vino si vezi!
Autor: Nicolae Velimirovici  |  Album: fara album  |  Tematica: Credinta
Resursa adaugata de megamarius25 in 12/10/2017
    12345678910 0/10 X
“(…) O, oamenii ar trebui sa stie ca Împaratul, Domnul, îi are mereu în priveliste – acelasi Domn Dumnezeu de care Isaia se simtea îndestulat de frica si de uimire! Mintea omului nu ar mai fi atunci deschisa nici unui fel de pacat sau necuratie. Fie ca omul Îl vede sau nu pe Dumnezeu, Dumnezeu îl vede pe om. Asta nu-l face pe hulitor sa se cutremure? Asta nu este mângâierea crestinului în suferinta sa?
 
Nu numai Dumnezeu, Cei Trei într-Unul, ne vede, cercetându-ne viata în fiecare clipa, ci si toate cetele ceresti ale îngerilor si sfintilor care se afla întru slava. Milioane de ochi ne vad ca si cum ar fi unul singur. Milioane de bune doriri ne însotesc pe calea noastra prin viata, care este întunecata si spinoasa; si milioane de mâini se întind spre ajutorul nostru ca si cum ar fi una singura. Ocârmuita de Duhul Sfânt, Biserica lui Dumnezeu de pe pamânt s-a straduit sa arate credinciosilor acest adevar maret, înfricosator si mult iubit, cu ajutorul multor icoane si iconostase, care înfatiseaza lumea nevazuta a puterilor ceresti si care le amintesc credinciosilor de existenta acestor puteri în lume. Închinându-ne la icoane, noi nu ne închinam lemnului, ori vopselii de pe lemn, ci ne închinam puterilor ceresti care sunt vii si se afla de fata. Închinându-ne cu frica Dumnezeiasca înaintea icoanelor, noi de fapt simtim aceasta fata de aceste puteri. Simtind o stare de bine si de bucurie atunci când ne aflam în fata icoanelor, noi, de fapt, simtim aceasta stare de bine si bucurie de la aceste puteri ceresti, care sunt înfatisate pe icoane. Numai nebunii si cei care sunt plini de duhuri necurate vad închinaciunea la icoane ca pe idolatrie.
 
Cine a purtat razboi împotriva idolatriei de-a lungul vremurilor, daca nu Biserica Ortodoxa? Milioane de credinciosi s-au jertfit în aceasta lupta biruitoare! Cine altcineva a nimicit idolatria? Asadar, cum ar putea fi idolatra Biserica, tocmai cea care a nimicit idolatria? Aceasta este batjocura aruncata asupra Bisericii Ortodoxe de catre necuratii eretici, ale caror gânduri erau legate de cele materialnice si nu de cele duhovnicesti. Pe parcursul speculatiilor pe care le-au facut, acestia nu au fost în stare sa vada deosebirea dintre închinarea la icoane si idolatrie. Nefiind în stare sa reuseasca cu argumentele lor slabe, ereticii au pornit lupta împotriva icoanelor si închinatorilor la icoane. Au dat foc la icoane si au taiat cu sabia pe adevaratii credinciosi. Dar puterea lui Dumnezeu fiind mai mare decât focul si sabia, în cele din urma, acesti eretici au cazut si au ajuns la pieire, în timp ce icoanele au ramas pentru a aminti credinciosilor de taria mareata si înfricosatoare a lui Dumnezeu si a puterilor ceresti în vietile oamenilor de pe pamânt. Ca o pomenire a biruintei asupra iconoclastilor si asezarea rânduielii închinarii la icoane, pe vremea Patriarhului Metodiu, evlavioasa Împarateasa Teodora dimpreuna cu fiul ei Mihail, Parintii nostri sfinti si purtatori-de-Dumnezeu, au rînduit ca aceasta prima duminica a Postului Mare sa fie închinata praznuirii acestei jertfe istorice. Aceasta duminica este cunoscuta ca Duminica Ortodoxiei, spre pomenirea biruintei credintei Ortodoxe asupra ereticilor, care au cautat sa le puna oprelisti, si a barbatilor întelepti ai acestei lumi.
 
În legatura cu aceasta, s-a ales a se citi astazi pericopa Evanghelica despre Natanael, despre sovaielile sale cu privire la Hristos, de pe vremea când acesta se afla departe de El si de schimbarea care s-a savârsit în el, de îndata ce s-a apropiat de El – pentru a arata cât este de trebuincios Dumnezeu în aducerea sovaielnicului la Credinta, cât si puterea minunata a Lui. La vremea aceea, Iisus voia sa plece în Galileea si a gasit pe Filip. Si i-a zis Iisus: Urmeaza-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei si a lui Petru. Dupa botezul Lui în apa Iordanului, Domnul Iisus a mers în Galileea, unde urma sa-Si înceapa lucrarea. Mintile stricacioase ale iudeilor nu erau vrednice ca Domnul sa-Si înceapa lucrarea cu ei. Iudeea, în care se afla Ierusalimul, dimpreuna cu firea lui frumoasa si lumeasca, cazuse mai jos decât proviniciile pagâne. Galileea era pagâna, pagânismul fiind introdus mai ales de catre greci, romani si sirieni si raspândit numai partial de catre evrei. Iudeii din Iudeea socoteau Galileea ca pe un pamânt pagân, pamânt al întunecimii si al necunoasterii. Tocmai pe acest pamânt s-a aratat lumina mare, potrivit cuvintelor proorocului: “În Galileea neamurilor… Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumina mare si voi cei ce locuiati în latura umbrei mortii lumina va straluci peste voi” (Isaia 9:1-2). Deschizând mai întâi gura Sa sfânta în aceasta Galilee, locuita de oameni de neamuri diferite, Domnul a lamurit deja ca Evanghelia Sa se adresa omenirii întregi. Dezvaluindu-Se mai întâi în acest colt întunecat si necunoscut al Palestinei, El Si-a aratat atât smerenia, cât si osândirea Sa, de catre trufia fara de minte a Ierusalimului întunecat si stricacios.
 
Andrei a fost cel dintâi care L-a urmat pe Domnul, întâiul chemat, care l-a adus pe fratele sau Simon Petru (Ioan 1:35 s.u.), în vreme ce Domnul i-a spus lui Filip: “Urmeaza-Mi!“. Faptul ca Filip a raspuns la aceasta chemare de îndata si fara sovaire, se lamureste din faptul ca acesta, fiind aprins cu dragoste pentru Hristos, a început degraba sa adune si pe altii si sa-i aduca la Domnul sau. Hotarârea grabnica de a-L urma pe Domnul fara amânare, se poate deslusi din faptul ca, probabil, auzise despre Hristos mai dinainte, de la apropiatii sai, Andrei si Petru, ca veneau cu totii din Betsaida – si poate ca si de la altii; dar cel mai probabil este faptul ca însusirile fara de asemanare ale Domnului, l-au îndemnat sa lase de îndata totul, sa uite totul si sa-L urmeze pe El. Însusirile puternice ale lui Hristos l-au atras pe Filip, pentru ca, asa cum am mai spus, nu numai el a fost acela care l-a urmat pe Hristos, ci îndata si-a început misiunea apostolica, aducând si pe altii la Hristos, dupa cum urmeaza:
 
