Pe o creangă de stejar,
Vine-o rândunică iar.
Eu privind la ea frumos,
Pâine din buzunar am scos.
Și ziceam cu glas ușor:
– Unde vei pleca tu-n zbor?
– Eu? zise rândunica,
Ei, mă duc la mătușica,
Că am ceva să-i spun,
Și tu știi, eu am lung drum.
– Bine, eu zisei încet,
Ia puțin din pâine, bre,
Că ai un drum de făcut,
Și din zbor să nu cazi pe lut.
– Cip-cirip, ea-ncetișor,
Și mânca din pâine-n cor,
Cu mai multe păsărele,
Ciripind frumos cu ele.
– Bine, bine, eu zisei,
O să intru-n cor de vrei.
Ea zise: – E OK!
Și cântarăm toți vreo trei,
Melodii frumoase tare,
Ce cioară culoare n-are.
– Acum spune-mi: ce-o să-i zici,
La mătușa când te duci?
– O să-i spun că Dumnezeu
E cu ea mereu, mereu.
Se-ngrijește de nevoi,
Așa cum e și cu noi.
Mai ales că-i socotită,
Mai de preț ca mine-o rândunică.
– Hei, frumos tu ai gândit,
Rândunico, drept ai socotit.
– Ia, acum mă duc la țară,
Zise rândunica iară.
– No, no, bine, du-te dar,
Și te-așază pe cântar.
Că a Domnului e slava,
Când El face jos podoaba.
Când ne pune pe cântar,
Nu stăm noi, ci El e Dar.
Că în Biblie-am citit,
Că Domnul cu noi va fi.
În furtună s-a ivi,
Toate merg pentru noi bine,
Că suntem chemați de Tine,
Ca să fim, o, Doamne-n Tine,
O lumină pentru lume.
Mulțumim că Tu ești mare,
Ne ridici de la pierzare.
Ne dai mântuire-n dar,
Și ne-nvălui cu-al Tău har.
Slavă Ție, Dumnezeu,
Ești al meu și sunt al Tău.
Te iubesc, Te ador, Îți cânt,
Cât voi fi pe-acest pământ.
ASTAZI AM VORBIT CU O MATUSA LA TELEFON, SI MI-A DAT O IDEE: SA COMPUN O POEZIE CA SA I-O CITESC MAI TARZIU. ASA CA M-AM APUCAT DE SCRIS; SI AM SI TERMINAT, SI MATUSA S-A BUCURAT!