Ce nume drag este Isus!
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Minunile Iubirii  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Duverna in 08/11/2012
Ce nume drag este Isus!

Ce nume drag! Nu este altul,
Ca numele cel scump, Isus,
Cel ce salvarea mi-a adus
Când S-a coborât din-naltul
Cerului sfânt, plin de lumină,
Să-mi facă viaţa mai senină!

Aici, S-a întrupat în Salvator,
Ca mântuirea să-mi aducă
Şi-n cerul sfânt să mă ducă,
Cum oaia-şi duce-al ei Păstor
La păşuni verzi şi ape dulci,
Ce-mbălsămează văi şi lunci.

Isus îmi este scumpul nume
În viaţa-mi pe acest pământ,
De aceea slava Lui Îi cânt
Cât voi trăi-n această lume,
Cât El suflarea Sa-Şi va ţine
Şi-ndurător, va fi cu mine...

Necontenit, am să-L iubesc
Chiar şi prin greu şi suspine,
Căci viaţa mea, Lui aparţine
În corpu-acesta pământesc,
Prin faptul, că El m-a creat
Şi-apoi prin Jertfă m-a salvat.

Isus, îmi este atâta de iubit!
Numele-I spun cu reverenţă
Căci haru-I îmi dă clemenţă
Prin Jertfa-I ce m-a izbăvit
De sub puterea-ngrozitoare,
A păcatului, prin capturare.

Când am fost străin, pribeag
Şi niciun rost n-aveam lume,
Sub scutul Său şi al Lui nume
Eu mi-am găsit sprijinul drag,
La fraţii mei, cu-acelaş crez
Ce-acum îi iubesc, şi-i stimez.

Flavius Laurian Duverna
08 noiembrie 2012
Ca numele Lui nu-i altul mai frumos și nici mai dătător de speranță, de viață. Lui să/I fim recunoscători, mulțumindu-I în fiecare clipă.
Domnul să vă binecuvânteze.
Adăugat în 08/11/2012 de 1954adina.9mai
Statistici
  • Vizualizări: 862
  • Export PDF: 46
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni