ori vine acasă, să-i pui în iesle ceva bun.

          Pune-i două mere, două bucăți de zahăr... !

          Să găsească ceva bun în iesle când îl aduci acasă și atunci va veni mereu la tine și nu se va duce în altă parte.

          Și zicea Dragoș Croitoru, m-am gândit că, așa trebuie să fie la Adunare mereu. Credincioșii trebuie să găsească ceva bun întotdeauna la Biserică.

          Și lucrul acesta nu înseamnă că noi, comitetul spre exemplu ar trebui să trecem prin piață și să cumpărăm câte ceva bun, ca să punem pe locurile din bănci.

          Ci, ar trebui ca întotdeauna, fără excepție, Isus, Bunul cel mai bun (pentru că mai bun decât El nu există pe lumea aceasta nimic, nici banane, nici portocale și nici bomboane); El Singurul Bun, să fie la loc de cinste în Adunare și El să atragă poporul și să-L adune în jurul Său, ca în vremea în care umbla pe pământ ca om și Dumnezeu, când noroadele Îl îmbulzeau.

          Așa ar trebui să fie îmbulzeală la Biserică în toate zilele săptămânii, pentru că aici este Bunul fără cusur, Isus Cristos, care este Domnul și ar trebui să ne nevoim să savurăm mereu din bunătatea Lui și să prețuim întâlnirea cu Isus.

          În altă ordine de idei vreau să spun că în zilele acestea pe care le trăim noi, zilele din urmă, ni se descoperă tot mai clar faptul că oamenii, sau cei mai mulți dintre ei, nu mai au nici un pic de rușine față de semenii lor și de Dumnezeu nu se tem, ca și judecătorul nedrept din pilda Domnului Isus Cristos, rostită în Evanghelii.

          În toată istoria omenirii și mai ales astăzi, oamenii cu influență asupresc pe cei săraci și oamenii care au acumulat puțină putere politică, sau economică; bogații lumii s-au impus și continuă să se impună făcând legi după inima și după mintea lor uneori bolnavă, ne-ținând seama de moralitate, de loialitate și nici de voința și de dorința lui Dumnezeu.

          Sunt oameni care se impun și schimbă legile după trăirile lor, după buna lor plăcere, după viața destrăbălată pe care o trăiesc și de asemenea, impun legi ca să-și acopere hoțiile.

          Între toate acestea, am totuși o veste bună și anume: chiar dacă legile omenești se schimbă după mintea și inima omului, chiar dacă oamenii se schimbă în rău și chiar dacă tot ce este sub soare se transformă, Dumnezeu din cer și Cuvântul Său sfânt, rămâne același, neschimbat în veac și în veci de veci.

          Toate se schimbă, toate sunt trecătoare.

          Dacă ai un ban în buzunar, va trece foarte repede; dacă ai o haină, oricât de bună, se va învechi și va trece, dacă ai o casă pe pământ și aceea se va învechi și se va dărăpăna la un moment dat, dar Biblia, Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu rămâne mereu proaspăt, mereu aducător de știri din cer (nu de la televizor) și rămâne pe vecie dătător de viață nouă.

          Și peste toate legile omenești și peste toți judecătorii omenești, există un Judecător suprem, care va judeca faptele fiecăruia, nu după legile omenești și nici după constituția vreunei țări și nici măcar după Statutul oamenilor religioși, ci va judeca lumea cu dreptate după Biblia, Cuvântul Său veșnic.

          Și oricine primește Cuvântul ca un copilaș și îl

Împlinește spre slava Domnului Isus nu vine la judecată, ci el va vedea Împărăția lui Dumnezeu, după cuvintele rostite de către Domnul Isus Cristos.

          De aceea, trebuie să adunăm Cuvântul Scripturii în visteria inimii noastre și să-l împlinim, cu punct și cu virgulă.

          Cu toate că în Filipi erau credincioși care, prin dăruirea lor pentru Evanghelie, bucurau într-un fel inima lui Pavel, care pusese bazele Bisericilor în zonă, totuși apostolul vede și un mare pericol care pândea să strice toată „clădirea” aceea frumoasă, la care a lucrat cu atâta sârguință, cu atâta gingășie și migală.

          Este atât de greu să ridici o lucrare, este atât de greu să unești un popor, să formezi un nucleu bine închegat în Cristos și să ridici o biserică, curată, sfântă! Uneori îți trebuie ani, sau zeci de ani și la urmă vine Satan și taie la rădăcină ca să distrugă lucrare după lucrare!

          Se pare că și în zilele lui Pavel, și până în zilele noastre și până la sfârșitul existenței sale pe pământ, Biserica este amenințată cu dezordinea frățească și spirituală, mai întâi din cauza ne-vegherii. De aceea Scriptura ne spune: „fiți treji și vegheați. ” Pentru că protivnicul vostru dă târcoale și este gata să distrugă și să nimicească lucrarea și lucrătorii.

          În al doilea rând, Biserica este amenințată cu dezordinea din cauza păcatului și mai ales din cauza amestecului cu lumea.

          Am văzut multe turme de oi pe câmpiile patriei, dar niciodată câinii nu erau amestecați cu oile.

          De obicei oile erau în turmă compactă și câinii erau undeva împrejurul lor.

          Tot la fel trebuie să rămână și „turma” Păstorului ceresc, adică Biserica Domnului Isus.

