Legea este o oglindă
Autor: Cornel Jigau  |  Album: Cel mai frumos dintre pământeni  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Cornel_Jigau in 09/11/2012
Legea este o oglindă


Legea este o oglindă,
Şi în ea când te priveşti,
Îţi arată clar păcatul,
Şi te vezi aşa cum eşti.

Legea nu te mântuieşte,
Şi nici n-ar putea s-o facă,
Doar Isus te-ndreptăţeşte,
Şi păcatul El ţi-l iartă.

Legea scrisă pe o piatră
Chiar cu litere de foc,
N-ar putea să schimbe omul,
Ce trăieşte-n orice loc.

Doar Isus poate să schimbe
În bine, viaţa ta,
Dacă-I vei preda-n credinţă,
Inimioara ta cea rea .

Legea Sa împărătească,
Prin Isus vei împlini,
Fapte pline de iubire,
Astfel tu vei săvârşi .

Vei trăi o altă viaţă,
Luminată de Isus,
Duhul Sfânt dându-ţi putere,
Să trăieşti viaţa de sus!
Legea morală poate fi copmaparată cu fundaţia unei case .Orice om chibzuit face temelia propriei case din beton armat însă chiar dacă temelia este din beton armat dar omul clădeşte pe nisip casa se va nărui . Nisipul poate fi cumpărat cu străduinţele noastre zadarnice , de a păzi Legea morală (nu cea ceremonială). Dar dacă Isus este temelia credinţei noastre iar slabiciunea omului se va uni cu puterea lui Isus , atunci împlinirea Legii , în spiritul Legii va fi un lucru posibil şi normal . Slavă lui Isus , modelul nostru desăvârşit .
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 817
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni