Ieremia - Mustrări şi ameninţări
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Si ei, pe Domnul L-au iubit!  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 27/10/2012
Referințe
Mustrări și amenințări
Ierem. cap. 8


Prin Ieremia Domnul spune
Pe Israel, vrea sa îndrepte
În cei din Iuda, ochii-și pune
Pe Domnul, ei să Îl aștepte

În fața Lui să se închine
Și acolo, toți vor locui
Legea Lui dreaptă, de vor ține
Îi va ierta îi va ocroti

A lor cale dacă-și îndreaptă
Și pe orfani, nu-i asupresc
Dacă purtarea lor e dreaptă
Unii de alții, nu vorbesc

Dacă străinul ce e-n țară
De ei, nu va fi asuprit
Și văduva cu viata amară
Mila lor, iarăși a găsit

Dacă la falșii dumnezei
Ei, nu se vor mai închina
Vor refuza să creadă-n ei
Și sânge, nu vor mai vărsa

Să nu ucidă, să nu fure,
Și nicicând, să nu prea curvească
Pe Domnul Sfânt ca să nu jure
Și doar pe El, să-L recunoască

Atunci Domnul o să îi ierte
Și Casa Lui, le va lăsa
Se îndură și n-o să-i mai certe
Iubirea Sa, iar le va da

Dar dacă nu se vor întoarce
Mania, își va revărsa
Peste oameni și dobitoace
Urgia Lui, o vor vedea

Jertfe mari Domnul n-a cerut
A cerut, numai ascultare
Pe calea Lui să-i ducă a vrut
Bună să fie, a lor umblare

Niciunul nu a ascultat
Și legile, n-au împlinit
Doar cum au vrut ei au umblat
Domnul, a fost nemulțumit

De jale le spune să cânte
Lui Iuda și lui Israel
Le spune ca să-i înspăimânte
Dar, nu L-au ascultat defel

Și trupul celor care mor
Hrană la păsări va ajunge
Ca să se întoarcă, nu mai vor
Iar inima Domnului plânge

Iar din morminte Domnul scoate
Oase de oameni ce-au murit
Să facă asta, doar El poate
Și totul, va fi pustiit

Cei care-n viata vor mai fi
Din acest neam, atât de rău
Sa moară mai bine-ar dori
Să nu-L vadă pe Domnul său

Mânia Lui să nu o vadă
Spaima și teama-i, va cuprinde
Le este frică ca să creadă
Că a Lui mânie, se aprinde

Să se întoarcă Domnu-i cheamă
Și pasărea, cuibu-și cunoaște
Pe Domnul ca să-L ia în seamă
Ca pasărea, cuibu-și păzește

De înțelepciune să nu spună
Ca ea, definitiv lipsește
Și legea lor să nu o pună
Că aceasta, Domnul n-o iubește

Pedepse multe vor primi
Nevestele, vor fi luate
Ogoarele nu vor mai fi
Altora, ele vor fi date

Și de rușine vor fi dați
Le va da apă otrăvită
Și din cetate aruncați
A lor viață, e socotită

Și peste ei cu șerpi aruncă
Basilicii, îi năpădesc
Vine puhoi de oaste multă
Și cai, cu forță nechezesc

Leacul alinător lipsește
Necazul este tot mai mare
Fiica Sionului bolește
Și nu-și găsește, alinare.

va urma
Glorie Domnului!
Statistici
  • Vizualizări: 1185
  • Export PDF: 12
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Fără diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni