Tac și aștept
Autor: Mihaela Ciorei  |  Album: Domnul meu e viu vol 1  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de mihaela.ciorei in 09/11/2012
1 / 1
Tac înaintea Lui și aștept...
Făgăduința cea de preț,
Și mă rog să-mi dea răbdare,
Înțelepciune și îndemânare.

Să știu cum să fiu în orice zi
Și să vorbesc cu înțelepciune.
Să mă rog pentru oricine,
Chiar și pentru vrăjmașul de lângă mine.

Și mai tac și mai aștept...
Căci în Domnul meu mă încred,
Că orice lucru e frumos,
Făcut la vremea lui, duios...

El are un plan cu fiecare,
Chiar și cu viața mea? Te întrebi tu oare...
Dar eu știu că așa este!
Căci cu fiecare e o altă poveste.

Nu privi dezamăgit
La viața ta neîmplinită,
Căci nu știi tu pentru ce vreme
Ești aici, pe cărări pământene!

Domnul poate a preface
Și tristețea-n bucurie,
Și viața-n împlinire,
Dăruindu-ți mântuire.

Cu credință eu aștept,
Ca și Avram, cel credincios.
Nu voiesc să mă îndoiesc
De Domnul meu Isus Hristos.

Și privesc astăzi spre stele,
Toate își au locul lor.
Tot așa avem și noi
Rostul nostru, al tuturor.

Minunat e Domnul meu
Și ce tainic e planul Său!
Eu aștept cu credincioșie
Voia Domnului să fie!
Domnul a lucrat și m-a binecuvântat cu acest talant, pe care doresc să-l pun în negoț... Doresc ca prin tot ce fac, prin orice poezie pe care o scriu, să-L laud pe Domnul meu CEL VIU! Mă încred în Domnul meu! De aproximativ o lună, o lună în care Domnul a lucrat cu mine însămi, am început să aștern, în seri binecuvântate, momente cu Domnul, să scriu... spre slava Lui! Doresc să atingă inima fiecăruia! Amin!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2972
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni