Dă semnificație vieții tale
Autor: Francis Chan  |  Album: Diverse  |  Tematica: Vrednicie
Resursa adaugata de ch_andreea_93 in 15/12/2015
    12345678910 0/10 X

    Este extraordinar să fiu din nou aici. Nu știam cât de emoționant va fi momentul închinării pentru mine.Am vorbit peste tot, dar e ceva deosebit atunci când vin din nou în această încăpere. Simplul fapt de a-mi aminti tot ce s-a întâmplat în această încăpere, cum mulți dintre voi vi-ați dat viețile Domnului, și pe unii chiar v-am botezat. Mi s-au trezit atât de multe amintiri. E ceva special la acest loc. Îmi e atât de dor de el. Îmi e așa de dor de voi. Vorbesc cu oameni și uit cât de unică e această congregație. Atunci când vorbesc în alte locuri și confrunt probleme din alte biserici fac mereu referință la Cornerstone:
    „Prezbiterii de acolo procedează așa...”
    „Serios?”
    „Da, serios! Nu toată lumea gândește așa?”
    Și atunci când mă întorc aici și simt duhul din această încăpere și închinarea... nici nu pot explica cum mă simt. Nici nu realizez cât timp am fost plecat. Știu că am ținut legătura prin diferite mijloace, dar nu am mai predicat aici din mai anul trecut, așa că e copleșitor pentru mine să vin și să vă văd pe toți. Și e atât de plăcut să vă văd din nou.

    Nici nu știu de unde să încep. Tot ce am plănuit să zic mi-a dispărut din memorie.Ca de obicei, „amm...” Cred că voi începe să vă spun câteva lucruri legate de umblarea mea cu Domnul. Am trecut printr-o perioadă extraordinară. Sunt atât de iubit de Dumnezeu, încât sunt uimit câteodată. Întotdeauna m-am rugat și am primit răspuns la rugăciune. Asta s-a întâmplat din nou și din nou, și am văzut mereu intervenția supranaturală, și în ultimul timp s-a întâmplat ceva mai mult. Parcă Dumnezeu îmi răspunde la rugăciuni pe care nici nu le-am rostit. E ca și cum dacă m-aș fi gândit să mă rog pentru ceva m-aș fi rugat, dar nu a fost așa, și El tot mi-a răspuns. Mă simt ca și un copil care îi cere tatălui anumite lucruri, și tatăl îl răsfață. „Poți avea asta, și asta, și apropo, nu ai cerut asta, dar am mers și ți-am cumpărat cât timp ai fost plecat.” Mă simt ca un copil răsfățat înaintea Domnului. „Serios Doamne?”

    În fiecare zi sunt uimit de Dumnezeu, și în timp ce citesc Cuvântul Lui mă simt mai iubit de Isus decât oricând. Citesc această carte și simt că înțeleg Evanghelia și mai adânc. Mă uit de la Geneza la Apocalipsa și spun, „Doamne, cât de mult ai iubit lumea, ai vrut ce a fost mai bun pentru Adam și Eva. Ai vrut ce a fost mai bun pentru ei, dar ei au mers pe calea lor, și Tu ai mers după ei. Și ceea ce ai făcut cu Noe. I-ai dat un nou început lui și familiei lui.” Apoi mai departe în perioada judecătorilor și împăraților, toată lumea umbla departe de Dumnezeu, dar exista sus o persoană extraordinară care îi aducea mereu din nou la El, în cele din urmă culminând chiar cu Isus. Ai spus, „Voi răscumpăra acest loc,  voi răscumpăra această lume.” Și mă întreb, „Doamne, de ce ai face asta?” Mă uit la lucruri mărunte pe care Dumnezeu le face pentru mine și mă întreb, „Doamne, cum de-ți pasă și de asta, și de asta, de ce ești atât de bun?”

    În urmă cu câteva luni eram în pat și mă rugam. Și am ajuns în punctul în care nici nu mai puteam să dorm, atât eram de entuziasmat să fiu îndrăgostit de Dumnezeu. E același sentiment ca și atunci când am început să ies la întâlniri cu soția mea, când m-am îndrăgostit pentru prima dată, apoi trece... glumesc! Dar e diferit apoi, e o dragoste mai adâncă mai bogată, dar vorbesc despre sentimentele inițiale, „Nu-mi vine să cred că iese cu mine!” și nici nu poți dormi. Așa m-am simțit eu cu Dumnezeu în ultima perioadă. „Nu-mi vine să cred că mă iubești.” Mă trezesc în miezul nopții și mă îmi spun, „Dumnezeul universului...” Într-o noapte nu am putut dormi, și am început să-mi număr respirațiile. De fiecare dată când inspiram, în timp ce expiram spuneam, „Doamne, îți mulțumesc că mi-ai dat această suflare. Pentru că numai Tu ești nemuritor, Tu ești singurul care dă viață. Mulțumesc și pentru asta.” Și am comunicat cu Cel care-mi dă fiecare suflare, „Doamne, ești incredibil, și când mă gândesc că mă cunoști și mă iubești, și modul cum îmi răspunzi la rugăciuni...” Sunt uimit pur și simplu și mă minunez de acest Dumnezeu din nou și din nou. Și a fost o perioadă extraordinară. Sper că și voi experimentați asta, pentru că e ceea ce mă rog pentru voi. „Oamenii aceștia sunt parte din viața mea, Doamne.”

    Tocmai mi-am dat seama că unii poate nu mă cunoașteți. Numele meu e Francis și am fost pastor aici o perioadă...de 16 ani. Familia mea e foarte bine. Ultima dată când am fost aici, în mai, am anunțat că Lisa e însărcinată, dar din nefericire o săptămână sau două mai târziu a pierdut sarcina. Dar o săptămână sau două mai târziu a rămas din nou însărcinată, așa că în mai vom avea a patra noastră fetiță. Nu aplaudați pentru asta. Glumesc, e extraordinar, îmi plac fetele. Îmi pare rău pentru fiul meu, dar în rest îmi iubesc fetele. Suntem în procesul de a adopta un copil din China. Ne rugam pentru o familie pentru acest copil. E un copil paralizat de la brâu în jos, și acolo sunt mici șansele să aibă un viitor strălucit. Așa că facem tot ce putem în această direcție. În urmă cu două săptămâni ne-am mutat în San Francisco. Acolo ne-am stabilit deocamdată. Cred că Dumneze m-a chemat acolo. Nu am toate răspunsurile. După cum știți nu e o zonă cu foarte multe biserici, nu e cunoscută pentru creștinismul de acolo. Dar am vrut să fiu într-un loc în care să trebuiască să depind de Dumnezeu pentru orice lucru bun care mi se poate întâmpla. Oriunde e valabil acest lucru, dar acolo pare un lucru extrem. De asemenea mama mea locuiește acolo, și nu am fost cel mai exemplar fiu în a o cinsti. Frații mei mai mari au avut grijă de ea și au ajutat-o. Vorbeam cu unii din voi care aveți grijă de părinții voștri și mi-ați spus cum ceilalți frați nu ajută. Și spuneam în mintea mea, „O ce neserioși.” Dar nu m-am gândit niciodată că și eu fac asta de fapt. Așa că e bine să-mi pot ajuta fratele din San Francisco, să lucrez cu el. El lucrează cu Inter City cu oameni care au nevoie de reabilitare, și îi pregătește să fie pastori. Lucrez cu niște pastori de la Inter City și ucenicizez niște tineri acum, și îmi place foarte mult. Schimbarea a fost ușoară pentru toți copiii. Au început să meargă la școală. Și chiar dacă e un mediu nou și total diferit fiecare s-a adaptat încă din primele zile de școală. E un cartier complet diferit. Copiii mei sunt considerați copiii albi. Serios, toți sunt asiatici, chinezi, filipinezi. Lisa iese în evidență. Îi spun, „Acuma știi cum mă simțeam eu în Simi.” Dar suntem bine. Sunt foarte încrezător că e locul unde Dumnezeu vrea să fiu chiar acum. Și El îmi arată semne în fiecare zi, și lucrează pentru mine în moduri incredibile. Pentru că sunt zile în care sufăr și îmi e dor de viața de aici așa de mult. Asta a fost viața mea din atât de multe privințe. Dar acum că sunt în San Francisco speranța mea e că voi putea veni aici destul de des și să pot împărtăși ce face Dumnezeu în viața mea și să vă țin la curent cu ce face Dumnezeu în lucrare acolo. Mă gândesc la voi foarte des, și cred că de aceea e atât de copleșitor să vă văd, pentru că mă rog pentru voi. Unora nici nu vă știu numele, dar îmi vin în minte fețele, „Doamna aceea, Doamne știi la cine mă refer.” Și poate fac referință la voi prin „ea” sau „el”, „persoana care stătea mereu în spate”, „știi la cine mă refer, Doamne.” Câteodată mă întreb ce se întâmplă în viața unei anumite persoane. Toată lumea vrea să primească vești de la cineva care pot fi bune sau rele, pentru că viața se schimbă. 

    În urmă cu o săptămână am văzut un video pe youtube de la un tip din biserica noastră care s-a mutat. Nu știu dacă vi-l amintiți pe Dennis care făcea gogoși în fiecare duminică dimineața. S-a mutat în Alabama și am văzut recent acest video pe youtube pe care l-a făcut pentru biserica lui de acolo și am ajuns să îi scriu și să reiau legătura cu el. Am vrut să vă arat și vouă cel puțin primele 2 min jumate din video. Așa că îl vom proiecta pe ecran.  

    Numele meu este Dennis Guglielmetti. Am fost diagnosticat cu ALS, sau boala Lou Gehrig în ianuarie 2009. ALS este o boală neuromotorie care determină celulele nervoase din mușchi să moară. Aceasta conduce la paralizie totală și în cele din urmă la moarte. Forma pe care am dezvoltat-o eu se numește ALS Bulbar, și afectează prima dată vorbirea și înghițirea. În cele din urmă va afecta toate grupele de mușchi. Speranța de viață după diagnosticare e de 2 până la 5 ani. Prima dată am observat o ușoară palpitație a buzei de sus, în vara anului 2008 și vorbirea a început să-mi fie afectată în octombrie. Acum vorbirea mea e prea greu de înțeles și folosesc mijloace electronice de a comunica. A durat un an, dar deteriorarea capacității mele de a vorbi a dus în cele din urmă la renunțarea la serviciul meu din California. Eram vice președintele senior al unei Organizații de învățare și Dezvoltare, pentru  un antreprenor al unei afaceri de 53 miliarde de dolari, cel mai mare din lume. Întotdeauna plănuisem să ies la pensie în Alabama, dar niciodată nu am anticipat că va fi atât de devreme. În loc să-mi vizitez familia de Crăciun, m-am mutat aici, renunțând dintr-o dată la cariera mea, la prieteni și la biserică. S-ar putea să sune ciudat pentru unii, dar Isus mi-a dat pace în inimă în momentul în care am fost   confruntat cu acest diagnostic fatal. Ca și creștini, cu toții trecem prin greutăți. Ar fi ușor să ne dăm bătuți. Cu toate acestea, cred că Isus mi-a dat ocazii să mărturisesc altora datorită bolii mele. Să nu credeți că nu mă gândesc, de ce eu? De ce acum? Îndepărtează acest pahar! Dar indiferent de aceste gânduri, îmi amintesc că lucrurile se întâmplă la timpul perfect al lui Dumnezeu. Noi îmbrățișăm moartea ca și creștini, nu o acceptăm. Moartea e un dar pentru că avem ocazia să vedem gloria lui Dumnezeu în chipul lui Isus. După cum a spus Pavel, „Pentru mine a trăi este Hristos, și a muri este un câștig.” Îi aduce bucurie lui Dumnezeu, atunci când ne încredem total în El, indiferent prin ce trecem.

