O, minunatul Paradis
Nu-i un basm și nici un vis,
Și nici ceva de neatins...
El e Lumina care-a învins
Bezna adâncului abis
Și a morții catahris,
E Hristos Cel necuprins
Care în brațe ne-a cuprins
Și numele în cer ne-a scris.

Sub cruce când te așezi
Ca un porumbel te vezi,
Ca un porumbel în zbor
Ce-i spre-o țintă călător,
Plin de pace, încrezător
Și în suflet cu-n singur dor,
De a-L slăvi pe Mântuitor!

Tot ce zboară aici sub soare
Forma crucii parcă are...
Mii și mii de viețuitoare
Zboară fiindcă-au aripioare
Cu care străpung văzduhul,
Omul însă, are duhul...
Și în el domină eternul
Ce vrea să străpungă cerul
Pentru-a fi în veci cu Domnul.

O, sunt ca o pasăre „de vis”
Și mă îndrept spre Paradis
Unde am numele scris...
Crucea mi-e aripi deschise
Ce nu pot a fi învinse
Pân`ce-n ceruri mă vor duce
Că nu-s formă, ci chiar cruce!

Zbor spre-un loc de nedescris
Sfânt, veșnic și necuprins...
Căci sunt contopit prin cruce
Cu Hristos și El mă duce
Înspre acea Țara divină,
Patrie Sfântă de Lumină
Unde mă voi bucura
Veșnic de prezența Sa.

Văd cu ochii Duhului
Ce minunată-i crucea Lui
Când e în sufletul omului
Și ce pace-adâncă, negrăită
Poate fi prin ea primită
Dar și ce siguranță vie
Că ești viu pentru vecie,
Cetățean al cerului
În prezența Domnului.

Zaragoza 07/09/2012
de Ioan Hapca (Ionică)