          Ea trebuie să rămână compactă, unită în părtășie, curată, sfântă, neamestecată cu câinii și cu lupii lumii acesteia.

          Un poet creștin, inspirat de Duhul Domnului scria în versuri, cuvintele acestea:

          „Dărâmați scenele lumii Care sunt prin adunări Dacă vreți har și putere, învieri și vindecări”.

          Dărâmați scenele lumii și lăsați Duhul Sfânt să lucreze.

          Biserica nu este un teren de joacă pentru copii, chiar dacă suntem chemați să redevenim copilași și nici pentru oameni mari și nu este o rampă de lansare pentru cântăreți și oratori.

          Biserica nu este locul din care se lansează vedetele!

          Biserica este locul de unde se înalță laude și osanale către Cel ce locuiește în cer, Domnul nostru.

          Sunt atâția oameni care nu mai lucrează pentru o pâine câștigată cu cinste, ci compun cântece cu care umblă din biserică în biserică, din țară în țară ca să le vândă „credincioșilor”.

          Și sunt oameni care au fost ridicați la amvoane iar astăzi circulă prin țară și prin lume, predicând chipurile, Cuvântul lui Dumnezeu pe bani, ne-ținând seama de cuvântul care spune în Evanghelia după Matei 10:8: „Fără plată ați primit, fără plată să dați.”

          Oare nu mai este frică de Dumnezeu?

          Răspunsul este unul singur: Nu mai este nici frică și nici rușine! Și aceasta este o tragedie! ! !

          Tocmai de aceea, apostolul le scrie celor din Filipi cu oarecare îngrijorare, să păstreze unitatea frățească în dragoste, în învățătură și în umblare în sfințenie pe Cale.

          Pentru că erau se pare, în Biserica din Filipi oameni care dezbinau poporul prin atragerea membrilor de o parte sau de alta, alcătuind partide, care în loc să preamărească pe Cristos, îi preamăreau lideri.

          În loc să alerge după Cristos, alergau după oameni ca și mulți creștini din zilele noastre.

          Unii preamăreau pe Apolo, alții pe Pavel, iar unii erau de partea lui Barnaba.

          Și de asemenea, în Biserica din Filipi erau oameni care își căutau slava proprie, având în ei gândul măririi deșarte, gânduri care vin direct de la cel rău.

          Pentru că Satan vrea să-și ridice proprii săi slujitori pe care poate să-i manipuleze, să-i manevreze cum vrea.

          Și Pavel vine ca un părinte spiritual și îi îndeamnă la unitate, la pace, la o părtășie în care Cristos să fie centrul atenției și El, Isus, Bunul cel mai bun, întotdeauna să-și găsească plăcerea în mijlocul lor, așa cum Își găsea mereu plăcerea și odihna în familia celor trei frați din Betania.

          Versetul 3: „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuși.”

          Și ca să-și întărească chemarea la unitate și smerenie, apostolul Îl dă exemplu chiar pe Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care coborât din slavă, S-a smerit făcându-se rob supus și umil.

          Și oricine dorește mărirea, și oricine râvnește la scaunele dintâi, trebuie să ia exemplul lui Isus, să-L copieze pe El și în felul acesta va fi ridicat de Dumnezeu Tatăl, așa cum L-a înălțat și pe Fiul.

          Psalmul 20:8 „Ei, se îndoaie și cad, dar noi ne ridicăm și rămânem în picioare.”

          Ceea ce înseamnă că toți cad, fiindcă toți au momente de slăbiciune, de neputință și de „amețeală spirituală”, dar cei care primesc Împărăția ca niște copii și care fac voia lui Dumnezeu se ridică și stau în picioare în Numele Domnului.

          Dacă te vor înălța oamenii, vei cădea într-o zi și durerea va fi mare. Dar dacă te va înălța Domnul, vei rămâne în picioare în orice vreme.

          Versetul 6 „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,

          7 ci S-a dezbrăcat pe Sine însușiși a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor.

          Versetul 9 „De aceea și Dumnezeu, L-a înălțat destul de mult, și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume.”

          În versetul următor, Pavel motivează chemarea sa la trezire spirituală și anume, pentru ca Numele Domnului să fie înălțat și proslăvit în toate colțurile și pe toate meridianele lumii.

          Versetul 10 „Pentruca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ,

          Și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul.”

          În concluzie, după porunca și după dorința lui Dumnezeu, trebuie să ne facem ca niște copii și nu înseamnă să gândim ca niște copii, sau să vorbim ca niște copii, ci înseamnă să-L primim pe Isus și Împărăția Sa ca niște copilași, pentru că numai în felul acesta vom vedea fața lui Dumnezeu.

          În al doilea rând, trebuie să știm că la Biserică ne așteaptă întotdeauna Isus, Bunul cel mai bun, și ne cheamă la părtășie sfântă cu El.

          Să căutăm și să ne dorim întotdeauna întâlnirea cu El și cu frații, să ne îmbulzim și să dăm năvală, ca să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu.

          În al treilea rând trebuie să fim uniți în dragostea cerească și în Isus Cristos, Domnul, pentru ca portrivnicul să nu aibă niciun câștig de la niciun credincios, mic sau mare, tânăr sau bătrân.

          Dumnezeu să ne binecuvânteze!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 94
Opțiuni