    Mi-l amintesc pentru că treceam prin hol tot timpul duminică dimineața. Îmi amintesc acea primă duminică în care mi-a spus, „Nu știu ce se întâmplă, nu mai articulez bine cuvintele. Nimeni nu înțelege. Am fost la doctori...” Și în fiecare săptămână era tot mai rău. Dar nu am știut ce s-a întâmplat cu el. Apoi am văzut acel video. Și a fost ciudat pentru mine să văd, mi-a amintit de el. I-am scris si m-am bucurat să văd cum e credința lui în Isus și să văd că și-a păstrat bucuria și încrederea. Lucrurile se pot schimba peste noapte. Într-o zi totul e bine, și în următoare duminică merg să-mi iau cafeaua și gogoașa și îl aud vorbind ciudat. Îmi spune că probabil a răcit sau ceva de genul și în curând află că totul se va sfârși. „Nu știm cât mai e de trăit, așa că trebuie să confrunt problema acum.” A fost atât de bine să văd acel video online și am spus, „Slavă Domnului că folosești ceea ce se întâmplă pentru slava Lui! Și slavă Domnului că deși moartea e foarte aproape, tu o îmbrățișezi. Pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig. Și tu ai înțeles acest adevăr.” A fost extraordinar să văd asta. Parte din lucrurile care mi-au trecut prin minte au fost, „Doamne, de ce nu am petrecut mai mult timp cu acel om?” Vorbeam puțin cu el, dar apoi mă grăbeam să intru și să vă salut pe toți, și m-am întrebat de ce nu am petrecut măcar 5 minute în fiecare duminică cu el, și să fiu implicat în ceea ce se întâmpla în viața lui. Poate mi-a explicat sau mi-a spus dar eu eram atât de grăbit. I-am scris un email și mi-am cerut scuze, dar am continuat să mă gândesc, „De ce nu am petrecut măcar cinci minute cu el.” Am avut tot felul de regrete, dar apoi mintea mea a început să se gândească și să calculeze ce ar fi dacă aș acorda tuturor cinci minute pe săptămână, și mi-am dat seama că nu e de ajuns. Chiar dacă nu aș mânca și nu aș dormi, mi-ar lua o săptămână jumătate să fac asta. Am făcut acest calcul matematic seara trecută și mi-am dat seama că dacă aș acorda tuturor 5 minute mi-ar lua 10 zile. Fără să dorm, să mănânc, să vorbesc cu alții sau să fac orice altceva. V-am spus în caz că erați curioși. 

    Am fost întristat și bucuros în același timp, dar am înțeles că viața se schimbă și în timp ce mă rugam pentru voi... cred că e de fapt aceeași rugăciune de la început. Mă rog ca viața voastră să capete însemnătate în lumina eternității. Cred că una din primele ilustrații pe care le-am folosit a fost acea sfoară hazlie cu mici porțiuni roșii și am spus că viața este ca un vapor și porțiunile acelea minuscule reprezintă viața noastră pe pământ, și apoi urmează kilometri întregi de eternitate. Și noi suntem atât de preocupați de această porțiune roșie, și atât de îngrijorați de sfârșitul ei, și de cum va arăta viața noastră la pensionare, uitând de milioanele de ani de după. 

    Pasajul la care vreau să ne uităm astăzi e din Filipeni 1, versetul 27 și 28.
    "Numai, purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămâne departe de voi, să aud despre voi că rămâneţi tari în acelaşi duh şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei, fără să vă lăsaţi înspăimântaţi de potrivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovadă de pierzare, şi de mântuirea voastră, şi aceasta de la Dumnezeu.”  

    Vreți să vă rugați alături de mine pentru un moment? 

    Tată, fă ca să ieșim din această încăpere uimiți de Tine și doar de Tine. Uimiți de Evanghelia Ta. Îndrăgostiți din nou de Isus. Chiar și acum Doamne, fă să fie vorba despre Tine nu despre cineva care s-a întors acasă, sau orice altceva, totul să fie despre Tine și cunoașterea Ta. Mă rog pentru aceia din această cameră care nu Te cunosc cu adevărat. Mă rog pentru aceia care cred că Te cunosc dar de fapt nu au habar. Tată, arată-le cât ești de bun, deschide-le ochii la frumusețea Evangheliei Tale. Și Tată, pentru aceia care Te iubesc și Te cunosc, să fie încurajați și să Te iubească și mai mult la final. Uimește-ne cu Cuvântul Tău, cu puterea Ta, puterea Cuvântului care ne va despica sufletele. Uimește-ne cu Duhul tău cel Sfânt, în Numele lui Isus. Amin.

    „Numai, purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos.” Pe această propoziție vreau să mă concentrez. El vrea ca viețile noastre să fie vrednice de Evanghelia lui Hristos. E ceva ce evaluez mereu în viața mea. Mă uit la Evanghelie, mă uit la această carte, vestea bună despre Dumnezeu Creatorul nostru, Cel care te-a trezit în această dimineață, Cel care te-a adus în această cameră, Cel care ți-a dat următoarea suflare, acel Dumnezeu, și dragostea Lui pentru tine și tot ce își dorește pentru tine. Dorește pur și simplu să te păstorească, să fie Tatăl tău și tu să fii copilul Lui, să îl asculți pentru binele tău. Și El continuă să se sacrifice și să dea și să te atragă la El. El te avertizează cum ar fi departe de El. El face tot posibilul să te atragă la El. El este Dumnezeul atotputernic! Singura creatură care contează cu adevărat! Și singura ființă cu putere adevărată și viață de la Sine care este responsabil de toată eternitatea, și ca El să se sacrifice pentru mine, pentru tine, să-și dea Fiul și să spună, „El va muri pentru toate păcatele voastre.” În lumina acestei imagini frumoase a reîntoarcerii Lui în orice moment, a venirii lui să judece lumea... În lumina tuturor acestor lucruri, în lumina faptului că El te va duce în ceruri, și îți va arăta bogății pe care nici nu ți le poți imagina - dacă crezi că ești bogat acum uită-te la ce te așteaptă. În lumina tuturor acestor lucruri, El spune, „Trăiți-vă viața într-un mod semnificativ!” Dacă credeți cu adevărat aceste lucruri, cum ar trebui să arate viața voastră? Întotdeauna îmi evaluez viața  și spun, „Doamne, viața mea nu prea are sens în domeniul acesta. Dacă eu cred asta, de ce procedez așa?” Asta spune aici, trăiți-vă viața... Avem această poveste frumoasă și dacă o crezi ar trebui să existe schimbări în viața ta, nu-i așa? Nu ne regăsim cu toții? Vedem anumite lucruri în viața noastră și ne dăm seama că nu are logică.

