O comoară ascunsă în întuneric- ISUS!
Autor: Daniela Stoicescu  |  Album: fara album  |  Tematica: Adevăr
Resursa adaugata de danielastoicescu3 in 10/11/2020
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

Bună, numele meu este Daniela Stoicescu și am un mesaj din partea lui Dumnezeu pentru voi, oameni de pretutindeni sperând să vă deschidă urechea să auziți dar mai ales inima ca să credeți.

Mult timp mergeam la biserică împreună cu parinții mei, încercam să îl caut pe Dumnezeu, credeam în El dar nu era de ajuns. Știți de ce? Pentru că mediul, împrejurarea în care credeam că este Dumnezeu defapt nu era. Atâta timp am pierdut înconjurată de icoane și de idolatrii încât mă afundam în mai mare întuneric în loc să vin către lumină. Nu aveam de unde să știu deoarece eu nu citisem defapt ce vrea Dumnezeu de la mine ci doar ce auzeam de la alte persoane. Dumnezeu a scris prin Moise chiar în cele 10 porunci: '' Să nu îți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai jos decât pământul. ''( Exodul 20:4) Da! Chiar așa, la nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ, este așa de simplu și totuși mi-a luat 17 ani din viață să înțeleg. Prezența lui Dumnezeu nu se coboară în împrejurarea acestor lucruri, acestea sunt creațiile oamenilor nu a lui Dumnezeu. Dacă chiar îți dorești o relație și îl cauți cu toată inima ta, El vine și spune: '' Căci înțelepciunea va veni în inima ta și cunoștiința va fi desfătarea sufletului tău. ''( Proverbe 2:10 )

Cere înțelepciunea Domnului și El va veni la tine căci El nu dorește moartea păcătoșilor și păcătoși suntem toți. Dar avem o veste bună. Dumnezeu a dat pe singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibe viață veșnică. (Ioan 3:16)

O comoară ascunsă în întuneric a fost în viața mea Isus, dar El m-a găsit și m-a făcut copilul Lui atunci când am putut să mă desprind de întunericul ce mă înconjura. Aud pe mulți oameni spunând că nu sunt pregătiți să își schimbe religia, înteleg, căci Dumnezeu nu ne-a chemat la o religie, dar atâta timp cât tu slujești morților și vrei în continuare să pupi icoanele idolilor făcuți de mâini omenești eu voi sluji Domnului Isus care este viu și care va veni pe norii slavei.

Vrei și tu să fi salvat? Cred că ști ce ai de făcut. În 1 Corinteni 10:14 spune '' De aceea preaiubiții mei, fugiți de închinarea la idoli. '' Vă îndemn și vă invit să cunoașteți adevărul. Isus a spus: ''Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi. '' Doar El este Calea, Adevărul și Viața. Voi încheia acest mesaj cu versetul 36 din Evanghelia dupa Ioan capitolul 8: '' Deci dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi. '' 

Fiți binecuvântați!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1807
  • Export PDF: 1
Opțiuni