Filip a gasit pe Natanael si i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege si proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Cât de simplu vorbeste Filip! Aceste doua suflete – Filip si Natanael – vorbesc împreuna. Filip nu zice: “l-am gasit pe Mesia cel fagaduit” ori “Fiul lui David” ori “Regele lui Israel” ori “Domnul Hristos“; el doar îi arata lui Natanael ca L-a gasit pe Cel Unul despre Care au scris Moise si proorocii. Aici vorbeste un suflet plin de uimire si de bucurie. Simtamintele cele mai adânci nu bâjbâie dupa cuvinte, ci graiesc cu simplitate, uneori peste masura de simplu, ca si cum ei ar fi cu totul lamuriti ca puterea lor se va simti tocmai prin cele mai simple cuvinte. Simtamintele lipsite de tarie si mincinoase, se fac trâmbite poleite ale cuvintelor foarte sunatoare, zgomotoase, pentru a parea mai puternice si mai adevarate decât sunt. Filip si Natanael trebuie sa fi vorbit deja împreuna despre Cel Unul Fagaduit, despre El, despre care s-a proorocit si care a fost îndelung asteptat. Acesta era un subiect de discutie obisnuit printre iudeii cei adevarati, printre toate sufletele curate însetate. “Am aflat pe Acela“, spune Filip. Altfel spus: El nu S-a dezvaluit ca fulger care sfâsie norii si aduce cutremur de pamânt, nici n-a cazut pe neasteptate ca un meteorit si nici nu a urcat pe tronul împaratesc în Ierusalim, spre care erau îndreptati ochii nevazatori ai fariseilor si ai carturarilor, lipsiti de întelegere, si ai altora care L-au asteptat pe Mesia. El a crescut si a trait aici în Galileea, printre noi, vreme de treizeci de ani, si noi nu L-am cunoscut; El a crescut ca o vita cultivata în mijlocul butucilor salbatici si El era greu de recunoscut pâna ce crescuse si începuse sa aduca roade. El era precum comoara îngropata în pamânt: pamântul a fost sapat adânc si comoara a stralucit departe. El nu S-a pus în valoare, nici nu S-a impus; noi L-am vazut si L-am cunoscut: blând ca un miel, limpede ca soarele, frumos ca primavara si puternic ca Dumnezeu. El este din Nazaret, fiul lui Iosif. Cine poate sti în ce chip L-a descris Filip pe Hristos lui Natanael? Cine poate repeta toata vorbirea dintre ei? Evanghelistul povesteste pe scurt doar elementele cele mai însemnate. Si tot ceea ce a auzit Natanael de la Filip, nu i-a putut aduce altceva, decât bucurie. Dar un lucru l-a tulburat pe el si i-a slabit credinta: cum putea veni Mesia din Nazaret? Filip L-a numit pe Iisus fiul lui Iosif, poate ca nici el nu cunostea înca marea taina a zamislirii Lui de catre Maica Domnului si Sfântul Duh, si poate ca a fost asa, ca înfatisarea Sa sa fie cât se poate de scurta si pe înteles pentru omul care era calauzit pas cu pas în taina întruparii lui Dumnezeu. Poate ca Filip era deja misionar lucrator pe calea apostolica descrisa mai târziu de Sfântul Apostol Pavel: “Cu cei slabi m-am facut slab, ca pe cei slabi sa-i dobândesc; tuturor toate m-am facut, ca, în orice chip, sa mântuiesc pe unii.” (I Corinteni 9:22). Natanael era înca slab, neînvatat, neluminat si Apostolul îl trata ca pe unul dintre cei slabi.
 
Si i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: “Vino si vezi“. Întrebarea lui Natanael nu trebuie înteleasa ca o remarca rautacioasa, a unei inimi învârtosate si neîncrezatoare, ci ca un chip al unei inimi sincere, ca sa nu fie amagit de prietenul sau. Sara a râs în sine, când Dumnezeu i-a dezvaluit ca ea va naste fiu asa batrâna cum este (Facerea 18:12). Aceasta este o bucurie care cauta adeverirea prin întrebari. Si Natanael, niciodata în viata sa, nu auzise asemenea vesti fericite ca acelea pe care i le adusese Filip. Dar, cum fiecare bucurie poate întâmpina împiedicari si întristari, asa s-a întâmplat si cu bucuria aceasta a lui Natanael. Bucuria lui Natanael a fost îndata potolita de cuvântul “Nazaret”. Cum ar putea sa vina Mesia din Nazaret? Nu spusesesera proorocii ca locul nasterii Sale va fi Betleem? Nu urmarise neam dupa neam, din cetatea lui David, cu nadejde, sa-l vada pe mostenitorul si împaratul cel asteptat? Trebuie sa fi gresit Filip. Dar Filip nu-si va retrage lamuririle si dovezile, si nici nu doreste sa aduca lamuriri lui Natanael, ca raspuns la cele spuse de acela. El doar îi spune: “Vino si vezi!“. Cât de biruitor suna aceste cuvinte: “Vino si vezi“! Numai vino si vezi, Natanael; nu pot sa-ti aduc dovezi, dar vederea Lui îti va aduce toate dovezile. Nu-ti pot da un raspuns nici la aceasta întrebare, nici la alte întrebari pe care le poti pune, dar tocmai vederea Lui este raspunsul caruia nu i te poti împotrivi. Vino cu mine chiar acum înaintea Lui – “Vino si vezi!“. Natanael este de acord si porneste împreuna cu Filip.
 
Si Iisus a vazut pe Natanael venind catre El si a zis despre el: Iata, cu adevarat, israelit în care nu este viclesug. Ce lauda mare! Si, mai mult decât atât, din gura cui! Dar ce înseamna aceasta: “israelit în care nu este viclesug“? Aceasta înseamna: omul care este îndestulat cu cele ce se împotrivesc viclesugului – cu Dumnezeu: gânduri despre Dumnezeu, arderea de nerabdare dupa Dumnezeu, cautarea lui Dumnezeu, asteptarea lui Dumnezeu, nadajduirea în Dumnezeu. Este omul care se daruise Domnului si Stapânului – lui Dumnezeu, si nici nu va cunoaste un altul; omul în care miezul raului nu a gasit nici o cale pentru a prinde radacini. Dar când Hristos a aratat ca Natanael este un adevarat israelit, a mai aratat în acelasi timp si un fapt trist – acela ca mai ramasesera putini israeliti adevarati. De aceea, chiar Domnul a strigat cu bucurie: “Iata, cu adevarat, israelit!” Iata un om adevarat printre oameni mincinosi! Iata omul care nu numai ca este israelit cu numele, ci este unul desavârsit! Desi Domnul era în stare sa cunoasca de departe sovaielile despre El, spuse de Natanael catre Filip, totusi El l-a laudat pe Natanael, ca fiind israelit adevarat si fara viclesug. L-a laudat Domnul pentru a-l aduce pe Natanael la El? Nu; pentru ca El, care vede inima, nu socoteste cuvintele, ci inima. Noi nu putem vedea în nici un chip, nici nu putem rasfoi Evanghelia ca sa citim ca Natanael era un om fara viclesug, dar Domnul a vazut în inima lui si a citit aceasta acolo. Ceilalti Apostoli care s-au adunat în jurul lui Hristos, poate ar fi ramas uimiti la auzul acestor cuvinte de lauda, pe care le-a rostit Hristos, dar Hristos a lasat ca timpul sa le descopere Apostolilor, adevarul despre lauda adusa de El.
 
Chiar Natanael a fost uimit de aceasta lauda neasteptata, pentru ca: “Natanael I-a zis: De unde ma cunosti? A raspuns Iisus si i-a zis: mai înainte de a te chema Filip te-am vazut când erai sub smochin“. Vedeti cum Natanael se arata deodata a fi om fara viclesug. Omul bogat în viclesug se preocupa de sine si nu-i pasa de altii. Pentru omul cu viclesug, lauda si lingusirea sunt dulci. Daca Natanael ar fi fost om cu viclesug, el s-ar fi îmbatat cu aceasta lauda venita de la Hristos si ar fi început sa-L laude, ori, într-o aparenta de smerenie, nu ar fi primit lauda. Dar pe Natanael îl preocupa mai mult Hristos decât propria lui persoana. Si astfel, Natanael nici nu a primit, nici nu a respins lauda, ci a pus o întrebare în chip deschis, dorind sa dea la iveala adevarul despre Hristos: “De unde ma cunosti?” Ne vedem pentru prima oara în viata. Daca m-ai fi chemat pe nume, as fi fost mai putin uimit, pentru ca un nume se poate cunoaste si folosi mai usor; dar ma uimeste faptul ca Tu ai ajuns degraba sa cunosti ce se afla în inima si în constiinta mea – ceva ce este foarte bine ascuns de oameni si pe care omul îl dezvaluie cu foarte multa grija prietenilor sai apropiati. “De unde ma cunosti?“.
 
Domnul i-a dat raspuns, descoperindu-i pentru o clipa taina materialnica, vazuta: “Mai înainte de a te chema Filip te-am vazut când erai sub smochin.” Cel care cunoaste tainele inimii, poate sa cunoasca cu usurinta pe cele ale trupului. Si cel care vede framântarea gândurilor si aude soapta lor ascunsa în om, va vedea cu mai mare usuratate miscarea trupului si va auzi cuvintele care ies din gura omului. Înainte de a ajunge Filip la Natanael, Domnul l-a vazut stând sub smochin; si înainte ca Filip sa se gândeasca si sa-l alature si pe Natanael, Domnul vazuse si cunoscuse inima lui Natanael. Prin Voia Lui, Filip a mers la Natanael si l-a chemat sa vina si sa vada. Cum se poate ascunde omul de ochii lui Dumnezeu? Exista vreo cale prin care omul sa se poata ascunde de Dumnezeul Cel puternic si înfricosator? Cugetând asupra Dumnezeului Celui puternic si înfricosator, psalmistul se îndreapta catre Atotcunoscatorul Dumnezeu si spune: “Tu ai cunoscut sederea mea si scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe. Ca înca nu este cuvântul pe limba mea. Si, iata, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate, si pe cele din urma, si pe cele de demult; Tu m-ai zidit si ai pus peste mine mâna Ta.. Unde ma voi duce de la Duhul Tau, si de la fata ta unde voi fugi?” (Psalm 138:2-7). (…)
 
Dar sa mai zabovim asupra lui Natanael, cum se minuneaza, raspunzând Domnului: Raspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu. Tu esti regele lui Israel. Acestea au fost rostite de catre cel care îi spusese lui Filip doar cu putin timp mai înainte: “Din Nazaret poate fi ceva bun?” Ce schimbare minunata! Ce val neasteptat de bucurie! O, fratii mei, cât de maret si minunat este Dumnezeu! Nu exista cuvinte care sa poata spune aceasta, sau mâini care sa poata scrie despre aceasta, dar exista inimi care pot simti aceasta si, simtind aceasta, se bucura ca roua diminetii când este mângâiata de razele de soare. Nu este aceasta întâmplare o pricina destul de lamuritoare pentru ca Domnul sa Se îmbrace în trup de carne si sa se arate ca om slab pentru mântuirea oamenilor? Cine L-ar fi putut îndura ca pe un înger înfricosator? Si mai mult decât atât, daca S-ar fi aratat ca Dumnezeu, în puterea si slava Sa cea vesnica, fara sa fie îmbracat sau ascuns sub haina de carne, cine ar fi fost în stare sa-L priveasca si sa ramâna viu? Cine I-ar fi putut auzi glasul si sa nu se schimbe în tarâna? Nu s-ar fi schimbat întregul pamânt în negura, în preajma suflarii Lui? Vezi ce putere tacuta are aratarea Lui; cum se schimba într-o clipa inima si gândurile omului! Cine si-ar fi putut închipui, numai cu cîteva clipe mai înainte de vorbirea pe care Hristos a avut-o cu Natanael, ca acesta va marturisi ca acest “fiu al lui Iosif” era Rabi, Fiul lui Dumnezeu si împarat al lui Israel? Si daca, în acea clipa, Natanael se poate sa fi gândit ca Împaratul lui Israel era un împarat pamântesc, s-ar fi putut asemana cu credinta tuturor asupra timpului venirii lui Mesia, ceea ce era mai mult decât destul, pentru un începator în marturisirea lui Hristos si urmator al Lui. Pe lânga aceasta, Natanael L-a mai numit Fiu al lui Dumnezeu, prin care a asezat Persoana lui Hristos cu mult deasupra treptei obisnuite de a-L întelege ca împarat obisnuit, pamântesc, pe tronul lui David.
 
Raspunsu-i-a Iisus si i-a zis: Pentru ca ti-am spus ca te-am vazut sub smochin, crezi? Mai mari decît acestea vei vedea. Si i-a zis: Adevarat, adevarat zic voua: de acum veti vedea cerul deschizându-se si îngerii lui Dumnezeu suindu-se si coborându-se peste Fiul Omului. Domnul îi descoperise atunci lui Natanael numai o mica taina despre Sine, spunând ca El îl vazuse sub smochin. Judecata Sa limpede la aceasta mica departare pe pamânt, este ca o raza a atotcuprinderii Sale, judecata limpede ca lumina soarelui. În curatia sufletului sau, Natanael a socotit ca acest “putin” era destul pentru credinta. Fariseii si carturarii necurati si plini de viclesug ai Ierusalimului, au vazut cum Domnul a vindecat leprosii, cum a dat vedere orbilor, cum a înviat mortii si nu puteau crede. Dar Natanael care era israelit adevarat – vezi cum crede si marturiseste când i se arata doar o mica minune! “Mai mari decât acestea vei vedea“, fagaduieste Domnul. Ce va vedea el? “Cerul deschizându-se si pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se si coborându-se peste Fiul Omului“. Domnul adreseaza aceste cuvinte lui Natanael, dar face aceasta fagaduinta tuturor, caci spune: “Adevarat, adevarat zic voua” (“voua“, nu “tie“). Si pentru ca nu exista nici o îndoiala ca aceasta fagaduinta se va împlini, se vede din repetitia pe care o foloseste: “Adevarat, adevarat“. Chiar de la început, îngerii au slujit Mântuitorului, coborând din cer si întorcându-se înapoi acolo. Un înger s-a aratat lui Zaharia, ca sa-i spuna despre nasterea marelui Înaintemergator al lui Hristos. Un înger s-a aratat Preacuratei Fecioare, ca sa-i spuna despre marea taina a nasterii Domnului. Cerurile erau deschise pastorilor din Betleem si îngerii au coborât, cântând lauda de bucurie a pacii lui Dumnezeu catre oameni. Îngerii au coborât pentru a vesti si a-l calauzi pe Iosif si pe craii de la rasarit. Când Domnul biruise toate ispitele lui Satan din pustiu, îngerii au venit si I-au slujit Lui. În Patima Sa, înainte de a muri, în Gradina Ghetsimani, I S-a aratat un înger, întarindu-L. La vremea Învierii Sale, îngerii au coborât la mormântul Sau. La înaltarea Sa de la pamânt la cer, doi îngeri învesmântati în alb au coborât si s-au aratat ucenicilor. Dupa Înaltarea Sa, îngerii s-au aratat adesea Apostolilor Sai si, mai târziu, foarte multor oameni drepti, mucenici si sfinti. Întâiul mucenic Stefan, nu a vazut cerurile deschizându-se (Fapte 7:56)? Apostolul Pavel nu s-a ridicat pâna la al treilea cer? Nu s-au descoperit Apostolului si Evanghelistului Ioan, nenumarate minuni ceresti, într-un ragaz de timp ori în vesnicie? Pâna în zilele noastre, îngerii s-au aratat multor oameni cu inima curata si cu sufletele purtatoare de Dumnezeu; si multi pacatosi, carora li s-au iertat pacatele, au vazut cerurile deschise. O, de câte si de câte ori pâna în prezent, s-au dovedit adevarate cuvintele Domnului Iisus despre cerurile deschise si despre coborârea si înaltarea îngerilor! Domnul a coborât pe pamânt pentru a arata oamenilor cerurile deschise. Înainte de Hristos, numai un numar mic de prooroci si de oameni placuti lui Dumnezeu s-au învrednicit sa vada cerurile deschise, dar dupa venirea Lui, o întreaga ceata de proororci, prin simtirea lor duhovniceasca, s-au ridicat în înaltimile cerului si au coborât dimpreuna cu multimea cea cereasca a îngerilor. Cerul este mereu deschis oamenilor, dar oamenii sunt închisi cerului: “ca vazând, nu vad si auzind, nu aud” (Matei 13:13). Hristos a redat vederea nu numai câtorva care erau orbi trupeste, ci milioane de orbi duhovnicesti si-au recapatat vederea. Si orbii si-au primit vederea si au vazut cerurile deschise. Si ce înseamna cerurile deschise, decât aratarea Dumnezeului Celui viu si a cetei Sale fara de numar? Atunci, ce înseamna simtirea lui Hristos, decât frica si groaza pentru cei necurati si pacatosi, si viata si bucurie pentru cei curati si drepti? Aceasta simtire mareata si înfricotatoare ne este ascunsa prin vesmântul nostru trupesc. Dar curând, foarte curând, acest vesmânt va fi sfâsiat si lepadat si ne vom afla cu totul în cerurile deschise. Aceia dintre noi, care sunt pocaiti si curati, se vor afla înaintea Dumnezeului Celui viu, Care este vesnic si de viata datator, dar cei nepocaiti, hulitorii si necuratii, se vor afla vesnic fara de Dumnezeu, în chinuirea si întunericul fara de sfârsit.
 
De aceea, sa ne apropiem de Domnul Iisus, Care iubeste oamenii, si, cât înca mai avem zile, sa marturisim numele Lui ca singurul nume mântuitor, si sa strigam dupa ajutor – singurul ajutor care este neschimbat si care aduce mântuirea. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii si ne mântuieste! Slava Tie, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfânt – Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin”.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 269
Opțiuni