    M-am gândit la o ilustrație. Vă amintiți de asta? Este o balanță. Ați folosit vreodată așa ceva? Mai demult se folosea pentru a cântări lucrurile. Alții ați folosit-o pentru droguri. Eu nu am experimentat acea viață. Încă se mai folosește pentru așa ceva, nu? Cei care vin la ora 11 vor ști. Vorbim de ideea de a fi vrednic. Să presupunem că acesta ești tu și viața ta. Tu ești într-o parte a balanei, și ideea de a fi vrednic înseamnă o greutate egală. Aici e adevărul a ceea ce ai învățat tu și frumusețea acestei Evanghelii. Și dacă punem Evanghelia în această parte și punem viața ta în cealaltă parte, e viața ta de aceeași valoare? Uită-te la modul cum îți trăiești viața, este ea vrednică de acest adevăr pe care spui că-l crezi? Sau arată așa? Suntem pur și simplu neechilibrați. Spun că am credința că în orice moment pot fi cu Dumnezeu și nimic nu va mai conta în afară de ce am făcut pentru El, dar apoi uită-te la viața ta, e ea egală cu adevărul pe care spui că-l crezi? Spui că ai credința că ai fost răscumpărat de Dumnezeu și ai fost iertat și totul a fost rezolvat, dar văd oamenii asta pe fața ta, văd ei bucurie? Le spui oamenilor că vorbești cu Dumnezeul atotputernic. Le spui oamenilor că nu ești ca ei, pentru că Duhul lui Dumnezeu e în tine. Nu a fost întotdeauna, dar acum Dumnezeu locuiește în tine și Duhul celuia care a înviat din morți e în interiorul trupului tău. Crezi acest adevăr  că ești complet transformat dar îți trăiești viața conform cu ceea ce spui că crezi? Orice ai face, trăiește-ți viața în conformitate cu ceea ce spui că crezi! 

    Un alt lucru la care mă gândesc e că potrivit acestei cărți există un loc numit iad, acest loc de foc. Și trebuie să te întrebi, arată viața mea ca și cum aș crede cu adevărat că există un astfel de loc? Atunci când oamenii se uită la viața mea, pot ei să vadă o urgență în ceea ce fac și modul cum trăiesc? Pot ei să vadă bucurie și pace rezultate din faptul că îl cunosc pe Dumnezeul universului? Dacă se uită pot ei să zică, „Uau! El chiar crede că Dumnezeul lui se poate întoarce în orice moment.” Pot să văd asta în viața lui, și de aceea Pavel spune, orice faceți, faceți în conformitate cu ceea ce credeți. Pentru că nu e vorba de forme. Nu-mi pasă unde lucrezi, unde locuieși, sau una sau alta, fă ca viața ta să aibă semnificație, trăiește într-un mod vrednic de Evanghelia lui Hristos. Și văd lucruri în viața mea care par să nu aibă logică. Pare că greutatea Evangheliei e mult mai mare. Așa că te uiți la lucrurile din viața ta și spui, „Doamne, ce nu e în regulă?”

    Mulți dintre voi știți că mi-am luat familia și am spus, hai să mergem în Asia pentru o perioadă, și dacă Domnul ne cheamă acolo, să rămânem acolo. Să vindem totul și să ne mutăm în Asia. Și dacă trebuie să rămânem în India, să rămânem acolo. Dacă nu, ne vom muta în Tailanda. Nimic nu ne ține. Și apoi să mergem în China, și dacă Dumnezeu ne vrea acolo să rămânem acolo. Că mergem în Hong Kong. Și în fiecare loc ne-am rugat cu familia pentru asta, și au fost atâtea situații în care nu am vrut să părăsim acel loc. Eram atât de fericiți în Tailanda, parcă nu era adevărat. Slujeam alături de Life Impact sau la orfelinatul pe care îl susținem financiar. Am mers în toate locurile pe care le susținem financiar. Ne trezeam ca familie și lucram cu acei copii care au fost scăpați din sclavie. Le construiam terenuri de joacă. Ne închinam cu ei în fiecare seară, îi ajutam să se organizeze. Îi învățam să muncească pământul. Nu literalmente, eu nu știu să muncesc pământul. Dar le puteam cumpăra un tractor și să-i las pe ei să facă treaba. Trăiam alături de acești oameni și eram atât de plini de viață. Când a venit vremea să plecăm ne-a fost foarte greu și nu am vrut. Cred că trebuie să plecăm, dar nu vrem. E minunat aici, eram cel mai fericit să văd toată familia slujind împreună în fiecare zi. Era plăcut, eram o echipă. În Hong Kong - aveam acest loc pe inimă. Am crescut în Hong Kong primii 5 ani ai vieții mele. Și de atunci nu am mai fost acolo. M-am simțit atât de bine. Am început să ne uităm la apartamente și ne gândeam că s-ar putea să fie locul unde să rămânem, și cred că într-o zi s-ar putea să ajungem acolo, dar deocamdată am simțit că Dumnezeu ne vrea înapoi în State. Sunt câteva lucruri pe care cred că ar trebui să le fac înainte de a merge în orice alt loc și trebuie să merg să le fac. Dar în timp ce eram acolo, și vreau să înțelegeți parte din motivul pentru care am mers acolo. Am mers acolo pentru asta. M-am uitat la anumite lucruri din viața mea și am spus că nu au sens în lumina a ceea ce cred eu. Și citeam despre credincioșii din Asia, și spuneam, „Doamne, viața lor are sens.” Și a trebuit să merg să văd cu ochii mei, pentru că auzeam de sacrificiile lor, și îmi părea o viață vrednică de Evanghelie. Își dau viața pentru asta, sunt consumați de El. Eu în schimb sunt cam împrăștiat. Da, sunt dedicat Domnului, dar sunt devotat și câtorva altor lucruri, și anumite lucruri sunt în ceață în mintea mea. Unii au spus, „Uau, a fost curajos din partea ta să mergi în Asia.” Dar eu nu am mers pentru că sunt o persoană curajoasă. Am mers pentru că eram slab. Și am mers pentru că doream să fiu încurajat de oameni care erau foarte puternici, din ceea ce citisem și auzisem. Desigur că uneori îți faci o imagine dar când ajungi acolo îți dai seama că nu e chiar așa. Câteodată oamenii sunt înălțați, dar când ajungi să-i cunoști ți se par normali. Și ești dezamăgit, dar acolo nu a fost așa.

    Am mers cu KP, care a vorbit și aici în urmă cu ceva timp. Îmi place de tipul ăsta. De câte ori îl întâlnesc și ajung să-l cunosc mai mult, îmi place mai mult de el. E un om umil și evlavios care își dă viața pentru Evanghelie. Au loc lucruri supranaturale. Conduce peste 2 milioane de oameni în India. Conduce oamenii la Domnul, și sunt oameni care cred cu adevărat. Am avut ocazia să vorbesc la una din conferințele lor în Orrisa. Și noi ne-am rugat pentru Orrisa, unde au avut loc acele persecuții. Și am avut ocazia să vorbesc bisericii persecutate de acolo. Au organizat o conferință mare. Mii de oameni au fost prezenți mulți dintre care și-au pierdut membri ai familiei datorită persecuției din acea zonă. Am avut ocazia să vorbesc cu câțiva oameni. 

    Am vorbit cu o doamnă care avea un nou născut cu ea. Tocmai îl hrănea așa că a fost un pic ciudat, dar am rugat-o să-mi spună despre viața ei, despre cum a devenit creștină. Mi-a spus că era însărcinată când și-a dat viața Domnului și L-a urmat cu seriozitate. Toți din satul ei au aflat despre acest lucru, și tot satul, toți cunoscuții ei au venit la ea cu o șopârlă cu capul tăiat, și i-au spus că trebuie să-i bea sângele și să se convertească din nou la hinduism. Acesta e ritualul de convertire din nou la hinduism. „Și dacă nu faci asta, știi ce se va întâmpla.” Și-a luat Biblia, povestea ea, s-a uitat la ei, și a spus, „Nu-L voi nega pe Isus Hristos.” Și-a apucat Biblia, a fugit și a lăsat totul. Soțul ei a fugit cu ea. Și povestea cum se afla singură cu soțul ei în mijlocul junglei, dând naștere acolo. Imaginează-ți că ești acolo și nici nu știi cum e să naști un copil. Nu ai mâncare nici pentru tine, și ai în brațe un copil. Și povestea lupta prin care a trecut. Au ajuns la o tabără pentru refugiați dar care era părăsită. În cele din urmă au dat de niște credincioși care au ajutat-o.

    O altă fată mi-a spus exact aceeași poveste. Și ea își hrănea copilul, dar i-am spus să o facă mai târziu. Îmi spune povestea, și între timp vine soțul ei și îmi arată o cicatrice mare pe cap. Erau proaspăt credincioși. De doar câteva luni. Și, povestește el, cum s-a trezit înconjurat de o mulțime de oameni cu bâte. Și imediat i-am spus Domnului, „Asta e. Sunt gata să plec. Sunt gata. Sunt gata. Știam că e unul din lucrurile care mi se pot întâmpla. Și iată că se întâmplă.” Vorbeam cu acest bărbat care mi-a arătat cum i-au tăiat capul, cum i-au rănit picioarele. Într-un final a scăpat dar aflat că prietenul și fratele lui au fost omorâți. Și mi-am spus, „E incredibil, e o nebunie aici!” Și în timp ce le ascultam poveștile, mă gândeam, „De fapt are logică, din ceea ce citesc în această carte, are logică.”

    Noi credem această carte și aceea e o viață vrednică de această Evanghelie. Da, ești creștin doar de câteva luni, dar dacă crezi această carte, vei acționa. Noi aici spunem, „Păi, sunt creștin doar de șase ani. Nu știu atât de multe.” Oamenii aceștia erau creștini de doar de câteva luni, dar au dat totul.
    Mi-am spus în sinea mea, „Asta am venit să văd.”
    Și le-am spus liderilor, „E ciudat. Aici nu există oameni care se numesc doar creștini? Oameni obișnuiți ca și noi cei de aici din SUA care spunem o rugăciune, îl acceptăm pe Isus și ne numim creștini, dar sunt viețile noastre schimbate cu adevărat?”
    Am întrebat, „Nu sunt genul acesta de oameni aici? Trebuie să fie!”
    Mi-au spus, „Păi în India nu are logică. De ce ai face asta?”
    „Da, așa e.”
    „De ce te-ai numi pur și simplu creștin, pentru că pierzi totul atunci când faci botezul. Așa că ori crezi și te numești urmaș al lui Isus, ori nu. Totul ori nimic!”
    Mi-am spus, „Da are logică.” 

    În Tailanda am avut unul din cele mai extraordinare momente de închinare. Cunoașteți fundația Lana, care salvează copii. Mă aflam seara într-o colibă înconjurat de copii. La un moment dat mă aflam alături de 36 de copii, câțiva lideri și parte din echipa noastră și stăteam pur și simplu în închinare. Tipul care cânta la chitară nu se pricepea foarte bine, mă gândeam că eu aș fi mult mai bun. La fel și vocile lăsau de dorit. Nici eu nu pot cânta dar eram mai bun decât tipul ăla. Eram foarte mândru de mine. Nu era nimic deosebit, dar nimănui nu i-a păsat. Nu era vorba de voci sau altceva. Puteai vedea acea cameră plină de copii salvați, fizic și spiritual, care țineau ochii închiși și strigau pur și simplu. Strigau pur și simplu către Dumnezeu. Aș fi șocat dacă ai fi putut sta în acea cameră și să nu plângi văzându-i. Te gândești, „Doamne, cred că e o priveliște minunată pentru Tine. Era cel mai frumos cor de copii care au fost salvați fizic, spiritual și îți datorează totul ție. Și cântă ca atare! Se roagă ca atare, trăiesc ca atare!” Și modul cum se slujesc unul pe altul și se înțeleg. E o imagine frumoasă a răscumpărării. Și m-am gândit, „Asta are logică. Dacă chiar am crede, așa ar trebui să cântăm!” Nu contează cine cântă pe scenă, nu contează ce muzică e, ce cântec e. Așa ar trebui să cântăm. Privirea din ochii lor spunea multe! 

    Auzisem întotdeauna de biserica din subterană din China. Și am avut ocazia să predau la un program de pregătire a misionarilor din subterană. Aceștia erau credincioșii – toți aveau între 18 și 25 de ani – la care biserica se uita și spunea, „Pe ei ne bazăm, îi vom pregăti, pentru că ei vor să meargă în estul mijlociu, vor să meargă în locuri în care va fi și mai periculos. Ei sunt gata să-și dea viețile.” Am intrat înăuntru cu fiica mea cea mai mare, Rachel. Modul în care se rugau era pur și simplu diferit. Era atât de intens. Plângeau înaintea lui Dumnezeu. Când cântau simțeai o energie în acea cameră. Apoi au început să împărtășească. Eu mersesem acolo să îi învăț, dar când m-am ridicat să vorbesc mă simțeam foarte neadecvat.
    „Eu vreau să aud despre viețile voastre. Spuneți-mi de persecuții. Pentru că vreau să vă aud. Am venit aici să învăț, nu am venit să vă învăț.” Am făcut greșeala asta în trecut.
    „Mă voi duce în Africa și îi voi învăța,” dar când ajungi acolo îți dai seama...
    „Trebuie să stau și să ascult mai degrabă poveștile și viața voastră, pentru că voi aveți o credință specială.” Așa că le-am spus că vreau să îi aud pe ei.
    Și s-au uitat ciudat la mine, ca și cum s-ar fi întrebat, „Cum adică? E vorba de persecuție pur și simplu, voi nu experimentați asta? Sigur că experimentați, toată lumea e persecutată.”
    Le-am spus, „Nu, nu toată lumea.”
    A fost o interacțiune ciudată, pentru că îmi cereau să le explic la ce mă refer. Și le-am explicat că mă refer la momentele în care sunt persecutați pentru că își împărtășesc credința de exemplu. Și apoi mi-au dat versete din Scriptură spunând, „Dar asta a spus Isus că se va întâmpla. De ce vrei să auzi despre asta?” Pentru ei era atât de obișnuit.
    Apoi le-am cerut să-mi spună istorisiri, de exemplu cu privire la ultima dată când au fost persecutați. Apoi s-a ridicat o fată, și îmi povestește cu o engleză mai dificilă – erau un grup plăcut de oameni, v-ar fi plăcut de ei. Erau plini de bucurie, râdeau - și această fată vorbea despre o întâlnire pe care au avut-o. Cineva i-a avertizat că vin funcționarii guvernului. Și spune ea, „Pentru prima dată în viață mulțumit lui Dumnezeu că sunt slabă.” Era o atmosferă atât de plăcută, toată lumea râdea, și ea povestea cum s-a ascuns între două scânduri și cum încerca să nu respire, și apoi și-a amintit că ghiozdanul îi era jos, și se ruga, „Doamne te rog nu-i lăsa să-mi vadă ghizdanul.” Unii din prietenii ei au fost prinși. Dar în timp ce povestea râdea, și era o atmosferă destinsă. 

    Un alt băiat se ridică și povestește cum au venit trei funcționari, și ei s-au înțeles între ei, „Bun, ei sunt doar 3, noi suntem 13, hai să fugim, fiecare să fugă într-o direcție diferită.” Cu toții sunt de acord, și încep să fugă. Funcționarii încep să tragă cu pistolul, dar, spunea el, „Noi am fost învățați să nu ne oprim niciodată din fugit. Așa că am continuat să fugim sperând să nu nimerească.”
    Trăgeau în aer, dar spuneau, „Tragem în aer, dar data viitoare vă vom împușca.”
    Spunea el, „Noi fugeam și fugeam, pentru că așa am fost învățați.”
    Toată lumea a exclamat. Transmiteau pur și simplu, „Asta e viața noastră!”
    Și eu ascultam și ziceam, „Uau, serios? Extraordinar!” Ei se întrebau cum de mă mir așa.
    Le-am spus, „Trebuie să înțelegeți că de unde vin eu nu e așa. De unde vin eu, avem clădiri care se numesc biserici. Și noi participăm. Și avem atât de multe încât dacă găsești un loc unde îți place muzica mai mult pur și simplu schimbi biserica.” Exact așa au reacționat și ei.
    Râdeau isteric și spuneau „Fii serios!”
    Le-am spus, „Nu, serios, dacă o biserică are servicii pentru copii mai bune, serviciul e mai scurt, sau orice altceva, ne mutăm acolo. Mergem dintr-un loc în altul.”
    Oamenii ăștia se uitau mirați la mine și cea mai ciudată parte era cât de tare râdeau. Pentru că pentru ei ce le-am spus nu avea logică. Spuneau, „Cum citiți această carte încât să faceți asta?”
    Le-am răspuns, „Știu, știu, dar pur și simplu așa procedăm.”
    A fost unul din acele momente în care pleci gândindu-te, „Uau, unele lucruri pe care le facem chiar sunt ridicole. Unde le-am văzut în Scriptură?” Așa că eu am vrut să văd cu ochii mei. 

    Atunci când pui India și China împreună rezultă 40% din populația lumii. Nu vorbim de niște țări neînsemnate aici. Statele Unite reprezintă aproximativ 4% din populația lumii. Trebuie să înțelegi că majoritatea lumii, și modul cum privesc ei creștinismul, modul în care se comportă creștinii e foarte diferit, și noi suntem cei ciudați. De fapt, noi suntem cei de care râde majoritatea. „Uită-te cum se comportă.” Eu am mers pentru că am avut nevoie să văd, am vrut să văd dacă oamenii trăiesc astfel încât să fie vrednici de Evanghelie, pentru că și eu vreau să fiu așa. Și trebuie să lupt pentru asta, și mă rog pentru asta, „Doamne pune-mi asta pe inimă.” Dacă chiar cred unele lucruri de aici... dacă cred cu adevărat...

    1 Timotei 6, versetul 16: „care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin.”

    Dacă cred cu adevărat că există o ființă acolo sus care locuiește într-o lumină de care nu poți să te apropii, care este singurul Stăpânitor, singurul care este în control. Adică nimeni din această cameră nu are nici o putere. Totul depinde de El. Și El e singurul care e nemuritor. Că există o ființă responsabilă de viață. Satan nu are nici o putere aici. Dumnezeu determină dacă Satan să sufle sau nu. Dacă cred că există o singură ființă care contează, și eu am ocazia să vorbesc cu El... În lumina acestui adevăr nu ar trebui să fiu entuziasmat să vorbesc cu această ființă? Să fiu entuziasmat să-I cânt și să mă laud că-L cunosc și să fiu umit că mă iubește? Și mă gândeasc: bun, dacă eu cred toate astea, dacă eu cred Luca 16:24, povestea lui Lazăr și a omului bogat și faptul că bogatul într-un punct în versetul 24 spune din locul de suferință în care se află, „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.” Dacă cred că chiar acum sunt oameni care spun, „Te rog, toarnă-mi măcar o picătură de apă pe limbă. Urăsc să fiu aici, nu suport chinul ăsta.” Dacă cred asta... Dacă cred Apocalipsa 20 care spune că oricine nu are numele scris în Cartea Vieții va avea acest destin de chin veșnic. Trăiesc eu o viață vrednică de această credință? Există o logică în viața mea, pentru că se pare că sunt mulți creștini care trăiesc așa cu adevărat. Eu vreau asta. Dacă eu cred ce spune Matei capitolul 25 care spune că atunci când Fiul omului va coborî din ceruri în toată slava Lui. Nu Isus, care vine înfășurat ca un copil, așa cum I ne închinăm de Crăciun, ci când se întoarce în toată slava Lui, slava care l-a făcut pe Ioan să cadă la pământ ca un om mort după ce a aruncat o privire. Acea slavă. Și dacă cred că El se poate întoarce în orice zi și nu doar în toată slava Lui, ci și alături de toți îngerii Lui. Imaginați-vă acest tron coborând din cer, Isus în toată slava Lui, 100 de milioane de îngeri, toți coborând pe pământ. Apoi în Matei 25 spune că El va aduna toți oamenii de pe pământ într-un singur loc. Pe toți! Și va începe să-i împartă, pe rând, oile de capre.
    Și va spune, „Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost gol, am fost în temniţă, M-aţi îmbrăcat şi aţi venit pe la Mine. Ați avut grijă de Mine. Așa că haideți, vă voi binecuvânta așa de mult.”
    Și ei spun, „Dar noi nu am făcut asta pentru Tine.”
    „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut. Aceștia care nu le-au făcut, vor merge în pedeapsa eternă.”
    Dacă eu cred cu adevărat asta și cred cu adevărat că Dumnezeu ne-a chemat pe noi credincioșii să avem grijă unii de alții și de frații și surorile noastre care nu au nimic. Acest lucru era atât de important pentru El încât a spus acest mesaj în Matei 25. Nu ar fi viața mea despre cât pot să dau? „Nu am nevoie de asta, nici de asta.” Să dai cu bucurie, „Vreau să-ți dau asta, ești ca Isus pentru mine, așa că uite, ia. Nu-mi pasă unde trăiesc.” Așa ar trebui să trăim. Dacă cred Romani 8 în mod serios, că Duhul Sfânt e în mine. 

    Chiar acum eu nu sunt doar o ființă umană pe această scenă. Nu sunt doar un tip obișnuit. Dumnezeu însuși locuiește în mine. Suntem atât de diferiți de majoritatea oamenilor de pe pământ. Îl am pe Dumnezeu în mine, Dumnezeul care a creat lumea. Duhul aceluia care a înviat un trup mort la viață. El e în interiorul meu, și dacă viața mea nu arată total diferit de cineva care nu-L are pe Dumnezeu în El, nu are logică. Nu există un echilibru. Așa că trebuie să te rogi, „Doamne, asta vreau.” Pentru că dacă Duhul e în mine, va schimba toate aceste lucruri. E o dorință să fii așa. Nu e ceva ce trebuie să faci forțat. „O, trebuie să fac asta, și asta.” E ceva supranatural, și la asta se reduce tot. Atunci când mă rog pentru voi, îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că unii dintre voi ați înțeles. Nu, nu văd asta foarte des. Sunt mulți dintre voi pe care v-am cunoscut de-a lungul anilor și pot să spun în dreptul vostru, „Uau, el a prins esența. Ea a prins esența.” Văd asta în viața lui sau a ei, și e încurajator. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru voi. Mă rog pentru voi, pentru că uneori e ciudat când te gândești, „Oare înțelege cineva greutatea acestor lucruri?” Dar în inima ta continui să te schimbi și spui, „Asta vreau, oamenii cred că sunt ciudat dar...” Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru voi. Dar apoi – mă rugam pentru asta chiar aseară – unul dintre lucrurile pe care nu le înțeleg în viața mea, e că sunt încă mulți dintre voi care știți că viața voastră nu are semnificație în lumina Evangheliei. Încă totul e despre voi. Vedeți, atunci când Duhul Sfânt vine în voi, El schimbă ceva. Dintr-o dată în viața ta – care înainte era doar despre tine, și ce vroiai tu – îți pasă de lucrurile lui Dumnezeu. Nu e vorba despre mine. Nu-mi pasă de reputația mea. Nu-mi pasă de lucrurile mele. Nu-mi pasă cum voi trăi pe viitor. Îmi pasă doar de Dumnezeu și de reputația Lui și de slava Lui. Are loc o naștere supranaturală în viața ta, și nu mai e totul despre mine! Nici măcar nu mă mai gândesc la mine. Mă gândesc la Dumnezeu și reputația Lui. Și vreau ca toți să vadă cât de frumos e El. Apoi au loc și alte schimbări. Nu numai că nu mă mai gândesc la mine, dar mă gândesc și la alți oameni. Mă preocupă acești oameni care trec prin greutăți. Cum pot să-i ajut? Cum pot să-i slujesc? Ce le pot da? Au loc aceste schimbări și spui, „Uau, e o minune!” Toată viața mea m-am gândit la Francis Chan, și dintr-o dată îmi pasă de lucrurile lui Dumnezeu și reputația Lui? Sunt mai preocupat ca oamenii să-L vadă pe El cum trebuie? Și sunt mai preocupat de acești oameni și de viitorul lor decât al meu? Nu sunt preocupat doar de mine și de pensionarea mea, și din ce voi trăi eu și familia mea?” Dar dintr-o dată mă gândesc la toți acești oameni și îi iubesc. Și mă gândesc, „Sper că și ei îl văd pe Dumnezeu așa cum trebuie.” Îmi pasă mult mai mult ce crezi despre Dumnezeu decât ce crezi despre mine. Acestea sunt lucrurile care se întâmplă atunci când Duhul Sfânt locuiește în tine. E de necrezut! Pentru că toată viața ai fost preocupat de tine și apoi te schimbi. Dar cred că mulți dintre voi auziți asta, și încă spuneți, „Uau, eu nu sunt așa. Eu încă mă gândesc la mine. Mai mult, sunt aici pentru mine. Și poate Dumnezeu mă va ajuta pe mine într-o problemă sau alta.” Și mă gândesc, Doamne, nu cred că s-a întâmplat vreodată, ca Duhul Sfânt să intre în viețile lor. Nu judec prin asta, e mai mult o preocupare și o frică. 

    Când am început prima dată să slujesc, a fost datorită versetul 21 din Matei capitolul 7. Care m-a speriat de moarte pe când eram în liceu. Isus spune, „Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” Asta m-a speriat. Nu mă temeam pentru mine, dar mă uitam în jur și spuneam, „Asta înseamnă că mulți oameni sunt înșelați.” Ei ajung la final și se așteaptă să meargă în ceruri și au șocul vieții lor când Dumnezeu le spune, „Nu am fost niciodată Domnul tău. Nu M-ai urmat niciodată. Întotdeauna a fost vorba de tine.” Și nu am uitat niciodată acest lucru. 25 de ani mai târziu încă mai sunt preocupat pentru unii dintre voi pentru că mă întreb dacă Duhul Sfânt a intrat cu adevărat în viața voastră. 

    După ce am fost pastor aici atât de mulți ani am presupus multe lucruri. Am presupus că oamenii au o relație bună cu Dumnezeu. Și apoi se întâmplă lucruri în viață și oamenii își arată adevăratele culori, și spui: „Uau, ăsta e adevărul?” Poate nimeni nu s-a apropiat de voi să se asigure că ați înțeles cu adevărat. Simt că am spus acest mesaj din nou și din nou, dar nu mă pot abține să nu-l dau, pentru că mă gândesc că dacă Domnul nu va fi cu mine la final, nimic altceva nu contează. Și mă uit la unii din copiii voștri care se află în cameră, pe care i-am văzut crescând cu ochii mei. Și așa de mulți copii odată ce împlinesc 18 ani și pleacă de acasă... Am realizat că ați stat în acea încăpere cu mine timp de 16 ani, dar nu ați fost acolo pentru că voi ați vrut ci pentru că părinții au vrut și acum se vede că nu a fost niciodată vorba de voi și Dumnezeu. Și asta îmi frânge inima. Vreau să știți că mă rog, m-am rugat și în această dimineață, m-am rugat cu lacrimi pentru voi. Ziceam, „Doamne, aceia care nu Te cunosc cu adevărat, care nu au decis niciodată să Te urmeze cu adevărat, și să te facă Regele lor, și să spună cu bucurie, „Vreau să-L urmez pe acest Dumnezeu!” Pentru aceia care nu înțeleg această relație de dragoste extraordinară care spune, „Voi vinde tot ce am și Te voi urma!” 

    Mă rog ca poate astăzi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt să înțelegeți și să recunoașteți, „Dacă spun că cred aceste lucruri, viața mea nu arată asta. Și am nevoie ca Duhul Sfânt să vină în viața mea și să mă schimbe.” Asta înseamnă să mori față de tine. Înseamnă să spui, „Am în față o viață mai bună. Am încheiat cu vechea viață.” Asta înseamnă botezul. Voi muri față de mine și-L voi urma pe Isus acum. Așa că dacă e vorba despre tine astăzi, și spui, „Nu L-am urmat niciodată pentru că eu am vrut, dar vreau asta azi.” În timp ce echipa de închinare vine aici, vom avea lideri care se vor ruga cu tine. Poți face botezul chiar acum și să faci acest prim pas. Dar fă-o doar dacă simți cu adevărat și crezi că ești gata să-L urmezi și vrei ca viața ta să aibă semnificație în lumina Evangheliei. Vreau ca viața mea să fie vrednică de Evanghelia lui Isus. 

    Am un ultim gând pentru voi. Sunt atât de fericit chiar acum. Pe de o parte există atâta tristețe și lucruri de care mi-e dor. Dar știam că sunt lucruri pe care trebuia să le schimb pentru binele meu și al umblării mele cu Domnul, și pentru familia mea și Dumnezeu mi-a arătat asta zi de zi și mi-a schimbat inima și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta pentru că sunt atât de împăcat cu viața mea în prezent. E așa cum ar trebui să fie. Și vă încurajez să faceți același lucru. Nu înseamnă că trebuie să vă mutați, dar să fiți gata să schimbați ceva. Nimic nu e sacru decât umblarea mea cu Domnul. Nimic nu e sacru decât nevoia de a umbla după călăuzirea Duhului. Și sper să faceți asta. Sper să vă deschideți larg brațele și să spuneți, „Doamne, nu-mi pasă! Vrei să mă mut? Vrei să vând casa, vrei să locuiesc într-o rulotă, vrei să locuiesc într-un cort? Nu are importanță unde locuiesc. Sunt cel mai bogat om de pe pământ. Te cunosc pe Tine Isuse și vreau să trăiesc cu adevărat ca și cum Te-aș cunoaște.” Și unii dintre noi trebuie să facem schimbări, pentru că acestea ne vor aduce mai aproape de Domnul. Ne vor ajuta. Va trebui să renunțăm la anumite lucruri. Și pentru mine personal, ideea unei case pământești a fost ceva la ce a trebuit să renunț, și să simt cu adevărat că locuința mea e în ceruri. A fost un pas pe care eu a trebuit să-l fac, și a fost ceva ce am simțit că trebuie să-mi învăț copiii. Faptul că locuința noastră nu e pe acest pământ. Nu am știut că le arat asta. Și i-am învățat că vom merge oriunde vrea Duhul să mergem. Le spuneam, „Acum cred că Duhul vrea să mergem să mergem aici, așa că hai să ascultăm.” Nu am fost niciodată mai fericiți. Cu toate acestea o astfel de decizie te sperie. Nu știu ce schimbări trebuie să faci tu în viața ta, fiecare avem un curs diferit. Niciodată nu voi spune să faci exact ce am făcut eu, pentru că a fost ceva ce Dumnezeu a vrut ca eu să fac. Dar vă încurajez să fiți gata să renunțați la tot și să experimentați viața adevărată înaintea Lui.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1195
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni