Pledeoarie pentru apologetica 1
Autor: Ionascu Paul  |  Album: Epistola lui Iuda  |  Tematica: Cartile Bibliei
Resursa adaugata de paullidia in 29/04/2015
    12345678910 0/10 X
Referințe

3.            Pledoare pentru apologetică

Vs. 3 – „Preaiubiților, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obște, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna

 

3.1.       Afecțiunea autorului  – „ .. preaiubiților .. ”

                Acest cuvânt nu trebuie luat la modul general, în ai iubi pe toți oameni. Deși în versetul 2 autorul vorbește despre o dragoste pentru semen, aici autorul se referă la o dragoste pentru o categorie de oameni speciali. Acest cuvânt mai este folosit pentru a desemna o relație cu cineva apropiat și mult îndrăgit. Dumnezeu folosește acest cuvânt când se referă la Fiul Său: „ ... Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea .. ” (Mt. 3:17). Pavel folosește acest cuvânt când vorbește despre copiii lui în credință, ca de cineva drag de care și-a legat sufletul: „ .. către Timotei copilul meu preiubit .. ” (2 Tim. 1:2), cât și despe tovarășii lui de lucru: „ .. către preaiubitul Filimon, tovarășul nostru de lucru .. ” (Fil. 1:1), dar și despre credincioșii care iubesc pe Dumnezeu (1 Tes. 1:8; 2:8); „Prezbiterul către preaiubitul Gaiu pe care-l iubesc în adevăr” (3 Ioan 1)

                După marea biruință a lui David asupra lui Goliat, Ionatan a început să-l iubească pe David ca pe sufletul lui. Astfel a început o prietenie strânsă între cei doi, și rezultatul produs a fost că „ .. sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David, și Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el ..” (1 Sam. 18:1).

 

3.2.      Sârguința autorului  – „ .. pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu .. ”

                Spoudē  cuvântul din greacă pentru a „ căuta cu tot dinadinsul” înseamnă râvnă, seriozitate în realizare. Acest cuvânt este folosit de Petru când spune: „ .. de aceea dați-vă și voi toate silințele să uniți .. ”, „ .. de aceea fraților, căutați cu atât mai mult să vă întăriți chemarea .. ”, „ .. De aceea, preaiubiților, fiindcă așteptați aceste lucruri, siliți-vă să fiți găsiți înaintea Lui fără prihană, fără vină și în pace .. ” (2 Pt. 2:5,10; 3:14).

                Se vede aici râvna, purtarea de grijă a lui Iuda pentru frați. O asemenea grijă avea și Pavel când spune: „Cine cade in pacat, si eu sa nu ard?” (2 Cor. 11:29). Aceasta nu înseamnă nepăsare sau în cel mai rău caz ca acești apostați descriși de Iuda care sunt niște stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără rușine împreună cu voi și se îndoapă de-a binelea (Iuda 12a), iar în treducerea literară 2001 spune: se păstoresc pe ei înșiși. Aceștia se îngrijesc doar de ei înșiși, și nu de frații preiubiți.

                Iuda era un adevărat conducător de sufletele la Hristos. Este un principiu enunțat de Pavel când spune: cine cârmuiește să cârmuască cu râvnă (Rom. 12:8c). Pentru râvnă este același cuvânt din greacă spoudē . Pavel spune că cine face lucrarea aceasta să o facă cu toată seriozitata, cu pasiune nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine ... făcându-vă pildă turmei ( 1 Pt. 5:2-3).

                Două persoane care aveau râvnă pentru poporul Domnului sunt Timotei, despre care Pavel spune: știți râvna lui încercată (Fil. 2:19, 22a) și Fineas care a abătut mânia lui Dumnezeu de la copiii lui Israel, prin râvna pe care a avut-o pentru El (Num. 25:11). Aceștia amândoi au iubit cu siguranță poporul Domnului.

 

3.3.      Mântuire pentru toată lumea  – „ .. mântuirea noastră de obște .. ”

                Această expresie conține trei adevăruri fundamentale, și anume: 1. Mântuirea; 2. Părtași al aceleași doctrine despre mântuire; 3. Mântuire pentru toată lumea. Le vom lua pe rând și le vom analiza.

 

4.3.1. Mântuirea

                Când ne gândim la mântuire ne gândim la a fi scăpați de iad și de osândă, și așa este. Sunt oameni care se pocăiesc de frica iadului și a judecății divine, și nu este rău lucrul acesta. Dar înseamnă ceva și mai adânc decât aceasta. Mântuire înseamnă salvare, dar numai de iad și atât?

                „În esență mântuirea este o eliberare. A mântui înseamnă a salva sau a elibera pe cineva dintr-o calamitate, pierdere sau o nenorocire. În Biblie acest cuvânt are atât sens secular (care durează mai multe secole) cât și spiritual. Mântuirea în sens secular este o salvare dintr-un pericol natural sau fizic, ori dintr-o suferință (Exod 14:30; Ps. 34:6; Mt. 14:30), iar în sens spiritual este o eliberare a unei persoane de dușmanii săi spirituali și de lucrarea lor. Aceștia sunt: păcatul (Mt. 1:21), diavolul (Col. 1:13) și lumea (2 Pt. 2:20)”.

                Cred că unul din pasajele Noului Testament, care vorbesc despre mântuire și care are o profunzime adâncă este Coloseni 1:13-14, unde autorul spune următoarele: „El ne-a izbăvit de sub puterea întunerecului și ne-a strămutat în împărăția Fiului dragostei Lui, prin care avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor”. Autorul spune că mântuire înseamnă salvat de sub puterea întunerecului și pus în împărăția Fiului dragostei, care pentru aceasta, S-a jertfit pe Sine Însuși pentru a ne răscumpăra și prin sângele vărsat pe Cruce avem iertarea păcatelor. „Mântuirea este lucrarea prin har a lui Dumnezeu, prin care El eliberează în mod nemeritat păcătoșii care cred Evanghelia, de dușmanii lor spirituali și de lucrarea lor, aducându-i într-o relație corectă și vitală cu Sine și acordându-le toate beneficiile harului Său”.

                Orice persoană care s-a născut pe acest pământ, s-a născut supt păcat, supt moarte, din pricina păcatului lui Adam (Rom 5:12). Satan împreună cu sistemul lumii căzute, a pus stăpânire pe om, iar prin urmare omul nu poate să se salveze singur. Are nevoie de intervenție divină. Pentru aceasta a venit  Domnul ca să caute și să mântuiască pe omul pierdut  (Luca 19:10).

                Oricine trebuie să relizeze ceea ce Isus a făcut pentru el și să se pocăiască de dragul Lui, nu pentru frica iadului, și să trăiască o viață nouă care să-L onoreze pe El. Iadul nu a fost făcut pentru oameni! Ci pentru Satan și îngerii lui (Mt. 25:41).

                În pilda mărgăritarului, negustorul a cunoscut adevărata valoare a mărgăritarului, că era de o valoare rară. Copleșit de valoare obiectului, a renunțat la tot ce are pentru a intra în posesia lui (Mt. 13:45-46). Aceasta înseamnă o pocăință autentică. Să renunți la viața cu plăcerile lumii acesteia și să prețuiești valoarea Domnului și ceea ce a făcut El pentru tine.

                O întâlnire de așa natură o întâlnim în Evanghelia după Luca, când Petru copleșit de bunătatea Domnului la pescuirea minunată, exclamă pleacă de la mine căci sunt un păcătos, în urmă spune versetul 11 că ei au scos corăbile la mal, au lăsat totul și au mers după El (Luca 5:1-11).

                Evreii au fost mântuiți din Egipt (din sistemul lumii), prin sângele mielului jertfit (care simbolizează moartea lui Isus, Mielul care ridică păcatele lumii, prin sângele Său), au ieșit de sub puterea lui Faraon (de sub puterea lui Satan), au trecut apele mării Roșii (simbolizat prin botez) la o viața nouă, împreună cu Dumnezeu.

                Ieșirea de sub un sistem bine organizat în care conducător este Satan și care este o sfidare la adresa lui Dumnezeu într-o lume complet nouă în care Domn și Împărat este Isus.

 

3.3.2.      Părtași al aceleași doctrine despre mântuire

                Deșii unele manuscrise nu redau cuvântul „noastră”, chiar și unele traduceri inclusiv cea ortodoxă, totuși o să mă folosesc de această traducere ca să redau un adevăr.

                Prin expresia „mântuirea noastră” vrea autorul să spună că, atât el cât și destinatarii lui împărtășesc aceeași doctrină despre mântuire. Aceasta înseamnă că este unitate în doctrina lor. Pavel folosește cuvântul credință pentru a ilustra acest adevăr; „ .. către Tit, adevăratul meu copil în credința noastră a amândurora .. ” (Tit 1:4). Aceasta se datorează aceluiași Duh de credință pe care aceștia Îl împărtășesc (2 Cor. 4:13). De aceea în continuarea versetului, după cum vom vedea imediat, autorul spune despre o singură credință dată finților, odată și pentru totdeauna. A doua epistolă a lui Petru  începe în următoarele cuvinte: „ .. Simon Petru rob și apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credință de acelaș preț cu a noastră .. ” (2 Pt. 1:1).

                Pentru că nu toți au același Duh de credință, de aceea au ieșit învățători mincinoși, care încearcă să denatureze adevărurile sfinte (Iuda 4). Din pricina aceasta și astăzi sunt atâtea denominații care derivă din creștinism și care au la bază doctrine care nu sunt în conformitate cu adevărul doctrinar.

 

3.3.3.      Mântuire pentru toată lumea

                Mântuirea noastră de obște ilustrează următorul adevăr: mântuirea pe care apostolii o împărtășesc, este pentru toți oamenii. Scopul divin pentru mântuire a lui Dumnezeu vestit prin profeți, a fost și este pentru toate neamrile: „ .. întoarceți-vă la Mine și veți fi mântuiți toți cei ce sunteți la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu și nu altul .. ” (Isa. 45:22). Chiar marea poruncă dată de Mântuitorul spune: „ .. duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile .. ” (Mt.28:19).

                Domnul Isus nu a murit numai pentru evrei, ci și pentru toate națiunile: „ .. El este jertfa de ispașire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi .. ” (1 Ioan 2:2). Toată lumea poate să aibă parte de mântuire dacă o primesc.

                Apostolii nu au înțeles lucrul acesta. Petru a plecat la Iope trimes de Domnul. Acolo Dumneze mântuie casa lui Corneliu, iar lucrul acesta se vede prin faptul că i-a botezat cu Duhul Sfânt. Apostoli care erau în Ierusalim, l-au mustrat pe Petru pentru faptul că a intrat în casa unui netăiat împrejur. Dar după ce aud mărturia lui Petru, apostolii excamă: „ .. Dumnezeu a dat deci și neamurilor pocăința, ca să aibe viața .. ” (Fapte 10-11). Abia acum au înțeles apostolii planul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea omului, că trebuie să se îndrepte și înspre Neamurii. În urma acestei înțelegeri Pavel și Sila pleacă să propovăduiască la Neamuri (Fapte13).

 

3.4.      Călăuzirea autorului – „ .. m-am văzut silit să vă scriu .. ”

                Cuvântul silit nu cred că este folosit corect aici, deoarece spune Iuda: „m-am văzut silit”. Adică cineva l-a forțat să facă un lucru pe care nu a vrut să-l facă. Cuvântul are două sensuri: 1. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. 2. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). Dar al 2-lea sens nu se potrivește în expresia lui Iuda.

                Dar ce vrea autorul să spună atunci este următorul lucru, și anume: văzând primejdia în care se află, căci s-au strecurat printre voi unii oameni .. care schimbă în desfrănare harul Dumnezeului nostru și tăgăduiesc pe Singurul nostru Stăpân și Domn Isus Hristos (Iuda 4), a fost nevoit să scrie.

                Aceasta înseamnă călăuzirea lăuntrică a Duhului lui Dumnezeu, nicidecum forțare. Imboldul puternic pe care i l-a dat Duhul Sfânt, l-a determinat să scrie diferit de ceea ce și-a propus. Totuși chiar și Iuda are libertate să aleagă, dacă acceptă îndemnul Duhului sa nu. Aici se vede relalația personală pa care o are cu Duhul Sfânt.

                Ucenicii mergând prin cetăți pentru a vesti Evanghelia, la un moment dat Duhul nu le-a dat voie să vestească Cuvântul în Asia. Apoi și-au propus să intre în Bitinia dar Duhul Sfânt nu le-a dat voie (Fapte 16:6-9). Aceasta înseamnă supunere față de Duhul Sfânt, nu obligare.

 


 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1044
  • Export PDF: 1
Opțiuni